My life

Și mi-am propus după ziua de sîmbătă să fiu zen, să nu mă mai las afectată de ce se întîmplă în jur, să văd doar fluturași și unicorni. Exagerez, era suficient să fiu centrată pe mine și pe spiritul meu. Să trăiesc frumos, în armonie cu mine, cu copiii mei, cu pămîntul ăsta pe care îl călcăm și natura ce ne înconjoară. Azi este marți. Nu mi-a ieșit. Ieri scoteam fum pentru ce vor să facă cu pădurile , azi m-am enervat din nou. Cum să dai tu, Guvernul României, 20 milioane de euro pentru un Aqua Park în Chinteni (la 15 km de Cluj), cu ale noastre trei luni de vară în cel mai fericit caz și, cel mai important, cu atîtea alte lucruri de care te doare, rectific, nu te doare deloc?! Revin la spitalul oncologic pentru copii , a cărui construcție a demarat, din donații și care are un cost estimat de 8 milioane de euro. Adică, din banii pentru o bălăceală incertă, făceai două spitale și jumătate. Ce poți face cu 20 milioane de euro în România zilelor noastre? Sigur nu spitale! Aqua Park...

Gabriela în bucătărie și Stela, cățelușa ei super simpatică, în dormitor... Prima dată auzisem despre căsuțele pe roți anul trecut, povestea tatăl lui Radu și Arin că vrea să se implice într-un astfel de proiect. N-am aprofundat atunci, n-am căutat să văd ce înseamnă asta la noi. Întîmplarea a făcut să citesc săptămîna trecută un articol publicat în Adevărul , despre povestea Micului Atlas, căsuța pe roți concepută și construită (cu ajutoare profesioniste) de către Gabriela Isadora. Mi-am adus aminte că mai citisem despre povestea ei, pe blogul Adelei Pârvu . Acum am fost tentată să aflu mai multe văzînd că este localizată de cîteva luni la Gura Rîului, foarte aproape de noi. Căutarea mea a dus la pagina de pe fațăcarte, Căsuța plimbăreață . Sînt sigură că nu a fost o întîmplare faptul că aici am văzut că sîmbăta trecută Gabriela organiza un workshop pentru cei interesați de ce înseamnă viața într-un astfel de spațiu minimalist. N-a fost întîmplător nici că mai era un loc dispo...

Nu v-am povestit multe despre Ea, pe numele ei Maia, alintată în fel și chip, surprinzător, nu mă simt deloc vinovată pentru tot regnul animal și uneori vegetal, diminutivat (ce oroare altădată) pe care i-l atribui. Pentru că memoria nu mă mai ajută foarte mult în ultima vreme, folosesc spațiul de aici pe post de memorie externă. Îmi pare rău în fiecare zi că nu rețin modul sau modurile de a pronunța un cuvînt sau de a fraza. Doar un părinte poate înțelege cît te pot încînta și bucura nimicuri de genul. Exemple din realitatea recentă: 1. În camera lui Arin, descoperă pe un raft cartea ei puzzle Mica sirenă (primită de la Cosmin și Adela). Adusă aici spre găzduire temporară de către subsemnata, ușor sătulă de separatul celor șase seturi de piese și recompusul de țîșpe mii de ori. La care, exclamă fericită: Mami, hai să CĂRTICIM sirena! 2. După un episod de construit cu seturile Duplo, amîndouă la orizontală, ea cu picioarele în sus, mă pune și pe mine să fac la fel. Profit p...

Rar apuc în ultima vreme să văd un film împreună cu Radu și Arin. Au fost trei în habar n-am cîte luni de zile, probabil mai mult de șase. Toate alese de către ei. Interesant cum, din cele trei, două au fost cumva surprinzătoare, poate i-a atras titlul și afișul de pe HBO Go și apoi i-a captivat povestea, nu cred că își doreau neapărat ceva de genul. Ca să înțelegeți la ce mă refer, primul film ales a fost Gardienii Galaxiei 2, adică, nici o legătură cu celelalte două. Dacă aveți timp și ocazia, vi le recomand cele două. Au și ceva în comun, personajele principale preocupate de a-și salva tatăl, grav bolnav. Primul se numește Ingredientul secret sau Iscelitel , este un film macedonean din 2017. Disperat că nu avea bani de medicamente, eroul principal ajunge să fure droguri ascunse de niște traficanți într-o garnitură de tren, cu marihuana de acolo gătește un fel de prăjitură magică ce pare să îl vindece peste noapte pe tatăl său. Asta duce la tot felul de complicații, de la urmări...

Îmi plăcea de mult o zicere, "lumina Raiului vine de la flăcările Iadului", trebuie să recunosc că o vehiculam fără să îi știu autorul, astăzi o simplă căutare Google m-a lămurit. Îi aparține lui Lucian Blaga, este încheierea poeziei Lumina Raiului . Ce am eu să vă spun nu se apropie de profunzimea citatului de mai sus. Sînt doar constatări recente, mici bucurii personale. De cîteva săptămîni cred că s-a schimbat ceva în mersul trenurilor și prind dimineața bariera pe Calea Turnișorului. Ca să cîștig timp și să ajung totuși în grafic la serviciu am schimbat traseul și ajung în Măgheranului pe varianta Frigoriferului, podul din Calea Șurii Mici. Ei bine, de aici, de pe pod, am prins unele dintre cele mai frumoase imagini matinale, cu turnurile bisericilor profilîndu-se întunecate pe un cer minunat. M-am abținut de la scos mobilul și făcut poze în trafic dar vă pot arăta la ce mă refer dintr-un cadru ulterior surprins de la serviciu (la pachet cu un "OZN"). Ala...

V-am povestit săptămîna trecută cum am început operațiunea sortat și aruncat, din păcate nu respectînd indicațiile lui Marie Kondo, cu ordinea clară a lucrurilor, ci așa, mai pompieristic, cu ce se nimerește atunci. La mine s-a nimerit weekend-ul ăsta să fac o expediție în pod, am aruncat un sac și jumătate de pantofi (90% ai mamei mele, am ales să păstrez cîteva perechi, unele nepurtate, din colecțiile vechi Guban). Lîngă ei am găsit două cutii cu diverse, mare parte hîrtii. Într-una dintre ele erau lucrurile rămase de la fratele meu. Știu că i-am golit sertarele mobilei în cutia aceea și nu am avut inima pînă acum nici să mă uit ce este în ea și nici să arunc ceva de acolo. Acum am decis că nu îi cinstesc memoria păstrînd trei penare uzate sau niște publicații fără valoare. I-am păstrat desenele, niște jucării, caiete. Greu oricum. În cealaltă cutie erau diverse hîrtii vechi de-ale mele. Printre ele, o foaie A4 dactilografiată cu programul TV al primei duminici a anului 2000. Scr...

Cine știe ce poate fi chestia asta, îmi spune și mie? Am, de fapt le-am, că sînt două, observat astăzi, pe unul dintre aracii pe care a crescut astă-vară fasolea, acum scos din pămînt. Au o consistență moale și cresc din scoarța aracului. Aș îndrăzni să spun că seamănă cu urechile-de-lemn deși nu știu dacă alea se întîlnesc la noi și cresc așa, spontan pe nepusă masă. Puteți să îmi spuneți și dacă sînt de origine extraterestră, măcar să știu de soarta lor.