Parfum de femeie


De mult voiam să vorbesc despre parfumurile care m-au însoţit pînă acum. Chiar de cîteva luni, mai precis de prin august. Eram la ziua unei bune prietene iar vărul ei a remarcat cînd am trecut pe lîngă el că folosesc Kenzo, Jungle. I-am dat dreptate, surprinsă plăcut că l-a recunoscut. Prietena mea a adăugat "că ea întotdeauna a mirosit bine, încă din facultate!" ("ea" fiind eu) Şi am stat să mă gîndesc că începînd din facultate, n-a existat moment în care să nu am cel puţin unul dintre parfumurile Kenzo în casă.
Pentru ele am trădat prima iubire: Elizabeth Taylor! Prima mostră de Passion am primit-o cînd eram în liceu, de la o cunoştinţă pe care o admiram mult de tot, Anca Lulay, tînără, frumoasă, chic, artist, ar fi fost imposibil să nu îmi placă parfumul primit.

După asta, tata a primit sarcină foarte importantă în delegaţiile în străinătate să îmi caute sticluţa mov. Cînd nu l-a găsit, mi-a luat White Diamonds, tot de Liz Taylor, ăsta nu mi-a plăcut la fel de mult dar oricum, era de la Papi, era suficient şi atît!


Dragostea la prima mirosire a venit mai tîrziu, în primul an de facultate, eram tot cu Papi, la Bucureşti, am intrat în proaspăt deschisul Ina Center (parcă aşa se numea), de la Sala Palatului. Am cerut ceva fresh, nu foarte greu, vînzătorul a pulverizat ceva necunoscut mie pe un carton de test şi asta a fost: descoperisem L'eau par Kenzo! 
De atunci l-am folosit constant, am mai avut Flower dar nu mi-a plăcut la fel de mult iar apoi a urmat un alt coup de foudre pentru Jungle! Şi am rămas cu unul dintre ele pentru zi iar celălalt pentru noapte. Acum sufăr pentru că sînt fără cel de zi iar cel de noapte este pe sfîrşite.
Cumva ajutat şi de mine: l-am luat cu mine în ultima expediţie la Bucureşti, în mini-poşeta transparentă cu tot soiul de năzbîtii folositoare, de la periuţa de dinţi la parfum, deodorant, cîteva bijuterii, etc. Surpriza emisiunii a venit la întoarcere, cînd am constatat că din nebănuite motive, o parte din parfum se evaporase acolo, deşi avea capacul pus şi părea în regulă. De atunci, aceasta trăzneşte a Jungle! V-aş spune ce altceva mai miroase puternic a parfumul meu preferat dar mai bine tac. Încă stau şi cuget la metode de a-mi introduce părţi componente în plicul de plastic pentru a-mi transfera mirosul pe piele... După cum constata Honey, e destul de mare pentru a îmi pune acolo cîte un articol de îmbrăcăminte la parfumat!
Voi ce preferinţe aveţi?
Design-ul iniţial al sticlei
Varianta actuală


Comentarii

  1. e sprayul cu piper cel care miroase la fel si nu ne poti spune, asa-i? :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Davidoff - Cool Water si DKNY - Women

    RăspundețiȘtergere
  3. In vremuri demult apuse, la biblioteca Consiliului Britanic (cacofonie presupun acceptata) se aducea revista Cosmopolitan, care avea pagini parfumate si cu pliurile acelea ne frecam pe organism... eh pe partile la vedere: antebrate si gatlej. Acolo am descoperit Cool Water. Apoi au inceput sa nu mai aduca revista pe motiv ca nu era de interes universitar. blah blah...

    RăspundețiȘtergere
  4. Miju - NU!
    Monika - Nu le-am încercat, dacă nu uit, îmi bag nasul proxima dată cînd intru într-un magazin de profil. Mai ţin minte şi eu revistele cu pagini impregnate cu parfum... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Generally speaking, customer feedback based improvements made everything much easier to handle.
    With so many additional and better features in the canon 5d mark iii
    camera, it is not surprise that it is available at a much higher price than the 5DMark III camera.
    The EOS 5D Mark II naturally characteristics a total-frame sensor,
    but the resolution enjoys a considerable increase through the 12.

    RăspundețiȘtergere
  6. However, all of the digital products including samsung galaxy tab as
    well, which use memory card to store your data or files, such as
    videos, images or audio files, so human operation would make
    data lost on Galaxy Tab accidently. 1 tablet supports 1080p
    HD video playback with 1280x800 capacitive display, which will bring
    you an exciting movie enjoyment. Samsung galaxy has been developed as a star model that
    is available at best bargain deals.

    RăspundețiȘtergere
  7. Another new aspect is on the front, right
    above the display on the upper right corner. At the beginning of this
    month, Samsung report this October will released Galaxy Note 2, it
    will adopt 5. 3 Mp, the camera is clearly aimed at
    competing with other semi-high range cameras, not those that compete with those inside a smartphone or tablet.


    Here is my site :: samsung galaxy note

    RăspundețiȘtergere
  8. 66Ghz Dual Core processor, 16GB of storage and a 12.
    The Chromebook is also sleeker and includes a more vibrant screen.
    " Should you not mind an inferior screen however , you will not taking the laptop with you - we may advise something from the 14-inch range.

    Here is my webpage; samsung chromebook

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena