vineri, 5 noiembrie 2010

Despre mine... partea a doua

Așadar... partea a doua:

- la 7 ani, eram tunsă cu castronul, purtam uniformă cu pantaloni de un stil îndoielnic și trist și luam premiul întîi cu coroniță (chestia asta nu s-a schimbat pînă am ajuns la liceu așa că nu o voi mai menționa)
- la 8 ani, colegul meu de bancă era Teo, de la Theodor, un copil frumos, cu ochii albaștri, tatăl lui, profesor de matematică și ulterior, dirigintele nostru, m-a "agățat" pentru fiul lui, stăteam aproape unul de celălalt și, m-a rugat să merg împreună cu Teo la școală și să stăm în aceeași bancă... cred că păream persoană de încredere, Teo era nou la noi în clasă!
- de atunci și pînă la 11 ani, îmi petreceam tot timpul liber la și cu Teo, era prietenul meu cel mai bun, mai venea cu noi și Claudiu, iarna făceam cazemate din zăpadă, vara bîntuiam pe acoperișurile garajelor din spatele casei lui, mama lui m-a învățat să fac chec, singurul pe care am știut să îl fac vreodată, îl făceam la toate zilele de naștere sau cu alte ocazii, tatăl lui avea planuri mari pentru noi... :). Primul televizor color pe care l-am văzut a fost la ei, și l-au luat în perioada campionatului de fotbal cînd Steaua a cîștigat la Sevilla. Ne-am dus cu toții (toată familia mea) acolo să vedem meciul! În aceeași perioadă vindeam sticle și borcane... din banii rezultați mi-am cumpărat acvariu, pești, tot ce trebuia!
- la 11 ani, Teo a dispărut, părinții lui fugiseră din țară, le-a fost luată casa, el și sora lui au stat la bunici și au fost persecutați pînă au putut pleca și ei din țară. Locul lui a fost luat de Leta, mi-a rămas prietenă pînă în ziua de astăzi;
- la 12 ani am plecat să îl caut pe Teo, fusesem o dată la bunicii lui, știam că stau undeva în cartierul, necunoscut mie, care începea de la Piața Cibin, că bunica lui preda la școala de acolo și că au o poartă verde! În expediția asta aveam și o sacoșă cu 60 de ouă, cînd am ajuns acasă, doar 23 mai erau întregi... într-o perioadă în care stăteam la cozi cu orele pentru ouă sau altceva. Ai mei nu m-au certat, știau că a fost pentru un lucru important. Și... l-am găsit! Am bîntuit ceasuri întregi pe străzile alea, încercînd la toate porțile verzi... trebuie să vă spun că erau multe? Atunci l-am văzut ultima oară! A plecat din țară și n-a mai revenit niciodată! L-au urmărit persecuțiile la care a fost supus, m-am întîlnit după ani de zile cu bunica lui și mi-a spus asta.
- tot la 12 ani, chiar de ziua mea... l-am cunoscut pe A. Mergeam mîndră nevoie mare în treningul meu nou și roz (puteți fi îngăduitori, am recunoscut deja că am avut și o perioadă culoarea asta), cu banderolă pe cap, cu semi-cursiera tatei sub fund (de chestia asta eram și mai mîndră), spre Școala Sportivă, locul unde îmi făceam veacul după-amiezile, la baschet. El a trecut pe lîngă mine, pe Moscovei, tot pe bicicletă... s-a uitat lung după mine și m-a salutat... i-am răspuns la salut și mi-am continuat drumul. Am ajuns la Școala Sportivă și mă uitam din poartă la lumea care era, căutînd cunoscuți. Am auzit lanțul unei biciclete și a oprit lîngă mine... mă urmărise. A. era cu patru ani mai mare, era la liceu, din ziua aia am petrecut mult timp povestind la telefon sau față în față, scriam amîndoi poezii atunci.

Și zic eu că ajunge pentru astăzi!

4 comentarii:

  1. Evident...! Doamne, cum arătam!!!! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. "luam premiul întîi cu coroniță (chestia asta nu s-a schimbat pînă am ajuns la liceu așa că nu o voi mai menționa)"

    vai modesta esti :D

    RăspundețiȘtergere
  3. :))... păi ar fi fost redundant, ce pot să fac?! :-P... cineva a așteptat un telefon săptămîna asta...

    RăspundețiȘtergere

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service