Postări

Sunt inteligentă, mă tratez... #751

Imagine
Mă gândesc că nu sunt singura ce petrece timp ”de calitate” pe tron, derulând imagini pe ecranul telefonului și accesând aleatoriu câte un link, activitate grav dăunătoare sănătății, dătătoare de hemoroizi, dacă este să îi cităm pe cercetători, cel mai probabil britanici, firește.
Ei bine, unul dintre aceste link-uri m-a dus la alte rezultate mirabolante ale cercetătorilor, cred că erau 10 semne cum că ai avea un IQ peste medie. Vi l-aș cita aici dar nu mă pricep să îl mai găsesc, accesat fiind direct din fațăcarte, citit parțial și în diagonală, habar nu am în ce istoric l-aș putea găsi.
Pentru că modestia nu mă caracterizează, știam că am fost inteligentă la un moment dat, mai mult ca sigur peste ce sunt acum. Am avut și confirmarea în urma celor citite că sunt în cădere liberă a IQ-ului din cel puțin câteva motive, că mai multe nu îmi aduc aminte din articolul respectiv (că de, pe lângă scăderea inteligenței mă pot lăuda și cu un probabil Alzheimer incipient).
Vă întrebați probabi…

Lecțiile mele: bufnițele nu sunt ceea ce par a fi! Nici inimile!

Imagine
Ieri am cerut ajutorul prietenilor pe fațăcarte. I-am rugat să îmi spună cu ce seamănă pata maro de pe piatra din imaginea din stânga. Convinsă fiind că majoritatea va vedea același lucru ca și mine, mai exact o inimă! Asimetrică, e drept, nu inima aceea perfect rotunjită și simetrică cu care asociem de obicei imaginea cordului.  Pietricica aceasta am găsit-o vara aceasta pe plajă, în Glyfada, m-am bucurat că aș putea să mi-o atârn la gât, să-mi aducă aminte de mare și de nisipul fierbinte. Toate bune și frumoase, mai puțin aspectul cu găuritul pietrei, așa ceva n-am făcut niciodată, nici nu am scule specializate. Ce fac eu în cazul acesta? Sun un prieten, cel mai vechi și bun prieten al meu, tare priceput în ce înseamnă tot felul de tehnici cu lemn, cu metal, nici el n-a mai găurit pietre dar măcar avea cu ce. Plus că este, cu siguranță, mult mai îndemânatic decât mine. Zic să îi trimit și poză cu pietricica de care eram foarte mândră, ”că uite ce inimioară frumoasă”! Reacția lui: ”…

#754, #753, #752

Imagine
Preambul: mi-a plăcut că am ”scăpat” în postarea precedentă mai ușor de mai multe subiecte, spuneam acolo că îmi bântuie prin cap 757 de gânduri, unul dintre ele (ăsta este mai nou, al 758-ulea) fiind cel de a le lua în ordine inversă și poate în anul 2035 ajung și la #1. Pentru că, voi edita numele gândurilor precedente în mod corespunzător. #754 - E un gând zilnic: voi ajunge oale și ulcele și nu voi vedea capace de canal aliniate la carosabil! Nu știu cât poate să fie de greu, tehnic vorbind, să ajungi la performanța asta dar sigur este prea greu pentru meseriașii români. #753 - Și ăsta tinde spre statutul de gând/panică zilnică: dacă am citit eu bine, la Continental se extind spațiile existente și vor mai fi vreo 1.500 de locuri noi de muncă. Puteți să mă numiți frână a progresului dar sunt îngrozită de perspectiva a cel puțin 1.500 de noi mașini în traficul din Sibiu. Nici măcar la 7 și un sfert, când îmi încep periplul șoferistic, nu mai este respirabil, nici în stânga (accesul…

Amestecate

Imagine
Mi se întâmplă multe lucruri și foarte rar apuc să le și scriu așa că postarea de astăzi va fi un amestec, nu în ordine cronologică, nu în ordinea importanței, doar gânduri. Deja fac o paranteză pentru a vă spune că una dintre principalele piedici ale unei meditații reușite este tocmai aceasta: cum să fac să blochez cele șaptesutecincizecișisapte de gânduri simultane din tărtăcuța proprietate personală?! Greu așa! Motiv pentru care nu meditez deși am înțeles că ajută foarte mult spre extraordinar! Gândul 757: unul dintre prietenii mei a postat zilele trecute un videoclip Rammstein, Ohne Dich. Am stat să îl văd, cu imagini din filmul Stalingrad. Dureros, greu de privit, mutilare și moarte peste tot. În timp ce îl urmăream, mă gândeam la bunicul meu, căzut prizonier în prima bătălie la care a participat, la Cotul Donului, acum 77 de ani. Mă gândeam câți morți a văzut, cum a supraviețuit și cum a rămas un om normal după toate astea. Am mai povestit aici despre el și despre Mami, bunica …

Girafe la TNRS

Imagine
De multă vreme nu m-a impresionat așa un spectacol pus în scenă la TNRS. Poate și pentru faptul că nu mai merg des la teatru. Posibil și să fi ales greșit spectacolele, mai mult am răspuns unor invitații externe decât să am eu inițiativa de a căuta unul. Ce am văzut în ultima vreme s-a situat în sfera ”călduț”. Evident, pentru mine, pot fi spectacole bune pentru alții, judecând după reacția publicului și cum se aplaudă în picioare la noi orice, ar putea fi chiar nemaipomenite. Am văzut pe fb recomandările TNRS pentru următoarea perioadă și m-a atras regizorul, Radu Afrim. N-aș ști acum să vă spun ce spectacole am văzut în trecut regizate de el, s-a întâmplat cu ani buni în urmă, în cadrul FITS, e genul de regizor ale cărui montări fie îți plac foarte mult, fie nu rezonezi deloc cu ele, au o stranietate aparte. Mie mi-au plăcut.
Am văzut numele regizorului, faptul că este o montare tragicomică și am decis că merită să încerc. Dacă vedeam doar tragic sau dramatic ziceam pas. Habar n-av…

Despre concertele aseptice

Imagine
Nu cred că a existat vreo perioadă în viața mea în care să am inhibiții. Am fost genul acela de copil căruia îi turuie gura și care folosește drumul cu trenul de la Sibiu la București pentru un mini-show personal cu ce mai știe să cânte/recite etc. Puțin mai mare, aveam alte recitaluri, împreună cu verișoara mea, evoluam pe terasa de ciment din curtea bunicilor cântând de mama focului la capetele de plastic ale corzii.  Mi-a plăcut să cânt, să dansez și să ascult muzică de când mă știu. Găseam încurajare la tatăl meu, modelul meu în toate, până și în trăitul muzicii și dansatul pe indiferent ce gen muzical astfel încât nicio mișcare, indiferent cât de fantezistă ar fi, să nu iasă din ritmul sau ritmurile melodiei. Foarte greu rezist pe un scaun atunci când ascult melodii care să îmi placă. Pe cei de la Proconsul i-am apreciat încă de la începuturile lor muzicale, în 1999. Deși nu urmăream constant matinalurile ProTv, am nimerit unul în care au fost invitați să cânte una dintre primel…

Atunci când nu înțelegi și taci

Imagine
Sunt convinsă că mulți dintre voi ați citit postarea asistentei medicale SMURD și, dacă aveți copii ați simțit cel puțin fiori reci pe șira spinării. La mine, pe lângă fiorii reci s-a lăsat cu lacrimi și cu decizia de a achiziționa cât de repede noul scaun de mașină pentru Maia. A ajuns la limita de greutate și, în plus i-ar trebui unul mai înalt. Exclus să o duc fără centură în el, i-am pus centura până și în autocarul cu care am mers la București, cred că eram singurii dintre pasageri care purtau centura în timpul deplasării. Nu voi înceta să mă minunez de inconștiența anumitor părinți, din toate categoriile sociale. Anul trecut, în giratoriul Bieltz cu Alba Iulia, la geamurile din spate ale unei mașini exagerat de mari (pentru mine asta înseamnă ceva din categoria mașini ”de teren, scumpe”), atârnau doi puști, eu nu le-am dat mai mult de șase ani, veseli nevoie mare, gesticulau fiecare pe geamul lui. N-aveau nici măcar ”centura Firea”. Nimic, nimicuț. Probabil părinții erau convin…