Foto Blog: Dor de grădina bunicilor
Mare parte a copilăriei am petrecut-o în grădina bunicilor, în Bucureștii Noi, pe strada Duioșiei (da, știu, minunat nume de stradă). Nu știu cum o fi scăpat numele acesta atât de frumos în zona în care văd acum, căutând pe Google Maps (pentru că, sincer, alte nume de străzi din jur nu îmi aminteam), predomină niște nume de străzi prozaice, progresist comuniste gen Betonierei, Avântului, Acetilenei, Producției. Paralelă cu strada bunicilor, tot acum îi văd numele, strada Vacanței. Cred că era o enclavă zona aceea pentru că, a rămas adânc ancorată în mintea mea ca un loc idilic, unde deabia așteptam să îmi petrec vacanțele. Mami (așa îi spuneam bunicii) iubea florile. Ele înfloreau, luxuriante, și în straturi și din dâra de pămînt dintre temelia casei și aleea din dale de piatră: gura leului, petunii, regina nopții. Pe lângă aceasta din urmă, serile erau parfumate de caprifoi, sau mâna Doamnei, cum i-am spus mereu, sau de către florile delicate ale crinilor de toamnă.