Postări

Plăceri vinovate

Imagine
Titlul cred că este mai dramatic decât conținutul, m-am lăsat atinsă de un fel de mentalitate tabloidă. Cred că mi-au plăcut întotdeauna ciorapii mai altfel. Am avut norocul că mama lucra în comerțul cu textile și încălțăminte, ce ajungea în Sibiu în domeniu în vremea lui Ceaușescu și o bună perioadă după aceea, trecea pe la ea. Și pe la mine. Am iubit ciorapii Adesgo, unele perechi, negri, groși, m-au ținut ani de zile. La fel, ciorapii cu adeziv (mai jos sunt unii dintre cei pe care îi purtam în facultate). Dacă cu ani în urmă erau foarte folosiți ciorapii de mătase, cu portjartier (eu n-am prins perioada asta), cei cu adeziv mi se par o super invenție. Întotdeauna m-am simțit extraordinar purtându-i, e senzația aceea că ascunzi ceva, chiar dacă ei par cuminți așa cum se văd de sub fustă, mulți dintre ai mei sunt groși, opaci, de 50 - 60 deni și îi port și iarna. Crivățul de rigoare e compensat de căldura sufletească. Dacă vă uitați la poza de mai jos, ea surprinde această ”plăcere…

Despre bărbați și monologuri feminine

Imagine
Mai mult ca sigur nu știați că lunea aceasta, 19 noiembrie, a fost Ziua Internaționala a Bărbatului. Stați liniștiți, nici eu nu aflasem până luni, când, nu știu cum a venit vorba și am aflat asta cu/de la șeful meu. Potrivit Wikipedia, ne-am ales cu sărbătoarea asta din 1999 din Trinidad și Tobago iar acum este sărbătorită în peste 60 de țări. Începând cu 2016, Parlamentul a votat această zi ca sărbătoare oficială a statului român. Pentru că ne dorim egalitatea de gen dar nu suntem chiar atât de egali, n-am auzit absolut nimic în jur pe această temă, bine, nu că aș fi eu un etalon în materie de informații exhaustive dar totuși. Atunci când am aflat ce zi este m-am gândit că ar fi frumos să fac măcar o urare virtuală coabitanților  Fb de sex masculin. Așa că, am postat la status un generos ”La mulți ani, Bărbați!” Nu că aș fi dependentă de aprecieri dar chiar zero absolut reacții nu mi s-a mai întâmplat. De unde rezultă mai multe ipoteze de lucru: 1. Nici unul dintre bărbații din lis…

10 ani fără 2 zile

Imagine
N-aș putea spune acum ce căutam printre postările mai vechi atunci când mi-a trecut prin minte să o caut pe prima și am avut surpriza să constat că prima mea postare pe blog a fost în ziua în care s-a născut Maia, dar acum 10 ani. Și, pentru că îmi plac numerele rotunde, cred că se cuvine să marchez cumva această zi. Am început să scriu pe o platformă de blogging yahoo. Era super accesibilă, aveam o jucărie nouă. La scurt timp, mi s-a părut mai ofertantă platforma blogspot, chit că inițial aveam impresia că îmi voi prinde urechile, m-a mai ajutat și Călin cu sfaturi, am rămas aici. N-am reușit să import conținutul de pe vechiul blog decât lipindu-l în postări noi, cărora le-am trecut în antet data publicării inițiale. Așa știu că prima postare a fost din 12 noiembrie 2008. Îmi permit să o adaug așa cum am scris-o, în caz că nu dați click pe link-uri: ”Entry for November 12, 2008

Unu

Ar fi a nu știu cîta oară pînă acum dar prima dată în, să spunem, viața mea de "adult", cînd în…

1000 de oameni - noi 3

Imagine
Îl știu deja de ani buni pe Rareș Helici. Îi urmăresc și apreciez munca de fotograf. Însărcinată cu Maia am apelat la el pentru a îmi imortaliza ditamai burta din luna a opta. A fost o ședință foto interesantă, m-am simțit în largul meu, dar, deși narcisista din mine este super încântată de anumite cadre, parcă nu le-aș face publice (pe motiv de prea multă piele). Anul trecut, Rareș a avut inițiativa de a surprinde 1000 de chipuri de oameni, în alb și negru, 1000 de portrete. Firește că nu puteam rata momentul și i-am luat cu mine și pe Radu și pe Arin. Maia este în continuare pe modul cenzurat. E totuși și ea prezentă în această postare, sub inimioara de mai jos (din ședința foto despre care vă vorbeam).  Primele fotografii alb-negru cu noi sunt din noiembrie anul trecut. Deși mi se pare că i-a surprins nemaipomenit pe copiii mei, pe mine nu mă recunosc. Compar mere cu pere acum, fotografia cu mine de aproape, ce îmi place cel mai mult este cea de mai jos, de acum șapte ani, tocmai …

Foto-ghicitoarea săptămânii

Imagine
Pentru că, din nou, nu reușesc să scriu mai des decât foarte rar spre deloc, îmi fac curaj cu ceva mai simplu (pentru mine, că e mai puțin de scris), mai complicat pentru voi. Ce credeți că am eu aici? Poza cu nucile este doar ca să vă faceți o idee asupra dimensiunii fructelor (ăsta ar fi un indiciu) și ca să mă laud că este primul an în care rodește nucul plantat de către ciori în grădina mea. Are vreo opt ani sigur. Nucile sunt o premieră la fel și verziturile din imagini.
P.S. Copiii mei nu au voie să își dea cu presupusul!!!

Foto-ghicitoarea săptămânii

Imagine
Deși am oareșce idee despre ce este drăcovenia respectivă, mă întreb totuși cine/ce/a cui/cum e? Și dacă mamele lor știe?

Copiii sunt minunabili

Imagine
Nu v-am mai povestit de multă vreme trăznăile spuse/făcute de către copiii mei. La cei mari se întâmplă mai rar, la Maia, nu le mai țin minte, se întâmplă zilnic. Din ce mi-a rămas totuși în memorie, am decis să scriu câte ceva de la fiecare: Arin, acum câteva luni, după ce reușise să rupă una dintre urechile de plastic care țineau capacul containerului în care se strângea iarba tăiată de mașina de tuns din vremuri imemoriale, totuși singura pe care o puteam folosi în grădina mea. Pentru că mai era o bucată de aproximativ cinci - șase metri pătrați de iarbă netunsă și mașina devenise inutilizabilă i-am zis să o rupă cu mâna. De voie, de nevoie s-a apucat de ea, cârcotind mereu. Cea mai tare cârcoteală: ”Bulișor, ce vrei să te faci când ești mare? - Mașină de tuns iarba!...”
Radu, ieri, am plecat la masajul săptămânal cu bicicleta (mare curaj, dacă e să mă întrebați pe mine) și i-am cerut împrumut lanțul de la bicicletă. Istoric vorbind, el reușise să rupă cheia de la lanțul meu, înce…