Nu am un titlu pentru postarea asta

Astăzi am convins-o pe Honey să vină în vizită și după ce ne-am hlizit cu toții la Madagascar 3 am ieșit să probeze locul de relaxare improvizat în grădină. Cred că acesta și-a atins scopul pentru că a ațipit/adormit atît cît se putea cu copiii mei liberi în teritoriu și cu mama lor care le mai striga din cînd în cînd să vorbească mai încet.
Eu m-am retras în casă și mi-am adunat tot curajul disponibil pentru a dezgheța în sfîrșit frigiderul, e unul dintre lucrurile alea pe care dacă le-ar putea face vecinul/pisica/copiii eu aș fi tare fericită. Acțiunea s-a lăsat cu multe bucăți de gheață cu care Radu și Arin au improvizat un Ice Age 5 pe afară.
Pentru că aveam una-alta perisabile prin frigider m-a apucat gătitul în timpul ăsta: am improvizat un sos pentru paste din ulei de măsline, ceapă, piept de pui, ciuperci, sare, piper, cimbru, dovlecel, pastă de roșii, usturoi, (în ordinea asta, vă prindeți voi că e cu tăiat bucățele, călit, amestecat, etc.). Foarte bună găselniță, trebuie să precizez că cei mai buni mi s-au părut dovleceii.
Am uitat să vă spun că înainte să intru în casă am adunat din prunele scuturate cu ocazia ploii și vîntului de ieri. Așa că, înaintea sosului și pastelor, am pus la cuptor și una bucată prăjitură cu prune, evident cu o parte fără prune, pentru Arin.
Cred că sînt atît de mîndră de eficiența mea din bucătărie de m-a apucat lăudatul. Singurul lucru trist este că mi s-a oprit din nou centrala ieri seară și mi-au cam înghețat mîinile să tot spăl la vase cu apă rece. Și ezit să mă supun la dușul scoțian "îmbunătățit" (adică apă rece alternată cu apă rece) pe care i l-am făcut lui Arin înainte de culcare.  

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena