Don Juan vine degeaba din război...

... cel puțin pentru mine! Ieri, între o prăjitură coșciug și cină, am fost să vedem unul dintre noile spectacole ale acestei stagiuni: Don Juan vine din război. Un spectacol în regia Ancăi Bradu, cu un text de Ödön von Horváth... din care mi-au plăcut decorurile, costumele și, oarecum mise en place-ul (asta pentru că lua mult din vizibilitate). În rest... nu strălucește prin text, e fragmentat în episoade desfășurate în diverse locuri ale sălii, într-o încercare de a integra publicul în spectacol, în fond mitul seducției lui Don Juan este foarte cunoscut, probabil pe asta se miza, dar decupajele respective distrug și mai mult ritmul piesei. Mi-a plăcut interpretarea bunicii fostei iubite (moartă acum) a lui Don Juan, a servitoarei ei, Ana, probabil și pentru că le-am văzut de aproape din cauza locului unde am stat. Sala fără perspectivă făcea să se piardă imaginile, se pierdea vocea actorilor, de multe ori ghiceam replicile... nu vă voi vorbi și de faptul că era frig, peste asta puteam trece, cu condiția să simt ceva...