luni, 21 februarie 2011

Cînd începi să iubeşti un rîu...

... sau să îi cunoşti măcar puţin curgerea, trecerea pe lîngă, chiar dacă este în autocar, este pretextul să cauţi cu privirea locurile cunoscute, malurile pe care le-ai părăsit legănată în caiac, cu aceleaşi emoţii de fiecare dată, la prima experienţă... cu foarte multe necunoscute în minte, la următoarele, cu ceva siguranţă, dar şi cu teama că va urma ceva diferit!
Le sînt recunoscătoare lui Andrei, lui Seba, Cipi şi Cosmin pentru întîlnirea cu Oltul, altul decît apa aceea strînsă între stînci spectaculoase pe drumul spre Bucureşti, Oltul văzut de la nivelul apei... Colajul este din imagini de la prima mea ieşire pe rîu, cu caiacele. Atunci am plecat de pe malul stîng, undeva în apropierea OMV-ului de la Călimăneşti. Acolo, apele sînt calme, am putut înainta mult contra curentului, nu simţeam că ne-am fi "luptat" cu rîul. Am revăzut locul, acum mult mai trist şi cenuşiu, Oltul semăna cu malurile, cu cerul şi cu stîncile, încă amorţit de iarnă. Mi-a plăcut să îi ghicesc viaţa, să mă bucur de stîrcii albi de pe bancurile de nisip, de raţele sălbatice şi de pescăruşii plutind alb lunatic.
Pe drumul spre Bucureşti aveam alte repere: Boiţa, cu balastiera de unde am plecat de cele mai multe ori pe parcursul cu zone agitate al Oltului, la "Ciolanul cu fasole" - nu am ţinut minte nici acum numele real al restaurantului (delicios oricum faimosul ciolan), alt loc de unde am urcat în caiac, înainte de care apele Oltului arată ca în maşina de spălat, iar învolburate înainte de Turnul Spart, graniţa de judeţ cu Vîlcea, locul în care a căzut în apă un prieten, curtea depozitului de lemne în care am ieşit trăgîndu-i caiacul la mal... unde eu am rămas blocată în mîl...
Oltul, aşa cum îl văd eu acum: lin sau învolburat, măturat de furtună sau sclipind sub soarele de aprilie... mi-e dor să fiu pe rîu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service