Just Beer Sibiu

Nu știu dacă v-ați dat seama pînă acum dar pe blog nu am făcut reclamă plătită și nu am făcut reclamă lucrurilor în care nu credeam. Bine, nu credeam să mă apuc să fac reclamă la bere dar uite că necunoscute sînt căile...
Știam că s-a deschis un nou local în Sibiu, de către și în spațiul unui amic, un local DECÎT CU BERE, dacă îmi permiteți exprimarea colocvială. Nu ajunsesem pînă aseară acolo.
După prima mea experiență cu un spectacol de balet (din seria să mă gîndesc bine dacă mai merg, dar vă voi povesti în alt post despre asta), am poposit cu Honey pe Bastionului, la nr. 3 (dacă nu mă înșel acolo a fost un alt local, Byblos). Eu m-am cam pierdut în meniul cu multe beri, aveau detaliată compoziția și gustul fiecăreia așa că m-am orientat către o bere "de culoare portocalie, cu gust de mirodenii, banane și cuișoare", Hefeweisen, Honey a luat o bere neagră (ceva ce ulterior am aflat că are și denumirea de specialitate, Stout, eu ăla crezusem că este numele berii, paranteză rotundă, paranteză pătrată). Doru a încercat o bere care cică a fost premiată acum doi ani ca tip top minitop, se numea Delirium Nocturnum și avea o etichetă cu elefant, de ce, nu știu.
Toate trei aveau un gust deosebit dar eu, complet profană și nebăutoare, m-am îndrăgostit de gustul berii aleasă de Honey, Belhaven, Scottish stout, a fost o revelație. Nu știu cum să mă exprim, era cremoasă, avea o textură aparte, n-am mai încercat așa ceva. Comparativ cu ce am încercat acolo, restul berilor autohtone pe care le-am gustat eu (în mare parte berile ușoare, cu lămîie) sau Salitos-ul despre care credeam că e o bere bună, au pălit brusc. Așa că, aș prefera oricînd să revin pentru o bere în Just Beer. Prețul este mai mare decît al berilor autohtone, ceva echivalent cu prețul de pub al unor beri ca Guiness, Corona sau Salitos dar eu zic că merită din plin!
În concluzie, nu ratați experiența Just Beer! Cu riscul ca berea să nu mai fie niciodată la fel!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena