My life

Și mi-am propus după ziua de sîmbătă să fiu zen, să nu mă mai las afectată de ce se întîmplă în jur, să văd doar fluturași și unicorni. Exagerez, era suficient să fiu centrată pe mine și pe spiritul meu. Să trăiesc frumos, în armonie cu mine, cu copiii mei, cu pămîntul ăsta pe care îl călcăm și natura ce ne înconjoară. Azi este marți. Nu mi-a ieșit. Ieri scoteam fum pentru ce vor să facă cu pădurile , azi m-am enervat din nou. Cum să dai tu, Guvernul României, 20 milioane de euro pentru un Aqua Park în Chinteni (la 15 km de Cluj), cu ale noastre trei luni de vară în cel mai fericit caz și, cel mai important, cu atîtea alte lucruri de care te doare, rectific, nu te doare deloc?! Revin la spitalul oncologic pentru copii , a cărui construcție a demarat, din donații și care are un cost estimat de 8 milioane de euro. Adică, din banii pentru o bălăceală incertă, făceai două spitale și jumătate. Ce poți face cu 20 milioane de euro în România zilelor noastre? Sigur nu spitale! Aqua Park...

De obicei nu sînt așa brutală, nici măcar în exprimare, dar azi exact asta i-aș fi făcut celui sau celor care s-au înfipt în soneria mea de parcă de asta ar fi depins existența lor viitoare. Maia e bolnăvioară, ne "bucurăm" de efectele mersului în colectivitate. Am luat-o ieri cu febră de la creșă, legumă. Nu dormise aproape deloc cu o noapte înainte, cu plînsete, agitație, strigăte de Mami vine!, a făcut asta și săptămîna trecută, am pus-o pe seama impactului emoțional al schimbării din viața noastră. De fapt erau semnele că ceva o afecta fizic. Nici azi-noapte n-a dormit nemaipomenit, acum ațipise în țarc.  Și vine ăsta și sună ca disperatul! Eu, în bucătărie, încercam să gestionez vasele murdare. Ies în curte și întreb cine e? Ăsta cu voce mieroasă... Haideți! Mai întreb o dată, el la fel! Haideți să ce? Uite aici să reparăm țiglele astea! Îi zic că nu am nevoie, ăsta insistă că Haideți că sînt aici cu scara! Îi arunc un Puteți să fiți și cu excavatorul că nu mă intere...

Foto: A. Nu nădăjduiesc să fie printre voi multe persoane cu un nivel de aiureală comparabil cu al meu. Deși m-am obișnuit cu această calitate, cîteodată reușesc să mă surprind. Cum a fost duminică, acum două săptămîni, atunci cînd am fost prima dată la bazinul din cadrul centrului Aria. Motivată fiind de reducerea de tarif din luna septembrie, adică 25 lei/ședința de trei ore. Preț mai mare cu 5 lei decît cel de la Olimpia dar rezonabil. Și mai rezonabil pentru cei care caută acolo și saună sau hidroterapie și beneficiază la banii ăștia și de partea de spa. Revenind la lecțiile practice, voi încerca să rezum. Ajuns la recepție, achitat, primit brățară, întrebat unde sînt vestiarele, răspuns: înainte și în stînga. Ok, în stînga scria într-adevăr vestiare, ajungem acolo eu și încă un semi-debusolat ca și mine. Nici unul cu numerele noastre de pe brățară. Găsim o tanti femeie de serviciu, ne îndrumă la parter, să încercăm acolo, că mai sînt și alte vestiare, nici ea nu era sigură...

Sună dramatic, știu, dar așa simt cîteodată că cineva acolo (nu sus, pe uliță) urmărește îndeaproape cînd sînt eu mai murdară de la grădinărit și îmi ia apa. Sau curentul, există mai nou variațiuni pe tema. Primul moment "fericit" a fost vineri, acum două săptămîni. Eram plină de pămînt, iarbă, după o zi de grădinărit frenetic, Maia și tatăl ei la fel. Decidem să încheiem ziua și să mergem la spălat. Pauză. Țevile de apă goale, nimic, nimicuț, pauză, lipsă, gaură. Priveam cu jind la rezervorul WC-ului, acolo mai era apă! Ce ne-a salvat măcar mîinile de stratul de noroi? Apa din dezumidificator, nu apucasem să o golesc, erau aproape doi litri, prioritate au avut mîinile Maiei. Înțeleg că oamenii ăștia lucrează la reabilitat străzile dar măcar un bilețel, o portavoce, un vornic, ceva, pentru cei care nu citesc presa online, în caz că au anunțat acolo, n-am verificat. Faza asta s-a repetat de mai multe ori, cu mici diferențe, pînă și dezumidificatorul era gol cîteodat...

În cazul meu, necredincioasa! Cumva motivat. Aud/citesc de ani de zile cum va fi asfaltată/modernizată strada pe care stau. Tot de ani de zile văd cum ea rămîne la fel de neasfaltată, plină de gropi și de praf, ăla recent, saharian, a fost doar un bonus, ca să putem spune cu adevărat că: "e nisip ca în deșert"! Acum aproape două luni de zile, Radu mă anunța, victorios, că ne asfaltează strada, el fiind abonat la buletinul de știri al Primăriei. Nu trec două zile de cînd îmi spune Radu, îmi spune și Honey, la fel de victorioasă!  Eu, tăindu-le craca amîndurora le răspund că nu cred pînă ce nu văd. Honey, se conformează prompt și îmi trimite și mie extrasul din comunicatul Primăriei. Mă apucă oarecum rîsul și îi precizez că nu cred pînă nu văd utilajele lucrînd în fața casei. Prima dată a apărut o placă cu străzi în lucru, a mea și încă una. Apoi am primit un aviz în cutia poștală, să nu las mașina parcată în fața porții, că afectează lucrările. Asta era înainte de Pașt...

Oare așa s-ar traduce Things that make you go hmmm...? Asta ca să evit romgleza, nu de alta, dar cîrcotesc aproape zilnic atunci cînd Arin mai strecoară un cuvînt sau mai multe în engleză, deși o mai fac și eu și încerc să evit lucrul ăsta. Tot legat de Arin, povesteam astăzi la masă, îi spuneam cum m-am supărat pe el vineri. Mi-a luat ceva să îi spun, nu?! Eram în autobuz cu el și cu Maia, el mergea să facă pozele pentru albumul din a 8-a, eu, Maia și căruciorul mergeam să recuperăm mașina de la mecanic. N-a stat lîngă noi de la început, cred că e vîrsta respectivă, atunci cînd i s-a urcat un coleg în autobuz nu ne-a mai băgat în seamă, povestea cu acesta. M-a supărat faptul că nu m-a salutat atunci cînd a coborît, noi trebuia să mai mergem cîteva stații. Cînd i-am spus asta, a zis că da... am dreptate dar că era cu colegul lui, bla bla... "Și, uite: Andrei a spus că am o mamă frumoasă. Și o soră frumoasă! Asta nu compensează?" Îi spun că nu, rămîne faptul că el nu m-a...

... Pot și Vreau! Ăsta a fost unul dintre multele lucruri învățate de la tatăl meu. Chiar dacă Arin m-a învățat și el astăzi să nu cred în aniversări (indiferent dacă bune sau rele), azi sînt 18 ani de cînd nu îl mai am lîngă mine fizic. Altfel, sînt convinsă că nu a plecat nicăieri, e tot aici cu și pentru noi. Am început cu o paranteză, de fapt voiam să las un semn aici despre puterea gîndului și a unui scop. Cîteodată uit de ea, mi-a adus-o aminte un necunoscut. Parțial necunoscut, vineri am împărțit a doua oară același culoar la bazin. Cînd nu am culoar liber doar pentru mine, prefer să aleg unul în care persoana existentă să înoate la fel sau mai bine ca mine. Nenea înoată mai bine ca mine, e mai ușor așa, sigur nu am parte de ciocniri! Cum am reluat de puțină vreme înotul, nu eram foarte sigură de cît mă mai țin plămînii pentru apneea dinamică. Am reîncercat-o doar cu labele de înot, stilul delfin dar cu mîinile pe lîngă corp. Asta a fost mereu nesiguranța mea, că dacă îm...

Știți locurile de parcare de la hipermarketuri destinate părinților cu copii mici? Sînt marcate ori pe asfalt, ca în cazul Kaufland, ori cu tăblițe metalice pe stîlpi. Ei, se pare că nu mulți știu ce înseamnă sau, dacă știu, îi doare undeva și anume, în fund! Eu sînt genul tolerant, de luni de zile încerc să îl temperez pe Bogdan cînd se enervează că găsim locurile alea ocupate de mașini ai căror șoferi este de multe ori evident că nu au cărucioare, scoici pentru bebeluși, etc. Îi spun că, na, poate totuși au, poate nu-și spun semnul de bebeluș la bord, poate... Săptămîna trecută eram singură cu Maia la cumpărături, m-am bucurat că am găsit un loc de genul, singurul liber cînd am ajuns eu. Pe locul din fotografia de mai sus era o altă mașină parcată, de Alba, ocupanții în ea, cred că se pregăteau să plece, nici urmă de infant cu ei. La umbra gheretei de lemn din dreapta (nu apare în poză) era un tată cu o fetiță mică în brațe. Am fugit să iau căruciorul (n-am găsit din cele spe...

Degeaba căutați în DEX, nu veți găsi termenul. Habar n-am dacă există un echivalent al cetățeanuluicareurășteciori. Adică eu! Există în schimb o poveste a devenirii mele. Personajele: una bucată pui de cioară grivă (așa se pare că se numește varietatea locală) tăntălău și cu probleme de aerodinamică, mai multe bucăți adulți de cioară (părinți, mătuși și alte rubedenii) foarte dedicați puiului tăntălău, una bucată cîine, legat pe motive de ros ușa cea nouă, amplasat exact sub poligonul de încercări și scos din minți de puiul tăntălăudesubnasulsău, una bucată om adult terminat psihic de combinația fatală de lătrat și croncănit. Ziua 1 (joi): n-am văzut puiul, am auzit doar lătratul disperat și croncănitul isteric, despre care știam deja că e tipic pentru situațiile ce implică un pui căzut, mă temeam să nu-l fi prins Tasha, ciorile zburau pe rînd razant deasupra ei. Au ținut-o așa toată ziua. Mai spre seară, a găsit Bogdan puiul, reușise să se cațere pe niște plăci de ciment, pînă...

Prietenii și cunoscuții mei ar putea confirma că am o grijă obsesivă de a nu avea datorii, dau restul pînă la ultimul bănuț, nu-mi place să împrumut bani, dacă totuși o fac, am grijă să îi restitui rapid.  Angajații Metro au fost siderați cu ani de zile în urmă, cînd ne-am întors, după ce am trecut de case și de controlul existent atunci, să ne încaseze și două pungi de mazăre congelată, uitate în partea de jos a căruciorului. A fost ceva de genul:"Ați trecut cu ele de case și ați ieșit din magazin? Da! Șiii... (pauză, ochi bulbucați) v-ați întors???!!!" A doua experiență de genul a fost la Carrefour. De aici am plecat cu o cană-bol, o pusesem în partea căruciorului unde de obicei stau infanții iar eu îmi țin poșeta. Îmi aruncasem peste eșarfa și am uitat de ea. Doar acasă am realizat că nu o plătisem, am verificat și bonul, nu era trecută. O spălasem deja, nu mai avea codul de bare. Rezolvarea situației a venit după vreo săptămînă, am mers din nou la magazinul cu pricina...

Nu m-am lăudat aici direct cu noul membru al familiei, Maia, nici acum nu vreau să fac asta, deși este o minunată și maternitatea la 40 de ani la fel! Vreau doar să mă plîng de combinația nesimțire/infrastructură deficitară atunci cînd te deplasezi împingînd un cărucior, în cazul meu, un scaun cu rotile în cazuri mai nefericite. Nu am un parc în apropierea casei așa că, dacă vreau să profit de o zi frumoasă am doar alternativa trotuarelor. Cu mașina din imagine mă mai întîlnisem 300 de metri în urmă, atunci era parcată pe trotuar paralel cu drumul, spațiul care mai rămăsese între ea și zidul casei era ocupat de portiera deschisă și de șoferul care povestea fără nici o treabă cu cineva ieșit la fereastra casei. A așteptat pînă am ajuns lîngă el ca să se dea la o parte. Mai în jos, pe același trotuar, nu mai lăsase nici un spațiu de trecere, mașina lăsată acolo, șofer nicăieri. Am avut timp să fac poze, să meditez dacă aleg carosabilul, într-un tîrziu a ieșit din curte, l-am recunosc...

E tîrziu şi mi-e somn şi deabia aşteptam să mă pun în pat după o cină nemaipomenită pregătită de Laura la demonstraţia culinară din Atrium dar nu puteam să nu vă scriu asta, să nu vă fac părtaşi la bucuria mea din momentul ăsta: s-au reaprins becurile de la mine de pe stradă!!! După vreo şase luni, probabil, de beznă! La început am crezut că e o problemă temporară, că s-a ars ceva şi se va repara, a venit campania electorală, a venit turul doi, n-am mai vrut să comentez nimic, chiar dacă nu era prima mea alegere, trebuia să iasă tătucul Sibiului preşedinte, am zis să tac din gură, să nu-mi fac publice toate nemulţumirile legate de felul în care este administrat Sibiul. Şi uite aşa, din amînare în amînare, lunile au trecut, bezna tot beznă, trei case în dreapta mea, vreo trei în stînga mea, îţi băgai degetele în ochi cînd ajungeai acasă! Eram extrem de fericită cînd era lună plină, nu dormeam bine noaptea dar măcar vedeam pe unde umblu! Sursa foto În 15 ianuarie am făcut prima ...

Nu știu cum e vremea pe la fiecare dintre voi dar la noi e mohorît și plouă tomnatec. Acum nu mă plîng de asta, așteptasem cu nerăbdare să plouă, grădina mea suferea în tăcere după atîtea săptămîni de secetă. Ce mă întristează este frigul și apropierea iernii. Poate din cauza asta simt nevoia să mă mîngîi cu amintirea soarelui și a mării de sfîrșit de august - început de septembrie. (P.S. De cînd am început să scriu, au trecut două zile, azi e soare și frig) Și să vă povestesc puțin despre vacanța noastră, în locul ajuns să fie primul în lista mea atunci cînd îmi organizez un concediu: Halkidiki, Grecia. Am încercat anul trecut Thassos-ul. Nu m-a convins, nu voi povesti acum despre asta. Am revenit la peninsula cu trei degete, de această dată pe cel din mijloc, Sithonia, în Sarti. Prima oară am ajuns aici în 2006, prima dată și în Grecia.  Sarti - Valurile superbe din prima zi Deși mai fusesem în zonă și am făcut turul peninsulei și implicit al mai multor plaje (vă po...

Grădina mea este invadată de limacşi, unii noi, portocalii, urîţi, mari. Mai văzusem anii trecuţi din cei cafenii cu pete mai închise, erau mai puţini şi mai discreţi, nu că nu m-ar fi deranjat la fel de tare sau că nu i-aş fi omorît cum îi vedeam. Anul ăsta mă simt depăşită complet. Probabil voi arde în focurile iadului la cîţi am strivit, tăiat. Nu vreau să folosesc substanţe chimice în grădină aşa că, soluţia mea eco este containerul pentru melcul de grădină (cel cu cochilie) şi talpa, cărămida, foarfeca de grădină sau orice altceva am la îndemînă. Am găsit pe net şi alte soluţii eco , încă nu am reuşit să le aplic. Sînt tot mai exasperată de numărul lor exploziv şi mă gîndesc cu tristeţe că probabil asta este confirmarea faptului că nu mai am arici în curte, păsările grădinii nu par să facă faţă. Bine, piţigoii cenuşii şi codroşii ies complet din discuţie, un limax din ăsta grăsuţ şi bine stropit de ploi cred că e jumătate cît ei. Dacă aţi avut probleme din astea, ce ...

Dacă într-o zi în care mă doare capul înfiorător (la fel ca în ultimele săptămîni), am rădăcinile nevopsite și port un tricou cu Garfield, portarul îmi răspunde la salut dimineața că ”tot mai frumoasă sînteți”, înseamnă că e de bine? (auto-laudă, nici măcar foarte mascată) sursa foto

Din păcate videoclipul nu mai este disponibil fără ca proprietarul lui să permită accesul aşa că va trebui să vedeţi aici la ce mă refer. Pe scurt: un puşti de patru ani călare pe o tricicletă, pedala liniştit pe trotuarul din faţa casei, în Bakersfield, California. Una bucată cîine (informaţia nouă este că ar fi vorba despre cîinele vecinilor) ocoleşte o maşină şi se înfige direct cu colţii în gamba puştiului, tîrîndu-l aproape doi metri. Moment în care... tarararatata... pisica familiei, Tara, sare pe cîine şi îl goneşte de acolo. Dacă citiţi şi actualizarea, cîinele a fost ridicat şi urmează să fie eutanasiat. Nu am auzit încă de vreo organizaţie de binefacere canină ai cărei membri să se lege de gratiile cuştii cerînd graţierea şi vociferînd că sigur cîinele a fost provocat şi de ce era copilul pe tricicletă şi de ce nu avea de mînă un adult (care adult a apărut în cadru în secunda 5 după pisică), etc. Vreau şi eu pisică dintr-asta... să o port cu mine să mă apere de cîini! Sc...

Din seria nesfîrșită de mail-uri nedorite primite la serviciu, pe care le trimit de obicei direct în fișierul destinat lor, mi-a atras atenția titlul celui de mai sus așa că l-am deschis. Mă și vedeam fugind după șoareci prin curte, ”să-i prind vii”! Cînd colo nu, există minunea din imagini care îi prinde vii și nevătămați, cică nu tu mizerie cu animăluțe decapitate sau ”vătămate” și e complet ecologică! Și prinde tot felul de animale mijlocii! Inclusiv pisici! Adică aș putea să prind patrupedele urlătoare și împerechetoare care îmi vizitează curtea. Nu mi-e clară partea cu ”evacuarea ulterioară din gospodărie”. Ce fac cu el/e? Le duc așa vii și le dau drumul unde? Le pun la gît un bilețel și le scriu ca nu cumva să se mai întoarcă la mine acasă? 

De odihnă. Al meu!  Din cele două zile libere, una am folosit-o pentru ”declusterring” (asta așa că tot am citit ieri într-un articol din Elle Decoration, spusele unui nene ce folosea o grămadă de termeni de genul, perfect traductibili în limba de baștină dar dădeau mai bine în engleză). Cea de-a doua ziceam eu să o folosesc pentru rezolvat diverse: finanțe, bănci, vopsit părul. Toate aproximativ în aceeași zonă, programarea la cursanții de la Reflexo-Vital era dimineața la 10, oră pînă la care apreciam că termin partea de finanțe-bănci și cu totul mă vedeam acasă pe la 1. N-am luat mașina, am preferat să plec o dată cu copiii și iubilubi și să fac mișcare. Dimineața, la 8, pe temperaturi sub zero. Punct de plecare: Rahovei colț cu Mihai Viteazu. Prima destinație: finanțe. Primul punct pe agenda de aici: am primit înștiințare cum că au să îmi restituie din impozitul virat anticipat anul trecut. Foarte frumos. Urc la nivelul unde anterior era biroul pentru PFA, nu mai e acol...

Nu știu cum se face că nu mai reușesc să scriu, adică știu cum se face dar nu văd nici o soluție de îmbunătățire. Probabil aș rămîne corigentă la materia time management. Lăsînd la o parte lamentările cu scrisul, vreau să mă plîng, așa puțin, pe motiv de ”am impresia că am îmbătrînit!” Uite așa am constatat eu, că nu mai am rezistența de altădată la atacurile mișelești ale unuia bucată streptococ. Căutînd acum pe blog am dat și de data la care ne-am luptat data trecută, adică în martie 2009 ... și văd că atunci m-am descurcat ”să-l duc pe picioare”, puteam să mă amuz de situație, nu tu concediu medical, nimic! Acum am stat o săptămînă acasă, pe un mod alternativ de ”cinemi-adatsămănîncsticlăpisată”, zăcut ”cinemătîrășteșipemineînpat”, frisoane suportabile, transpirații reci și altele de genul. De data asta e de tip C (streptococul, adică), data trecută nu știu de care a fost, că n-am scris pe blog și n-am atîta memorie. Concluzia personală: ”... ce tare eram odată!” În fine, pot spun...

1. Mai am puțin pînă la ora fatidică a săptămînii: miercuri, 15.30. Nu știți ce se întîmplă atunci? Nici eu nu știam pînă săptămîna trecută cînd am citit  asta , miercuri, pe la 16.10. Pentru că ratasem momentul magic, aștept astăzi să fug să mă uit în oglindă să văd cît de mai bătrînă par. Dacă n-aveți chef să dați click pe link vă spun eu ce au descoperit cercetătorii britanici (nici nu puteau fi alții!): ”Un studiu al unei companii producătoare de cosmetice arată că femeile arată mai bătrîne în fiecare miercuri la ora 15:30, scrie The Telegraph... Potrivit cercetării, o femeie din zece crede că miercuri este ziua cea mai stresantă a săptămînii, iar joi este ziua în care cele mai multe reprezentante ale sexului frumos fac sex. Ceea ce duce la o stare mult mai bună în ziua de vineri...” Cu alte cuvinte Long Live Friday! ( sursa foto ) 2. Acum aproape o lună aflasem chestia asta! Între timp au mai trecut ceva zile, în concluzie puteți calcula (dacă aveți chef, eu n-am!), cîte...