Lecțiile de vineri: Nu poți opri degradarea unui popor

Sunt lecții de vineri pentru că atunci am făcut fotografia de mai sus, în ceea ce putea să fie o seară minunată în grădina mea, înconjurată de liniștea sfârșitului de zi și de aromele de bujori și lămâiță. Trilurile mierlei și câte un lătrat rătăcit sau neliniștea unei gâze întârziate, poveștile înfundate ale vecinelor adunate la poartă peste drum ar fi fost singurele sunete. Poate și uruitul unui avion. Sunt puține zilele săptămânii în care mă prinde înserarea în grădină, de obicei la ora aceea sunt deja în pat, cu Maia. Mi-ar fi plăcut să mă pot bucura de momentele acelea.
În loc de asta, după ce am încheiat grădinăritul frenetic, a trebuit să mă retrag în casă. Nu mai suportam să aud răsunând din boxele vecinilor "buzunarul meu vorbește orice limbă își dorește" și alte șlagăre de genul, punctate de răcnete și chiuituri.
Sunt tristă că, dincolo de gusturile muzicale discutabile și de apetența pentru volumul la maxim, cam în acest stadiu am ajuns noi, ca popor, ca țară. Mă simt anacronică și prin simplul fapt că mă doare. Degeaba mă agit eu în bula mea să fiu cinstită, să respect, să iubesc oamenii și natura, să îmi educ copiii în spiritul acelorași valori, în jurul meu vorbesc banii, tupeul, nesimțirea. De la parcatul fără grijă pe locurile pentru persoanele cu handicap sau cele pentru părinții cu copii (am văzut inclusiv un preot făcând acest lucru, m-am mai plâns aici) și agresivitatea în trafic, "ciupelile" mai mici sau mai mari, cu cât mai mari cu atât mai improbabil să fie sancționate, poluarea verbală, fonică, mizeria care se răspândește în sol, în aer, în ape. Cred că cei mai mulți dintre români nu doar că își dau acceptul pentru niște tipare politice din ignoranță, nepăsare, fatalitate, cred că și le doresc, pentru că lumea asta coruptă și coruptibilă este exact ceea ce le trebuie pentru a exista, pentru a parveni. Nu cred că am progresat în vreun fel din 2000, când una dintre trupele mele preferate lansa melodia de mai jos, din care vă citez o parte dintre versuri (cu precizările că în prezent mi se pare că orice "barosan" preferă "bemveul" și că se fuge de DNA, poate în Madagascar sau Costa Rica, insula spaniolă nu mai este de actualitate):

Curge banu' cu toptanul
Mi se rupe
Am merțanul, barosanu' 
Și de impozit am scăpat
Ca orice barosan visez ca peste un an să pun un ban, normal
Și să cumpăr un scăunel de senator. 
Să mă legalizez să complotez, 
Să mă afișez în fața lumii cu mândrie
Să nu mai fiu un infractor. 
Și mă gândesc la vară să mă tirez din țară
La Palma de Mallorca de gardă să mă scap...


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

2%

Roșii de la S.E.R.A.