marți, 13 septembrie 2011

Fără Mircea Ivănescu, despre Mircea Ivănescu

Se întîmplă că, atunci cînd cineva important nu mai este printre noi, sînt mulţi care vin să spună în umbra lui că l-au cunoscut/admirat/iubit. Eu nu pot să spun despre Mircea Ivănescu decît că i-am călcat o dată pragul casei, într-o seară de toamnă, acum 22 de ani. Îmi amintesc casa modestă, gardul înclinat şi pisicile. Eram în cenaclul condus de George Precup, el m-a dus să îl cunosc, nu ştiam absolut nimic despre poetul sau traducătorul Mircea Ivănescu. Ştiu că am primit o carte cu autograf, "Poeme vechi, nouă", apăruse în anul acela. Nici acum nu ştiu mai multe, cel puţin, nu direct, ştiu că l-am mai urmărit în interviuri sau în apariţiile sale în public, mereu modest şi cumva şugubăţ, în marginea celebrităţii sale.(sursa foto: Turnul Sfatului)
În perioada 15 - 17 septembrie, Colocviile Revistei Transilvania îi vor fi dedicate. Organizatori sînt Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Cultural Interetnic Transilvania. Lista invitaţilor este lungă, vor fi aici Nora Iuga şi Mircea Cărtărescu, era o vreme în care îi citeam pe nemestecate volumele, vor avea loc lansări de carte, lecturi publice şi decernarea Premiilor Revistei Transilvania. Pentru toate detaliile, găsiţi aici programul.

Un comentariu:

  1. Buna ziua,

    V-ar interesa un link exchange cu
    http://cool-finder.blogspot.com ?

    Imi puteti raspunde lasand un comentariu pe blog.

    RăspundețiȘtergere

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service