Visînd la mare...

Nu știu dacă voi v-ați obișnuit într-atît cu pescărușii Sibiului ca țipetele lor să nu vă surprindă, să nu vă înfioare brusc... Deși s-au stabilit la Sibiu de ani de zile dintr-o ciudățenie climatică, eu și acum tresar la auzul lor și mă gîndesc la mare și la miros de alge și nisip și scoici... Mi-e dor de mare, ca de obicei! Sper ca mînuța lui Arin să dea semne de înzdrăvenire, marți cînd am fost la control, după o lună de ghips, oasele lui nu se sudaseră deloc :( Acum îi voi da niște suplimente cu vitamine și minerale și ne vom certa mai des că sare prea mult și își folosește mînuța ca și cînd ar fi întreagă... Mai avem o lună jumate pînă cînd mă gîndisem eu să plecăm, poate se rezolvă pînă atunci...
Dacă tot sîntem la capitolul ornitologie combinată cu nostalgiile mele, trebuie să vă spun că nu m-am obișnuit nici cu țipetele de cucuvele și alte alea de la Metro. Sînt curioasă dacă au reușit să sperie ciorile și porumbeii cu ele...
Și tot despre asta, dacă știe cineva unde găsesc un ghid ilustrat cu păsările României (era unul scos de Asociația Ornitologică, atîta că n-am reușit să îl procur), nu vă gîndiți la prostii, eu vreau doar să identific o specie de păsărele de la mine din grădină, sînt aici de ani de zile, mai puțin iarna, de talia unui pițigoi, cafenii, cu coada ușor portocalie, cînd El îi face curte Ei are momente în care seamănă cu un colibri, dă din aripi rapid, stînd aproape pe loc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara asta nu mă/ne vrea!

Anotimpurile și igiena

Am făcut săpun!