Lecțiile de vineri (II)

Doar o lecție am de vinerea asta:
NU, vă mai spun o dată, NU, sub nici o formă, sau doar dacă vă închipuiți asta ca o formă de artă modernă, NU băgați tăvițe de plastic de la ciuperci sau alte legume, verdețuri, în mașina de spălat vase!!! Ce se vede mai sus este o tăviță de ciuperci din aia mare (adusă de Honey) după ce a beneficiat de programul pentru vase mixte, decît la 45 - 60 de grade.
De ce mi-a trecut prin cap să fac așa o chestie în loc să o arunc pur și simplu în sacul pentru reciclat plasticul? Pentru că vreau să fac o nouă tură de săpun, l-am făcut cadou în stînga și în dreapta și de jur împrejur, cred că e cazul să repet experiența pentru că risc să rămîn fără. Inițial am căutat să cumpăr sau să comand online tavă de silicon cum are Monika, din cea în care îți iese un calup de săpun de îți vine să îl mănînci. O vedeți în fundal, în poza de mai jos. În magazinele din Sibiu nu am găsit, online găsisem într-un magazin, pe care NU vi-l recomand sub nici o formă! Se numește Magazinul Magic și cred că este atît de magic încît este doar de formă. Am comandat două tăvi și un termometru acum mai bine de o lună de zile, noroc că am fost suficient de inspirată cît să nu fac plata online și să aleg ramburs. După două zile de la comandă m-a sunat un nene cum că sîmbăta aia, adică în 8 aprilie, mă va suna curierul pentru livrare. A trecut sîmbăta, duminica, luni, marți, i-am sunat miercuri să văd ce s-a întîmplat, nenea a zis că sună el curierul și că nu este nevoie să mai sun la ei că se rezolvă. Așa de bine s-a rezolvat că n-am mai primit nimic pînă în ziua de astăzi. Așa că, după ce m-am consultat telefonic cu Monika, am zis că voi putea folosi tăvița de la ciuperci și o arunc ulterior. Ce m-am gîndit eu, că o vreau curată-curată și că nu e suficient să o spăl la chiuvetă, lasă că o pun în mașina de spălat vase... Cine face ca mine, ca mine să pățească!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara asta nu mă/ne vrea!

Am făcut săpun!

Dilema serii