Ancore

Entry for December 14, 2008

Mă întreb uneori cum ni se ciocnesc uneori sufletele de cele ale altor oameni... și rămîn așa, ancorate, în lumi paralele... indiferent de trecerea timpului... Unul dintre oamenii cu ancoră în sufletul meu este Vasile Avram, fostul meu profesor de antropologie culturală din facultate... unul dintre puținii PROFESORI pe care am avut șansa să îi întîlnesc în anii universității... E la fel de prezent pentru mine, deși au trecut mai bine de 11 ani de cînd am terminat, 6 ani de cînd el odihnește în alte lumi, ani comemorați miercurea asta, la Biblioteca Astra. O admir foarte mult pe soția lui pentru că îi duce spiritul mai departe, și îl ține mereu treaz, se străduiește să îi publice postum o parte din manuscrise... Mărturisesc că, în afară de "Constelația Magicului", nu l-am citit... dar omul, gînditorul, profesorul din el m-a marcat... era un deschizător de ochi și de lumi... îți crea tentația de a căuta... de a gîndi... de a ști... chiar și doar intuitiv... spun asta pentru că mie mi-a lipsit întotdeauna erudiția, n-am fost niciodată un spirit enciclopedic... dar am simțit... și Vasile Avram mi-a spus că vede... "lumina" din mine... un lucru care n-are cum să nu te emoționeze și să te facă să o cauți la rîndul tău...
................................................................................................................................................
Un alt moment frumos al săptămînii ăsteia a fost comemorarea Nichita Stănescu de ieri, din Atrium, o nouă "seară artgotică", organizată de Călin Sămărghițan (foto). Ca o paranteză... sînt deosebiți cei din Atrium pentru evenimentele găzduite... chiar nu m-aș fi așteptat să găsesc un afiș cu Nichita... pe ușa toaletei... dar pînă și aia se încadra în peisaj...
..................................................................................................................................................
N-am să închei înainte de a mă plînge puțin... nu am nostalgia comunismului, a vremurilor respective... de asta nu înțeleg de ce trebuie neapărat să retrăiesc fragmente din vremea aia... adică trăitul în beznă, la lumina lumînării... mulțumită deselor accidente Electrica din ultima vreme... acum beneficiez la pachet și de frig și nu mai am apă caldă... pentru că centrala mea nu se încumetă să funcționeze fără curent, nu că înainte de '89 apa caldă ar fi fost ceva obișnuit...!!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara asta nu mă/ne vrea!

Anotimpurile și igiena

Am făcut săpun!