My life

Știți locurile de parcare de la hipermarketuri destinate părinților cu copii mici? Sînt marcate ori pe asfalt, ca în cazul Kaufland, ori cu tăblițe metalice pe stîlpi. Ei, se pare că nu mulți știu ce înseamnă sau, dacă știu, îi doare undeva și anume, în fund! Eu sînt genul tolerant, de luni de zile încerc să îl temperez pe Bogdan cînd se enervează că găsim locurile alea ocupate de mașini ai căror șoferi este de multe ori evident că nu au cărucioare, scoici pentru bebeluși, etc. Îi spun că, na, poate totuși au, poate nu-și spun semnul de bebeluș la bord, poate... Săptămîna trecută eram singură cu Maia la cumpărături, m-am bucurat că am găsit un loc de genul, singurul liber cînd am ajuns eu. Pe locul din fotografia de mai sus era o altă mașină parcată, de Alba, ocupanții în ea, cred că se pregăteau să plece, nici urmă de infant cu ei. La umbra gheretei de lemn din dreapta (nu apare în poză) era un tată cu o fetiță mică în brațe. Am fugit să iau căruciorul (n-am găsit din cele spe...

Va fi mai greu de imitat ce am făcut eu dar totuși vă spun, poate reușiți să reproduceți acțiunea! Cum am pierdut ariciul în casă? Simplu: de dimineață mă pregăteam să întind niște rufe și să îmi schimb șlapii, în ușa bucătăriei îi las de obicei pe cei de grădină. Astăzi, ce credeți că dormea într-unul dintre ei? Respectivul pui de arici! Suspectez că Tasha a fost ocupată azi-noapte, prin curte era plin și de pene de porumbel, dacă ea l-a omorît, o reneg! În plus, ăsta micu aterizat în șlapii mei!  L-am luat ușurel, l-am dus în spatele grădinii și l-am basculat în iarbă, la umbră, să văd dacă e bine. El stătea acolo cumințel și la fel de ghemotoc, i-am dat puțină intimitate, am întins rufele, m-am întors și cu Pixie, primele poze sînt făcute cu mobilul, ăla îl aveam la îndemînă. Nu l-am găsit unde îl lăsasem, se mutase undeva mai la soare, părea destul de pleoștit. Așa că am decis că nu îl pot lăsa așa, dacă făcea insolație, mi-am luat mănuși de protecție, am luat micul...

Săptămîna trecută m-a trezit curierul, n-am înțeles de la ce firmă, spunea că trebuie să îmi lase un pachet. Încă buimacă, m-am bucurat, credeam că a sosit comanda de pe Vivre, nenea zicea ceva de un pachet de la Mol, n-am înțeles despre ce e vorba. Am ieșit, am luat plicul și în el ce să vezi?! Un recipient roșu de plastic (despre care știam că se folosește pentru colectarea uleiului uzat, luasem deja unul, direct din benzinărie) și o scrisoare. În LIMBA MAGHIARĂ!!! Vă întreb și pe voi: care parte a numelui meu pare maghiară? Și... în România, de ce primesc scrisori în limba respectivă? Dacă stau să caut în arborele genealogic, găsesc o străbunică unguroaică dar... în afara faptului că știu să spun mulțumesc și te iubesc în maghiară, restul e o mare necunoscută. Din punctul meu de vedere, tanti Lazăr Eva îmi transmite ceva... habar n-am ce, poate îmi zice și ce să fac cu bidonul respectiv dar, dacă n-aș fi știut deja de el, mă duceam la un traducător? Mă bucur că am un bidon...

Nu era nici acoperiș de tablă, nici fierbinte, cu toate acestea, asociez imaginea pisicii pe acoperiș cu titlul piesei de teatru (Cat on a Hot Tin Roof), de fapt, mai mult cu filmul, nu am văzut interpretat pe scenă textul lui Tennessee Williams. La ora la care am făcut fotografiile erau vreo trei pisici pe acoperișurile din raza mea vizuală dar doar asta se profila așa, enigmatic și melancolic pe cerul Sibiului, stăpînă de drept!

Vă promisesem niște imagini cu ajutorul lui Pixie, la lumina zilei, să vedeți culorile. Mă laud de parcă aș fi făcut nu știu ce, știu! Primele două fotografii sînt doar cu mărgelele făcute de mine, la restul au contribuit Dana, Monika și Violeta. Cam așa mă gîndesc că vor arăta brățările! Deși mă gîndisem să fac doar două, pînă la urmă, avînd și mărgelele confecționate de către fete, mă gîndesc că vor ieși trei, văd cînd le voi înșira pe elastic.

Nu m-am mai lăudat de multă vreme cu ceva activități extra-școlare (a se citi extra copil mic, casă, grădină și copii mai mari). Azi sînt tare bucuroasă că am putut participa la atelierul de confecționat brățări dulci din FIMO , al Danei de la AlmArt . Și mi-a plăcut tare mult! Am făcut mărgele-gogoși decorate cu buline și felii de portocale și lime. Culorile sînt ușor deformate, Pixie nu a fost cu mine, dar vi le voi arăta fotografiate la final, la lumina zilei. Să nu înțelegeți că aș fi făcut eu tuburile gen citrice, de asta s-au ocupat Dana și Monika . După ce a fost făcută poza, pentru că aș fi modelat în continuare, am mai făcut și niște mărgele tip felii cu spirală bicoloră, astea nu apar în poze. Deabia aștept să le recuperez mîine, coapte în cuptor și numai bune de a fi înșirate! Să vă mai spun că deja meditez cum să fac să coc FIMO acasă? În cuptorul antic existent? Și că l-am zăpăcit de cap pe Bogdan iar el încearcă să profite de ocazie pentru a mă convinge că ne treb...

Sînt tristă, nervoasă și aș strînge bucuros de gît niște copii ai națiunii înlocuitoare! De fapt, i-aș strînge de gît pe părinții lor și pe părinții părinților lor și tot așa! Da, știu, ar trebui mai multă toleranță, și ei sînt oameni și lucruri de genul. De obicei sînt și tolerantă și găsesc explicații pentru gesturile și vorbele reprobabile ale celor din jur. Dar acum, nu vreau! Nu cînd e vorba despre copilul meu! Arin a fost bătut ieri de doi tineri viitori infractori, că mi-e greu să le spun copii. S-au urcat în autobuz la o stație după el, cînd mergea la școală și au început să se ia de el și de alți cunoscuți că ar sta pe locurile lor, în spate. Că doar le-o fi cumpărat părinții abonamente cu loc, nu?! Arin cred că le-a dat replica, a coborît din autobuz după două stații, luînd un altul să meargă la școală. Cînd s-a întors, erau din nou, au coborît la stația lui și l-au bătut. Putea fi mai rău, au intervenit o doamnă de pe stradă și un tînăr, e rău oricum, i-au dat mai mulți ...