marți, 4 octombrie 2011

Prietenul meu, Cucul Alergător!

Chiar dacă au trecut cîteva zile, trebuie să vă povestesc despre plimbarea cu bicicletele, duminică, la Cisnădioara. Nu pentru că am fi făcut eu sau Andreea ceva nou faţă de ce facem de obicei cînd pedalăm pe traseul ăla daaar... Doru a alergat toată distanţa aia într-un ritm comparabil cu al nostru. Adică la o diferenţă de aproximativ 5 - 10 minute pe sens (sensul are aproximativ 11 km). De aici i-au rămas "atîrnate" două apelative: Zîna (pentru că întîrzie tot timpul) şi Cucul alergător, pentru că e asemănător lui Road Runner, personajul urmărit de coiotul din desenele animate!
După ce l-am aşteptat mai mult de douăzeci de minute la locul de întîlnire, am rămas înţeleşi că noi (eu şi Andreea) o luăm înainte şi ne oprim undeva pe drum. Am ales pentru asta locul ăla deschis spre Cisnădioara, nu am apucat să ne bucurăm noi bine de soare că... trece Zîna! Eram cu Pixie în mînă... click! poză! Ne face semn să ne mişcăm fundurile de acolo dar nu opreşte! Oookkk, ne strîngem lucrurile împrăştiate pe douăzeci de metri pătraţi, urcăm pe biciclete cu gîndul că îl ajungem pe urcarea prin pădure. Nici gînd! Am urcat, am coborît în sat, nici urmă de Doru. Cînd ne-am oprit la al doilea chioşc pentru tradiţionala îngheţată ROM, apare tacticos şi relaxat Doru cu un baton cu ciocolată în mînă: Na?! Aţi ajuns?! Nu v-am văzut, probabil eram înăuntru (în primul chioşc). Noi, umilite de ritmul nostru pe biţă: Daaa! Tu cît naiba ai alergat de repede??? Aaaa... aveam chef, a fost foarte bine!
La întoarcere, i-am dat avans vreo cinci minute, l-am ajuns undeva pe coborîrea din pădure, l-am depăşit, ne-am oprit în dreptul Hanului din Bătrîni să îl aşteptăm. Nici aici n-am reuşit să stau mult timp la soare, cînd găsisem un loc, mă strigă Andreea: Auzi, nu te mai aşeza, chestia aia din depărtare cred că e Doru!
Ce să mai zic... e foarte tare! După plimbarea cea minunată, ne-am oprit în Muzeu, pentru nişte cîrnaţi cu mămăliguţă, Andreea pentru nişte tocană de berbec parcă, foarte bune, era un tîrg cu produse tradiţionale. Ne-am distrat de tricoul cu locuri "tradiţionale" româneşti (Londra, Paris, Roma), cred că nenea care pregătea mîncarea era deja bine integrat în Europa. A, şi am o mică nelămurire: erau acolo nişte cîrnaţi uscaţi, aproape negri şi mai subţiri ei aşa. Oare ce ştiau să facă de era 35 de lei kilogramul?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service