luni, 13 iunie 2011

A... Kazza cu japonezii

Auzisem deja despre noul magazinul cu produse bio din Sibiu, Kazza, Brylu i-a anunțat de multă vreme deschiderea și l-a susținut pe blog sau în ziar. Și GG ajunsese acolo și avea doar cuvinte de laudă. Ieri seară, au organizat un eveniment intercultural, o seară culinară cu produse românești și japoneze, o parte dintre voluntarii japonezi de la FITS au gătit mai multe feluri tradiționale, printre care și sushi, m-am bucurat să pot merge.
Chiar a fost un eveniment reușit, mîncarea delicioasă iar oamenii foarte frumoși și deschiși. Mi-a plăcut și amenajarea interioară, spațiul de intrare foarte luminos și decorat cu tot soiul de miniaturi drăguțe. Arin a socializat cu o tînără japoneză căreia îi explica că pe el îl cheamă Arin dar "you can call me John"... (cel de-al doilea nume este Ion, după tatăl meu), bineînțeles că a "dat din casă" vrute și nevrute spre deliciul asistenței.
Eu am păpat tot soiul de minunății plus că am vrut să aflu, la solicitarea lui Arin, ce este un instrument din lemn de pe bufet și am aflat că se folosește la pregătitul ceaiului. Mi s-a arătat și o cutiuță cu ceai, miros eu... miroase a ceai verde! Este ceai verde! vine răspunsul, vrei să încerci? Sigur!
Așa că tanti a fiert apa, a pus ceaiul, apoi a început să amestece bine în vas cu micul tel de lemn. Ceaiul arăta inițial ca o spumă, avea consistența unui piure și miros și gust de pește. După ce s-a decantat puțin și combinat cu niște dulciuri tradiționale japoneze, era bun.
Pentru că nu poți pleca cu mîna goală atunci cînd ești înconjurat de atîtea produse care îți fac cu ochiul, toate naturale și lipsite de conservanți, am ales niște tagliatelle cu gălbiori pe care deabia aștept să le încerc împreună cu pesto-ul bio, adus de Honey din Germania, și un borcănel de dulceață de lapte cu migdale, testat, topit de Honey în urma vizitei precedente. L-am desfăcut aseară, foarte bună dulceața respectivă pe o baghetă multicereal. Yummy! Data viitoare îmi cumpăr dulceață de trandafiri, de multă vreme vreau să gust!
Dacă vreți să vă convingeți singuri, magazinul este pe strada Tîrgul Vinului, imposibil de ratat cu fațada marcată de mușcate roșii. Pentru detalii îi găsiți și pe pagina lor de Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service