Candle on the fridge...

Duminică, trezită eu cu elan și avînt, m-am hotărît să pun în practică ceva ce-mi propusesem de vreo două săptămîni și anume, să reciclez o cutie de conserve în suport de lumînare. Se știe deja că am pitici pe creier cu nearuncatul la gunoi al lucrurilor, sigur păstrez mult prea multe dar la mintea mea creață, îmi imaginez mereu că va veni o zi în care le voi folosi! În caz că vă tentează subiectul de azi, aveți nevoie de lumînări consumate parțial (mie îmi rămîn tot soiul de mini resturi, se ard inegal), cutie de conserve, fitile de lumînări (n-am avut, am folosit trei lumînări mai mici pe post de înlocuitori), ciocan, cui, ideal ar fi un suport cilindric de lemn pe care să puteți ține fixă cutia în momentul în care vreți să îi dați găurile. Eu am folosit o bucată de creangă, a mers mai greu! Uimitor, am reușit să nu îmi găuresc și degetele proprietate personală! (Neuimitor, am cioplit o bucățică din aceleași degete puțin mai tîrziu, cînd tăiam o bucățică de slănină să curăț grătarul!:)
După ce i-am făcut o bordură de găurele cutiei, am pus-o pe plită, am pus în ea resturile de lumînări, am amestecat în ele cu o crenguță pînă s-au topit și s-a omogenizat amestecul, am lăsat ceara să se solidifice parțial și am introdus în ea cele trei lumînări folosite pe post de fitile. Mie îmi place ce a ieșit, are și un miros delicat, parte din lumînări erau parfumate!
ELTON JOHN - Candle In The Wind

Asculta mai multe audio diverse

Comentarii

  1. Şi mie îmi place ce-a ieşit! Felicitări! O idee practică şi de efect!

    RăspundețiȘtergere
  2. Svea, mulţumesc, mi se pare că e chiar uşor de făcut! ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. hehe, am vazut pe facebook lampa cu raze, cred ca e de mare efect ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. si intr-o alta conserva destinata reciclarii, m-am taiat eu...

    RăspundețiȘtergere
  5. as avea nevoie de-un gard din fier forjat. se poate? :-P
    frau ma uimesti cu talentele tale mestesugaresti :-P
    *Al de Sus exista. e a treia oara cand scriu comentariul asta :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Miju, să știi că e de efect, atît că data viitoare va trebui să mă orientez la niște fitile mai de calitate... :))
    @ GG... cred că reciclarea e de vină! :)
    @ Teo, ok, mă gîndesc la o variantă pentru gard! Hihi... și totuși există!!!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena