sâmbătă, 17 septembrie 2011

Ziua 4

Îmi dau seama că în ritmul ăsta probabil voi termina povestea vacanţei de anul ăsta undeva în preajma Crăciunului. Nu ştiu de ce îmi e atît de greu să menţin o constanţă, poate pentru că, între timp se întîmplă alte lucruri despre care vreau să vorbesc sau despre care îmi este mai uşor să vorbesc aşa că, la trei săptămîni de cînd ne-am întors, eu sînt deabia la ziua a patra.
Plus că am realizat că nu v-am povestit ce minunat a fost la dus, în maşina mirosind dulceag a cafea cu lapte, noroc că o beau fără zahăr, altfel toată situaţia ar fi fost mult mai lipicioasă. Pe scurt: mama respectivă este un fan al promoţiilor, de orice fel! Dacă ai ataşat un capăt de aţă gratis la oferta ta, ai o siguranţă de 70% că produsul tău va ajunge în coşul ei de cumpărături! Pe principiul ăsta, în dotarea familiei răsar tot soiul de chestii, cu diverse standarde de calitate. Înainte să plecăm a venit triumfătoare cu un mic termos de inox, nu reţin la ce l-a primit. Iniţial l-am dat la o parte dar apoi am zis... ce-ar fi să îmi pun în el cafeaua cu lapte! Adică să o pună Honey, care mă ajuta de zor cu pregătitul bagajelor (şi a mai şi povestit despre asta aici)! Buuun! Ne îmbarcăm noi, o las pe Honey să caute apa plată şi papucii de baie, merg să alimentez şi să iau rovignieta, mă întorc la Honey. Cînd deschid portiera din spate, ce să vezi: termosul nu mai era în picioare, nu era nici etanş, cafeaua cu lapte nu mai era în termos... era pe jos, pe covoraşe. Hmmm... naşpa! Şterg temosul şi îl mut în suportul ăla din faţă, zic, asta e! n-o să moară copiii dacă e un pic ud, mai ales că lui Arin nu îi ajung picioarele pe jos.
Undeva în noapte, după ce l-am luat pe Levi şi el conducea maşina, mă gîndesc să iau o gură de cafea: deşurubez capacul şi... fleoşc, aproximativ o cană de cafea în braţe, rămăsese în capac, acum arătam minunat în pantalonii mov cu pete trendy maro! Să vă mai spun că am mai repetat figura asta de vreo două ori pînă în Grecia? Pentru că, din motive numai de el ştiute, termosul continua să se răstoarne, eu, uitucă şi îngrămădită cum mă aflu, continuam să îl desfac senină deasupra hainelor... undeva în Bulgaria am recurs la ţinuta de rezervă, ca să nu arăt ca un dalmaţian tunat!
Revenind la ziua a patra, că despre asta ar fi trebuit să scriu, de dimineaţă am fost din nou la plaja din Fourka, de data asta nu erau valuri, n-am făcut poze pe plajă pentru că eram ocupată să înot pînă la geamanduri. Ca să vedeţi că cineva acolo sus mă iubeşte, atunci cînd am ajuns la plajă am realizat că nu am nimic de prins părul, lucru care poate fi deranjant atunci cînd înoţi pe sub apă. Mi-am pus ochelarii şi am intrat oricum, fireşte! N-am dat de multe ori din braţe pînă am văzut în nisip un elastic roz de prins părul, m-am scufundat după el şi gata: problemă rezolvată!
Trebuie să adaug un sfat de călătorie: în caz că mergeţi în Halkidiki şi alegeţi varianta cu chicinetă, neapărat încercaţi puiul la rotisor de la lanţul de magazine Armenistidis (cred că asta ar fi varianta în caractere latine a numelui), sînt mari, galben cu albastru. Aici, în jurul prînzului, sînt gata puii, delicioşi, noi am dat aproximativ 6 euro jumate pe unul, i-am gătit garnitura şi cu salată am avut prînzul asigurat două zile (eu şi a treia). Arin, mofturosul familiei se tot întreba "ce fac grecii cu puii ăştia de sînt atît de buni?!"
După somnul de amiază am ales să mergem în Kalithea, o staţiune aflată la 10 km de noi, pe latura estică a braţului, acolo găsisem cele mai multe scoici în anii precedenţi, îmi plăcuse mult şi fauna subacvatică de acolo, era un refugiu liniştit, nu cu foarte multă lume (foto stînga este de acum doi ani). De data asta am constatat cu tristeţe că locul "nostru" era plin de oameni şi umbrele, mulţi români, între noi fie vorba, că amenajaseră digurile în mici platforme pe care erau şezlonguri şi alte umbreluţe, că marea se retrăsese de pe pietrele de lîngă mal, fenomenul invers a ce se întîmplă în Fourka, aflată pe partea vestică a braţului, unde marea "înghite" în fiecare an din plajă. Am găsit foarte puţine scoici, mici, peştii mai erau dar nu mai era diversitatea aia, erau şi ei debusolaţi de sumedenia de invadatori şi de pierderea habitatului.
Am ajuns acasă aproape de apus, nu mai aveam energia de a pregăti ceva de mîncare aşa că am ales taverna noastră preferată, situată ideal pe mal, am mîncat o caracatiţă delicioasă şi o salată de rucola la care încă visez. Visez şi să fi fost una dintre cele două tanti care se dădeau cu placa în lumina apusului...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service