vineri, 24 august 2012

Cartea de pe noptieră

Mă gîndesc că multora dintre voi le este familiară colecția respectivă a editurii Humanitas. M-am folosit de titlul ei pentru că părea cel mai potrivit pentru subiectul acestui post. De fapt, este vorba despre "cărțile de pe noptiera mea", am constatat zilele trecute că am strîns cîteva, unele citite, altele virgine sau începute și lăsate neterminate din varii motive. Nu știu pe cîți dintre voi interesează enumerarea lor, în ordinea inversă în care le-am pus acolo, respectiv de sus în jos:
- Paul Ekman - De ce mint copiii? - n-am citit-o dar ar trebui, cu siguranță am greșit undeva pentru că mă confrunt cu această problemă în fiecare zi;
- Yasunari Kawabata - O mie de cocori (chiar în colecția amintită în titlu) - am citit-o, mă apucasem acum ceva vreme să o recitesc, am abandonat-o la jumătate;
- Christopher Moore - Mielul: Evanghelia după Biff, tovarășul de joacă al lui Iisus - Am început să o citesc acum două zile, e minunată, mai mult ca sigur vă voi mai povesti despre ea, nu este o carte pentru bigoți sau habotnici, are un umor extraordinar;
- Guillermo Cabrera Infante - Trei tigri triști - carte primită în dar de la tatăl copiilor, citise el acolo că autorul ei era comparat de către Llosa cu inventatorul satului Macondo (aka Marquez, scriitorul meu preferat). Și la asta m-am împotmolit la jumătate, cartea are ceva dar nici gînd de dragostea la prima citire care a fost cînd am dat de Un veac de Singurătate;
- Carlos Fuentes - Toate pisicile sînt negre - asta am citit-o, promisesem la un moment dat să vă scriu mai multe, o piesă de teatru care m-a impresionat prin abordarea istorico-mitică a cuceririi Mexicului de către spanioli;
- Ananda Coomaraswamy - Hinduism și Buddhism - o carte pe care am primit-o în urmă cu ceva ani de la un profesor de filosofie, la întîlnirile Artgoticilor, nu știu de ce credea că mi s-ar potrivi, probabil într-o altă dimensiune aș fi avut răbdarea să o citesc;
- aici urmează un mic carnețel cu coperți cartonate, nescris, cu foarte mult roz;
- Meg Hickling - Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex - am citit-o mai demult, am scos-o din bibliotecă atunci cînd i-am vorbit despre ea Adelei, a rămas pe noptieră;
- Dan Herciu - Taxa pe viciu - poezii - citită, recitită, pot spune că am citit-o în timp ce se scria;
- Mihail Sadoveanu - Zodia Cancerului sau vremea Ducăi - Vodă - na, aici m-am cam împotmolit cu explicațiile, habar n-am de ce e pe noptieră, am citit-o prin liceu, cred.
Pot să fac din asta o leapșă? Să îmi răspundeți dacă și ce cărți aveți pe noptieră? Alexandra, Honey, Monika, Ioana, Corina, ce spuneți? Bineînțeles, mi-ar plăcea un răspuns și de la alți cititori ai blogului.

8 comentarii:

  1. Tre' sa-ti trimit trei dinti din fata. Cumva

    RăspundețiȘtergere
  2. M-ai facut sa privesc si eu cartile de pe noptiera. Intradevar sunt multeeeee si toate-mi sunt dragi.
    O sa fac o poza si scriu despre ele! Am zis!:)

    RăspundețiȘtergere
  3. eu nu am noptieraaa, doar cea pe care mi-ai cumparat-o tu nu de mult, dar acolo unde am noptiera numai la citit nu imi sta capul seara...

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Anonim: dacă tu zici că trebuie, așa o fi! Nu-mi aduc aminte să mai fi citit Sorescu.
    @ Ale, eu mă apucasem să șterg praful și mi-am zis: ce de cărți am lăsat aici! Aștept să scrii și tu! :)
    @ Lilișor: draga mea, nu știam că n-ai noptieră în casa nr. 1. În ceea ce privește locul unde ai noptieră, nu mă mir că nu-ți stă capul la citit acolo! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Hei! Eu sunt anonimul!

    Mda, nu suna prea convingator....

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim: m-ai spart! Am ras ca tampi de una singura.
    @Cristina: tulai, cand m-am vazut 'nominalizata' imi venea sa multumesc producatorilor :) acum, te injur marunt printre dinti ca trebuie sa ma duc acasa sa mut cateva carti din biblioteca pe notpiera. Nu de alta, dar sa para ca stius a citesc. Stii bine ca sunt analfabeta. Ma conjuri sa fac chestii de-astea... of! Alta bataie de cap. mai bien iti fac inca o pereche de fluturi :))
    In alta ordine de idei: De ce mint copiii? Ca asa e natura lor. Fratele meu a inceput sa minta la un moment dat - dar nu asa, baliverne de-alea de nu stiai de unde le scoate. Spre ex, tatal nostru devenise aviator :) Iar invatatoarea i-a spus mamei sa stea linistita ca asa cum a inceput treaba cu minciunile, la fel se va si termina. Si asa a fost.

    RăspundețiȘtergere
  7. Hehehe... ca tampenii am scris. Cum suna: 'tatal nostru devenise aviator' :)) Completare: Si Ave Maria parasutista :)

    RăspundețiȘtergere
  8. http://beejooz.blogspot.ro/2012/08/cartea-de-pe-noptiera-leapsa-cristinei.html

    RăspundețiȘtergere

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service