Vreau și Pot...

... Pot și Vreau! Ăsta a fost unul dintre multele lucruri învățate de la tatăl meu. Chiar dacă Arin m-a învățat și el astăzi să nu cred în aniversări (indiferent dacă bune sau rele), azi sînt 18 ani de cînd nu îl mai am lîngă mine fizic. Altfel, sînt convinsă că nu a plecat nicăieri, e tot aici cu și pentru noi.
Am început cu o paranteză, de fapt voiam să las un semn aici despre puterea gîndului și a unui scop. Cîteodată uit de ea, mi-a adus-o aminte un necunoscut. Parțial necunoscut, vineri am împărțit a doua oară același culoar la bazin. Cînd nu am culoar liber doar pentru mine, prefer să aleg unul în care persoana existentă să înoate la fel sau mai bine ca mine. Nenea înoată mai bine ca mine, e mai ușor așa, sigur nu am parte de ciocniri!
Cum am reluat de puțină vreme înotul, nu eram foarte sigură de cît mă mai țin plămînii pentru apneea dinamică. Am reîncercat-o doar cu labele de înot, stilul delfin dar cu mîinile pe lîngă corp. Asta a fost mereu nesiguranța mea, că dacă îmi țin mîinile unite în față, iau apă atunci cînd mă unduiesc sau nu pot controla bine mișcarea, obosesc, mă panichez, nu-mi iese.
Mă văzuse făcînd lungimea bazinului pe sub apă și data trecută, îmi zisese bravo și că mă mișcasem rapid, datorită labelor de înot. De data asta, cînd m-a felicitat din nou, pentru că nu știu să accept un compliment pur și simplu, i-am spus că sînt totuși nemulțumită de faptul că nu pot să țin și mîinile în față. Mi-a spus că important este să încerc și să îmi fixez scopul ăsta, imposibil să nu reușesc. Am zis că ok și mi-am propus să țin mîinile în față, chiar dacă voi ieși la suprafață la jumătatea lungimii sau mai repede. Și, surpriză! N-am avut nici o problemă să ajung așa pînă în celălalt capăt, aproape că "am prins și unda"!
I-am mulțumit pentru încurajare la plecare, mi-a spus din nou că "totul este să ai un target". Trecînd peste englezism, îi mulțumesc din nou pentru aducerea aminte. Rămîne acum la latitudinea mea, către ce scopuri îmi voi canaliza voința! Pentru că, de putut, se poate întotdeauna, trebuie doar să vrei!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara asta nu mă/ne vrea!

Anotimpurile și igiena

Am făcut săpun!