Postări

Se afișează postări din octombrie, 2012

Cosmos

Imagine
Sînt cîteva flori de grădină care mi-au marcat copilăria, nu le pot vedea fără să îmi aduc aminte de grădina bunicilor mei de la București: petuniile și gura-leului, luxuriante și răsărind din cele mai nebănuite colțuri, vedete ziua, noaptea, luminată și îmbătată de mirosul reginei-nopții și al caprifoiului (cunoscut de mine ca și mîna-doamnei). Într-un fel sau altul am încercat să le am și în grădina mea de adult. Petunii n-am reușit să am niciodată ca ale bunicii mele, probabil nici nu mai găsesc pe piață acum soiul ăla, parfumat, se înmulțea singur, de la un an la altul. Dincolo de ce găseam în grădina bunicilor au mai fost niște flori pe care le asociez cu strada Duioșiei, strada copilăriei mele (pentru că am petrecut aproape integral vacanțele acolo, plus anul dinainte să încep școala, o pot numi așa). Sînt florile de Cosmos, era un strat întreg în capătul străzii, mai mereu vizitate de fluturii coada-rîndunicii. V-am scris demult aici despre ei. Anul ăsta este primul an cînd am…

Am media FB cu Bravo!

La masa de prînz, piure cu șnițel din piept de pui: Arin: Îți dau FB cu Bravo pentru piure, că așa-mi făcea la cantină, adică la restaurant! La cină, mămăligă cu brînză și smîntînă: Arin: Mama, știi că ți-am dat FB cu Bravo pentru piure, pentru șnițel îți dau doar FB, că, știi tu, nu era scos atunci din tigaie (normal, că Radu pleacă de acasă cu vreun sfert de oră înainte să ajungă Arin, le-am făcut să poată mînca și el)! Și, îți dau FB cu Bravo și pentru mămăligă. Îți iese media FB cu Bravo! ................................  Fericire maximă. Radu încă nu ajunsese la cină, se schimba pe sus, dialogul continuă: Arin: Mama, așa-i că bucătarii trebuie să guste absolut orice gătesc? Eu: Cred că da, Arin! Arin: Știam eu! Uite, Radu vrea să se facă bucătar dar nu vrea să guste mîncarea, nu cred că se poate! Eu: Dar, mai sînt și excepții, eu nu gust tot ce gătesc! Arin: Mama, tu ești... bucătăreasă! Sesizezi diferența?!
Oare doar mie mi se pare că deși am media FB cu Bravo, sînt pe treapta …

Incubatorul de țînțari

Mai mult ca sigur nu aveți nevoie de așa ceva dar, neștiute sînt căile Domnului, dacă vreodată vă trebuie, vă dau eu indicații cum să îl obțineți: Se ia una bucată găleată de mop cu mop, firește! Se șterge cu mopul timp de o săptămînă apa din toată baia, rezultată de la dușul zilnic fără paravan (bineînțeles, există sifon de pardoseală dar e inutilizabil, cei care au placat cu gresie au fost foarte meticuloși cu chestia asta). Nu se golește găleata de lene, că na, ce poate fi chiar așa de urgent, este doar apa de la duș?! După o săptămînă se golește apa și se admiră rezultatul: roiul de țînțari zburînd din găleată și aterizînd pe toți pereții, în mod special pe tavanul înalt, ieri am numărat 21, după ce mai omorîsem cîțiva în zbor sau pe faianță, doamne ferește să împrăștiem sîngele pe lavabilă! Beneficii colaterale: o dată activat incubatorul, timpul petrecut în baie scade considerabil, mișcarea pe care o faci acolo crește, pe motiv că trebuie să dai hotărît din membre să nu se așez…

Tot despre mere

Eu și mama respectivă în bucătărie. Eu îi pregăteam masa de prînz lui Arin, mama se pregătea să plece după ce l-a luat pe Arin de la școală și l-a adus acasă. Mama: Nu cred că mai fac compot din merele astea (i-am plasat o pungă de mere). Le voi pune pe sfoară să se usuce, fac poame. Mai știi cum făceam cînd eram mici? Eu mă gîndesc că atunci cînd eram mici habar n-aveam de așa ceva. Mama nu făcea prăjituri, am început să fac eu checuri undeva prin clasa a IV-a. Am învățat de la mama celui mai bun prieten de pe atunci, apoi am învățat să fac torturi din cartea de bucate, făceam și la ziua mea, a lui Călin, făceam și la ziua maică-mii, că de, pentru ea era dificil! Îmi trec toate astea prin minte dar îi răspund simplu: N-am prins vremea aia! O servesc cu o felie de prăjitură cu mere. Mă felicită că le fac copiilor și îmi spune că le face și ea clătite, frigănele, lucruri mai simple, nu așa complicate ca ale tale! Ce naiba e așa de complicat la prăjitura mea rapidă cu mere?

Tanti, îmi dai un măr?

Imagine
Se pare că aceasta a fost întrebarea leitmotiv a zilei! După ce săptămîna trecută cei de la ACS, care lucrau să repare ditamai conducta avariată în fața porții mele (rămîne să vă povestesc și despre asta) au poftit la mere și i-am lăsat să își adune o plasă, azi am gîndit că poate n-ar strica să mai adun și eu din ele. Că și-așa mă tot întreabă toată lumea cînd am de gînd să le culeg. Anul ăsta am avut recoltă bogată de prune, mere și ghindă. Nu așa... zici că s-a vărsat tot cornul abundenței în copaci. Prunele multe și mari, ghinde multe și mari (inclusiv de astea m-a întrebat un Dorel de ce nu le adun... că sînt bune la porci, porci n-am! i-am răspuns, asta mi-ar mai lipsi, să adun și ghinda) merele multe și mici! Dar foarte bune! Și, întrucît prăjitura cu mere și fără este la mine pe auto-repeat, nu pot spune că nu le folosesc. Cam de două ori pe săptămînă, prăjitură, mama a făcut compot de mere, eu și Radu mîncăm crude! Problema este că nu am unde să le depozitez în așa fel încît…

Despre bicicliști în trafic

Nu știu dacă este nevoie să spun că sînt prima care ar lua apărarea celor pe două roți. Dar nu în orice condiții. Astăzi am aproape asistat la un eveniment mai neplăcut: un biciclist lovit de o mașină. Spun aproape asistat pentru că era o altă mașină între mine și protagoniști. Eram pe Alba Iulia, imediat după giratoriul din intersecția cu Morilor, dimineața, în condiții de trafic intens. L-am văzut pe bărbatul pe bicicletă, venea pe pista de bicicliști dar în sens invers celui normal de mers. Știu că m-am gîndit instantaneu că merge aiurea și nu mi se părea în regulă. Următorul lucru pe care l-am văzut a fost bicicleta căzută în drum, o vedeam în stînga mașinii din fața mea, în dreapta ei vedeam și mașina care îl lovise, ieșită de pe Onisifor Ghibu. Șoferul acesteia a vrut să facă dreapta, s-a asigurat în stînga, și a vrut să se încadreze în trafic. Slavă Domnului, nu a fost ceva grav, l-am văzut ulterior pe bărbat, pedalînd pe bicicletă, undeva pe lîngă malul Cibinului. Din punctul…

Culoare pentru o zi de luni

Imagine
Sigur nu sînt singura căreia îi place fantezia celor care se ocupă cu design-ul paginii Google. V-am mai scris aici despre asta. Cîteodată nu mă pot abține să nu dau PrintScreen. Imaginea de astăzi este dedicată celor 107 ani de la apariția benzii desenate "Micuțul Nemo în Țara Visurilor", de Winsor McCay. Cu ocazia asta, mi-am amintit că mai am cîteva imagini tare drăguțe salvate și mă gîndesc să vi le arăt și vouă. Cred că puțină culoare nu strică zilei ăsteia mohorîte de luni:

Declarație de război

Imagine
Subsemnata, eu, declar astăzi, 12 octombrie 2012, stare de război unilateral și inevitabil cu poporul graurilor reprezentat la locul de luptă de cîteva zeci de purtători de cioc și aripi. Miza: merele ionatane proprietate personală! Rezultatul: necunoscut! Orice aliat interesat să participe la ostilități și/sau adunatul merelor este binevenit!

Speedy și sinuciderea asistată

Imagine
V-am mai spus eu cum cîteodată prefer mijloacele de transport în comun. Și cum mă dau cu autobuzul prin oraș la diferite ore ale zilei, cu peripeții sau nu. Acum mă voi lăuda și cu mersul pe jos între stații, cred că și despre asta v-am mai spus dar acum sînt mîndră de viteza și eficiența mea. Ieri dimineață, frig tare, eu ambalată bine, pantofi sport, geacă matlasată și căciuliță pe cap. Da! Inclusiv aia! Fugit cu Arin la școală cu autobuzul, coborît în stația de pe Alba Iulia, cred că era 8 fără un sfert, urcat panta, plantat copil în clasă, coborît panta, verificat programul autobuzului. După cele trei ceasuri ale mele (unul la mînă, două la telefoanele mobile) rezulta ori că am pierdut autobuzul de 7:53 ori că n-a trecut încă. Noroc cu niște vecini de cartier care m-au lămurit care dintre ceasuri mergea cît de cît bine, acum era clar că l-am pierdut, era 7:57, următorul autobuz trebuia să treacă la 8:14. Exclus să stau atît timp în stație, i-am salutat, le-am zis că ne vedem în s…

Din puțul gîndirii

Imagine
Astăzi am avut un AHA MOMENT! Mi-am dat seama de ce se fac giratorii pe bandă în Sibiu!!! Ca să crească media de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor! :) Potrivit celor spuse la începutul anului de către Gabriel Roșca, președintele filialei Sibiu - Vîlcea a OAR, "Sibiul are o medie de circa 13 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor în timp ce media impusă este de 26 de metri". S-a găsit soluția: zonă verde în asfalt. Tantanaaa!  P.S. A se trata cu discernămînt spusele mele, astăzi am fost extrem de aiurită! (sursa foto)

Adele - skyfalling

Imagine
Știam că va cînta pe coloana sonoră a următorului film din seria 007. Eram curioasă cînd/ce/cum, mai ales că nu mai auzisem de ceva vreme piese noi de la ea. Am fost a 302-a persoană care ascultă melodia pe youtube (pentru că primesc notificare pe mail atunci cînd sînt postate clipuri noi). Îmi place:

Singing Rock

Imagine
Se făcea că în 2010 mergeam la ziua lui Teo, undeva în Apuseni. Cu care ocazie am vizitat și Cheile Turzii. Undeva pe traseu am dat peste aceste cizme ieșind de sub ditamai bolovanul. Era și o plăcuță, amintea de moartea unui tînăr de 18 ani aici, în 1974. Tragic dar și cumva bizar, ne întrebam dacă sînt chiar cizmele originale sau un memento adăugat ulterior. La sfîrșitul săptămînii trecute a ajuns și mama respectivă pe Chei, a fotografiat și ea locul dar între timp, cizma din piciorul stîng văd că nu mai are vîrful și în locul ăla a răsărit o lumînare. Oare ce bizon carpatin n-a avut loc de ea și a rupt-o? Cînd adăugam textul pe poză, în Picasa, am observat că pe stîncă apare și o geantă lăsată de cineva. Dacă te uiți bine, pe ea scrie... SINGING ROCK. Pot să rîd puțin, nu? Că tot avem noi, românii, Cimitirul Vesel! Oare i-a cîntat piatra nefericitului în cădere?

Poveste cu o floare de cactus

Imagine

Prăji cu mere și spumă de struguri

Imagine
Pentru că îmi place să experimentez în bucătărie, am încercat o nouă găselniță! Ieri am adunat o parte din strugurii din spate. Deja mîncaseră mult din ei albinele și viespile, ba chiar și urechelnițele, judecînd după cîte am găsit printre boabele de pe ciorchini. Nu am zdrobitor și teasc pentru struguri, ce am adunat i-am dat prin storcătorul de fructe, am trecut de cîteva ori și cojile prin el, erau încă foarte pline de zeamă. S-ar putea să fi scăpat și vreo urechelniță pe acolo, nu garantez că nu! Rezultatul a fost niște suc super dulce de struguri, cu un strat de cîțiva centimetri de spumă groasă deasupra. Am mai trecut o parte prin sită dar tot nu mai aveam ce să-i fac. Cum am declarat de vreo două săptămîni deschis sezonul de prăji cu mere și fără mere (pentru Arin) am zis că n-ar strica să fac una și să pun deasupra părții cu mere și spumă de struguri. Ce a ieșit vedeți în fotografii, experimentul a reușit, e foarte bună, îmi place că spuma de struguri face mai cremoasă partea…