... ce mirare că sînt!

Vinerea trecută, ajung eu la o anumită oră acasă, parchez mașina în față, mă pregătesc să descui poarta, să intru în curte. De pe partea cealaltă a străzii, mă salută cineva, mă uit, era nenea care citește contorul de apă, îl salut și eu. Mă întreabă: Sînteți acasă? Mi-a trecut prin cap să îi spun că nu, dar eram cu cheia în poartă... i-am spus că acum sînt! Normal, că deabia ajunsesem! Ar fi trebuit să îi spun oare că i se pare? Că nu sînt eu? Ca în momentele alea cînd te sună cineva pe telefonul fix și te întreabă dacă ești acasă...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Țara asta nu mă/ne vrea!

Am făcut săpun!