Prinţesa Turandot

Recunosc, m-am dus la spectacolul de aseară, premiera TNRS cu Prinţesa Turandot, o adaptare după textul lui Carlo Gozzi, în regia lui Andriy Zholdak, cu ceva preconcepţii. După experienţa traumatizantă cu Woyzeck, despre care am scris aici, mă aşteptam la orice, m-am asigurat totuşi în prealabil că sunetul va fi la un nivel suportabil!
Andriy Zholdak este "copilul teribil" al teatrului ucrainean, stilul lui are succes, este "trendy", prinde în anumite medii teatrale europene, unde este răsfăţat şi căutat. Probabil, în blazarea resimţită în rîndul publicului în ţări ca Germania, de pildă, deconstructivismul său violent şi rebel, dă bine. La fel şi mesajele multimedia, obsesia pentru nazism, uniforme şi zgomot la maxim.

Nu cred că este cazul să mă leg de faptul că din textul iniţial au rămas vagi urme, asta putea să nu afecteze emoţia stîrnită sau nu de spectacol. În cazul meu, a fost nu! Am urmărit spectacolul detaşat, n-am apreciat începutul greoi, cu o pantomimă de neînţeles pentru mine şi lungită nejustificat. Din nou am avut parte de spectrul războiului, de ofiţeri nazişti şi zvastica repetată pe trupuri, uniforme, decor, de imagini de film, proiectate pe pereţii imenşi ai scenei. Nu mi-a plăcut nici că interpreta rolului prinţesei Turandot, avea gesturi ce îmi aduceau prea bine aminte de spasmele violente şi schizofrenice ale Mariei, personajul feminin din Woyzeck. Ştiu că nu reinventăm roata acum, dar nu ştiu în ce măsură miza pe acelaşi limbaj scenic este de bun augur. Vedem o Turandot oscilînd între chicote de fetiţă, furnică supradimesionată (comportamentul trimitea mai curînd la cel al călugăriţei - insecta) şi Xena, prinţesa războinică, practicantă de arte marţiale şi mînuind mitraliera.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost decorul lui Dragoş Buhagiar, basorelieful mobil din fundal, revendicîndu-se din sfera mitologiei elene, chiar dacă acţiunea iniţială avea loc la Palatul Imperial din Peking (Beijing). Nota 10 pentru scenografie şi lumini! Trebuie să mai remarc - şi nu pentru că este prietenul nostru - interpretarea lui Eduard Pătraşcu, foarte expresiv în rolul destul de ingrat dealtfel, de cîine credincios al împăratului Chinei, rolul său a adus zîmbetele pe feţele celor din sală.

Nu ştiu dacă să vă recomand sau nu să îl vedeţi, fiecare are gusturile proprii, eventual încercaţi, ca o curiozitate artistică!

Comentarii

  1. Intr-adevar Woyzeckul a fost un esec, fapt recunoscut de altfel si de Zholdak la conferinta de presa de dupa, dar sa nu uitam de Othello?! sau Hamlet Dreams, spectacole care dovedesc ca totusi omul are ceva de spus. Nu vreau sa-i iau apararea dar prin faze proaste trece absolut oricare creator de valoare. Ar fi suspect daca i-ar iesi fiecare spectacol genial, nu?:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eugen, subscriu în ceea ce privește partea a doua a spectacolului ”Othello?!”. Primei părți mi s-a părut că îi lipsește ritmul. Partea a doua a fost mai bine construită, cel puțin din punctul meu de vedere. Din spectacolul ăla rămîn cu genialitatea vizuală a scenei cu foile de hîrtie zburînd prin aer, de pe scenă și de la balcon și cu descoperirea Ofeliei Popii, minunată, chiar dacă era un soi de cioară pe un dulap! ”Hamlet Dreams” nu l-am văzut, nu pot să îmi dau cu părerea. De acord, fiecare are suișuri și coborîșuri, vreau să văd și ”Viața cu un idiot”, să văd ce impresie îmi lasă!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena