Postări

Ce am văzut/simțit la FITS 2018 și nu am apucat să scriu pe Ora de Sibiu

Imagine
Iar am dispărut cu săptămânile, când începusem să scriu mai des pe blog. Oarecum motivat, au fost 10 zile de FITS, zile în care am scris zilnic pentru Ora de Sibiu (ce anume, găsiți aici). N-am reușit să scriu despre tot, în parte datorită lipsei de timp, în parte datorită faptului că aș fi scris prea personal pentru un ziar, fie el și online. La un moment dat, am scris o postare pentru o campanie Blogal Initiative, FITS era la a douăzecea ediție, am inclus și fotografii ale unor articole vechi scrise în perioada de voluntariat, poate am să repet o parte dintre lucrurile scrise acolo. Vorbeam despre oamenii deosebiți pe care i-am cunoscut la Festival, despre energia lor și experiențele revelatoare pentru mine. Unii dintre ei mi-au marcat cumva existența în moduri la care nici nu s-au gândit.
Sârboaicele de la Dah Teatar erau aproape nelipsite în primii ani de Festival, m-au impresionat de fiecare dată cu spectacolele lor, am ajuns să povestim, să petrecem mai mult timp împreună (prie…

Norișor mov - levănțica

Imagine
Ani de zile am încercat să am în grădină lavandă, sau levănțică, așa cum îi spun eu, Lavandula angustifolia, pentru botaniști. Prietenii mi-au adus mai multe exemplare din Italia, pe vremea aceea nu era atât de ușor de găsit la noi, sunt peste cincisprezece ani de atunci. Cum necum, nu rezista peste iarnă afară. Lucru normal pentru planta mediteraneană, neaclimatizată la noi, neprotejată de către mine, sunt o super delăsătoare când vine vorba despre protejarea plantelor în sezonul rece.
Până la urmă, a rezistat o tufă, încă o mai am, copleșită de înmulțirea excesivă a crinilor de o zi (Hemerocallis), netunsă la vreme, lemnificată, încă mai înflorește timid pe puținele crenguțe rămase. Norocul meu este că am avut inspirația la un moment dat să mut bucățile ce prinseseră rădăcini între pietrele cubice din poteca peste care atârnau, într-un alt loc, unde le-a mers tare bine. Cred că și aici se impune o cosmetizare a tufei dar deocamdată, mă bucur de ea așa cum este. Preventiv, voi plant…

SSFF - Sibiu Street Food Festival

Imagine
S-a întâmplat să mă pot antura prin Piața Mare în fiecare dintre cele patru zile ale celei de-a doua ediții la Sibiu a Street Food Festival. Prima seară cu destinația declarată de a vedea filmul programat, No Reservations. Fotografiile din prima seară nu îmi aparțin, au fost făcute de colega mea, Manuela, a reușit să surprindă foarte bine atmosfera din piață. Vorba ei, "parcă am fi fost în vacanță". Vacanța mea cu o ușoară strângere de inimă, tocmai reușisem să îmi sparg ecranul telefonului (notă: nu încercați să udați grădina cu mobilul în buzunar!). N-o mai ascultasem până atunci, a fost o surpriză frumoasă concertul Rockabella, merită să o căutați pe net, nu știu dacă artiștii au fost programați în ordinea "importanței", cert este că tanti cânta mult mai bine decât cel care i-a urmat, CeZar. Teoretic, n-ar fi trebuit să îl auzim prea mult, pentru că era programat la aceeași oră cu filmul, 21.30. Practic, l-am auzit de unde așteptam să înceapă filmul, cam lălăit…

Instantanee ratate: cine a pus caii în drum?

Imagine
N-ar fi fost nimic deosebit la fotografiile astea, nereușite oricum. Nu știu cât era ceasul, noaptea, la începutul lunii, când, uitându-mă pe geam în stradă am văzut apropiindu-se primul cal. Apoi încă unul, și încă unul, și încă unul, patru, veneau dinspre câmp singuri, la distanțe aproximativ egale unul de celălalt, pe mijlocul drumului, cu capetele plecate, nu mai știu dacă mai ploua încă. Am simțit nevoia să îi fotografiez, nu erau primii pe care îi vedeam pe stradă dar de obicei se întâmpla ziua. Deja primul era aproape ieșit din raza de acțiune a lui Pixie când am declanșat prima oară. Rezultatul, trei siluete fantomatice, ar trebui să pun semne și să scriu că sunt cai acolo. Am mai declanșat o dată, încă o dată, același rezultat, caii au ieșit din raza mea vizuală și am rămas să mă uit la fotografiile făcute, să încerc să înțeleg "efectul fantomă". Or fi fost cei patru călăreți ai Apocalipsei și i-am deranjat din drum.

Foto-ghicitoarea săptămânii

Imagine
Ghici ghicitoarea mea, ce este aceasta? Indicii ajutătoare: trece prin fața casei mele și "așa era proiectul, așa o facem".

Post nerecomandat gasteropodofililor sau gasteropodofobilor

Imagine
În mod evident inventez cuvinte, habar n-am cum se numește dragostea sau teama de melci. Cu atât mai puțin nu știu cum s-ar numi sentimentele respective vis a vis de limacși. În cazul meu n-ar fi vorba nici despre unul, nici despre celălalt, mi-ar trebui un al treilea, care să definească o puternică aversiune combinată cu oareșice sadism și curiozități anatomopatologice. Singura latură pozitivă ar fi fotogenia animăluțelor în cauză. Fără doar și poate, melcii și limacșii sunt unul dintre cele mai frecvente subiecte pe blogul meu. De ani de zile îmi expun aici, mai mult sau mai puțin elaborat, bătălia cu ei. Inițial eram afectată doar de melcul de grădină, clasicul în viață. Într-un an, 2013, am descoperit un Limax maximus (limacs leopard, mi-am făcut lecțiile și am căutat să aflu ce denumiri au), cu ouăle lui. Fascinant. L-am/le-am exterminat rapid. Pentru că Universul lucrează, anul viitor am primit răsplata, o invazie apocaliptică de Arion vulgaris sau arion lusitanicus (limax span…

Lecțiile de vineri: Nu poți opri degradarea unui popor

Imagine
Sunt lecții de vineri pentru că atunci am făcut fotografia de mai sus, în ceea ce putea să fie o seară minunată în grădina mea, înconjurată de liniștea sfârșitului de zi și de aromele de bujori și lămâiță. Trilurile mierlei și câte un lătrat rătăcit sau neliniștea unei gâze întârziate, poveștile înfundate ale vecinelor adunate la poartă peste drum ar fi fost singurele sunete. Poate și uruitul unui avion. Sunt puține zilele săptămânii în care mă prinde înserarea în grădină, de obicei la ora aceea sunt deja în pat, cu Maia. Mi-ar fi plăcut să mă pot bucura de momentele acelea. În loc de asta, după ce am încheiat grădinăritul frenetic, a trebuit să mă retrag în casă. Nu mai suportam să aud răsunând din boxele vecinilor "buzunarul meu vorbește orice limbă își dorește" și alte șlagăre de genul, punctate de răcnete și chiuituri. Sunt tristă că, dincolo de gusturile muzicale discutabile și de apetența pentru volumul la maxim, cam în acest stadiu am ajuns noi, ca popor, ca țară. Mă…