duminică, 4 mai 2014

Poate uitaţi că afară plouă

N-am urmărit prognoza meteo pentru zilele următoare, habar n-am dacă ploaia de astăzi se va opri curînd sau nu. Deşi n-am stat toată ziua în casă şi ne-am încumetat să mişcăm una-alta chiar şi pe ploaie (gen: cules melci, plantat răsaduri de roşii şi refăcut poteca din dale de metal din seră) nu pot spune că nu am o stare de spirit "bacoviană". Pentru cei care sînt la fel de meteo-sensibili ca şi mine am ales să postez mai multe fotografii de zilele trecute, cînd soarele era sus pe cer, cu toane dar totuşi acolo.
Vă spuneam că primăvara asta la mine în grădină era mult galben. Acesta începe să facă loc diferitelor tonuri de mov, roz, lila. Puţin datorită ultimelor soiuri de lalele ce mai sînt înflorite, mai mult datorită sutelor de căldăruşe răspîndite prin grădină, a liliacului şi a glicinei ce mă răsfaţă acum cu florile de pe crengile de sub cerul liber, cele din seră sînt ofilite deja. Să nu uit, au început să se deschidă şi primii boboci ai clematitei
Mi se pare extrem de mare contrastul, de o parte şi de alta a geamurilor de sticlă, diferenţa este notabilă, între timp cele din seră sînt aproape toate scuturate. Mă consider oricum răsfăţată de perioada prelungită în care mă pot bucura de parfumul ciorchinilor mov, sînt deja patru săptămîni iar florile de afară mai au ceva pînă să se treacă.
Vă spuneam că mai am şi galben: încă sînt înflorite tufele de Kerria Japonica plus că mai am parte şi de pacostea din imaginile de mai jos, aşa frumuşică şi inofensivă cum pare ea. Pe numele ei piciorul cocoşului tîrîtor se înmulţeşte extrem de rapid, stolonii ei "tîrîtori" şi "rapidînrădăcinători" dînd iama printre toate florile/căpşunii/alte alea ale mele.
Nu m-am gîndit pînă acum să o folosesc ca floare tăiată dar funcţionează şi luminează frumos în cameră. Florile ţin deja în vază de vineri, chiar dacă o parte se scutură, bobocii continuă să se deschidă aşa că voi repeta experienţa. Poate că sînt chiar tentată să nu insist în eradicarea ei totală din grădină. 
Acestea fiind spuse/arătate, sper ca ziua de mîine să văd soarele şi mai am pretenţia ca lucrul ăsta să nu se întîmple doar în orele de serviciu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service