Old home movie - old me
Era o vreme în care nu trecea o zi fără să scriu pe blog. ”Dădeam raportul” aici despre mai toate lucrurile pe care le făceam/vedeam/gândeam. Citeam ce scriau ceilalți bloggeri pe care îi urmăream, ne comentam reciproc. Era amuzant. Acum, cu atâtea rețele de socializare, acțiunea s-a mutat pe alte platforme. A trecut aproape un an de când nu am mai scris aici. În 2021 nu am scris nimic, zero barat.
În ultimele luni am scris totuși, am revenit în presă, după 22 de ani, mai ceva ca personajul lui Dumas. Nu mi-e tot timpul ușor să scriu, să zicem că nu e ca mersul pe bicicletă.
Ce scriu acum gândesc de ceva vreme, nu îmi place că am pus un titlu în limba engleză, încerc să le evit, părea mai potrivit totuși cu postarea, mai ales că este vorba (și) de melodia lui Bregovic. Îmi plac foarte multe genuri muzicale, extrem de diferite, ascult din nou muzică zilnic, îmi face bine.
Luna trecută, ploua gen toamnă târzie. Și mi-am adus aminte de melodia aceasta, parte din coloana sonoră a California Dream. Nu știu la voi cum este dar eu am foarte puține melodii la care să îmi pot aduce exact momentul în care le-am auzit prima oară. Aș spune trei, poate dacă sap în memorie mai găsesc vreuna.
Eram în facultate, voluntar FITS la una dintre primele ediții. Nu eram responsabilă de trupa grecilor, prietenele mele bune erau. Așa că am petrecut mult timp alături de ei. Nu mai știu numele teatrului. Veniseră cu o montare a Antigonei, jucată în greaca veche. A fost impresionantă chiar dacă nu înțelegeam nimic din text, știam oricum povestea. Regizorul piesei, un englez, Michael. Aveam o singură fotografie cu el, nu o mai găsesc nici aceea, se prostea oricum în ea. Așa că pun o fotografie cu mine atunci alături de unul dintre actori, cred că îl chema Vangelis.
Nu mai știu cum l-am visat cert este că la trezire aveam fluturași în stomac. Timpul pe care îl aveam împreună fiind limitat, i-am spus ce simt. Și... a fost măgulit dar în același timp mi-a spus să nu o iau personal dar el și partenerul lui sunt fericiți de ani de zile. Adică, zero șanse, nici măcar nu îl interesau femeile.
Ca să ajung și la melodia despre care vă spuneam aici, momentul ei a venit când m-am alăturat prietenelor mele să conducem trupa la aeroport, la București. Stăteam lângă Michael cu inima ciobită, pe primele scaune din fața autocarului, înaintea noastră Valea Oltului și ploaia, Și, îmi pune căștile lui la urechi (cei mai tineri puteți căuta poze cu minicasetofoanele pe care nu le avea oricine, la care se cuplau căști gen cordeluță de metal). Îmi spune: ascultă asta! Inutil să vă spun că mi s-a părut cea mai frumoasă melodie pe care o auzisem vreodată! Habar n-aveam de Emir Kusturica, de Goran Bregovic, am aflat abia după.
Aproape simt și acum mirosul ploii, văd multitudinea de tonuri de gri și faptul că nu mai conta nimic, doar muzica din căști și iluzia unei apropieri. Dacă trec peste perioada copilăriei, nu cred că am avut vreo altă perioadă atât de lungă fără fluturi în stomac, mă întreb pe unde umblă și dacă vor reveni.
Comentarii
Trimiteți un comentariu