miercuri, 14 mai 2014

39

Nu mi se par nici mulţi, nici puţini, nu mă apucă nici o depresie cînd mă gîndesc la anii mei. Se întîmplă doar că anul ăsta nu am avut chef de musafiri, sărbătorit prin localuri sau chestii de genul. Poate şi datorită faptului că în ultima vreme n-am mai ieşit atît de des în natură (jungla proprie nu se pune), îmi lipsea.
N-am vrut nici să mergem cu maşina undeva aşa că am mers noi doi şi bicicletele cu trenul, pînă la Avrig, iar de acolo, în sus pe vale, pe două roţi. Copiii au lipsit pe motiv de activităţi extra-şcolare. 
Zona este extrem de frumoasă, puţina ploaie care a dat la sfîrşitul săptămînii trecute n-a făcut decît să cureţe atmosfera de praf iar norii m-au bucurat pe mine şi piticii mei cu privitul în sus. Am avut parte de un apus cu o mie de culori, a fost interesant că frunzele tinere, de primăvară, ale copacilor, păreau aproape ruginii în lumina amurgului. 
Regretul meu este că s-a construit intensiv, de multe ori haotic şi de un gust îndoielnic şi că sunetul apei sau cel al insectelor şi păsărilor era de multe ori acoperit de diverse producţii muzicale, nu tocmai pe gustul meu. M-a surprins plăcut că la cheful în desfăşurare (presupun botez) de la pensiunea/restaurant Ghiocelul, unde ne-am luat cina, nu am auzit manele, chiar mi-a plăcut muzica.
Mi-a plăcut şi mersul cu trenul, regionalul de acum diferă mult de trenurile copilăriei mele. Ce nu s-a schimbat este viteza cu care se tîrăşte pe şine, ca să nu cîrtesc prea mult există şi părţi bune în treaba asta: poţi să vezi cîmpurile cu berze, irişii sălbatici, munţii, poţi socializa cu oamenii din jur. 
Şeri este un nene tare simpatic, a intrat rapid în vorbă cu noi şi s-a oferit să aibă grijă de bicicletele sprijinite lîngă el. Regreta timpurile lui Ceauşescu, cînd toţi aveau ce munci, regreta şi faptul că îl lăsase soţia, acum patru ani, chiar dacă "bea, fuma două pachete jumate de ţigări pe zi şi îi mai vindea lucrurile de prin casă". Mi-a cerut să îl fotografiez şi m-a pus să îi promit că voi pune pozele în gară, "să îl vadă vurpărenii lui". Am listat fotografiile, încă n-am ajuns să îmi ţin promisiunea dar sigur o voi face. 
Pe nenea de mai sus nu ştiu cum îl cheamă, nu era atît de volubil, vorbea rar şi cumpănit, părea să fi trecut prin multe la viaţa lui, nu neapărat bune. L-am fotografiat şi pe furiş şi direct, uşor stînjenită că îndrăznesc dar avea un chip mult prea expresiv ca să nu încerc.
Promit să editez postarea asta sau să public una separat atunci cînd mă dumiresc cum să încarc conţinut audio pe blog. L-am rugat pe Evul meu să lase telefonul pornit pe reportofon, duminică dimineaţa, să pot să mai ascult şi să vă las să ascultaţi şi voi sunetele din iarbă şi din copaci, se auzeau minunat. La mine în grădină nu se aud greierii... temă de studiat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service