marți, 11 noiembrie 2014

În loc de politică - lasagna cu carne tocată

Iniţial voiam să vă scriu astăzi cum îmi vine să urlu la lună (şi nici măcar nu mai este plină!), cît îmi e de silă de campania, de minciunile şi de mizeria lui Ponta şi altele de genul!
M-am răzgîndit, iau o gură de aer şi vă servesc ceva mai uşor, din ciclul "mai şi gătesc"!
Pentru că tanti doctor de familie a recomandat o mai mare diversificare a dietei lui Arin, "copilul metafizic" şi foarte mofturos şi chiar s-a pronunţat că ar trebui să încerc lasagna, am profitat că a fost de curînd săptămînă italiană la Lidl şi am cumpărat nişte foi. 
Reţeta este tot de la Lidl, v-o scriu mai jos, au avut nişte cutii de metal cu reţete uşoare pentru cei genul meu. Oricum, am cumpărat pacheţelul mai mult pentru cutie dar asta este altă poveste.
"Pentru 2 porţii:
1/2 ceapă
1/2 morcov
1 lingură de ulei de măsline
200 g amestec de carne tocată
1/2 linguriţă de cimbru uscat
400 g cubuleţe de roşii (la conservă) - n-am avut, am pus pastă de roşii cu busuioc (tot de la L)
piper
sare
1 lingură de unt
2 linguri de făină
250 ml supă de carne
75 ml lapte
250 g foi de lasagna (prefierte) - aici am ignorat reţeta pentru că pe cutia cu foi scria că nu necesită "pre-cooking), le-am pus direct în tavă, data viitoare le prefierb, cred că merge mai uşor
150 g brînză Cheddar proaspăt rasă - am pus caşcaval
grăsime pentru uns forma
busuioc pentru ornat

1. Se curăţă şi se toacă ceapa, iar morcovul se cojeşte şi se taie cubuleţe. Se încinge uleiul într-o tigaie, în care se căleşte apoi ceapa pînă cînd devine sticloasă. Se adaugă morcovul şi carnea tocată şi se prăjesc bine. Se încorporează cimbrul şi roşiile, apoi compoziţia se condimentează cu sare şi piper.
2. Se pregăteşte un rîntaş din unt şi făină care se stinge cu vin (ăsta nu era menţionat la ingrediente, era supa de carne, din care n-am avut şi nici nu scrie unde se pune). Se dă în clocot (probabil aici era supa), apoi se înlgobează laptele şi puţină sare. Se preîncălzeşte cuptorul la 200 grade Celsius (cuptorul cu ventilaţie la 180 grade Celsius - n-am de unde să ştiu cît e la mine în cuptor, am dat focul la maxim înainte să bag tava).
3. Se toarnă mai întîi puţin sos într-o formă bine unsă, peste care se aşează un rînd de foi de lasagna. "Sosul" meu nu se turna ci se întindea cu spatula, era varianta mai hard. Peste foi se întinde puţină carne tocată, iar peste aceasta se presară brînză rasă. Se repetă operaţiunea pînă la consumarea tuturor ingredientelor. Ultimul rînd trebuie să fie de sos, iar deasupra acestuia se rade puţină brînză. Pentru că mi s-a părut imposibil ca foile de lasagna să fie fierte în stadiul ăsta, am turnat în tavă aproximativ 200 ml apă, foarte inspirată mişcare, altfel cred că ieşea pesmeţi cu carne tocată! Lasagna se coace la cuptor circa 40 de minute (cam atît am lăsat-o şi eu, cu focul dat la minim după primele cinci minute) pînă capătă o culoare aurie. Se serveşte ornată cu busuioc.
Vedeţi în imaginea de mai sus rezultatul, eu zic că ceva reuşit, copiii comentau că "acum înţeleg de ce îi place lui Garfield lasagna"...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service