Ziua fără mașini

Atunci cînd am aflat despre concursul organizat de Primăria Sibiu ca parte a evenimentelor din Ziua fără mașini, am zis că, singură sau măcar cu unul dintre copii tot va trebui să particip. Nu de alta dar implica biciclit și poze, amîndouă lucrurile extrem de tentante. Am avut ceva emoții că nu vom reuși, pe de o parte din cauza ploii, pe de altă parte pentru că a mea dragă Cora (bicicleta) e oarecum pe jantă la roata din spate. 
Pînă la urmă am ales să mergem pe traseu cu biciclete închiriate (gratuit astăzi) de la iVelo. Prima dată cînd închiriem, am rămas plăcut surprinsă de procedură, de tînărul care ne-a servit și pînă la urmă și de biciclete, te poți descurca cu ele ca turist pentru mici plimbări în oraș.
Am fost super operativi, din cauza vremii și a faptului că Radu este din nou voluntar la un eveniment (crosul nocturn de mîine din Muzeul Satului) și trebuia să meargă la un instructaj în seara asta, ne-am încadrat într-o jumătate de oră. Ar fi trebuit să ne fotografiem în cel puțin patru din următoarele locuri: Biserica Fortificată din Gușterița, Biserica dintre Brazi, Parcul Ștrand, cupola din Parcul Sub Arini, sediul Primăriei Sibiu, Teatrul Gong, Baia Populară, Zoo și Muzeul Satului. 
În jumătatea de oră pe care o aveam la dispoziție am plecat din parcarea de la cazarma 90, am făcut poze la Baia Populară Neptun (aici ar fi trebuit să avem și poze împreună dar nenea care s-a oferit să ne facă se pare că nu a apăsat suficient pe declanșator așa că, pauză poze), apoi la Teatrul Gong, Biserica dintre Brazi (aici am avut timp să îl salutăm și să povestim puțin cu părintele Călin Sămărghițan, ne-a spus că eram primii care își făceau poze acolo, după aceea am văzut că alți participanți nu au intrat ca noi, pînă lîngă biserică) și am urcat în Piața Mare în timp ce băteau clopotele de ora 18 (termenul lui Radu) pentru pozele în fața Primăriei. Cam greu, e drept, pe sub Podul Minciunilor, de pedalat pe o bicicletă cu o singură viteză, am pufăit temeinic ca să îmi revin.
Pentru că Radu a rămas la întîlnirea de la Habitus, am legat una dintre biciclete în piață, am dus-o pe prima la centrul de închirieri, m-am întors pe jos pe centru și am recuperat-o și pe a doua. Înapoi spre casă am profitat de gratuitatea pe traseele Tursib. Una peste alta, zic eu că am fost suficient de "mobili" pentru Săptămîna Europeană a Mobilității. Îmi pare rău că n-am ajuns să dansez vals astăzi în Piața Huet, poate data viitoare!
Restul pozelor sînt pe Facebook, așa cum cerea regulamentul concursului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara asta nu mă/ne vrea!

Am făcut săpun!

Dilema serii