luni, 6 decembrie 2010

Flying back...

Cred că nu trebuie să mă mire prea mult cîte coincidenţe îmi rezervă fiecare zi, cîte întîlniri - surpriză! Săptămîna trecută mă uitam pe Faţă-carte la albumul postat de cineva, vizibil pentru mine pe motiv de prieteni comuni, un frumos şi emoţionant remember pentru Mihai Vişan, pilotul dispărut prematur dintre noi, anul acesta.
Sîmbătă noaptea, după party-ul tematic din Old Friends, am ajuns şi în Oldies. Dansam, ca de obicei, pe scenă. La un moment dat vine şi mă salută un tip. Nu părea genul "ce faci, păpuşă?" aşa că i-am răspuns normal la salut. Aşteptam ceva explicaţii. Mi-a zis că mă recunoscuse dintr-un film din 1996, cînd zburasem ca pasager cu unul dintre avioanele uşoare, de la Aeroclubul din Sibiu. El îşi lua "botezul" atunci. M-a întrebat dacă îmi aduc aminte... normal că îmi aduceam aminte, a fost primul şi singurul zbor de genul. M-a mai întrebat și dacă îmi aduc aminte cum am fugit după o mașină să văd ce am mîncat ziua aceea (asta după zbor... :)). Îmi aduceam aminte și asta! Mi-a zis că cel care mă ajutase să urc în avion atunci, care tocmai zburase și el și pregătea avionul era Mihai Vișan! Asta nu îmi aduceam aminte, știam că îl cunosc de undeva! Eu i-am spus că am văzut pozele puse de el (Adrian) și l-am rugat să îmi trimită și mie filmul de atunci! Pentru că astăzi l-am downloadat, am capturat și imaginea ce ilustrează postarea.
Pe scurt, povestea: lucram din cînd în cînd pentru Antena 1 Sibiu în timpul facultății, (abia mai tîrziu am avut și carte de muncă la ei) și am mers să fac un reportaj despre Aeroclubul sibian. M-au întrebat dacă vreau să zbor. Normaaal! Și, iată-mă, surîzătoare și fericită în carlingă. Toate bune și frumoase, nu eram la prima decolare, a fost puțin altfel pe motiv de senzații accentuate de dimensiunile reduse ale avionului. În aer, pilotul îmi spune că el de fapt este și instructor de acrobații și mă întreabă dacă e ok să încercăm. Normaaal din nou! Și dă-i, și luptă, și picaje și looping-uri (dacă așa se numește datul peste cap cu avionul și în față și în spate)... foarte interesant! Mai ales la cît îmi plăceau mie roller-coaster-ele (alea mici, care erau în parcurile noastre de distracții, n-am încercat ceva mai profi)! Știu că o dată, la mare, m-am dat pe unul din ăla de 12 ori, nu mă mai dădeam jos! În avion nu mi-era frică, pămîntul era la o distanță apreciabil sigură (apreciabil de către mine), așa că, era ok să facem tumbe. Era mai ciudățel cînd spînzuram în chingi, că nu le strînsesem pentru modul acrobatic, și aveam corpul pliat la propriu în jurul chingii din talie, atunci cînd atîrnam cu capul în jos... :)) La un moment dat, am simțit totuși că stomacul meu nu trăiește la fel de fericit ca mine evenimentul! Am trecut de momentul aterizării, de cea mai mare parte a interviului pe care i-l luam personajului principal de acolo (nu îi mai știu funcția), și atît... i-am plasat cameramanului microfonul... că eu trebuie să fug de acolo! După mașină! N-am reușit să văd ce am mîncat dar nici bine nu îmi era. La editarea materialului... mîna care apărea în cadru ținînd microfonul era cea a lui Vali, el filma. După experiența asta, șase luni mi se făcea rău și în mașină, s-o fi dereglat ceva! Dar, a trecut și, nu-mi pare rău deloc!
În loc de încheiere, o frază care mie îmi place mult, din Forrest Gump: "Life is like a box of chocolate, you never know what you're gonna get!"

P.S. Din seria coincidențelor: pe lîngă inelul de la bunica mea, pe care îl purtam pe deget în ziua aia și astăzi la fel (dar asta e o regulă nu o coincidență pentru că îl port tot timpul), azi aveam și aceiași cercei...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service