Antract



morţii mei colindă noaptea cu sufletul în braţe
plimbă în scaune cu rotile o iarnă cu
prea multe secunde fracturate...

încăpăţînată simulez pe ziduri
piesă de teatru fără nume
legate cu sîrmă clişeele… par o viaţă rezonabilă
fericirea mea scrisă în praf

într-o zi, cînd am să uit că te iubesc, voi fi mai cuminte, promit

Comentarii

  1. pai n-aveai cum sa ma vezi daca am facut-o la fel :))

    mmda, suna ciudat, nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Curat ciudat...!!! :)) Mai bine o lăsăm așa... că deja îmi pun întrebări despre cum ”am făcut-o la fel”... :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. miercuri, pe la 3 fara 10, eram si eu in pozitia asta, cu acul in mana. eram singurul vizitator, trebuia sa las ceva urme? :D

    zi-mi, te rog, de minunatia facuta pe plita electrica, hit me!

    RăspundețiȘtergere
  4. ce-ati facut, cand, cum si de ce?
    hanz, tu iar ai cazut in butoiul cu melancolie? tz tz tz...

    RăspundețiȘtergere
  5. Am cusut cu acul prin piatră... :))
    Update tomorrow ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Țara asta nu mă/ne vrea!

Am făcut săpun!