Morning Mix

Nu pot spune că am dormit foarte bine, deși faptul că scriu așa de devreme ar putea sugera altceva. Ieri i-a fost pus aparat dentar lui Arin și l-am ținut să doarmă cu mine. Nu prea s-a descurcat cu chestia asta pentru că îl dor încă dinții și nu e nici foarte interesant să dormi cu gura lipită cu leucoplast, așa cum trebuie să o facă el. Sper să se obișnuiasă cît de curînd.
Vizita de ieri la ortodont a fost în cea mai mare parte haioasă: îl auzeam din sala de așteptare pe Arin cum îi povestea doctorului chestii de genul: "în fiecare zi sîntem mai aproape de Soare. Vine sfîrșitul lumii!..." Deși mă plîng eu cum că ar da cam mult din gură copilul respectiv, mă bucur totuși că încă o mai poate face, chiar și printre sîrmele alea. A făcut el o evaluare și mi-a spus foarte serios că are probleme cu pronunția a 5 litere: d, r, t, ț și z.
Al doilea motiv pentru somnul meu precar a fost faptul că Radu pleca astăzi în prima excursie din clasa a 5, adică cu d-na dirigintă. Motiv pentru care s-a trezit pe la 5.15 și a reușit să mă trezească și pe mine. Traseul nu era unul nou pentru el: Alba Iulia, posibil salina de la Turda și Cluj. Plecarea ar fi trebuit să fie la 7.15 dar autocarul cu care merge a întîrziat o oră, nu înțeleg de ce venea din Alba Iulia! Datorită acestei întîrzieri este posibil să renunțe la o parte din lucrurile programate. Din păcate, nu l-am dus eu pe Radu, a mers cu autobuzul, că parcă văd că mă certam cu diriginta lui pentru ce vroiau să țină în program și ce să scoată. Cică rămîne vizita la mall (nu înțeleg nici ce căuta asta, la ședința cu părinții n-a fost vorba despre așa ceva) dar e posibil să scoată vizita la Grădina Botanică! Adică în puii mei, cum să nu duci copiii să vadă serele sau să se plimbe prin parcul ăla frumos dar să îi duci la mall??? Corectați-mă dacă greșesc dar mie mi se pare că profesoarele au ceva chef de shopping și tîrăsc două autocare de copii după ele. Iar scuza că: "acolo pot mînca, poate sînt copii care vor să își ia ceva cald" nu mi se pare că ține! Unde or fi copiii ăia care se hotărăsc să își ia o ciorbiță caldă din banii de buzunar?
Oi fi eu ciufuțică de dimineață dar chestia asta mă cam nemulțumește!

Comentarii

  1. Votez cu tanti mama de Radu+Arin, in toate privintele abordate de acest articol.
    Va doresc succes cu aparatul, dar nu ma indoiesc ca veti avea.
    Oare ce fata o fi facut ortodontul cand a auzit faza cu soarele?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru susținere, Monika!
    Cu aparatul, este doar a doua zi, va fi mai bine în curînd.
    Nu știu ce față a făcut ortodontul dar astăzi am aflat cum a decurs discuția: Arin l-a întrebat pe dl. doctor cît cîștigă, că nu i se pare că ar avea mulți clienți, nenea dr. i-a spus că dimpotrivă, toată lumea are nevoie de stomatolog. Pînă la urmă, i-a spus că în 2012 va scăpa de aparat iar Arin i-a spus că atunci vine sfîrșitul lumii! Azi am aflat că așa îi învață d-na învățătoare. Ce să mai zic?!... Nu-mi place deloc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi plac tare mult ochisori lui Arin, e un dulce!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumim, Alexandra! Să vezi ochişorii respectivi în combinaţie cu textele lui... :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena