marți, 31 ianuarie 2012

Al doilea post foarte lung despre introdus copii în lume (de folosit cu moderație de către bărbați)

Pentru că Je nu mai are mult pînă la așteptatul eveniment, mă sforțez să scriu acum despre nașterea copilului nr. 2, parcă nu mă atrăgea atît de mult, din cauza complicațiilor, chiar nu vreau să sperii inutil pe nimeni. Privind retrospectiv a fost doar o altă experiență de viață, cu părțile ei neplăcute dar am trecut peste asta, sînt sigură că nu sînt singura care a suferit puțin mai mult iar, privind la familia mea de Sus, pot spune că a fost chiar puțin.
M-a distrat totuși tatăl copiilor care, atunci cînd i-am spus că poate voi scrie și despre nașterea lui Arin m-a întrebat dacă vreau să scriu "cum am venit, am născut și era cît pe ce să dau colțu" și mi-a zis "să am mare grijă să nu citească Arin postul, ca să nu aibă mustrări de conștiință că era s-o omoare pe mă-sa".
După această introducere optimistă, cîte ceva despre sarcină: la fel de cu iminență de avort și cu spitalizare în fază incipientă, plus tratament medicamentos pe aproape toată durata ei, în principiu, antispastice. La prima ecografie, făcută la cabinetul privat al medicului ce mă internase la urgență, surpriză: mi-a spus că sînt gemeni! Adevărul este că, pe ecran se vedeau doi saci ovulari (respectiv două cerculețe), dar doar într-unul dintre ele pulsa ceva... După o săptămînă în care am avut timp să mă obișnuiesc cu ideea de doi, nu pot spune că nu m-a speriat, că pare foarte complicat logistic... mă gîndeam la alăptatul simultan și chestii de genul... în sfîrșit, prima programare la medicul meu, Dr. Marcu (nu știu cum să spun că îmi pare rău că nu mai este printre noi). Buuun, la cea de-a doua ecografie, surpriză din nou: era doar unul! Nu pot spune că n-am fost dezamăgită de asta, v-am zis, trecusem de șocul inițial! Dl. doctor mi-a spus că ori prima imagine era doar un efect de reflexie la ecograf sau ceva de genul, ori au fost într-adevăr doi dar am pierdut una dintre sarcini. N-am mai fost la fel de crizată, cu ecografii din două în două săptămîni, m-a mai speriat el undeva pe la sfîrșitul sarcinii că n-a mai mișcat vreo trei zile, am fost la urgență, să îl asculte, am vrut și ecografie dar n-aveau în weekend, mi-a cam țîțîit fundull zilele alea!
Sarcina a fost diferită de prima, cu ceva schimbări hormonale, sinceră să fiu n-am vrut să știu la nici unul dintre ei, sexul copilului, la Radu eram convinsă că e băiat, la Arin parcă înclinam să cred că este fetiță, avea ales de multă vreme numele, Maja, după o actriță sîrboaică pe care o cunoscusem cu ani de zile în urmă, la festivalul de teatru. Într-o doară, cu vreo două luni înainte de a naște am ales și un nume în cazul puțin plauzibil că va fi băiat: Arin! A fost singurul nume la care am căzut de acord, că mi-o fi venit ideea pentru că eram pe malul rîului, la Curmătură, nu știu, dar sînt mulțumită de alegere. Și, îl mai cheamă și Ion, numele tatălui meu!
Am avut contracții regulate cu luni înainte să nasc, îmi spuneam că: "la naiba, sînt la a doua sarcină și habar n-o să am cînd trebuie să merg la spital!". În rest, parcă nu la fel de multe plimbări ca la prima, am pus 17 kg, diferență notabilă. Am condus mașina pînă înainte să nasc, v-am mai spus că îmi calculasem ziua nașterii și a ieșit la fix. Din nou am stat acasă cît am putut de mult, cînd am ajuns aveam dilatație 6 cm, era 9 seara. Medicul de gardă l-a întrebat pe Adi dacă vrea să asiste la naștere, n-a vrut, ulterior m-am bucurat că n-a vrut, că nu i-ar fi plăcut.
Era lună plină cînd am născut, în concluzie, full house la sala de nașteri, cînd am ajuns nu aveau nici un pat disponibil pentru mine așa că m-am plimbat pe culoar așteptînd să se elibereze vreunul. După vreo oră am avut pat. Am apucat să mă așez în el dar n-am stat mai mult de 5 minute pentru că... mi-era clar că nasc! Era senzația aia imperioasă de a împinge... acum o recunoșteam! Am căutat moașa care era de gardă, i-am spus: știți, cred că nasc! (cu cea mai mare jenă i-am introdus 50 de lei în buzunar, mă amenințase mama cu toate alea dacă nu-i dau ceva), m-a pus pe masă, m-a consultat, concluzia: Da, doamnă, nașteți! Uooochei! Din nou nu mi se rupsese apa, a făcut ea operațiunea respectivă și na... a început procesul cu împinsul! Pot să confirm că: 1. lucrurile merg mult mai rapid la a doua naștere; 2. doare mult mai intens. Țin minte că, pe masă fiind mă gîndeam: Ups, dacă durează cît a durat la Radu, faza cu împinsul, am dat-o de pereți, n-o să rezist! Mi-am controlat verbalizarea durerii dar nu m-am putut abține să nu mă trag în sus pe masa respectivă. Moașa m-a corectat imediat: Doamnă, stați pe loc că dați copilul cu capul de masă! Cu așa o perspectivă, nici gînd să mai mișc, nu puteam risca să îi fac rău! Oricum, Arin a venit pe lume în doi timpi și trei împingeri, adică, super rapid, ocazie cu care pas epiziotomie, m-am rupt natural (nu a fost la fel de mare ca și Radu, 3,450 kg, dar suficient)! Nu înțeleg de ce asta este recomandabil, poate dacă ai un doctor bun care să te coasă la loc, mie mi-a spus una dintre asistentele ce m-a controlat ulterior, citez: V-a cusut ca pe o cizmă!
La Arin am avut parte de miraculosul moment al scosului copilului și plantatul lui pe pieptul meu, a fost ca în filme, plînsul lui s-a oprit instantaneu, stătea acolo cuminte ca o rîmă mică. A avut tot Apgar 10 dar, din cîte am văzut imediat, era ceva mai congestionat, ușor vinețiu, și tare lipicios :)
Din nou, am născut doar cu moașa, ea mi-a scos și placenta. După această etapă a urmat ceva de genul... valurile Dunării, simțeam ca și cum mi s-ar fi rupt apa din nou și din nou, ulterior am aflat că ăla era sîngele meu care asculta de atracția gravitațională și era pe ducă pe bunătate de pardoseală. Moașa a chemat doctorul de gardă și a urmat distracția: chiuretaje, scotocit cu mîna prin uterul meu (da, știu, prin colul uterin trecuse un copil, de ce mă mai vait de o mînă, credeți-mă, nu era plăcut), toate fără anestezie, că, cine mai avea timp de așa ceva, perfuzii, agitație în jurul meu, vreo oră s-au chinuit să oprească hemoragia, cred că n-a fost plăcut pentru aparținători, că știau că Arin se născuse iar eu tot pe masă, pe mama a mîncat-o în fund să intre cumva în sala de nașteri (asta mi-a spus-o ulterior), a avut parte de o priveliște horror înainte să o scoată de acolo. Știu că durea și mi-era înfiorător de frig, îmi puseseră pături pe mine și mie tot frig, mă întrebam cînd naiba se va termina totul, la final le-am spus: Știți, mi se făcuse frică! Una dintre asistente: Da, doamnă, și nouă! M-au dat jos cu o pensetă lungă în vagin, ce îmi ținea colul închis.
Am mai stat o zi în salonul pentru travaliu, cu perfuzii and stuff! Cînd m-a văzut tatăl copiilor s-o fi speriat, mi-a zis că eram ca peretele :)) Normal că, iar nici poveste de sculat din pat vreo două zile! Mi l-au adus de vreo două ori pe Arin, să îl văd, a fost destul de greu, că în timp ce stăteam acolo, tot auzeam un copilaș plîngînd și simțeam că e el, le tot întrebam pe asistente și îmi ziceau să stau liniștită, că nu e el, îmi dau seama că erau texte dar, ce să facă și ele! N-am putut să îl alăptez decît atunci cînd am fost mutată în salon și tot adus la pat.
Unul dintre medicii care au venit în saloane la vizită a fost dr. Ionuș, îl știam pentru că fusesem și la el în urmă cu ceva vreme, mă știa și el, mi-a explicat că ce am pățit eu se numește atonie uterină, că se întîmplă în unele cazuri la naștere, uterul pur și simplu nu se mai contractă la loc și de aici hemoragia. Ca să-mi dau și eu cu părerea, poate cum fusese pompat cu medicamente ca să evite contracțiile, acum făcea doar ce fusese învățat nouă luni.
În maternitate din nou mi s-a părut curățel și toată lumea rezonabil de amabilă, din nou privată de odihnă (acumulasem destule ore nedormite și cu statul suplimentar la sala de nașteri, că na, era o căruță de activitate pe acolo). Probabil pe fondul oboselii am dat în faimoasa depresie post-partum sau să-i zicem furia laptelui sau ce-o fi fost... plîngeam non stop. Și vine asistenta șefă: Dar ce aveți, doamnă, nu mai plîngeți! Aveți probleme acasă? (eu printre sughițuri, dau din cap că nu) Vă doare ceva? S-a întîmplat ceva? Din nou răspuns negativ, i-am zis doar că vreau acasă. Ea încerca să mă liniștească, să nu pierd laptele! Concluzia emisiunii: m-au externat cu o zi mai repede, că nu se mai putea cu mine, acasă m-am calmat! Fază distractivă cu externarea: pe biletul meu de externare scrie că am născut la 39 de săptămîni, pe al lui Arin, că s-a născut la 41, eu încă mă întreb unde/ce/cum a făcut el în cele două săptămîni lipsă???
A se citi postul de mai sus fără sperieturi importante, aș mai face un copil, cîteodată se întîmplă și lucruri neprevăzute, important este că, uitați ce drăguțenie a ieșit acum nouă ani!

8 comentarii:

  1. Ai ai, sa ştii ca am avut şi eu cam aceeaşi experienţă la a doua naştere, cu pierderea a 2 l de sânge... Eu însă m-am bucurat ca soţul meu a asistat la naştere... Şi el cică se bucură... Deci noi recomandăm...nu o astfel de naştere, ci echipa de susţinere.. si succes tuturor care după toate cele zise de noi mai au de gând sa facă copii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Știu că și tu ai avut probleme, se mai întîmplă! Mă bucur că pînă la urmă sîntem bine și noi și fii noștri! Clar, mult curaj și încredere tuturor viitoarelor mămici!

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi pare rau sa citesc ca ai trecut prin asta, dar iti multumesc ca ti-ai facut timp sa scrii pe blog si povestea nasterii lui Arin.
    Pe mine nu m-ai speriat deloc, dimpotriva, asta imi intareste convingerea ca nicio complicatie care apare in timpul nasterii nu este accidentala. Complicatiile sunt cauzate de ceva anume, nu apar pur si simplu.
    Schimband registrul, pe cand o fetita? :D

    RăspundețiȘtergere
  4. da, honey, pe cand o fetita? :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Je, să știi că eu am cea mai mare încredere că totul va fi bine cu nașterea ta! Și da, cred că există pe undeva ceva care să justifice orice întîmplare, bună sau rea, din viața noastră.
    Habar n-am dacă și cînd... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. o fetita? pai eu credeam ca de aia a intrat GG in viata ta :-??

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos post, Cristina...cumva ARIN vine de la frumosul Parc Subarini din Sibiu? Am fost acolo şi este superb. Mă bucur că ai trecut cu bine de toate, frumoşi copii ai, să vă trăiască! Sper că merge bine mp3-ul şi îţi foloseşte. Îţi doresc din suflet un an cât mai bun, pe toate planurile, sănătate şi bucurii alături de cei dragi ţie! Şi vă aşteptăm pe la Bucureşti! LEXY

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Alexandra! Nu m-am gîndit neapărat la parc dar Arin a avut multă vreme impresia că ăla este parcul lui... că se numea la fel ca el! :D
      Și îți mulțumesc încă o dată pentru mp3, va fi foarte folositor cînd va fi mai cald și voi merge cu bicicleta din nou pe coclauri.
      Un an minunat și ție!

      Ștergere

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service