Postări

Se afișează postări cu eticheta scentofawoman

Crăciun cu miros de Kenzo

Imagine
Câteodată mă iubesc cuvintele, altădată, așa cum este acum, sunt blocată de teama că acestea nu vor reuși niciodată să reflecte ceea ce simt. Mă gândesc de patru zile cum să scriu despre senzațiile mele și amân momentul acesta în speranța că mă voi apropia de modul acela perfect, ideal de a vorbi despre dragostea mea pentru el, tatăl meu. Sunt ani de zile de când nu am mai avut parfumul care mi-a colorat o bună parte din existența mea de adult: L'eau par Kenzo. Țin minte perfect după amiaza în care a intrat în viața mea, eram cu tata, la București, într-un magazin Ina Center, lângă Sala Palatului. Probabil că era sfârșitul lui 1996, anul când acesta fusese lansat pe piață (asta am aflat astăzi de pe google) sau cel mult începutul lui 1997, eram încă în facultate pe atunci. În postarea asta , din 2013, spun că eram în primul an de facultate, nu mai contează asta acum, e important că eram cu el, mi l-a cumpărat imediat, știți dragostea aia până la lună și la stele și înapoi? ast...

Plăceri vinovate

Imagine
Titlul cred că este mai dramatic decât conținutul, m-am lăsat atinsă de un fel de mentalitate tabloidă. Cred că mi-au plăcut întotdeauna ciorapii mai altfel. Am avut norocul că mama lucra în comerțul cu textile și încălțăminte, ce ajungea în Sibiu în domeniu în vremea lui Ceaușescu și o bună perioadă după aceea, trecea pe la ea. Și pe la mine. Am iubit ciorapii Adesgo, unele perechi, negri, groși, m-au ținut ani de zile. La fel, ciorapii cu adeziv (mai jos sunt unii dintre cei pe care îi purtam în facultate). Dacă cu ani în urmă erau foarte folosiți ciorapii de mătase, cu portjartier (eu n-am prins perioada asta), cei cu adeziv mi se par o super invenție. Întotdeauna m-am simțit extraordinar purtându-i, e senzația aceea că ascunzi ceva, chiar dacă ei par cuminți așa cum se văd de sub fustă, mulți dintre ai mei sunt groși, opaci, de 50 - 60 deni și îi port și iarna. Crivățul de rigoare e compensat de căldura sufletească. Dacă vă uitați la poza de mai jos, ea surprinde această ”pl...

Despre bărbați și monologuri feminine

Imagine
Mai mult ca sigur nu știați că lunea aceasta, 19 noiembrie, a fost Ziua Internaționala a Bărbatului . Stați liniștiți, nici eu nu aflasem până luni, când, nu știu cum a venit vorba și am aflat asta cu/de la șeful meu. Potrivit Wikipedia, ne-am ales cu sărbătoarea asta din 1999 din Trinidad și Tobago iar acum este sărbătorită în peste 60 de țări. Începând cu 2016, Parlamentul a votat această zi ca sărbătoare oficială a statului român. Pentru că ne dorim egalitatea de gen dar nu suntem chiar atât de egali, n-am auzit absolut nimic în jur pe această temă, bine, nu că aș fi eu un etalon în materie de informații exhaustive dar totuși. Atunci când am aflat ce zi este m-am gândit că ar fi frumos să fac măcar o urare virtuală coabitanților  Fb de sex masculin. Așa că, am postat la status un generos ”La mulți ani, Bărbați!” Nu că aș fi dependentă de aprecieri dar chiar zero absolut reacții nu mi s-a mai întâmplat. De unde rezultă mai multe ipoteze de lucru: 1. Nici unul dintre bărbați...

Culoarea zilei: ALBASTRU!

Imagine
Se pare că în ultimele săptămâni am o anumită înclinație pentru culoarea albastră. Ultimele achiziții se înscriu în această tendință. Inclusiv mood board-ul de mai sus! Nu știu cum să traduc în română acest termen, panou cu starea de spirit? Indiferent de traducere, am folosit pentru el: 1. mărgele din sticlă de Murano, cadou de la tatăl meu de acum poate douăzeci de ani, înainte ca sticla ”de Murano” made in China să invadeze Veneția. 2. detaliu al pernei Romanian Charm , cusută de mine, o găsiți în proaspăt deschisul magazin Sibiu - gifts, tours and crafts , în Piața Mică! 3. pantaloni scurți de pijama Oysho (+ detaliu), proaspăt achiziționați din orașul menționat. 4. cercei Gio Studio , cumpărați ieri de la tîrgul Eticheta Handmade din cafeneaua Marionette. 5. ciorapi Calzedonia și ghete Lumberjack , noroc cu reducerile de sfârșit de sezon din Italia!

Cine n-are Monika, să-şi cumpere!

Imagine
Pe Monika am cunoscut-o acum mai bine de trei ani, la o ediție Art Boutique . Ne-am ”lipit” imediat, era foarte deschisă, a avut răbdare să îi învețe pe copii să facă lucrușoare din hîrtie chiar dacă ea era acolo pentru a-și prezenta produsele și nu ca trainer, ne-am mai întîlnit la o altă ediție a evenimentului amintit, aici chiar iniția copiii în tehnica origami. N-a zis nu, indiferent de ce am rugat-o să îmi facă și de piticii pe care îi aveam: brățară ca pentru mine , set Hello Kitty , cercei-fluturași din sîrmă .  De ceva vreme, Monika face și săpun natural, iar am profitat de bunătatea ei și am vrut săpun cu lavandă, personalizat cu flori uscate din tufa mea din grădină, mi-a făcut și din ăsta, m-am bucurat de el și eu și prietenele mele cărora l-am oferit în dar. E minunat, îi rămăsesem datoare cu feed-back, o fac acum, cînd îl folosesc la duș mă simt super răsfățată și învăluită într-o peliculă catifelată cu miros de levănțică. Mă simt ca bărbatul care iubește do...

Aștept să înflorească glicina

Imagine
Cu ceva vreme în urmă am descoperit blogul Adelei Pârvu , integral dedicat amenajărilor casei și grădinii. De atunci îl vizitez sistematic iar săptămîna aceasta m-am bucurat să descopăr  un întreg articol dedicat îngrijirii glicinei . Mi-am dorit mult să am așa ceva în grădină, am reușit lucrul ăsta mulțumită lui Gianfranco , de ani buni mă bucură cu florile ei parfumate. În ciuda traumelor suferite ! Anul acesta prevăd mai multe decît de obicei, posibil și datorită tăierii temeinice de acum două sau trei săptămîni, ramurile din seră sînt pline de boboci. Deși acum seamănă cu niște ”mîțișori”, nu peste multă vreme vor fi ciorchini lungi și mov. Promit să vi-i arăt și atunci!

8 Martie 2013

Imagine
Ce îmi propusesem să fie ziua liberă de la serviciu: 1. trezit la 8 dimineața. 2. căutat hîrtii pentru Finanțe, verificat dacă au program, mers cu hîrtii. 3. încercat să fac cît mai multe prin casă aka program administrativ de voie. 4. mers la petrecerea de 8 Martie de la Hotelul Ibis Sibiu - cu specific cubanez: salsa, mojito și trabucuri. Ce a ieșit: 1. trezit la 6 dimineața, spus bună dimineața în gînd, stat și visat trează cu ochii închiși, adormit la loc. 2. trezit la 9.30, luat cartea și citit pînă în jurul amiezii. (Cartea fiind Viața lui Pi, de notat că acum, după ce am terminat-o nu îmi doresc deloc să văd filmul, am văzut vreo 10 minute din el la un moment dat, pînă la momentul la care ajunsesem cu cititul cărții, sînt ferm convinsă că nu au reușit nicicum să o transpună pe peliculă, nu văd cum ar fi posibil lucrul ăsta. Cartea mi-a plăcut foarte mult, v-o recomand cu căldură.) 3. mîncat brunch. renunțat la ideea cu Finanțele. 4. gîndit că ar fi bin...

Doar nişte omnishables

Imagine
Nu mă pot abţine să nu dau mai departe recomandarea lui Miju , de fapt un pasaj dintr- un articol din Dilema Veche : "Autorii celebrului  Oxford English Dictionary  au desemnat drept cuvîntul anului 2012 termenul „omnishables“ (o situaţie prost gestionată, în care s-au comis gafe şi erori). Alte cuvinte foarte folosite anul trecut şi care ar putea fi incluse în dicţionar sînt „dumbphone“ (telefon dotat doar cu funcţiile de bază pentru convorbire şi sms), „flexitarian“ (vegetarian care mai gustă şi carne) şi „sillage“ (efectul parfumului lăsat în urma trecerii unei persoane). ( M. C. )" Ca să mă adaptez trend -ului ar trebui să vă povestesc că anul trecut m-am regăsit şi în omnishables , din care am ieşit întreagă în părţile esenţiale, că prefer să folosesc în continuare dumbphone -urile mele, nu mă tentează statutul de flexitarian iar sillage -ul meu a fost resimţit de unii-alţii, după cum vă povesteam de curînd. ( sursa foto )

Parfum de femeie

Imagine
De mult voiam să vorbesc despre parfumurile care m-au însoţit pînă acum. Chiar de cîteva luni, mai precis de prin august. Eram la ziua unei bune prietene iar vărul ei a remarcat cînd am trecut pe lîngă el că folosesc Kenzo, Jungle. I-am dat dreptate, surprinsă plăcut că l-a recunoscut. Prietena mea a adăugat "că ea întotdeauna a mirosit bine, încă din facultate!" ("ea" fiind eu) Şi am stat să mă gîndesc că începînd din facultate, n-a existat moment în care să nu am cel puţin unul dintre parfumurile Kenzo în casă. Pentru ele am trădat prima iubire: Elizabeth Taylor! Prima mostră de Passion am primit-o cînd eram în liceu, de la o cunoştinţă pe care o admiram mult de tot, Anca Lulay, tînără, frumoasă, chic, artist, ar fi fost imposibil să nu îmi placă parfumul primit. După asta, tata a primit sarcină foarte importantă în delegaţiile în străinătate să îmi caute sticluţa mov. Cînd nu l-a găsit, mi-a luat White Diamonds, tot de Liz Taylor, ăsta nu mi-a plăcut la ...

Leapșa: Liebster Blog Award

Imagine
După lupte seculare care au durat aproape o lună jumate,  reușesc să onorez leapșa primită de la Alexandra : Reguli: 1. Postează imaginea Liebster Blog Award 2. Spune 11 lucruri despre tine 3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi 4. Nominalizează 11 persoane (+ link) care să realizeze acest tag 5. Mergi pe pagina lor şi anunţă-i 6. Nu da tag-ul înapoi! Cele 11 lucruri despre mine: 1. îmi place primăvara. 2. sufăr de o claustrofobie mai mult sau mai puțin controlabilă. 3.  iubesc cerul și norii și nu m-aș sătura să le fotografiez. 4. dacă ar exista cuvîntul, ar fi foarte potrivit pentru a mă descrie: dezordonofilă. 5. nu îmi place să calc - nu calc. 6. aș putea urmări nesfîrșit finalul The hours. 7. îmi doresc ca măcar o dată în viață să dansez un tango pasional (vezi Scent of a Woman). 8. mi-e mai frică acum să pun mîna pe un cîine decît ...

Underground

Imagine
Azi am ascultat prima oară sau cel puțin astăzi am remarcat în premieră melodia lui Goran Bregovic, Underground Tango. Mi se pare că se potrivește cu demisolul meu, cu fulgerele care se vedeau mai devreme, cu ploaia asta care se străduiește să ajungă o dată la ceea ce îmi doresc eu... inutil de spus că nici ea nici eu nu reușim! Dz șomează, nici urmă de furtună și de ploaie torențială! (am modificat fotografia de mai jos, i-am mărit saturația în Picasa, nu știu de ce, era frumoasă și în forma originală) În caz că aveți chef, poate vă molipsiți și voi de promisiunile din piesa asta: Goran Bregović - ''Music for films'' - ''Underground tango'' Asculta mai multe audio diverse

Nunta de biciclete! Sau SkirtBike Sibiu 2012

Imagine
Despre plimbarea de duminică alături de multe doamne și domnișoare (și mulți domni, dar pe ei nu îi putem contoriza la participante), am scris aici și am pus și fotografii. Mi-am permis acum să împrumut două pentru blog, ca să mă vedeți și pe mine biciclind. În prima m-a surprins Corina (fosta mea colegă de facultate), a doua este de pe pagina organizatorilor . I-am spus "nuntă de biciclete" pentru că m-a amuzat tare mult reacția unei fetițe în parcul Subarin, la trecerea noastră, uimită de cîte eram a concluzionat: Aaa! E nuntă! Nuntă de biciclete! Dacă aveți răbdare, în filmulețul ăsta ați putea sta să numărați cît de multe am fost și cît de mulți au fost însoțitorii masculini care au avut grijă de noi pe parcurs și ne-au făcut fotografii. La un moment dat, unul dintre organizatori ne fotografia din portbagajul deschis al mașinii, de bifat în categoria: văzut așa ceva întîiași dată pentru prima oară! Sînt tare mîndră de cum am gătit-o pe Cora pentru eveniment (fo...

SkirtBike Sibiu

Imagine
Ce fac eu duminică? - Mă îmbrac cît de drăguț și roz și cu rochiță îmi permite garderoba,  - O iau pe Cora, încă nu știu dacă va beneficia și ea de tratamente cosmetice... are suficient ulei pe lanț,  - Mergem frumos în Piața Mare, la orele 11:00, să ne întîlnim cu alte domnișoare/doamne la fel de roz și cu rochițe, fustițe și biciclete sub posterior, - La orele 12:00 plecăm cu toatele să pedalăm împreună prin oraș, să ne admire lumea fluturașii din păr, piticii de pe creier și floricelele de la mînă... Așa-i că veniți și voi? Detalii găsiți și aici ! Traseul SkirtBike Sibiu (6 km): Piața Mare, Str. Nicolae Bălcescu, Piața Unirii, Calea Dumbrăvii, Str. Lomonosov, Str. Școala de Înot, Parcul Sub Arini (pista de biciclete), Str. Avrig, Parcul Sub Arini (până la Olimpia), Str. Victoriei, Str. Andrei Saguna, Str. Mitropoliei, Parcul Astra, Str. Nicolae Bălcescu, Piața Mare.

Hysteria

Imagine
Sîmbăta asta l-am vizitat pe Miju în exerciţiul funcţiunii... i-am boicotat puţin din munca sa, am înghiţit doza obligatorie de praf, am făcut şi nişte poze rapide maşinilor de curse, folosind funcţia sport a lui Pixie, nişte poze mai puţin rapide cu Miju la treabă, aşa, ca tot omul care se bagă în seamă la locul muncii altuia! :) Se pare că totuşi am fost suficient de cuminte cît să merit trei dvd-uri cu filme: mai multe pentru mine, cîteva pentru copii! Ieri, cu stomacul plin (ciuperci, dovlecei şi slăninuţă la grătar, plus vin roşu), încurajată de cineva să las mai bine vinul şi să văd un film, am zis: Bingo!!! Am filme "proaspete"! Miju îmi recomandase Hysteria , mi-a zis că a scris şi Călin pe blog despre el şi că ar fi fain, plus că era inscriptat cumva compatibil Blue Ray. Miju mă avertizase că e posibil să nu meargă dar eu nu şi nu, să încerc! Prima dată i-am dat play cu media player classic, a mers vreo douăzeci de minute, a murit. Pentru că nu mă lăsa să...

Răsfăţ cu parfum ecologic

Imagine
Pentru că centrala mea funcţionează acum cît de cît normal (zic, cît de cît pentru că de duminică pînă luni a luat o pauză, i s-a stins flacăra şi adio reaprins pînă n-a venit nenea servisatorul), în sensul că am apă fierbinte cînd vreau eu, se întîmplă mai des acum să mă răsfăţ cu băi în cadă în locul duşurilor cu apă călduţă. Şi dacă pentru faţa mea nu folosesc decît din an în Paşti crema Inositol Vegetale de la Yves Rocher plus că are Carmen grijă atunci cînd ajung la ea, măcar pentru restul corpului îmi permit să mă organizez mai elaborat. Nu că n-aţi avea fiecare produsele voastre preferate dar mă bag şi eu în seamă să vă recomand şi altceva: 1. în apa din cadă, cîteva picături de ulei cu parfum oriental. Al meu este adus de mama din Egipt; 2. Aqua Gommage cu argilă albă, tot de la YR, eu îl aplic cu un burete din lufa, moştenire de familie, rezistă de pe vremea împuşcatului; 3. şampon cu muşeţel, YR, dă o strălucire frumoasă părului, chiar spune că este pentru reflexii aurii (şi ...

Momentele de blondă

Imagine
Eu le zic aşa, "incorect politic", de fapt sînt momentele mele cînd par mai tîmpiţică... ( sursa foto ) Momentul nr. 1: azi, la casă la METRO, cumpărasem cîte ceva de mîncare şi un top de hîrtie pentru multifuncţional. Pe care am ales-o, normal, în funcţie de preţ şi calităţile hîrtiei, trecute pe ambalaj şi verificabile pe mostrele disponibile în nişte tăviţe de acolo (bună treaba asta, e prima dată cînd o remarc). Pînă aici, nimic deosebit! La casă, tanti de acolo, citeşte codurile produselor, ajunge la hîrtie şi îmi spune complice: "Felicitări! Aţi luat din aia bună!" WTF? Dacă luam "din aia rea" îmi zicea: 4! La colţ! Duceţi-o înapoi la raft? Şi am început să mă întreb dacă păream mai cu dizabilităţi în a realiza că două steluţe la copiat şi trei steluţe la imprimat cu laser sau cu jet de cerneală sînt mai bune decît una peste tot? Momentul nr. 2: pe ăsta trebuie să mi-l asum şi să-l declar ca veritabil, chiar aşa m-am introdus domnului de la Romtele...

De ziua asta...

Imagine
"Din banii lor", copiii (în complicitate cu maică-mea) mi-au luat brînduşe în ghiveci, ca şi cînd... Da, ştiu, mă răsfăţ, e clar că mă iubesc tare, în ciuda momentelor noastre de mutat ambasadele şi rupt alianţele pe motive diverse. Se încadrează tare bine floricelele respective, pe pervazul plin cu toate jucărelele mele, părăsit de curînd de vasul cu narcise...

Fairytale Gone Bad

Imagine
N-o să vă spun despre melodia celor de la Sunrise Avenue, deși îmi place foarte mult (o pun totuși să o ascultați și voi). Dar am simțit nevoia să vă povestesc despre prima dezamăgire Calzedonia . Cred că sînt cel puțin cinci ani de zile de cînd port aproape exclusiv ciorapi/colanți, etc. de la ei. Fiecare excursie a mea sau a altora în străinătate include o cercetare prealabilă pentru a vedea dacă există un magazin Calzedonia acolo. Urmat de o mică listă de cumpărături... cu te rog, te rog eu, dacă ajungi acolo, ia-mi și mie... (mulțumesc încă o dată, se știe cui!). De cînd îi port n-am avut probleme, am virusat și pe alții cu această marcă. Mi se pare că au un excelent raport calitate/preț! Acum doi ani și ceva, pe bicicletă fiind, cu colanți Calzedonia pe sub pantalonii scurți, am căzut vreo trei metri prin tufișuri, aveam pielea julită sub colanți, colanții intacți... adică sînt foarte rezistenți! O calitate similară găsisem cu ani de zile în urmă la ciorapii-pantalon Adesgo, foart...

Aş dansa dar n-am cu cine!

Imagine
Ca să nu vă las în ceaţă cu tango-ul argentinian despre care vă ziceam ieri, un scurt rezumat al serii: ajuns la timp, găsit masă rezervată, formaţie redusă faţă de previziuni, constatat că masa nu oferă nici o perspectivă asupra ringului de dans, doar din poziţia în picioare, aşteptat minute în şir să apară vreun ospătar, aşteptat mai puţine minute pentru băutură, mîrîit la ospătar să lase meniul, început să danseze oameni cu întîrziere de vreo trei sferturi de oră, gîndit wtf? ăştia-s argentinienii? (foarte "septici" primii dansatori, nu se simţea nimic din pasiunea pe care o asociez eu cu tango-ul), răsuflat uşurată, nu, nu-s ei! sînt unii din Iaşi, dansat argentinienii, wow, ce tehnică! wow! nici la ăştia nu e mult coracon! wow, s-a şi terminat? (după trei dansuri, aproximativ 10 minute), prezentator invitat publicul la dans, zăcut invidioasă la masă, privit perechi de dansatori de la şcoli din Sibiu, bîrfit cu fetele, încheiat seara la fel de lemn în materie de dansat ta...

Tango, Monsieur?!

Imagine
Da, mi-ar fi plăcut mult să ştiu să dansez tango... mi se pare un dans plin de pasiune, poate nu este prea tîrziu să învăţ. În seara asta voi urmări doi profesionişti: Vilma Vega şi Fernando Galera , evoluînd începînd cu orele 22.30 în barul Centrum al hotelului Ramada din Sibiu. Informaţii aici . Dacă voi pleca mai abilă într-ale tango-ului argentinian după această seară rămîne de văzut. Acum vă las în compania uneia dintre scenele mele preferate din Parfum de femeie, cea de tango, bineînţeles: