My life

Aparent este foarte simplu. E suficient să nimerești profesorul nepotrivit și se ocupă el de restul. Radu a intrat la Lazăr cu nota 10 la examenul la matematică. Mai puțin la română și mai puțin media celor 4 ani de gimnaziu. A se nota că, la nota asta nu a contribuit profesorul pe care l-a avut la clasă, ci fosta mea profesoară de matematică din gimnaziu, care l-a meditat începând cu vacanța dintre clasele a VI-a și a VII-a. O zână bună a matematicii, dacă e să mă întrebați pe mine. Datorită ei, din clasa a VI-a, când a început să ne predea și am făcut și meditații cu dânsa, vreo trei luni, pentru a recupera, mi-a plăcut foarte mult matematica, făceam problemele din ”urâtele” culegeri Petrică și Ghibu din proprie inițiativă și cu cea mai mare plăcere. Am intrat printre primii (tot la Lazăr) fără meditații. Am lăsat Lazărul și m-am transferat la Goga ghiciți de ce? Pentru că, nu am înțeles nimic, nimicuț din matematica predată acolo în clasa a IX-a, profesorul era genul geniu pustiu,...

O parte din mine știe că ar trebui să mă bucure summitul din mai. Că de, vizibilitate, turism, oportunități, mai bine pentru oraș, pentru cetățenii lui, blabla... Că lumea o să ne vadă, o să ne știe cât suntem de minunați și ardeleni și ce frumos e la Sibiu! A nu se înțelege că nu îmi place orașul meu, așa cum e el. Dar... nu cred că e pregătit și, cu siguranță oamenii lui nu sunt pregătiți pentru așa ceva. Peste tot se cască rănile nepăsării, ale cantonării în ”merge și așa”, ale proastei creșteri. Degeaba spoim niște fațade, plantăm niște copaci și niște floricele, vopsim marcajele stradale cu ceva mai puternic decât acuarela și spunem că suntem mai europeni, mai frumoși, mai înalți decât eram până acum o lună. Imaginile din postarea aceasta sunt de acum două săptămâni, dintr-o sâmbătă însorită când am ajuns în centru jumătate cu Tursib-ul, jumătate pe jos... să mă bucur de orașul meu. Jumătatea motorizată se datorează faptului că nu mă bucură foarte tare să fiu pieton pe Al...

Câteodată mă iubesc cuvintele, altădată, așa cum este acum, sunt blocată de teama că acestea nu vor reuși niciodată să reflecte ceea ce simt. Mă gândesc de patru zile cum să scriu despre senzațiile mele și amân momentul acesta în speranța că mă voi apropia de modul acela perfect, ideal de a vorbi despre dragostea mea pentru el, tatăl meu. Sunt ani de zile de când nu am mai avut parfumul care mi-a colorat o bună parte din existența mea de adult: L'eau par Kenzo. Țin minte perfect după amiaza în care a intrat în viața mea, eram cu tata, la București, într-un magazin Ina Center, lângă Sala Palatului. Probabil că era sfârșitul lui 1996, anul când acesta fusese lansat pe piață (asta am aflat astăzi de pe google) sau cel mult începutul lui 1997, eram încă în facultate pe atunci. În postarea asta , din 2013, spun că eram în primul an de facultate, nu mai contează asta acum, e important că eram cu el, mi l-a cumpărat imediat, știți dragostea aia până la lună și la stele și înapoi? ast...

N-aș putea spune acum ce căutam printre postările mai vechi atunci când mi-a trecut prin minte să o caut pe prima și am avut surpriza să constat că prima mea postare pe blog a fost în ziua în care s-a născut Maia, dar acum 10 ani. Și, pentru că îmi plac numerele rotunde, cred că se cuvine să marchez cumva această zi. Am început să scriu pe o platformă de blogging yahoo. Era super accesibilă, aveam o jucărie nouă. La scurt timp, mi s-a părut mai ofertantă platforma blogspot, chit că inițial aveam impresia că îmi voi prinde urechile, m-a mai ajutat și  Călin  cu sfaturi, am rămas aici. N-am reușit să import conținutul de pe vechiul blog decât lipindu-l în postări noi, cărora le-am trecut în antet data publicării inițiale. Așa știu că  prima postare  a fost din 12 noiembrie 2008. Îmi permit să o adaug așa cum am scris-o, în caz că nu dați click pe link-uri: ”Entry for November 12, 2008 Unu Ar fi a nu știu cîta oară pînă acum dar prima dată în, să spunem, viaț...

Îl știu deja de ani buni pe Rareș Helici. Îi urmăresc și apreciez munca de fotograf. Însărcinată cu Maia am apelat la el pentru a îmi imortaliza ditamai burta din luna a opta. A fost o ședință foto interesantă, m-am simțit în largul meu, dar, deși narcisista din mine este super încântată de anumite cadre, parcă nu le-aș face publice (pe motiv de prea multă piele). Anul trecut, Rareș a avut inițiativa de a surprinde 1000 de chipuri de oameni, în alb și negru, 1000 de portrete . Firește că nu puteam rata momentul și i-am luat cu mine și pe Radu și pe Arin. Maia este în continuare pe modul cenzurat. E totuși și ea prezentă în această postare, sub inimioara de mai jos (din ședința foto despre care vă vorbeam).  Primele fotografii alb-negru cu noi sunt din noiembrie anul trecut. Deși mi se pare că i-a surprins nemaipomenit pe copiii mei, pe mine nu mă recunosc. Compar mere cu pere acum, fotografia cu mine de aproape, ce îmi place cel mai mult este cea de mai jos, de acum șapte a...

Îmi plăcea de mult o zicere, "lumina Raiului vine de la flăcările Iadului", trebuie să recunosc că o vehiculam fără să îi știu autorul, astăzi o simplă căutare Google m-a lămurit. Îi aparține lui Lucian Blaga, este încheierea poeziei Lumina Raiului . Ce am eu să vă spun nu se apropie de profunzimea citatului de mai sus. Sînt doar constatări recente, mici bucurii personale. De cîteva săptămîni cred că s-a schimbat ceva în mersul trenurilor și prind dimineața bariera pe Calea Turnișorului. Ca să cîștig timp și să ajung totuși în grafic la serviciu am schimbat traseul și ajung în Măgheranului pe varianta Frigoriferului, podul din Calea Șurii Mici. Ei bine, de aici, de pe pod, am prins unele dintre cele mai frumoase imagini matinale, cu turnurile bisericilor profilîndu-se întunecate pe un cer minunat. M-am abținut de la scos mobilul și făcut poze în trafic dar vă pot arăta la ce mă refer dintr-un cadru ulterior surprins de la serviciu (la pachet cu un "OZN"). Ala...

Nici chiar pentru a căuta orarul autobuzelor în timp ce vă îndreptați spre cea mai apropiată stație! Ce am reușit eu cu nasul în mobil? Am luat nu unul, DOI rahați de cîine în primire pe pantofi, pe o distanță de maxim cinci metri! De unde deduc că ori cîinele ăla era foarte productiv ori am nimerit direct pe partea de trotuar cu lipici la rahat! Felicitări și urări de bine proprietarilor respectivelor patrupede pentru grija pentru ceilalți participanți la trafic!  Deși am încercat să văd partea bună a lucrurilor, știți voi chestia aia cu ce noroc mă așteaptă după... n-am fost foarte inspirată nici cu asta. Am luat autobuzul 10 după zece minute de așteptat și am mers cu el nici măcar o stație, practic, m-a trecut doar Podul Gării, înainte de a-și da obștescul sfîrșit de cealaltă parte a podului. Prilej cu care am călătorit aproape fraudulos două stații cu 12-le care venea în urmă (zic aproape pentru că deja luasem un bilet în 10-le eșuat), am mers o stație pe jos și am stat înc...

Înainte să ieșim ieri am văzut o frîntură de declarație de presă a unuia de la ALDE, nu știam cine este, pe lîngă faptul că nu urmăream de obicei posturile de știri, de cînd cu Maia, televizorul este pe mute, vedem doar documentare și filme. Astăzi am căutat pe Google politicieni din partidul respectiv, l-am identificat, Daniel Constantin, copreședinte. Ei, și nenea ăsta zicea acolo cum că se gîndesc ei să retragă ordonanța pentru că, au înțeles ei așa, că lumea din stradă este în principal nemulțumită de MODALITATEA ÎN CARE A FOST ADOPTATĂ! Aaaaa... adică amărîții de noi stăm de fapt în stradă pentru că voiam de fapt o Lege prin care să fim furați, nu o ordonanță de urgență, că, știe tot românul, alea sînt doar pentru fraieri, mai bine să treacă o lege prin Parlament, să o voteze majoritatea, așa, furtul are cu totul altă clasă!!! Inutil să vă spun că și maică-mea e de aceeași părere cu ei, eu n-am mai discutat nimic legat de politică cu ea, le-a spus copiilor, manipularea pri...

Și au ieșit! Mulți, foarte mulți dintre sibieni au ieșit aseară să își strige nemulțumirea pe străzi. Nici nu știți cît de mult m-a bucurat că sînt tot mai multe persoane în vîrstă cu noi. Unul dintre aceștia împărțea în Piață lumînări și păhărele de plastic, pentru "pomana lui Dragnea". N-aș vrea să cădem în prea mult spirit ludic, deși românul știe să facă haz de necaz, cei din tabăra adversă nu vor sta să se amuze. Ei acționează, "noaptea, ca hoții", sau ziua în văzul tuturor, pentru că nu le pasă! Se cred deasupra tuturor și nu contează dacă aruncă o țară întreagă în beznă și în afara granițelor Europei doar pentru a salva pe ei și pe acoliții lor și pentru a da liber tuturor să fure și mai mult. Am văzut din nou oameni cu copii mici, poate mai puțini ca dățile trecute, a fost mai bine pentru că traseul a fost lung și claustrant cîteodată, e greu să înghesui mii de oameni în spațiul strîns al unora dintre străzi. Dar am văzut bărbați în cîrje, am avut în f...

Gîndul ăsta nu îmi dă pace de duminică seara, atunci cînd, înainte să plecăm în marșul de protest, mi-am întîlnit în piață un fost profesor. Excepțional profesor de română, cu un caracter care mi-a pus întotdeauna semne de întrebare. Lumea nu umplea încă piața, încă discutam între noi.  Inițial m-am bucurat, l-am zărit la mică distanță de mine și cînd ni s-au încrucișat privirile l-am salutat veselă: Bună seara, domn profesor! A părut surprins, ușor dezgustat: Chiar? S-a apropiat de mine (eu, însoțită de copii și prieteni, cu pancartele confecționate în mîini, nu erau dubii de care parte sînt). Ce faceți aici? Revoluție? Îi răspund că ăsta e singurul lucru care ne-a rămas. A început să mă chestioneze: Aveți autorizație pentru protest? Avem! De la cine? Se bagă Radu și îi răspunde: De la Primărie! Îi explic că avem autorizație și traseu aprobat. Pare în continuare surprins și neîncrezător. Continuă sarcastic: De ce nu protestați că s-au mărit pensiile și salariile? Văd ...

N-am plănuit ca prima postare din an să fie mai mult o foto-postare dar asta a ieșit! Pentru că atunci cînd măturam zăpada din curte mi s-a părut că arată minunat fulgii atîrnați de felinar și de jgheaburile terasei, am fugit după Pixie. În timp ce fotografiam am auzit ciripitul binecunoscut și vesel al pițigoilor și chiar am reușit să îl surprind pe unul dintre ei, în ciuda distanței. Mă binedispun automat cînd îi văd. Chiar și zăpada asta multă mă binedispune, îmi aduce aminte de iernile copilăriei, ce mă supără puțin este durerea de spate după ce o mătur! Plus că am sentimentul acela de meșterManoleajunslamătură, e la loc pînă ajung eu din terasă la poartă! Pe stradă încă nici n-am ieșit... A fost haios cînd încercam să fac fotografiile astea de aproape, m-am sprijinit de una dintre țevile ce susțin terasa, cînd am terminat, căciula cu urechi a rămas puțin în urmă, se lipise de țeavă. Și, pentru că nu am rezoluții personale majore pentru Noul An (mai puțin anga...

Sînt tristă, nervoasă și aș strînge bucuros de gît niște copii ai națiunii înlocuitoare! De fapt, i-aș strînge de gît pe părinții lor și pe părinții părinților lor și tot așa! Da, știu, ar trebui mai multă toleranță, și ei sînt oameni și lucruri de genul. De obicei sînt și tolerantă și găsesc explicații pentru gesturile și vorbele reprobabile ale celor din jur. Dar acum, nu vreau! Nu cînd e vorba despre copilul meu! Arin a fost bătut ieri de doi tineri viitori infractori, că mi-e greu să le spun copii. S-au urcat în autobuz la o stație după el, cînd mergea la școală și au început să se ia de el și de alți cunoscuți că ar sta pe locurile lor, în spate. Că doar le-o fi cumpărat părinții abonamente cu loc, nu?! Arin cred că le-a dat replica, a coborît din autobuz după două stații, luînd un altul să meargă la școală. Cînd s-a întors, erau din nou, au coborît la stația lui și l-au bătut. Putea fi mai rău, au intervenit o doamnă de pe stradă și un tînăr, e rău oricum, i-au dat mai mulți ...

Vinerea Mare 2016, orele 17, aproximativ. Eu, în cartierul Ștrand, să vizitez o prietenă. Afară, luminat ca ziua. A, chiar era ziuă! Becurile din rețeaua de iluminat stradal toate aprinse că, de ce nu?! Or fi înțeles greșit treaba aia cu "Veniți de luați lumină!", că nici ziua nu era cea potrivită. Scot telefonul, fac poze, nu apuc să vă spun și vouă. De ce acum? Păi uite așa, că de două nopți stau în beznă, fără becuri aprinse pe stradă, ascultînd diluviul și tresărind la orice zgomot care pare altceva, că de, am rămas cu un neuron agitat după vizita hoților! Și mă întreb... dacă poți ilumina un cartier întreg, ziua, strada mea de ce nu merită un tratament similar, noaptea?!

Degeaba căutați în DEX, nu veți găsi termenul. Habar n-am dacă există un echivalent al cetățeanuluicareurășteciori. Adică eu! Există în schimb o poveste a devenirii mele. Personajele: una bucată pui de cioară grivă (așa se pare că se numește varietatea locală) tăntălău și cu probleme de aerodinamică, mai multe bucăți adulți de cioară (părinți, mătuși și alte rubedenii) foarte dedicați puiului tăntălău, una bucată cîine, legat pe motive de ros ușa cea nouă, amplasat exact sub poligonul de încercări și scos din minți de puiul tăntălăudesubnasulsău, una bucată om adult terminat psihic de combinația fatală de lătrat și croncănit. Ziua 1 (joi): n-am văzut puiul, am auzit doar lătratul disperat și croncănitul isteric, despre care știam deja că e tipic pentru situațiile ce implică un pui căzut, mă temeam să nu-l fi prins Tasha, ciorile zburau pe rînd razant deasupra ei. Au ținut-o așa toată ziua. Mai spre seară, a găsit Bogdan puiul, reușise să se cațere pe niște plăci de ciment, pînă...

În dimineața asta mi se pare tot mai improbabil să avem parte de un "Crăciun alb". Nu urmăresc prognozele meteo așa că nu știu care sînt șansele să mă înșel. Știu că am avut puțină zăpadă în noiembrie dar acum ar fi vremea ei. Mi-e dor de zăpadă, de stat în casă și privit afară cum ninge și de ascultat melodii vechi. Sărbători așa cum vă doriți!

Imaginile ce ilustrează nefericit această postare sînt de ieri după-amiază, strada Turnului, de pe scările ce coboară din Piața Huet spre Orașul de Jos, locul frumos unde stăteam la Festivalul de pe Scări .  Nu neg faptul că avem o grămadă de neciopliți în jur, care aruncă gunoaiele fără discernămînt dar vreau să știu, cît de mare trebuie să fie mizeria pentru ca să fie sesizată de cei responsabili cu curățenia de pe străzi?  Situația asta nu e singulară. Comentam la un moment dat pe fb, la o postare legată de tunelurile de luminițe , că bine că ” că avem beculețe mii, pe care încă nu le-am văzut decît ziua, dar avem o mizerie de-ți vine greață în zona centrală. Marii dătători de civilizație, cică! Dacă treci prin pasajul de la Continental Forum, e o mizerie cruntă, aceeași  mizerie și în fața hotelului, cabinele telefonice cu telefoanele smulse arată dezolant, Bălcescu plină de mucuri de țigară, hîrtiuțe, fecale de cîine (nu neapărat comunitar), dar noi avem becu...

Vă arătasem sau arătasem www-ului la un moment dat, pe pagina cu meşteşugăritul meu, cum am făcut eu un colţ mai schabby , cu un dulap şi o ramă, amîndouă vechi, amîndouă băiţuite şi amîndouă luate din ograda proprie, rămase de la foştii proprietari. Nu mică mi-a fost mirarea, acum vreo lună, stînd pe terasă la Kleines Cafe şi uitîndu-mă în sus să văd nişte rame de geam identice, în stare mai bună şi aşezate invers de cum credeam eu că ar trebui să stea. Ştiu că tatăl fostului proprietar al casei unde stăm a fost tîmplar. Oare care ar fi şansele ca el să fi făcut ramele pentru ferestrele din centru?