Țara asta nu mă/ne vrea!

Gîndul ăsta nu îmi dă pace de duminică seara, atunci cînd, înainte să plecăm în marșul de protest, mi-am întîlnit în piață un fost profesor. Excepțional profesor de română, cu un caracter care mi-a pus întotdeauna semne de întrebare. Lumea nu umplea încă piața, încă discutam între noi. 
Inițial m-am bucurat, l-am zărit la mică distanță de mine și cînd ni s-au încrucișat privirile l-am salutat veselă: Bună seara, domn profesor! A părut surprins, ușor dezgustat: Chiar? S-a apropiat de mine (eu, însoțită de copii și prieteni, cu pancartele confecționate în mîini, nu erau dubii de care parte sînt). Ce faceți aici? Revoluție? Îi răspund că ăsta e singurul lucru care ne-a rămas. A început să mă chestioneze: Aveți autorizație pentru protest? Avem! De la cine? Se bagă Radu și îi răspunde: De la Primărie! Îi explic că avem autorizație și traseu aprobat. Pare în continuare surprins și neîncrezător.
Continuă sarcastic: De ce nu protestați că s-au mărit pensiile și salariile? Văd steagul României... ce caută aici? (batjocoritor) Protestați și împotriva steagului? Știi că în Italia au fost grațiați 3000 de oameni?! N-a protestat nimeni. Îi spun că pe mine eliberarea unor amărîți nu mă doare atît de tare cît mă dor modificările Codului Penal. Îmi spune că Codul Penal nu l-au scris ei acum. Nu, nu l-au scris, îl modifică doar, pentru ei! A renunțat la discuție cînd m-am întors să îmi salut un prieten, venit atunci în piață.
Luni am fost toată ziua întoarsă pe dos, chiar dacă duminică eram bucuroasă să văd că totuși ne-am strîns mulți, că nu eram doar tineri, erau și oameni în vîrstă cu noi, chiar pensionari, erau și oameni de 50 de ani care poate nu terminaseră nici liceul dar care strigau cu însuflețire, Mi-am dat seama cumva, visceral, că nu se va schimba nimic, că se va merge pînă la capăt cu ordonanțele de urgență, că noi, ăștia, muștele enervante de pe stradă nu însemnăm nimic nu doar pentru cei de la guvernare, care își văd propriile interese, nu însemnăm nimic nici pentru părinții noștri, pentru foștii profesori, pentru toți cei cărora "li s-a dat ceva"! Da, mama mea îmi spunea înainte de alegerile parlamentare că va vota probabil ALDE, că programul PSD i se pare cel mai bun... de ce??? Pentru că îi dă și ei ceva! Inutilă replica mea că ne vinde viitorul meu și al nepoților ei pentru un milion două în plus la pensie (pensie care oricum este puțin mai mare decît salariul meu). La fel, fostul meu profesor, ajuns profesor universitar și decan, în căutările mele pe net am găsit ieri pe Hotnews că avea în 2005 un venit anual de 144.000 de lei. Probabil că acum are o pensie pe măsură. Deci nu vorbim despre niște amărîți cu patru - cinci sute de lei pe lună. La fel cum nu vorbim despre niște oameni fără studii.
Toți ăștia, plus cei cărora nu le pasă, plus cei direct angrenați în diverse moduri în uriașa mașinărie de tocat și împărțit banii statului, toți ăștia sînt mult mai mulți decît vrem noi să credem. Și nu ne vor, pe noi, idealiștii, cei care nu vrem să furăm și să fim furați! Mă gîndesc cu disperare că îmi cresc copiii într-o țară pe care o iubesc și pe care nu vreau să o părăsesc și că trebuie să îi învăț de mici să mănînce căcat!

Comentarii

  1. Cristina, din pacate si eu simt acest lucru. Nu acut. Deja cronic. Si nu l-am intalnit pe profesorul tau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a mai venit puțin inima la loc aseară, cînd am văzut mulțimea de oameni, din toate categoriile, din jurul meu. Mi-am întîlnit inclusiv fostul diriginte din Lazăr, profesor de fizică, un om tare drag mie.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Am făcut săpun!