My life

N-aș putea spune acum ce căutam printre postările mai vechi atunci când mi-a trecut prin minte să o caut pe prima și am avut surpriza să constat că prima mea postare pe blog a fost în ziua în care s-a născut Maia, dar acum 10 ani. Și, pentru că îmi plac numerele rotunde, cred că se cuvine să marchez cumva această zi. Am început să scriu pe o platformă de blogging yahoo. Era super accesibilă, aveam o jucărie nouă. La scurt timp, mi s-a părut mai ofertantă platforma blogspot, chit că inițial aveam impresia că îmi voi prinde urechile, m-a mai ajutat și  Călin  cu sfaturi, am rămas aici. N-am reușit să import conținutul de pe vechiul blog decât lipindu-l în postări noi, cărora le-am trecut în antet data publicării inițiale. Așa știu că  prima postare  a fost din 12 noiembrie 2008. Îmi permit să o adaug așa cum am scris-o, în caz că nu dați click pe link-uri: ”Entry for November 12, 2008 Unu Ar fi a nu știu cîta oară pînă acum dar prima dată în, să spunem, viaț...

Nu există o poveste foarte lungă să însoțească fotografiile din această postare. Știți deja că mă fascinează insectele, păsările, florile din grădina mea. El e Marcus (așa l-a botezat Arin), păianjenul ce și-a țesut o ditamai pînza lîngă ușa de la bucătărie. Zilele trecute ieșisem să îl fotografiez, tot amînasem momentul ăsta. La începutul ședinței foto stătea aparent liniștit dar evident pregătit să atace la cel mai mic semn. Care a venit exact cînd îl fotografiam, sub forma unei muște. Nefericită musca, eu, destul de fericită că e una în minus care să încerce să intre în casă. L-am privit cum o împachetează, declanșînd imediat ce aveam o imagine cît de cît clară. Din păcate acumulatorii lui Pixie au decis chiar atunci că le-a ajuns așa că nu vă pot oferi filmul întreg, cu musca gen Frodo și apoi cu ce rămăsese din ea, o mică bucățică sub chelicerele flămînde. Marcus e tot acolo, nu m-am mai nimerit cu el în acțiune și încă nu m-am îndurat să îl alung din zonă.

Din seria nesfîrșită de mail-uri nedorite primite la serviciu, pe care le trimit de obicei direct în fișierul destinat lor, mi-a atras atenția titlul celui de mai sus așa că l-am deschis. Mă și vedeam fugind după șoareci prin curte, ”să-i prind vii”! Cînd colo nu, există minunea din imagini care îi prinde vii și nevătămați, cică nu tu mizerie cu animăluțe decapitate sau ”vătămate” și e complet ecologică! Și prinde tot felul de animale mijlocii! Inclusiv pisici! Adică aș putea să prind patrupedele urlătoare și împerechetoare care îmi vizitează curtea. Nu mi-e clară partea cu ”evacuarea ulterioară din gospodărie”. Ce fac cu el/e? Le duc așa vii și le dau drumul unde? Le pun la gît un bilețel și le scriu ca nu cumva să se mai întoarcă la mine acasă? 

Honey se minuna aici că scriu comersanții etichetele greșit și că nu și-a dat seama din prima. Eu stau de multe ori și mă minunez cum există atîtea erori pe site-urile de știri sau în ziare și ăia nu-și dau seama nici din prima nici din a doua nici din a țîșpea oară. Exemplu protv: A se înțelege că ele ”echipele de intervenție, care au acționat”, au făcut, au dres ”a fost găsit mort” sau malul de pămînt ”a fost găsit mort” sau care cum. A nu se înțelege că fac bășcălie de moartea unui om, ”decît” de modul de exprimare jurnalistic (not). Mai jos, nu e vorba despre jurnaliști dar nu înțeleg cum coșul ăla de rufe care mie mi se pare maro și dacă mă uit cu ochiul stîng și dacă mă uit cu dreptul și dacă mă uit cu amîndoi, apare descris ca ”în nuanțe calde de bej”. Cred că și cititorii bărbați ar putea fi de acord cu mine.

1. Mai am puțin pînă la ora fatidică a săptămînii: miercuri, 15.30. Nu știți ce se întîmplă atunci? Nici eu nu știam pînă săptămîna trecută cînd am citit  asta , miercuri, pe la 16.10. Pentru că ratasem momentul magic, aștept astăzi să fug să mă uit în oglindă să văd cît de mai bătrînă par. Dacă n-aveți chef să dați click pe link vă spun eu ce au descoperit cercetătorii britanici (nici nu puteau fi alții!): ”Un studiu al unei companii producătoare de cosmetice arată că femeile arată mai bătrîne în fiecare miercuri la ora 15:30, scrie The Telegraph... Potrivit cercetării, o femeie din zece crede că miercuri este ziua cea mai stresantă a săptămînii, iar joi este ziua în care cele mai multe reprezentante ale sexului frumos fac sex. Ceea ce duce la o stare mult mai bună în ziua de vineri...” Cu alte cuvinte Long Live Friday! ( sursa foto ) 2. Acum aproape o lună aflasem chestia asta! Între timp au mai trecut ceva zile, în concluzie puteți calcula (dacă aveți chef, eu n-am!), cîte...

Ea, glicina, a înflorit din nou după un an de pauză. Răspîndește un miros dulceag și violet din cele cîteva flori din seră și de afară, cît să știu că e acolo și să mă bucur că a supraviețuit tăierii abuzive de acum doi ani. El, trandafirul galben, luminează solitar între bobocii roșii-rozalii de acum. Vor fi și ei, în curînd, la fel de mari și gălbui. Ea, țarca, zace moartă sub vișin, nu știu de ce, cu penele lucind albastru, cu ochii stinși și goi la fel de albaștri, năpădiți de furnici. Are o frumusețe stranie, nu m-am hotărît ce să fac cu ea.

Nu mă gîndeam că voi ajunge să amintesc pe blog despre Sergiu Nicolaescu. Nu va fi un necrolog aici sau osanale sau altceva dar face parte din desfăşurarea acţiunii aşa că trebuie să amintesc că de la el a pornit. După cum spusesem şi pe faţăcarte, am aflat din newsletterul kudika despre moartea sa. Erau cîteva rînduri acolo, le-am citit, mi-a părut rău, pe fb era o linişte totală referitor la subiectul în cauză aşa că m-am întrebat pe perete dacă sînt singura căreia îi pare rău. Altceva n-am mai citit/urmărit, eram convinsă că undeva acolo în presă este un circ întreg dar asta nu mă interesa pe mine. Recunosc că motivele admiraţiei mele erau frivole, S. N. mi s-a părut întotdeauna un bărbat super sexy cu o voce la fel de. Din cinematografia românească mi s-a mai părut aşa Adrian Pintea (şi la moartea lui mi-a părut rău) şi mai este printre noi Marcel Iureş (de la ediţia de anul trecut a FITS, am şi autograful lui). Fără nici o legătură cu cele de mai sus ieri jucam rumm...

Mai mult ca sigur, computerul meu era ferm convins că vine sfîrşitul lumii de el arată în halul ăsta! Şi dacă pentru el nu s-a sfîrşit lumea, că a fost resuscitat şi pensulat de mine şi ulterior de Mişu (căruia îi mulţumim pe această cale), după cinci ani de stat frumos şi adunat praf în neştire... zic eu că ar mai fi o şansă şi pentru noi! :)

Pun pariu că o parte dintre voi nu v-aţi gîndit la importanta şi spinoasa problemă: cu ce ne îmbrăcăm/ce luăm la noi mîine! Sinceră să fiu, nici eu, pînă nu m-a trezit la realitate Diana  (pe Adriana nu o cunosc dar de la ea a plecat)! Adevărul este că puţină pregătire nu strică, să ne prindă sfîrşitul lumii utilitar-cochete.  Pentru că orice găselniţă de genul este pe gustul meu, mi-am compus o ţinută relativ adecvată. Mai complicat a fost cu self-shooting-ul în atelier, trăiască declanşarea automată a lui Pixie!. Se practică pe blogurile de fashion şi la Floarea din grădină aşa că vă voi descrie piesele componente: - cizme Wrangler - comode, cu blăniţă, cu puţin toc (talpă ortopedică), cîţiva centimetri în plus nu strică; - ciorapi Calzedonia - nu se putea fără, orice fan adevărat nu se desparte de ei pînă în ultima clipă; - fustă vintage, accesorizată cu multe ace de siguranţă - din constatările personale sînt bune în tot soiul de împrejurări; - maieu g...

Zilele astea sufăr! Rău de tot! Nu am net de vinerea trecută! În concluzie, mă simt ruptă de lume, lumea virtuală, fireşte! Nu mai ştiu cine ce face, ce muzică ascultă, pe unde umblă, etc. Ieri şi astăzi am profitat de colţul cu internet de la Ibis Sibiu, deja intrasem în sevraj. Dacă ieri am actualizat blogul "de serviciu" cu ce am lucrat , azi vreau să vă spun două cuvinte aici, nu de alta, dar mi-ar părea rău să uit perlele lui Arin. Duminică mergeam împreună pe strada Arhivelor. Acolo sînt nişte stîlpi de metal, în jur de zece, pe marginea trotuarului. Eu, fiind în faţă, încep să fac slalom printre ei.  Arin, din spatele meu: Mama, ce bine că mai ai încă gene de copilaş în tine! Eu: Cum adică, Arin?   Arin: Păi, aşa, uite, încă n-ai uitat să te joci ca un copilaş şi faci lucruri distractive! După asta, ne-am luat la întrecere vreo trei ture. Să vă spun cît de repede fuge copilul? M-a luat la mustaţă totuşi, eu fiind şi cu ditamai geanta după mine. Ieri se ...

Subsemnata, eu, declar astăzi, 12 octombrie 2012, stare de război unilateral și inevitabil cu poporul graurilor reprezentat la locul de luptă de cîteva zeci de purtători de cioc și aripi. Miza: merele ionatane proprietate personală! Rezultatul: necunoscut! Orice aliat interesat să participe la ostilități și/sau adunatul merelor este binevenit!

V-am mai spus eu cum cîteodată prefer mijloacele de transport în comun. Și cum mă dau cu autobuzul prin oraș la diferite ore ale zilei, cu peripeții sau nu. Acum mă voi lăuda și cu mersul pe jos între stații, cred că și despre asta v-am mai spus dar acum sînt mîndră de viteza și eficiența mea. Ieri dimineață, frig tare, eu ambalată bine, pantofi sport, geacă matlasată și căciuliță pe cap. Da! Inclusiv aia! Fugit cu Arin la școală cu autobuzul, coborît în stația de pe Alba Iulia, cred că era 8 fără un sfert, urcat panta, plantat copil în clasă, coborît panta, verificat programul autobuzului. După cele trei ceasuri ale mele (unul la mînă, două la telefoanele mobile) rezulta ori că am pierdut autobuzul de 7:53 ori că n-a trecut încă. Noroc cu niște vecini de cartier care m-au lămurit care dintre ceasuri mergea cît de cît bine, acum era clar că l-am pierdut, era 7:57, următorul autobuz trebuia să treacă la 8:14. Exclus să stau atît timp în stație, i-am salutat, le-am zis că ne vedem ...

Se făcea că în 2010 mergeam la ziua lui Teo , undeva în Apuseni. Cu care ocazie am vizitat și Cheile Turzii. Undeva pe traseu am dat peste aceste cizme ieșind de sub ditamai bolovanul. Era și o plăcuță, amintea de moartea unui tînăr de 18 ani aici, în 1974. Tragic dar și cumva bizar, ne întrebam dacă sînt chiar cizmele originale sau un memento adăugat ulterior. La sfîrșitul săptămînii trecute a ajuns și mama respectivă pe Chei, a fotografiat și ea locul dar între timp, cizma din piciorul stîng văd că nu mai are vîrful și în locul ăla a răsărit o lumînare. Oare ce bizon carpatin n-a avut loc de ea și a rupt-o? Cînd adăugam textul pe poză, în Picasa, am observat că pe stîncă apare și o geantă lăsată de cineva. Dacă te uiți bine, pe ea scrie... SINGING ROCK. Pot să rîd puțin, nu? Că tot avem noi, românii, Cimitirul Vesel! Oare i-a cîntat piatra nefericitului în cădere?

 Cred că nu sînt singura care a învățat vorbe de genul: "apar ca ciupercile după ploaie". Asociez în mod firesc ciupercile cu ploaia așa că nu pot să nu mă minunez că cel puțin în două locuri din curte am astăzi ditamai plantațiile. Din cîte știu eu, în ultima vreme pic de picătură de ploaie n-a văzut grădina mea, a fost doar ceva vînt, în concluzie astea sigur sînt ciuperci de vînt!!! Arin a participat vineri la o acțiune împreună cu Poliția Sibiu. Mai mulți copii din clasele a IV-a ale școlii lui s-au oferit să facă desene "pentru polițist". Ulterior, au mers pe stradă cu echipaje de poliție, au oprit șoferii, le-au dat cîte un desen (al lui era cu o spargere și cu un accident) și le-au explicat niște reguli de circulație. A primit cadou un basco-chipiu și o geantă.  Deși îi plac foarte mult, e nemulțumit că unul dintre învățători a trișat (așa zice el) și și-a dus toată clasa la acțiune și nu doar 10 elevi cum s-a întîmplat la celelalte două clase, motiv...

Pentru că n-am mai folosit de nici eu nu știu cît de multă vreme adresa de mail de pe hotmail! Cu ea se loga Arin pe fațăcarte. Azi fb m-a anunțat că nu mai este o adresă validă. Am intrat să văd despre ce este vorba, normal că nu mai știam parola, știam întrebarea și răspunsul de securitate, am resetat parola, am intrat pe mail șiii... nimic!!! Am o căsuță poștală aproape virgină... cică getting started with hotmail și atît! Nu tu mailuri vechi, nu adrese, pauză totală! Și cum să get started acum, că asta a fost prima mea adresă de mail, cred că o am de 15 ani, cum să mă lase fără mailurile de acolo??? Ooofff! Știe careva dacă le mai pot recupera?

Soundgarden - Black hole sun Asculta mai multe audio rock

Se făcea că am început să îmi pun în ordine toate cele de prin cameră. Printre altele, am dat de fotografia înrămată a bakuganilor pe cînd erau mai mici și în varianta pokemonmeetingjamesbond. Cînd a văzut Arin obiectul respectiv l-a apucat dragul și m-a rugat să i-o dau să se uite. Am gîndit "narcisist ca mă-sa" și i-am dat-o. Tabloul doi: eu învîrtind în budinca de caramel, Arin și Radu în bucătărie, Arin tot cu poza în mînă. La care oftează și spune: "Ooofff, ce n-aș da să mai fiu iar copil... ce n-aș da să nu fi trecut anii...!!!" OMGF, OMGF, cît pe ce să le botez budinca cu ceva fluide, că mă pufnea rîsul dar am zis să fiu tare, să nu-i stric nostalgiile copilului! Oare ar trebui să iau și eu o poză în mînă? Să mă plimb cu ea prin casă să mă căinez?

Vă zisesem aici cum săriseră la mine cînd eram pe bicicletă niște cîini pe o stradă în apropiere de casă. Primul dintre ei, la dus, era o cățea de talie medie, slăbuță, un fel de crem, frumușică dacă ignoram faptul că sărea la mine. I-am găsit circumstanțe atenuante pentru că avea lîngă ea un pui, ciufulit, maroniu. Nu i-am găsit circumstanțe atenuante pentru că eram departe de ea și n-aveam idei războinice. Probabil vroia să îi dea o lecție de viață puiului. Acum două zile am revăzut puiul, mort, zdrobit de o mașină, zăcea în praful drumului. Stau și mă întreb dacă mama nu ar fi trebuit să își adapteze programul de curs în ceva de genul: biciclist - OK, mașină - nașpa rău! Ieri, cînd am ieșit din casă, au zburat imediat vreo zece vrăbii sus pe gard. Mă întrebam ce-i cu ele cînd am văzut și răspunsul, un pui mic, parcă mai mic decît cel din poză (ăsta l-am văzut bîntuind prin curte acum ceva vreme). Căzuse din cuib și cred că încercau cu toatele să îl dirijeze cumva. S-a ascuns in...

Că tot vorbeam despre sfîrșit în postarea precedentă, trebuie să vă împărtășesc rezultatul unuia dintre testele acelea tîmpițele cu care mă mai amuz din cînd în cînd pe Kudika. Ce să zic, poate nu va fi bungee-jumping, că mă voi abține din respect pentru coloana mea deja cu hibe, dar ceva de genul tot e posibil să mă pască! Că na, mi se termină și mie pilele de sus sau nu pot pica tot timpul într-un șanț cu apă...

M-am întristat tare acum două zile pe cînd grădinăream eu prin spatele curţii (a se citi că încercam să mai reduc din cantitatea de paie, crengi şi alte alea). Şi am dat peste una dintre "ţărcile mele". Moartă! De mult! Ooofff!!! Chiar mă întrebam zilele astea ce-o fi cu ele, că parcă nu le mai văzusem de multă vreme. Tot alaltăieri, înainte să descopăr că nu mai erau două, o văzusem pe una dintre ele, aproape în terasă (pusesem din nou mămăligă în zonă). De fapt, prima oară o auzisem din casă şi am ieşit repede, bucuroasă că mai există! Acum stau şi mă întreb dacă cea rămasă sau cel rămas îşi va găsi o nouă pereche. Nu ştiu dacă fac parte dintre animalele/păsările care se împerechează pe viaţă, sper că nu!