My life

Primisem acum puțină vreme temă de casă să găsesc cinci lucruri pentru care sînt recunoscătoare. Pe primul loc erau, firește, cei trei copii ai mei. Oricine este părinte își dă seama că dragostea pentru ei nu se compară cu nimic altceva. E minunat că pot trăi din nou alături de Maia bucuriile primilor pași în viață. Îmi place cînd pot să o surprind așa, cu lumea ei colorată! Vă spuneam în postarea precedentă că îmi doresc niște pantofi de alergat. I-am primit sîmbăta asta, comandați de pe Zorile Store , sînt foarte comozi, încă nu i-am scos pe asfalt, i-a folosit doar Maia pe post de jucării supradimensionate. Și, dacă ar fi să aleg în fiecare zi ceva pentru care să fiu recunoscătoare, una dintre micile bucurii zilnice este că pot să văd, pe geamul bucătăriei, cum caută hrană sau se joacă pițigoi albaștri (se pare că le plac șosetele lui Bogdan), și mierle și țărci (știți voi, v-am mai povestit despre păsările grădinii mele)...

Știți cum îți propui ceva care știi că îți va face bine și tot amîni și tot speri să primești un șut în fund să ajungi să faci lucrul ăla? Ei bine, așa sînt eu cu alergatul! Cîțiva prieteni buni, foarte buni, aleargă și faptul ăsta contribuie la starea lor de bine.  De prisos să spun că nu am încălțăminte adevată, pantofii mei sport (Puma) cumpărați acum 16 ani și-au făcut cu prisosință datoria și se cer scoși la pensie. Așa că, atunci cînd am văzut, destul de tîrziu, recunosc, campania aceasta de pe Blogal Initiative , am decis că n-am nimic de pierdut dacă particip.  La Zorile Store , Black Friday-ul începe mîine, 18 noiembrie și înseamnă reduceri de pînă la 60%. Am găsit niște pantofi de alergat foarte frumoși, chiar de la marca pomenită anterior, v-am spus că m-au ținut foarte multă vreme precedenții, poate vine Moș Crăciun anticipat la mine! Țineti-mi pumnii! Sursa foto La adresa din legenda fotografiei am găsit și niște sfaturi utile, în concluzie, Run, Fo...

Zici că m-am specializat pe drumuri și poduri! Imaginile sînt de vinerea trecută, cînd mă plimbam cu căruciorul pe ulița din spate (aka Stăvilarului) și m-am gîndit să merg și pînă la complexul rezidențial din cîmp, fiind o zi frumoasă și pe aici e mai liniște. Nu știu cine a finanțat trotuarul ăsta din pavele dar mare afacere a făcut! Pe lîngă faptul că nu-l folosesc decît rătăciții ca mine (nenea care se vede în zare, nu era pe trotuar ci pe drum), în curînd va rămîne din el doar amintirea... și pozele mele!

Nu am fotografie care să ilustreze postarea asta. Puteam lua una de pe net dar sigur vă puteți imagina și singuri ce vă povestesc. Ca mamă din nou împingătoare de cărucior bodogănesc oricum din greu lipsa rampelor la toate trotuarele, îngustimea acestora, stîlpii din mijlocul trotuarului de pe Alba Iulia (ce mă silesc să cobor cu căruciorul pe carosabil sau să ocolesc pe toate străzile laterale posibile), mașinile parcate pe trotuar, etc. Dar ieri, șofer fiind, am asistat la o scenă ce a făcut să pălească stresul meu. Mă pregăteam să ies din giratoriul din capătul Milea - Calea Dumbrăvii, pe sub blocul plombă. Eram a doua mașină ce a oprit la trecerea de pietoni. Pe ea, un nene singur în căruciorul cu rotile, dinspre magazinul Dumbrava înspre Milea. A ajuns în dreptul bordurii, i-a făcut semn cu mîna mașinii din fața mea să mai aștepte, a întors căruciorul cu spatele spre așa-zisa rampă, fiind încă pe carosabil și, din, una, două, trei împingeri ferme în roți și balansări, a reușit...

Cred că am mai pomenit aici revista Reader's Digest, la care este abonată mama și pe care o citesc aproape cap-coadă. În numărul de luna aceasta era un articol, "Bunătatea unui străin", ce reunea scurte povești trimise de către cititori, prima dintre acestea m-a emoționat în mod deosebit. Pe considerente de drepturi de autor, o să vă spun pe scurt despre ce era vorba. Un domn o ajută pe o tanti la casa unui supermarket cu suma de bani care îi lipsea pentru cumpărături, spunîndu-i că mama sa este în spital, bolnavă de cancer, că i-a spus să nu mai irosească banii pe flori pentru salonul spitalului, mai bine să facă altceva cu suma respectivă. Așa că, micul ajutor financiar din magazin reprezintă "flori pentru mama mea". Mi s-a părut foarte frumos. În mintea mea, cînd am citit-o, povestea îmi evoca o alta, personală, tristă, și care implica tot un străin. Atunci cînd tata a murit, în Vinerea Mare (de cancer), preotul din cartier ne-a spus că nu poate oficia ...

Ea e doar un omuleț atît de mic, într-o lume colorată! Pur și simplu n-am rezistat tentației unei fotografii, aș vrea să nu mai gîndesc în funcție de niște cadre care mi se par reușite!

Și totuși... mai sînt întîrziați, ca mine, care așteaptă vara indiană! Cum e fluturele ăsta cu ochi și mult roșu, cu dedicație specială să îmi ofere un strop de căldură! Să mai șteargă dezamăgirea dovlecilor înghețați înainte să crească suficient pentru a fi buni de copt. Anul trecut am avut unul, anul acesta ar fi fost mai mulți dar i-am pus tîrziu, din cauza limacșilor. M-am bucurat și de regina-nopții, răsărită singură lîngă zidul magaziei, și-a revenit după ce am călcat-o din greșeală, nu-i mai simt parfumul, probabil e prea frig, dar e la fel de frumoasă. Indiferent că au înghețat sau nu, de decor vor fi buni o vreme, deocamdată în bucătărie, nu știu dacă le voi găsi un loc mai bun. Și, o întrebare: oare eu sînt singura care fredonează zilnic, tare sau în gînd, Emoție de toamnă ?