Aseară ți-am luat inel... tralalalala...

Din cînd în cînd mai preiau cîte o leapșa de pe alte bloguri, unele dintre ele sînt foarte interesante, fie că presupun răspunsul la întrebări generale despre cărți, viață și lume, fie că sînt din sfera ușor restrînsă a femininului, adică ne mai lăudăm/amuzăm și noi cu ce mai avem prin poșetă sau... pe degete.
Mi-a plăcut postarea lui Lillee, am avut ceva ezitări în a-mi fotografia mîinile, a căror manichiură e sublimă dar lipsește cu desăvîrșire (în afară de cleștișorul de unghii și rar, o pilă, altceva nu văd). Am găsit un fel de soluție de compromis.
Inelele mele sînt în marea lor majoritate din argint, nu port mai mult de unul pe fiecare mînă, explicațiile vor fi de la mîna stîngă la cea dreaptă, cele de pe sulul de hîrtie le-am înșirat fără o ordine anume, le voi descrie de jos în sus:
1. cel mai drag mie și cel mai vechi, îmi stă pe deget din liceu cel puțin, este cadou de la bunica mea, făcut de unchiul meu dintr-o monedă grecească. Palas Atena - zeița înțelepciunii... s-o fi prins ceva și de mine de cînd îl port! Am făcut o pauză în perioada în care pe mîna aia stătea verigheta (din aur alb, să meargă cu restul bijuteriilor).
2. primul de jos - argint și lapis lazuli, mi l-a cumpărat mama din Grecia, pentru a se asorta cu cerceii și brățara aduse de tata.
3. confiscat dintre bijuteriile mamei mele, nu este din metal prețios dar e o montură frumoasă pentru ceea ce se presupune a fi chihlimbar (am avut o lungă perioadă dedicată acestei pietre).
4. cadou de ziua mea de la colegii de clasă din Goga, simplu, reglabil.
5. argint și cuarț roz (piatra zodiei mele), l-am achiziționat de la un tîrg de handmade, Art Boutique, cel mai recent din inventar, de anul trecut.
6. argint și sidef în patru culori, mi-au intrat degetele la apă, mi-e cam mare acum.
7. chihlimbar montat destul de stîngaci în argint, aveam piatra, poate îl voi mai da la retușat.
8. lemn... roșul s-a mai decolorat.
9. aur și zirconiu, un inel cu o poveste care nu-și are locul aici, l-am primit în anul II de facultate de la el.
10. argint și 10 pietricele semiprețioase (rămase din cele 12 inițiale), adus de mama din Egipt. Îmi place tare mult, și ăsta s-a permanentizat pe mîna mea dreaptă...

De preluat leapșa în funcție de cheful fiecăreia!

Comentarii

  1. Foarte frumoase inelele :) Multumesc ca ai preluat "leapsa" :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-am luat inima în dinți și am ignorat lipsa manichiurii... :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena