My life

Sunt lecții de vineri pentru că atunci am făcut fotografia de mai sus, în ceea ce putea să fie o seară minunată în grădina mea, înconjurată de liniștea sfârșitului de zi și de aromele de bujori și lămâiță. Trilurile mierlei și câte un lătrat rătăcit sau neliniștea unei gâze întârziate, poveștile înfundate ale vecinelor adunate la poartă peste drum ar fi fost singurele sunete. Poate și uruitul unui avion. Sunt puține zilele săptămânii în care mă prinde înserarea în grădină, de obicei la ora aceea sunt deja în pat, cu Maia. Mi-ar fi plăcut să mă pot bucura de momentele acelea. În loc de asta, după ce am încheiat grădinăritul frenetic, a trebuit să mă retrag în casă. Nu mai suportam să aud răsunând din boxele vecinilor "buzunarul meu vorbește orice limbă își dorește" și alte șlagăre de genul, punctate de răcnete și chiuituri. Sunt tristă că, dincolo de gusturile muzicale discutabile și de apetența pentru volumul la maxim, cam în acest stadiu am ajuns noi, ca popor, ca ț...

Pe cît posibil am încercat în fiecare an să găsesc o destinaţie pentru cei 2% din impozitul anual. Cel mai des am direcţionat banii către SMURD şi apoi către asociaţia Baby Care. Cu alte cuvinte, mi s-a părut indicat să contribui la salvarea noastră şi apoi a copiilor noştri. Anul acesta am găsit o altă cauză poate la fel de importantă: salvarea patrimoniului cultural naţional. Poate pare o lozincă dar, sunt convinsă că, mai ales în lumea în care trăim astăzi, nu ne putem salva fără cultură şi educaţie, fără păstrarea unei identităţi naţionale de care să fim mîndri. Am ajuns pe site-ul Fundaţiei Pro Patrimonio din simplă întîmplare. Citeam pe Designist un articol despre localuri din Bucureşti cu o amenajare deosebită . Acolo era un link către alt articol în care se vorbea despre meşteşuguri româneşti reinterpretate şi obiecte vechi aduse în contemporan. Erau prezentate inclusiv obiecte din seria Honest Goods , realizată de o echipă de designeri pentru Fundația Pro Patrimonio ș...

Și mi-am propus după ziua de sîmbătă să fiu zen, să nu mă mai las afectată de ce se întîmplă în jur, să văd doar fluturași și unicorni. Exagerez, era suficient să fiu centrată pe mine și pe spiritul meu. Să trăiesc frumos, în armonie cu mine, cu copiii mei, cu pămîntul ăsta pe care îl călcăm și natura ce ne înconjoară. Azi este marți. Nu mi-a ieșit. Ieri scoteam fum pentru ce vor să facă cu pădurile , azi m-am enervat din nou. Cum să dai tu, Guvernul României, 20 milioane de euro pentru un Aqua Park în Chinteni (la 15 km de Cluj), cu ale noastre trei luni de vară în cel mai fericit caz și, cel mai important, cu atîtea alte lucruri de care te doare, rectific, nu te doare deloc?! Revin la spitalul oncologic pentru copii , a cărui construcție a demarat, din donații și care are un cost estimat de 8 milioane de euro. Adică, din banii pentru o bălăceală incertă, făceai două spitale și jumătate. Ce poți face cu 20 milioane de euro în România zilelor noastre? Sigur nu spitale! Aqua Park...

Mă tot gîndesc să scriu de ceva vreme și tot amîn, în mare parte și pentru că se întîmplă atît de multe încît a rezuma totul într-un articol de blog, care să nu fie exagerat de lung și de plictisitor, pare o sarcină peste puterile mele. Va trebui să aveți răbdare cu stilul meu confesiv-haotic. Cel mai ușor îmi e să încep cu sentimentul de pierdere, chiar dacă este vehiculat de atît de multe persoane zilele astea. Și eu simt că am pierdut pe cineva apropiat, ca și cînd mi-am mai pierdut o dată bunicii, ca și cînd a plecat un Om, un Român irepetabil, nu găsesc pe nimeni contemporan cu noi, care să îi semene.  Am mai simțit asta legat de Corneliu Coposu. Față de el, recunosc, am avut o perioadă de respingere facilă, ușor spălată pe creier de vocile vremii care îl desfințau în mare parte și motivat de aspectul fizic. Ce m-a salvat din ignoranța mea a fost o vizită făcută de către domnia sa la Sibiu, în cadrul căreia a vizitat și ULBS. M-am dus fără mari așteptări în aulă, nu ...

Și au ieșit! Mulți, foarte mulți dintre sibieni au ieșit aseară să își strige nemulțumirea pe străzi. Nici nu știți cît de mult m-a bucurat că sînt tot mai multe persoane în vîrstă cu noi. Unul dintre aceștia împărțea în Piață lumînări și păhărele de plastic, pentru "pomana lui Dragnea". N-aș vrea să cădem în prea mult spirit ludic, deși românul știe să facă haz de necaz, cei din tabăra adversă nu vor sta să se amuze. Ei acționează, "noaptea, ca hoții", sau ziua în văzul tuturor, pentru că nu le pasă! Se cred deasupra tuturor și nu contează dacă aruncă o țară întreagă în beznă și în afara granițelor Europei doar pentru a salva pe ei și pe acoliții lor și pentru a da liber tuturor să fure și mai mult. Am văzut din nou oameni cu copii mici, poate mai puțini ca dățile trecute, a fost mai bine pentru că traseul a fost lung și claustrant cîteodată, e greu să înghesui mii de oameni în spațiul strîns al unora dintre străzi. Dar am văzut bărbați în cîrje, am avut în f...