vineri, 25 februarie 2011

De citit, admirat, mirosit, mîncat...

Pînă sîmbăta trecută nu am trecut pragul unei librării Cărturești. Auzisem despre ele tot felul de lucruri drăguțe, mai ales la Mihaela Anghel. Din cauza unui eveniment nefericit, prietenul cu care m-am întîlnit la MTR (pentru cunoscători, acum că am aflat și eu... Muzeul Țăranului Român) a trebuit să plece urgent iar eu mi-am găsit un refugiu așteptîndu-l în librăria Cărturești din cadrul muzeului. E un spațiu cald, muzica în surdină și de bună calitate, o mulțime de ceainice și ceaiuri, a fost o plăcere să petrec timpul acolo. Pentru că nu îmi luasem după mine cartea pe care o recitesc acum, Toamna patriarhului (a lui Garcia Marquez), l-am întrebat pe unul dintre cei din librărie dacă aș putea lua exemplarul lor din raft să citesc. A fost super amabil, m-a invitat să iau loc într-un extrem de confortabil și practic fotoliu-bibliotecă și mi-a adus și un ceai "din partea casei". N-am plecat cu mîna goală de la ei, ci cu Kathie și hipopotamul, un volum ce reunește trei piese de teatru scrise de Mario Vargas Llosa, alt scriitor preferat de mine, pe care îl voi descoperi acum ca și dramaturg. De repetat oricînd experiența!
Revenind la Sibiu, prima recomandare este culinară, am încercat prima dată săptămîna aceasta un sandwich de la Lucas, localul din Piața Mare, din apropierea Muzeului Brukenthal. Anterior mai băusem aici un esspresso foarte bun, sandwich-ul a fost la fel, au o vitrină unde sînt expuse ingredientele, foarte proaspete, personalul este amabil... ca să nu mai vorbim de faptul că am avut parte de chiflă în formă de inimioară...
În Cafe Wien se pare că ajung din ce în ce mai des în ultima vreme, de la mic dejun cu piano matinee, la vin fiert, o gustare de seară sau produse de patiserie delicioase. Pentru sibieni este un loc cunoscut, în Piața Huet, aproape de Biserica Evanghelică, piața arăta de poveste în ninsoarea de ieri seară...

2 comentarii:

  1. faina descoperirea carturestilor, mai ales ca ai facut-o asa, 'omorandu-ti timpul', placut

    avem si noi dara, numai de-am avea destul timp de petrecut in ea: http://insemnaridinsubterana.wordpress.com/tag/libraria-humanitas-sibiu/

    buuune sandwichurile Lucas, mi-am luat eu ceva cu pasta de branza si chilli, tare bun

    RăspundețiȘtergere
  2. Știu că avem și noi, Miju, Humanitas e preferata mea în materie de librării în Sibiu, am scris și despre ea. ;)

    RăspundețiȘtergere

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service