Norișor mov - levănțica

Ani de zile am încercat să am în grădină lavandă, sau levănțică, așa cum îi spun eu, Lavandula angustifolia, pentru botaniști. Prietenii mi-au adus mai multe exemplare din Italia, pe vremea aceea nu era atât de ușor de găsit la noi, sunt peste cincisprezece ani de atunci. Cum necum, nu rezista peste iarnă afară. Lucru normal pentru planta mediteraneană, neaclimatizată la noi, neprotejată de către mine, sunt o super delăsătoare când vine vorba despre protejarea plantelor în sezonul rece.
Până la urmă, a rezistat o tufă, încă o mai am, copleșită de înmulțirea excesivă a crinilor de o zi (Hemerocallis), netunsă la vreme, lemnificată, încă mai înflorește timid pe puținele crenguțe rămase. Norocul meu este că am avut inspirația la un moment dat să mut bucățile ce prinseseră rădăcini între pietrele cubice din poteca peste care atârnau, într-un alt loc, unde le-a mers tare bine. Cred că și aici se impune o cosmetizare a tufei dar deocamdată, mă bucur de ea așa cum este. Preventiv, voi planta anul acesta butași noi, să nu rămân la un moment dat fără.
An de an, recoltez tot mai multe flori, ce vedeți în imagine sunt doar jumătate din ce are tufa. Anul acesta le-am cerut sfaturi celor de la LavanDaria, să văd când este momentul optim să le culeg. Au fost super drăguți și de prompți cu răspunsul. Îmi pare rău că nu am participat la sfârșitul săptămânii trecute la evenimentul lor, Dăruiește-ți lavandă III, o idee foarte inspirată de a-și invita clienții să recolteze lavandă (contra unui cost super rezonabil, 20 lei lădița 60/40 cm), să facă fotografii într-un cadru deosebit, să se bucure de parfumul florilor și de o limonadă cu lavandă. Dacă vă tentează, duminica aceasta va fi Ediția a IV, la doar o sută și ceva de kilometri, în Cristur, Hunedoara. Eu mă voi mulțumi cu tufa mea, începe FITS și va fi o nouă provocare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena