Lasați păsările să vină la mine!

Cu multă vreme în urmă dar cumva tot în sezonul rece (știu că e primăvară calendaristic dar, ieșiți și voi afară!) făcusem un fel de inventar al speciilor de păsări văzute și câteodată fotografiate la mine în grădină.

Mă bătea de multă vreme gândul să vă arăt ce ”noutăți” am dar nu m-am putut mobiliza nicicum să scriu, nici despre asta nici despre altceva. Ei bine, ”bubuitura” de azi (vă povestesc mai târziu despre ea) a fost ceea ce trebuia pentru a mă mobiliza.

Încep prin a vă arăta familia de cânepari. Deși Honey are impresia că știu destul de multe despre păsări și păsărele, habar nu aveam ce sunt astea. Paranteză pătrată: știu suficient cât să recunosc în descrierea ei ”o păsărică de talie mijlocie (mai mica decat o cioară, dar mai mare decât o vrabie), neagră, cu cioc portocaliu”, faptul că avea de-a face cu o mierlă. Revenind la cânepari, noroc cu motoarele de căutare! 

Ce mi-a plăcut la ei, dincolo de coloritul  frumos al masculului, este cum cântă. Aveam și o înregistrare pe undeva dar nu mi-e clar acum unde. Ce mi-e clar este că sunt destul de curajoase, mititelele, mai jos vedeți cum își forța femela norocul cu Hachi.

Un alt nou venit a fost un sticlete, el a poposit doar puțină vreme în păr, suficient totuși cât să îl fotografiez și să îl înregistrez cum cântă. 

Îmi aduc aminte că am avut o tentativă în copilărie să am păsări cântătoare în colivie. Nu mai știu dacă au fost unul sau doi sticleți, cert este că i-am cumpărat din piață și au supraviețuit o singură noapte. Probabil fuseseră prinși în sălbăticie și gratiile i-au ucis rapid. N-am mai repetat niciodată experiența, nici cu mintea de atunci, cu cea de acum, nicio șansă!

Următoarea premieră nu am fotografiat-o eu, îmi pare rău că nu am văzut-o! Maia era cu bunicii acasă și cumva a văzut bufnița atât de bine camuflată în stejar. Bunicul ei a fotografiat-o. Mai văzusem câte o mică cucuvea pe casa vecinilor dar bufniță doar în pădurea Dumbrava.

Să vă vorbesc în sfârșit despre ”bubuitura” care m-a făcut să scriu astăzi! Stăteam la computer când am auzit-o și am văzut cu coada ochiului o siluetă izbindu-se în geamul camerei lui Arin. Inițial am crezut că este un porumbel care a luat-o razna. Dar, am găsit acest musafir... a stat o vreme să își revină și am putut să îl fotografiez în liniște. Frumos, frumos, șoim călător. Nu pot decât să bănuiesc că urmărea vreuna dintre vrăbiile ce își au cuib în zidul acela, în gurile de aerisire și în izolație. Poate a virat prea strâns, spre deloc! 

Am zis că, la câte trăznăi ornitologice se întâmplă în grădina mea, șoimul izbit în geam e un semn că trebuie să scriu despre asta! A, de dimineață, după ce am dus-o pe Maia la grădi, m-am chinuit ceva vreme să îmi dau seama de unde vin sunetele gen ”cioară stricată”... de fapt o gaiță refugiată în vârful stejarului care scârțâia destul de bizar.

Sincer, mă simt binecuvântată că mă pot bucura de toate aceste vizite, de toate vietățile care poposesc sau campează pe termen lung în grădina mea.

Singura zburătoare cu care am un armistițiu precar și de cele mai multe ori un război de uzură este Max, rățoiul! Din nou în perioada în care mă atacă non-stop... îl vedeți mai jos filmat de dincolo de portiță, nu de alta, dar altfel era atârnat de pantalonii mei sau de șlapi. Oricum, încerca să ciupească și prin plasa de sârmă. În caz că vă vine miros de rață pe varză din Turnișor, e rățoiul meu! Glumesc, nu ar ajunge pe varză, în cel mai fericit caz, scobitori, la cât e de slăbănog, e mai ocupat cu fugăritul bipedelor decât cu mâncatul.

Și, o ultimă frustrare la final: tot nu am țiclean în grădină.