My life

Al doilea post foarte lung despre introdus copii în lume (de folosit cu moderație de către bărbați)

2012-01-31T15:11:00.007+02:00

Pentru că Je nu mai are mult pînă la așteptatul eveniment, mă sforțez să scriu acum despre nașterea copilului nr. 2, parcă nu mă atrăgea atît de mult, din cauza complicațiilor, chiar nu vreau să sperii inutil pe nimeni. Privind retrospectiv a fost doar o altă experiență de viață, cu părțile ei neplăcute dar am trecut peste asta, sînt sigură că nu sînt singura care a suferit puțin mai mult iar, privind la familia mea de Sus, pot spune că a fost chiar puțin.

M-a distrat totuși tatăl copiilor care, atunci cînd i-am spus că poate voi scrie și despre nașterea lui Arin m-a întrebat dacă vreau să scriu "cum am venit, am născut și era cît pe ce să dau colțu" și mi-a zis "să am mare grijă să nu citească Arin postul, ca să nu aibă mustrări de conștiință că era s-o omoare pe mă-sa".

După această introducere optimistă, cîte ceva despre sarcină: la fel de cu iminență de avort și cu spitalizare în fază incipientă, plus tratament medicamentos pe aproape toată durata ei, în principiu, antispastice. La prima ecografie, făcută la cabinetul privat al medicului ce mă internase la urgență, surpriză: mi-a spus că sînt gemeni! Adevărul este că, pe ecran se vedeau doi saci ovulari (respectiv două cerculețe), dar doar într-unul dintre ele pulsa ceva... După o săptămînă în care am avut timp să mă obișnuiesc cu ideea de doi, nu pot spune că nu m-a speriat, că pare foarte complicat logistic... mă gîndeam la alăptatul simultan și chestii de genul... în sfîrșit, prima programare la medicul meu, Dr. Marcu (nu știu cum să spun că îmi pare rău că nu mai este printre noi). Buuun, la cea de-a doua ecografie, surpriză din nou: era doar unul! Nu pot spune că n-am fost dezamăgită de asta, v-am zis, trecusem de șocul inițial! Dl. doctor mi-a spus că ori prima imagine era doar un efect de reflexie la ecograf sau ceva de genul, ori au fost într-adevăr doi dar am pierdut una dintre sarcini. N-am mai fost la fel de crizată, cu ecografii din două în două săptămîni, m-a mai speriat el undeva pe la sfîrșitul sarcinii că n-a mai mișcat vreo trei zile, am fost la urgență, să îl asculte, am vrut și ecografie dar n-aveau în weekend, mi-a cam țîțîit fundull zilele alea!
Sarcina a fost diferită de prima, cu ceva schimbări hormonale, sinceră să fiu n-am vrut să știu la nici unul dintre ei, sexul copilului, la Radu eram convinsă că e băiat, la Arin parcă înclinam să cred că este fetiță, avea ales de multă vreme numele, Maja, după o actriță sîrboaică pe care o cunoscusem cu ani de zile în urmă, la festivalul de teatru. Într-o doară, cu vreo două luni înainte de a naște am ales și un nume în cazul puțin plauzibil că va fi băiat: Arin! A fost singurul nume la care am căzut de acord, că mi-o fi venit ideea pentru că eram pe malul rîului, la Curmătură, nu știu, dar sînt mulțumită de alegere. Și, îl mai cheamă și Ion, numele tatălui meu!
Am avut contracții regulate cu luni înainte să nasc, îmi spuneam că: "la naiba, sînt la a doua sarcină și habar n-o să am cînd trebuie să merg la spital!". În rest, parcă nu la fel de multe plimbări ca la prima, am pus 17 kg, diferență notabilă. Am condus mașina pînă înainte să nasc, v-am mai spus că îmi calculasem ziua nașterii și a ieșit la fix. Din nou am stat acasă cît am putut de mult, cînd am ajuns aveam dilatație 6 cm, era 9 seara. Medicul de gardă l-a întrebat pe Adi dacă vrea să asiste la naștere, n-a vrut, ulterior m-am bucurat că n-a vrut, că nu i-ar fi plăcut.
Era lună plină cînd am născut, în concluzie, full house la sala de nașteri, cînd am ajuns nu aveau nici un pat disponibil pentru mine așa că m-am plimbat pe culoar așteptînd să se elibereze vreunul. După vreo oră am avut pat. Am apucat să mă așez în el dar n-am stat mai mult de 5 minute pentru că... mi-era clar că nasc! Era senzația aia imperioasă de a împinge... acum o recunoșteam! Am căutat moașa care era de gardă, i-am spus: știți, cred că nasc! (cu cea mai mare jenă i-am introdus 50 de lei în buzunar, mă amenințase mama cu toate alea dacă nu-i dau ceva), m-a pus pe masă, m-a consultat, concluzia: Da, doamnă, nașteți! Uooochei! Din nou nu mi se rupsese apa, a făcut ea operațiunea respectivă și na... a început procesul cu împinsul! Pot să confirm că: 1. lucrurile merg mult mai rapid la a doua naștere; 2. doare mult mai intens. Țin minte că, pe masă fiind mă gîndeam: Ups, dacă durează cît a durat la Radu, faza cu împinsul, am dat-o de pereți, n-o să rezist! Mi-am controlat verbalizarea durerii dar nu m-am putut abține să nu mă trag în sus pe masa respectivă. Moașa m-a corectat imediat: Doamnă, stați pe loc că dați copilul cu capul de masă! Cu așa o perspectivă, nici gînd să mai mișc, nu puteam risca să îi fac rău! Oricum, Arin a venit pe lume în doi timpi și trei împingeri, adică, super rapid, ocazie cu care pas epiziotomie, m-am rupt natural (nu a fost la fel de mare ca și Radu, 3,450 kg, dar suficient)! Nu înțeleg de ce asta este recomandabil, poate dacă ai un doctor bun care să te coasă la loc, mie mi-a spus una dintre asistentele ce m-a controlat ulterior, citez: V-a cusut ca pe o cizmă!
La Arin am avut parte de miraculosul moment al scosului copilului și plantatul lui pe pieptul meu, a fost ca în filme, plînsul lui s-a oprit instantaneu, stătea acolo cuminte ca o rîmă mică. A avut tot Apgar 10 dar, din cîte am văzut imediat, era ceva mai congestionat, ușor vinețiu, și tare lipicios :)
Din nou, am născut doar cu moașa, ea mi-a scos și placenta. După această etapă a urmat ceva de genul... valurile Dunării, simțeam ca și cum mi s-ar fi rupt apa din nou și din nou, ulterior am aflat că ăla era sîngele meu care asculta de atracția gravitațională și era pe ducă pe bunătate de pardoseală. Moașa a chemat doctorul de gardă și a urmat distracția: chiuretaje, scotocit cu mîna prin uterul meu (da, știu, prin colul uterin trecuse un copil, de ce mă mai vait de o mînă, credeți-mă, nu era plăcut), toate fără anestezie, că, cine mai avea timp de așa ceva, perfuzii, agitație în jurul meu, vreo oră s-au chinuit să oprească hemoragia, cred că n-a fost plăcut pentru aparținători, că știau că Arin se născuse iar eu tot pe masă, pe mama a mîncat-o în fund să intre cumva în sala de nașteri (asta mi-a spus-o ulterior), a avut parte de o priveliște horror înainte să o scoată de acolo. Știu că durea și mi-era înfiorător de frig, îmi puseseră pături pe mine și mie tot frig, mă întrebam cînd naiba se va termina totul, la final le-am spus: Știți, mi se făcuse frică! Una dintre asistente: Da, doamnă, și nouă! M-au dat jos cu o pensetă lungă în vagin, ce îmi ținea colul închis.
Am mai stat o zi în salonul pentru travaliu, cu perfuzii and stuff! Cînd m-a văzut tatăl copiilor s-o fi speriat, mi-a zis că eram ca peretele :)) Normal că, iar nici poveste de sculat din pat vreo două zile! Mi l-au adus de vreo două ori pe Arin, să îl văd, a fost destul de greu, că în timp ce stăteam acolo, tot auzeam un copilaș plîngînd și simțeam că e el, le tot întrebam pe asistente și îmi ziceau să stau liniștită, că nu e el, îmi dau seama că erau texte dar, ce să facă și ele! N-am putut să îl alăptez decît atunci cînd am fost mutată în salon și tot adus la pat.
Unul dintre medicii care au venit în saloane la vizită a fost dr. Ionuș, îl știam pentru că fusesem și la el în urmă cu ceva vreme, mă știa și el, mi-a explicat că ce am pățit eu se numește atonie uterină, că se întîmplă în unele cazuri la naștere, uterul pur și simplu nu se mai contractă la loc și de aici hemoragia. Ca să-mi dau și eu cu părerea, poate cum fusese pompat cu medicamente ca să evite contracțiile, acum făcea doar ce fusese învățat nouă luni.
În maternitate din nou mi s-a părut curățel și toată lumea rezonabil de amabilă, din nou privată de odihnă (acumulasem destule ore nedormite și cu statul suplimentar la sala de nașteri, că na, era o căruță de activitate pe acolo). Probabil pe fondul oboselii am dat în faimoasa depresie post-partum sau să-i zicem furia laptelui sau ce-o fi fost... plîngeam non stop. Și vine asistenta șefă: Dar ce aveți, doamnă, nu mai plîngeți! Aveți probleme acasă? (eu printre sughițuri, dau din cap că nu) Vă doare ceva? S-a întîmplat ceva? Din nou răspuns negativ, i-am zis doar că vreau acasă. Ea încerca să mă liniștească, să nu pierd laptele! Concluzia emisiunii: m-au externat cu o zi mai repede, că nu se mai putea cu mine, acasă m-am calmat! Fază distractivă cu externarea: pe biletul meu de externare scrie că am născut la 39 de săptămîni, pe al lui Arin, că s-a născut la 41, eu încă mă întreb unde/ce/cum a făcut el în cele două săptămîni lipsă???

A se citi postul de mai sus fără sperieturi importante, aș mai face un copil, cîteodată se întîmplă și lucruri neprevăzute, important este că, uitați ce drăguțenie a ieșit acum nouă ani!

Vreau să știu

2012-01-30T21:15:00.003+02:00

Cîteodată mă întreb lucruri mărunte, de genul: De ce sub scrisul mare Kristal Restaurant Coffee Pizzerie, undeva pe Bălcescu, cînd te uiți în vitrină vezi "decît" haine și casă de schimb valutar? Oare poți comanda o pizza ambalată în fustița aia care îți face cu ochiul și pentru că tot ești acolo, mai schimbi și niște euro în timp ce-ți bei cafeaua?

Ferestre înghețate

2012-01-30T07:52:00.000+02:00

Motiv de iubit frigul (unul dintre puținele): florile de gheață de pe geamul de la baie... așa cum se vedeau ele ieri dimineață. Știu că nu este prima oară cînd vi le arăt, că nu sînt singura care le vede pe sticla ferestrei dar eu mă uit de fiecare dată cu uimire, bucurie amestecată cu respect pentru modul în care își croiesc ele frumusețea... pentru mine, firește!

Only time - Enya

Asculta mai multe audio diverse

Don't touch me!

2012-01-29T19:53:00.003+02:00

Cred că românul are în genă o chestie tactilă și un complet dispreț pentru spațiul privat al celuilalt. Probabil din vremea cozilor la orice, sindromul ăsta al lipirii de celălalt, poate așa ajungi mai repede, mai întreg, mai minunat la liman! Asta în cazul în care nu ignori complet coada la ceva (de exemplu la schi-lift) și te bagi direct în față, că de, unii sînt mai "deștepți".
De cînd cu distanța impusă de bănci la ghișee, parcă mai ai puțin spațiu să respiri dar asta doar atunci cînd ai ajuns acolo, și nici aia întotdeauna. Unii mai au ceva decență la bancomate și așteaptă la o parte. Eu am avut și neplăcuta experiență să îmi stea o tanti în cîrcă în timp ce butonam tastele, fără nici o jenă, m-am uitat la ea cu subînțeles, ea nimic! Pînă la urmă n-am mai rezistat... i-am zis cîteva, nu că mi-ar fi fost frică că îmi memora PIN-ul sau ceva de genul, dar nu suport să-mi invadeze cineva spațiul ăla de siguranță pe care îl avem cu toții, e drept că de dimensiuni variabile.
De ce tot preambulul ăsta? Pentru că... tot calmul meu s-a dus pe apa sîmbetei azi-noapte, în Vintage. E drept că n-am mai ieșit de multă vreme în locuri atît de aglomerate, e drept că sînt ușor claustrofobă dar am început să mă enervez încă de cînd am intrat, treceam printre oameni, traseu din punctul A în punctul B, în spatele meu o tipă, făcea același lucru daaar... cu mîinile pe mine! M-am uitat la ea o dată, de două ori, a doua oară și-a cerut ceva scuze dar a continuat! Nu înțeleeeg! Ce puii mei avea în cap? Avea impresia că dacă stă cu mîinile pe mine ajunge mai repede la destinație?
Găsim noi un loc unde se putea respira, pe mini-scenă, eu cu fața înspre local, lîngă balustradă. Toate aparent bune și frumoase cînd simt că mă ia cineva în brațe să treacă... un individ. Zic, hai să nu-mi stric seara și încerc să ignor episodul. Nici gînd... după el, încă trei care înțeleg că dacă mă iau pe mine în brațe mă pot ocoli mai ușor. Grețos!!! Noroc cu Dorul, că îmi zicea să fiu Zen, că altfel cred că îmi scăpau niște mai multe cuvinte și probabil că indivizilor ălora nu le-ar fi plăcut! Noroc pentru mine, mă gîndesc, pentru că mă puteam aștepta și la alte reacții fizice din partea lor. Oare cer foarte, foarte mult? Și nu, nu mi se pare că ține scuza că era aglomerat acolo, eu nu m-am apucat să îmi pun mîinile pe cei din jur ca să pot trece!

Fairytale Gone Bad

2012-01-28T18:40:00.004+02:00

N-o să vă spun despre melodia celor de la Sunrise Avenue, deși îmi place foarte mult (o pun totuși să o ascultați și voi).
Dar am simțit nevoia să vă povestesc despre prima dezamăgire Calzedonia. Cred că sînt cel puțin cinci ani de zile de cînd port aproape exclusiv ciorapi/colanți, etc. de la ei. Fiecare excursie a mea sau a altora în străinătate include o cercetare prealabilă pentru a vedea dacă există un magazin Calzedonia acolo. Urmat de o mică listă de cumpărături... cu te rog, te rog eu, dacă ajungi acolo, ia-mi și mie... (mulțumesc încă o dată, se știe cui!).
De cînd îi port n-am avut probleme, am virusat și pe alții cu această marcă. Mi se pare că au un excelent raport calitate/preț! Acum doi ani și ceva, pe bicicletă fiind, cu colanți Calzedonia pe sub pantalonii scurți, am căzut vreo trei metri prin tufișuri, aveam pielea julită sub colanți, colanții intacți... adică sînt foarte rezistenți! O calitate similară găsisem cu ani de zile în urmă la ciorapii-pantalon Adesgo, foarte buni, habar n-am dacă mai există pe piață! Ca orice fan care se respectă, am zeci de perechi... șosete scurte, trei sferturi, ciorapi cu adeziv (dantelați sau simpli), preferații mei, mai subțiri, mai groși... un pomelnic întreg.
De la magazinul din București am rugat-o o dată pe Honey să îmi cumpere ceva, zilele trecute am ajuns prima dată în persoană acolo, un pic agasată de insistența vînzătoarelor care încercau să îmi explice promoțiile (aceleași în toate magazinele, cu 5 produse la preț de 4, normal că le știam de multă vreme). De data aceasta mi-am cumpărat șosete mai groase, de purtat cu colanți și cizme și am fost foarte încîntată de ele... le-am testat rapid pe toate, aseară, ultima dintre perechi și... șoc!!! Frumoasele mele șosete lungi, negre, cu fundițele alea drăguțe în lateral... erau amîndouă pentru piciorul stîng... respectiv fundița era cusută ca atare... și cum o să merg eu cu o fundiță în exterior și cealaltă în interiorul piciorului??? Ieri mă grăbeam așa că am luat pur și simplu invers șoseta în piciorul drept, cu călcîiul în față, fundița a aterizat la locul ei în lateral exterior și am plecat. Acum meditez cum să fac să o descos de acolo fără să afectez ciorapul.
Spuneți și voi, se poate așa ceva???

Sunrise Avenue - Fairytale gone bad

Asculta mai multe audio diverse

Post foarte lung despre introdus copii în lume

2012-01-27T10:17:00.004+02:00

Unul dintre apanajele net-ului este că apropie oameni indiferent de locație sau de cunoașterea efectivă în viața reală. Că pînă la urmă ajungi să descoperi oamenii respectivi și în realitate este opțional.
Pe Je am "cunoscut-o" inițial prin intermediul blog-ului ei, înainte ca ea și Seb (pe care îl cunoșteam în realitate, de mai mulți ani) să ia decizia emigrării în Tenerife. Le-am admirat amîndurora curajul, le-am urmărit constant pașii acolo, departe. Ne-am și întîlnit, live, atunci cînd au venit acasă, în Sibiu. Je m-a uimit cu calmul ei, cu faptul că posedă o cunoaștere minuțioasă, enciclopedică, a tuturor lucrurilor care o interesează, și nu sînt puține!
Pe Prințesa Urbană nu o cunosc personal, am ajuns la ea pe blog la recomandarea unei prietene, de atunci, fac cumva și citesc ce i se mai întîmplă, din cînd în cînd mai las un semn acolo, v-am povestit și cum una dintre cititoarele ei a ales să îmi facă un frumos cadou, un mp3 player portabil pentru excursiile mele pe bicicletă.
De ce am ales să vă spun despre ele? Pentru că nu pot să nu fac o paralelă între experiențele din viața lor, amîndouă însărcinate, cu moduri diametral opuse de a-și pregăti acest eveniment major. Pe Je o văd curajoasă, hotărîtă și frumoasă ca o zeiță a maternității (am împrumutat una dintre fotografiile recente făcute de Seb, în săptămîna a 38 a sarcinii), cu alegerea ei care poate părea înspăimîntătoare de a naște singură acasă, doar ea și Seb și copilul lor, mizînd pe știința ancestrală a femeii de a da viață. Gîndurile mele sînt alături de ea, mă voi ruga să fie totul bine, sînt convinsă că se va descurca de minune! Am citit și articolul citat de ea pe blog, cu povestea Anei Măiță, o româncă ce a decis să își nască ambii copii acasă, fără ajutor medical. Impresionant!

În cazul Prințesei Urbane, pregătirile sînt mult mai costisitoare, mă bucur că își pot permite toate cheltuielile necesare pentru confortul ei psihic, vital în perioada sarcinii. O simt mai speriată și că se bazează mult pe liniștea venită din exterior, pe dotările spitalului, pe aparatura medicală, pe priceperea medicului ce o va asista.
Știu că Je îmi spusese la un moment dat, într-un comentariu, că ar trebui să povestesc aici despre experiențele mele. Nu sînt spectaculoase dar poate cineva va găsi ceva util! Iar eu voi avea în postarea asta un folder de rezervă pentru cazul că mă va lăsa memoria.
Alegerea medicului ce mi-a supravegheat sarcinile a fost un lucru firesc, era deja ginecologul meu, un om deosebit, dr. Marcu, deja la pensie dar un profesionist plin de calm. Știam că nu mă va putea asista la naștere dar am preferat să îmi asigure confortul psihic necesar pe parcursul sarcinilor. În amîndouă cazurile am avut iminență de avort, înaintea lui Radu mi se oprise o sarcină în evoluție, am fost speriată că lucrul ăsta se va repeta, din două în două săptămîni mă înființam la cabinet că vreau ecografie, să văd că este acolo, că se mișcă, că îi bate inimioara! După ce am început să îl simt mișcîndu-se parcă m-am mai liniștit! Am fost o gravidă activă, mergeam mult pe jos, n-am făcut sport dar cred că mi-au prins bine plimbările lungi! În total, m-am îngrășat 12,5 kg, din maternitate am ieșit cu 4 kg în plus, după încă o săptămînă mai aveam doar 2. Date tehnice! Am citit tot ce puteam referitor la sarcină, la naștere și creșterea copilului. Exercițiile teoretice prezentate într-o carte despre modul de a respira în travaliu mi-au fost de mare ajutor. Nu le-aș putea reproduce acum dar atunci le-am aplicat. Cu vreo lună jumate înaintea nașterii am fost la un curs pentru mame, gratuit, susținut de moașa șefă din maternitate. Ne-au fost prezentate filmulețe, material informativ, totul cu căldură și atenție. Aveam contracții cu săptămîni înainte să nasc. Nu pot să uit replica moașei la curs, îmi vedea contracțiile prin materialul subțire al rochiței de vară: "Știi că ai contracții, nu? Da, știu! Ce mai cauți la curs, că parcă văd că ne vedem mai tîrziu, în spital! Eh, e încă bine!" Am avut travaliu fals, cu o săptămînă înainte să nasc, cu dilatație 2, internare în spital, monitorizare, o noapte nedormită și lucruri de genul. Experiență pozitivă pentru mine: mi s-a făcut clismă (sufeream de o constipație acută, ce nu ceda decît rar, cu tot soiul de remedii naturale). Experiență negativă pentru mine: nu îmi place spitalul plus că în travaliu atunci era o cunoștință de-a mea pentru care lucrurile s-au încheiat foarte prost. Medicul ce îi supraveghease sarcina nu a ajuns, dintr-o chestie stupidă, de "fiecare cu gravidele lui", cea care era de gardă, medic rezident (nu foarte experimentat) nu s-a băgat, a lăsat-o să se chinuie în așteptarea doctorului ei (repet: REGULĂ NESCRISĂ STUPIDĂ!!!), fetița ei se strangulase cu cordonul ombilical, a intrat în suferință fetală, pînă la urmă au scos-o cu forcepsul, rezultat nefericit: este cu handicap psiho-locomotor pînă în ziua de astăzi, mă doare sufletul!
Peste exact o săptămînă, din nou contracții regulate, am stat mai mult acasă de frică să nu mă internez din nou degeaba, am ajuns la 1 noaptea la spital, la camera de gardă i-am rugat să îmi promită că nasc atunci, că eu nu mă internez dacă nu nasc, etc. Aveam dilatație 4 cm. Eram doar eu în zonă, o moașă și o infirmieră. Trezite din somn dar amabile, fără să le dau nimic. Din nou clismă, o injecție, probabil pentru a accelera procesul și s-au întors la somn. Eu, cuminte, m-am plimbat prin salon, pe culoar, cînd erau durerile mai puternice respiram cum citisem în carte, situația sub control. Pe la 4 și ceva a venit din nou moașa, mi-a verificat dilatația, ajunsesem la dilatație completă, ea și infirmiera au stat lîngă mine, în salon și îmi spuneau să împing în timpul contracțiilor. Teoretic, știam și eu cum, citisem că ar trebui să reușești asta de 2-3 ori în timpul unei contracții, mie îmi ieșea doar o dată după care îmi pierdeam suflul. Am rîs cu ele, le-am spus să aibă răbdare cu mine, că nu-mi iese ca la carte! Au fost foarte atente și înțelegătoare, din pat m-au pus să stau și să împing în picioare, strîngeam caloriferul în mîini, parcă mergea mai ușor așa. Totul repet, suportabil! Am tot împins așa vreo oră. Cu vreun sfert de oră înaintea nașterii propriu-zise, m-au mutat pe masa tradițională ginecologică, moașa mi-a rupt membranele iar lucrurile s-au accelerat/intensificat. Recunosc, am strigat de durere atunci cînd cele 4 kg ale lui Radu s-au extras la lumină, la 5.59 dimineața! Visasem să nu fac asta, nu mi-a ieșit! Era cam mult pînă și pentru mine, care de obicei sînt o bravă! Tot moașa mi-a făcut epiziotomie și m-a cusut, frumos și artistic! N-am văzut picior de doctor prin preajmă dar totul a fost foarte bine și fără. Repet: nu le-am dat nici un ban, mi-e o jenă teribilă de datul șpăgii în orice situație! Cînd a ajuns mama la spital, dimineața, după ce născusem, știu că le-a dat ceva drept mulțumire, nu mai știu dacă bani sau ceva cadou. Știu că moașa și infirmiera m-au felicitat, mi-au spus că: așa mamă, așa copil (Radu era măricel și frumos si rozaliu, cu Apgar 10, un pic Oblio de la spațiul strîmt prin care a trebuit să treacă dar asta s-a rezolvat ulterior)! Tot ele m-au trezit în palme și apă atunci cînd am leșinat în momentul în care am vrut să mă dau jos de pe masă. Am rîs și le-am zis că am impresia că am adormit. Eu și anemiile mele clasice! Două zile n-am putut să mă scol din patul de spital pe motiv de adio-ți pică frunza! :) Radu, sănătos, voinic atîta că nu sugea nici de frică, nici poveste să beneficieze de faimosul colostru! Eu, dădeam pe dinafară de cît lapte aveam și mă rugam să vrea să sugă. Într-un final, după o zi în care a fost lăsat nemîncat, fără faimoasa completare din spital, fără nimic-nimic, timp în care el se odihnea bine mersi, și cu răbdarea nemaipomenită a uneia dintre asistentele de la neonatologie (îmi pare rău că nu i-am ținut minte numele dar îi sînt recunoscătoare pînă în ziua de astăzi), care îl ciupea de călcîie, îi stimula fălcuțele, orice ca să stea treaz și să sugă, a început și copilul sportul ăsta, spre ușurarea mea. Cred că lucrul ăsta s-a întîmplat prin a treia sau a patra zi de spitalizare.
Despre condițiile în spital: mie mi s-au părut decente, erau trei paturi pentru mame, trei pătuțuri pentru bebeluși, personalul rezonabil de amabil, toaletele erau mai nașpa și cu lăuze preponderent aparținătoare națiunii înlocuitoare care fumau ca turcii acolo! Nu le-am cunoscut decît după două zile de stat exclusiv la pat și cu o asistentă după mine, care aproape că nu m-a ținut de mînă și în cabina respectivă, de frică să nu cad pe acolo. Visul meu era să plec din spital pentru că nici poveste de odihna trîmbițată de toate cărțile mele. Tot timpul exista o ușă undeva care se cerea trîntită, erau vizite peste vizite, termometru, spălat pe jos, vizită la mame, vizită la copii, adus copilul la pat în cazul meu pentru programul de alăptat, vizitele aparținătorilor proprii și ai colegelor de salon, într-un cuvînt... I can get no sleep! După ce am ajuns acasă totul a fost mult mai bine, asta și pentru că Radu a fost un copil care dormea cîte șase ore o dată, în primele săptămîni am reușit să îi mutăm somnul ăsta lung de la 12 noaptea la 6 dimineața așa că nu m-am putut plînge de nopți nedormite.
Cam asta ar fi prima experiență, nu știu dacă a fost suficient de traumatizantă, de înălțătoare sau cum o vede fiecare, pentru mine a fost în limitele normalului, eram pregătită să nasc cu cine se nimerește, nu m-am dus stresată la naștere, singurul stres pe care l-am avut a fost cel de a nu-mi pierde cumva controlul. S-a întîmplat și asta, n-a fost o tragedie, oricînd ar fi, pledez pentru nașterea naturală, nu știu dacă chiar acasă, poate voi povesti și despre nașterea lui Arin, în cazul căruia s-a impus asistența medicală de urgență pentru mine, după naștere și expulzarea placentei. Rămîne pe altădată!

De pe drum

2012-01-26T22:20:00.003+02:00

Așa arăta ninsoarea prin parbrizul mașinii, marți, pe Dealul Negru, dar nu despre asta vreau să vă spun. Nu am avut cum să fiu pe fază pentru că habar n-aveam de existența unui astfel sau unor astfel de subiecți pe drum.
Despre ce este vorba: duminică, mergînd noi spre București, eu pasager, tatăl copiilor la volan, un nene la costum tras pe dreapta, făcea semne cu mîna ca și cînd ar fi avut probleme cu mașina. Ea, mașina, destul de mare, habar n-am ce marcă, sigur mi s-a spus dar am uitat cu totul. Oricum, curăței! La care dl. de la volan începe să vocifereze că nu se mai satură ăia de pe marginea drumului, că de ani de zile îi tot vede, sînt doi (e drept, după cîțiva zeci de kilometri l-am văzut și pe al doilea), între timp au schimbat mașinile, au ajuns la unele mai scumpe! Cum? Profitînd de naivitatea altor șoferi, care opresc să îi ajute și sînt suficient de creduli cît să le dea niște sume de bani "cu împrumut", că au rămas în pană, că pînă la service, că nușce. Sumele, pînă în 200 de lei, cică așa nu îi poate lua poliția și na... fraier cine-i crede! Așa că... aviz amatorilor!
Despre un alt stil de țeapă v-am povestit aici.

De ce e bine să faci copii: Azi, Omul de Zăpadă!

2012-01-25T22:17:00.005+02:00

Pentru că, atunci cînd ajungi acasă te trimit în grădină, sub stejar, să vezi surpriza: "Omul de Zăpadă, mama! L-am făcut așa cu brațe care îmbrățișează! Pe cine? Pe tine, mama! Cum te îmbrățișez eu, te îmbrățișează și el!"

Da, știu, vă tot bat la cap cu din astea... dar sînt drăguțe! Iar metafizicul (Arin) are cîte una pentru fiecare zi/săptămînă/anotimp! :)

Meniul săptămînii în Weinkeller

2012-01-25T21:11:00.004+02:00

Vă spusesem cum că, imediat cum mă întorc de la București (mă rog, asta însemna după marți, nu v-am spus de vizita de lucru), mă plantez la Weinkeller pentru meniul săptămînii, încă nu știam ce va fi dar ceva era sigur: desertul, găluște cu prune!!! Astăzi vă pot spune și restul: ciorbă de fasole cu afumătură (ceapa roșie e opțională) și piept de pui cu spanac. Eu nu mi-am luat ciorba dar n-am rezistat să nu gust din farfuria însoțitorului și era buuunăăă (mai ales cu ceapă ;)
Despre faimoasele găluște: au fost foarte bune, sosul delicios, singura observație personală este că data viitoare le vreau încălzite, ca să fie exact cum le mîncam acasă.
Din noutățile săptămînii (normal că dau din casă, sînt generoasă!), citat din evenimentul postat de Weinkeller pe fațăcarte:
"Pentru cei care apreciază aromele și rigoarea bucătăriei germane, avem o surpriză plăcută, la sfârșitul acestei săptămâni. Vineri după-amiază, începem colaborarea cu un bucătar german pentru care prepararea mâncărurilor din țara sa mai are puține secrete.
Meniul sună cam așa: plăcintă cu ceapă și kaizer, supă de clătite cu spanac, supă cremă de dovleac, mușchiuleț de porc tăiat mărunt, în sos de ciuperci, cu paste de casă și salată verde, gulaș cu găluște și cartofi de casă. Lângă, merge de minune un pahar de Nachbil.
Jürgen, care se ocupă și cu preparatul pâinii pe care cei de la Domeniul Prince Stirbey o folosesc la degustări, va “asigura” pâinea de casă.
Așadar, vă așteptăm vineri, de la orele 18. Sperăm să ne fiți oaspeți cât mai mulți dintre voi. Numărul de porții este limitat, așa că n-ar strica să faceți o rezervare la 0269 210 319 sau la 0749 141 415."
Nu știu pentru voi, dar pentru mine sună tare bine mușchiulețul de porc în sos de ciuperci!

Visul meu, Trusa de Scule!

2012-01-22T11:33:00.005+02:00

V-am mai dat ceva indicii pe aici despre cum îi este suficient mamei mele ca un lucru să aibă atașată o promoție, un cadou, ceva, oricît de inutil, pentru ca ea să îl cumpere, respectiv să îl comande prin poștă. Dacă lucrurile primite cadou de la Yves Rocher sînt folositoare, au o calitate acceptabilă, îmi plac, cei de la Reader's Digest, deși fac enciclopedii drăguțe, și de la încă unii cu plante de grădină, o cam dau de pereți cu produsele atașate. Am uitat să spun că, de cele mai multe ori, ce primește îmi face mie "cado". Așa am o rață de plastic hidoasă, de pus în grădină, nu mai știu dacă măcăne, stropește sau ce face ea ca rață de grădină, că n-am avut entuziasmul să încerc. Mai am un termos care nu e etanș, cu care am botezat cu cafea cu lapte toată mașina pe drumul spre Grecia, o rolă de tăiat pizza care nu taie nimic, nu doar pizza, etc.
Zilele astea o anunț pe mama că are o înștiintare de la Reader's Digest că a primit un colet:
Eu: Ai primit iar nușce.
Mama: Ce greutate are?
Eu: Aici scrie 0,72 kg, 720 de grame.
Mama: Aaa... e ultimul roman. Îl iau ăsta și apoi vin sculele!
Eu: Care scuuuleee?
Mama: Trusa de scule. PENTRU TINE!
Eu: Ce te face să crezi că mi-aș dori o trusă de scule?
Mama: Mi-a zis Radu!
...................................
Ce mai pot face acum, ce știu eu ce idei are și copilul în cap, iar maică-mii nu îi trebuie motive întemeiate oricum! Voi aștepta cu răbdare șurubelnița de scobit în nas, patentul de bătut cuie sau, trimisul Domnului pe pămînt, cleștele! Dacă primesc un clește de calitate, retrag blasfemiile de mai sus! Clește de scos, nu de tăiat cuie, că din alea am două!!!

Salivez anticipat

2012-01-20T20:04:00.016+02:00

... la gîndul desertului din meniul săptămînii viitoare din Weinkeller. Săptămîna asta l-am ratat deși tare pofteam la ciorba ardelenească, cotletul cu sos de ciuperci, cartofii cu rozmarin și mărul în aluat de bere. Felurile de mîncare pot fi combinate cîte 2 (la 16 lei) sau cîte 3 (la 20 de lei), prețurile super rezonabile, de luni pînă vineri, între orele 12.00 și 17.00 au meniul săptămînii, în rest, găsiți meniul pe site. Am încercat să compensez de dimineață printr-o omletă cu ciuperci, sos de soia, usturoi, telemea și rucola. Mai sus, ea, omleta, încă în tigaie... de notat că, la mine în casă, cultul omletelor elaborate a fost instaurat de Honey iar eu îl perpetuez.

De ce aștept eu neapărat săptămîna viitoare? Pentru că astăzi, am dat nas în nas din întîmplare cu Claudiu (nota redacției: cel care deține în prezent Weinkeller). Eu, necăjită că am ratat meniul săptămînii, el, divulgîndu-mi că săptămîna viitoare au ca desert GĂLUȘTE CU PRUNE!!! Ăsta este unul dintre dacă nu chiar DESERTUL MEU PREFERAT! Am făcut și eu acasă după cartea de bucate combinată cu înțelepciunea bunicii mele (adică umplutul găurii lăsate de sîmbure cu zahăr amestecat cu scorțișoară). Mi-au ieșit tare bune dar, e un desert care ia timp, plus că trebuie să nimerești exact consistența Ț a aluatului cu cartofi, că altfel ai mîinile pline de o chestie super lipicioasă din care nici gînd să produci ceva constructiv! Mai des de o dată pe an nu m-am încumetat la așa ceva!

Întîlnirea cu Claudiu a fost salutară, eu intrasem la Lidl să caut salată și dovlecei, n-am găsit nici una nici alta și pentru că mi-a recomandat să încerc la Metro și eu n-aveam card, mi-a dat și unul dintre cardurile lui spre folosință și păstrare. Muuulțumesc! Și uite așa, seara mea s-a încheiat cu o salată super bună: Lolo Bionda, cu telemea, kaiser și sosul nou patentat de către mine: mujdei de usturoi frecat cu ulei de măsline și sos de soia.
Ieri l-am folosit pentru feliile de dovlecei prăjiți rapid în ulei, supeeer bun! Pentru că, reclama benevolă este sufletul acestui blog vă recomand:
- sosul de soia Maxim's (de la Bila), pare a avea cele mai puține E-uri dintre sosurile disponibile pe raft, e bun, aveți grijă la cantități, eu îi pot reproșa că este cam sărat dar dacă nu mai folosiți alt adaos de sare la mîncare, merge! L-am mai folosit în umplutura pentru ciupercile la grătar, alături de codițele lor tăiate mărunt, cașcaval ras, usturoi și ulei de măsline.
- laptele, untul și iaurtul Pilos, de la Lidl. Pentru mine, iaurtul respectiv a fost o revelație, l-am încercat într-o doară, nu știu dacă e o lună de atunci, e super bun, chiar are consistența celui grecesc, ideal pentru iaurtul meu cu cereale de dimineața.

Onlinedying

2012-01-19T14:07:00.003+02:00

Pentru că Miju a remarcat apariția unui nou tagg, mă gîndesc să îl folosesc și a treia oară (dublu, avînd în vedere că apare și ca titlu), așa, de bun venit... știu că nu am mai făcut asta cu nici un alt tagg dar mai există și excepții.
O parte dintre voi știți că a existat în istoria mea recentă o perioadă mai "lirică", să-i spunem așa! Cînd modul de a ține un jurnal virtual era versul alb, e bine și sintagma "cuvinte aglomerate", în caz că vi se pare prea mult să le spun versuri. Am lăsat și data... să se înțeleagă istoric angoasele mele. Doar fotografia este de acum două zile, semn că sînt încă aici!

Giiizăăăs!!!

2012-01-19T07:48:00.001+02:00

Pentru că eu și Adriana aveam nelămuriri legate de meniul rechinilor balenă din filmulețul postat acum două zile, am apelat la nenea Google. Am aflat că ar mînca plancton și pești mici așa că am răsuflat oarecum ușurate că eventuala incursiune în acvariul ăla imens s-ar solda doar cu posibile înțepături prietenești ale pisicilor de mare (de discutat pe tema prieteniei).
Printre rezultatele afișate, găsesc ceva cu mulți pești care mănîncă tot... jocuri "educative" pentru copii. M-a pus curiozitatea să accesez pagina și găsesc o minunăție de descrieri la fiecare joc, trecînd peste greșelile de exprimare și foamea de cuvinte, una mai sadică și mai sîngeroasă decît cealaltă, promițînd distracții nemaivăzute cînd reușești să mănînci de toate, pești, oameni, lebede, și sînge, mult sînge... "special pentru tine"!
Dacă nu mă credeți, aveți mai jos niște exemple:

Monstrul din Ocean 2

Joc nou pesti care se mananca special pentru voi. In jocuri pirati, corabii si balene astazi va prezentam monstrul din ocean 2, Moby Dick. Moby este o balena la inceput chiar draguta, pana incepi sa omori primii oameni si sa darami primele corabii, atunci realizezi ca se incadreaza perfect in categoria jocuri actiune cu momente horror si incepi sa iti imbunatatesti abilitatile balenei si sa o maresti ca sa poata manca din ce in ce mai multi pesti si pirati, de frica sa nu te manance pe tine pana la urma. Balena noastra e tare infometata, mai bine ai avea grija sa fie hranita.

Gen: actiune indemanare distruge atac

Piranha Pestele Ucigas 2

Piranha a revenit, mai periculos si sangeros ca niciodata el trebuie sa manance cat mai multi oameni ca sa se dezvolte si sa isi creeze trupa de piranha ucigasi cu care sa termine toate nivelele jocului. Dezvolta pestele ucigas astfel incat sa fie capabil sa omoare orice cu sange rece si, hranindu-se cu sangele lor, sa isi poata imbunatatii armele ucigase.

Gen: monstru upgrade aventura actiune

Piranha Pestele Ucigas

Joaca rolul unui peste ucigas si demonstreaza forta unui piranhia. Asteapta barcile si vaneaza-le, rastoarna oamenii in apa si mananca-i. Pentru fiecare nivel trebuie sa consumi o anumita cantitate de sange. Ai grija, unele barci te pot lovi, foloseste-ti indemanarea.

Gen: actiune aventura monstru upgrade

Rechinul din Miami

Fa ravagii in acest joc de groaza. Esti un rechin care distruge iahturile din Miami, mananca scafandri,lebede, peste si chiar elicoptere - tot ce-ti iese in cale pentru a acumula puncte in aceasta aventura. Fi un adevarat Horror Shark si ingrozeste intregul ocean prin sariturile tale ucigase.

Gen: actiune sange sadic aventura

Am încercat și eu Rechinul din Miami... îmi afișa jos: tocmai ai mîncat o femeie, tocmai ai mîncat o lebădă, tocmai ai mîncat un bărbat... nemai pomenit! Am încercat și săritura după elicopter și am rămas agățată de el, vedeți captura de ecran de mai sus. Și încă o dată: GIIIZĂĂĂS!!! Astea sînt jocurile pe care le joacă o parte din copiii noștri??? Doar mie mi se pare îngrijorător? Nu uit să mă felicit pentru extrem de puținul timp pe care ai mei copii îl petrec în fața computerului, pe jocuri controlate, gen LEGO sau hambarele de pe fațăcarte.

Și, de-o fi să mor...

2012-01-18T17:52:00.006+02:00

Hmmm... v-am mai spus eu cît sînt de dependentă de o anumită rețea de socializare, fațăcarte. Majoritatea prietenilor, cunoscuților sînt la curent cu ce mi se întîmplă, urmărindu-mi actualizările paginii... și nu sînt puține. Bine sau rău, deocamdată, viața mea este pe fațăcarte!
Oare vreau să îmi fie și moartea acolo? Asta încă nu știu! Nu știu dacă voi vrea să fie publicat atunci un anunț dramatic cum că dispărui în lumina apusului. Sau că mă va interesa foarte mult cîți vor da like sau share la asta. Știu că am făcut public de cîte ori mi s-a oferit ocazia faptul că vreau să mă incinereze, perspectiva unei morți mai puțin definitive și a trezitului puțin vie în sicriul de sub pămînt nu mă încîntă deloc. Cenușa, de preferat în mare sau de pe un vîrf de munte, să-mi marcheze risipirea în cele patru zări.
Revenind la rețeaua respectivă, aflu astăzi cum că este disponibilă o aplicație, ifidie, prin care poți înregistra un anumit mesaj, scris sau video, care să fie publicat pe pagina ta atunci cînd trei prieteni, selectați prealabil, confirmă că ești cît se poate de mort. Simplu ca bună ziua! Necesar? Nu știu! Presupunînd că voi muri la o vîrstă înaintată parcă văd niște bătrînei albiți și gîrboviți care caută să-și țină degetele pe taste suficient de mult ca să transmită mesajul. Ce te faci dacă cei care trebuie să îți confirme moartea, mor înaintea ta? Confirmi tu că confirmanții muriră și alegi alții? Honey, ajută că tu ești cu 10 ani mai tînără, mai eliminăm din riscuri!

Din comunicatul de presă disponibil pe site, afli că cei care au dezvoltat aplicația, compania israeliană (oare de ce nu mă mir, și moartea trebuie controlată, nu?!) Willook sînt specializați în servicii și produse conexe "capsulei timpului", ce-o fi însemnînd și asta! ("Willook is an Israel based startup company that specializes in 'time capsule' services and products. The company is assembled from a team of investors, psychologists, educators and programmers worldwide." Probabil, psihologic și analitic și investițional este foarte oportun să ai un mesaj pregătit! Ei bine, n-am! Nu sînt trendy deloc...

Kuroshio Sea

2012-01-17T18:22:00.002+02:00

Chiar îmi pare rău că nu pot mulțumi acum celei/celui care mi-a arătat prima oară minunea asta de filmuleț sau unde l-am văzut prima oară, pentru că rezervele proprii de lecitină acționează aleatoriu. Dacă vă amintiți voi, spuneți-mi și mie, valabil și dacă l-am mai postat o dată! Asta nu schimbă cu nimic cît este de frumos totul... imagine și muzică! Mi-e frig acum și mă doare în gît dar tot mi-ar plăcea să pot înota în mijlocul viețuitoarelor respective:

In Time

2012-01-16T14:56:00.004+02:00

Parcă nu v-am mai recomandat de mult un film. Ăsta (In Time, sursa foto) l-am văzut ieri, eu am aflat de el pentru că m-a întrebat Carmen cum îl găsește, l-am căutat pentru ea tot pe site-ul ăla cu filme pe care mai bîntui.
Povestea e interesantă: undeva în viitor, oamenii sînt programați să trăiască bine mersi pînă la 25 de ani, aici, stop joc de-a îmbătrînitul, oamenii rămîneau cu aceeași înfățișare (forever young), atît că o dată cu asta pornea și lupta contra-cronometru, fiecare minut trăit în plus se cîștiga prin muncă/furt/jocuri de noroc/cadou, cu un an de grație să te dumirești de unde te-a lovit bomba! Și nici gînd de "Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea..." Asta pînă ce eroul principal (interpretat de Justin Timberlake), ajutat de moștenitoarea unui imperiu al timpului (Amanda Seyfried), nu încearcă să schimbe ordinea lucrurilor, asumîndu-și rolurile de haiduci moderni.
Intrigant subiectul, atunci cînd am citit că este scris și regizat de Andrew Niccol, cel care a scris scenariul pentru Truman Show, mi-am mai explicat niște lucruri. Se pare că A.N. are niște obsesii destul de îndreptățite pentru cum evoluează manipularea, globalizarea și anihilarea individului de către marile corporații.

Off-topic: Astăzi a venit nenea de la Romtelecom să își ia înapoi modem-ul provizoriu cu beculețe albastre și să îl instaleze pe cel de drept. Ce culoare credeți că au beculețele celui nou??? Ați ghicit, nu??? VEEERZIII!!! Și nici măcar nu l-am ales eu, dar a venit cu dedicație, cred!

Pentru a nu știu cîta oară VERDE

2012-01-15T17:07:00.004+02:00

Sînt o ființă care refuză lucrurile super moderne, super high-tech cu super-funcții pentru că nu cred că aș avea nevoie de ele, acum mă voi referi doar la telefoanele mobile, în cazul cărora, cu riscul de a supăra o parte dintre cunoscuții mei, mă uit cu uimire/compătimire/neînțelegere cît sînt de concentrați asupra butoanelor, ecranelor, chiar dacă au o persoană în carne și oase față în față cu ei dar pare mai important/interesant/vital să butoneze tastele.
După această introducere cam lungă, recunosc că am ajuns să scriu despre telefoane, inspirată fiind de postul Alexandrei, apropos de obsesia pentru o anumită culoare, nu spun care!
Atunci cînd mi-am luat actualul telefon, pe punctele de la un abonament (și îl folosesc în altă rețea), am văzut modelul de mai sus și e clar că nu l-am mai lăsat din mînă. Conversația mea cu nenea de la relații cu clienții:
Eu: Gata, am găsit, ăsta îl vreau!
El: Știți, aveți destule puncte, vă puteți lua alt model, mai performant (a se nota că eu știam din cînd în cînd ce model de telefon folosesc, și anume cînd îmi spunea blue-tooth-ul conectat la computer).
Eu: Nu vreau alt model, îl vreau pe ăsta: e Nokia, e verde!
El: Dar, știți, are un spațiu de stocare foarte mic, vreo 12 mb...
Eu: Nu contează! E Nokia, e verde!
El: Și nu îi puteți pune un card de memorie, știți are chiar puțină memorie...
Eu: E Nokia, e verde! Nu mă interesează memoria suplimentară!
El: (cu tristețe și compătimire spre mine)... Bine, atunci, vă fac actele!
Morala fabulei: nu încercați să schimbați ideile puține dar fixe!

Fîl - Fîl

2012-01-13T16:40:00.006+02:00

Se pare că ori nu scriu ori scriu prea mult așa că... a treia găselniță pe ziua de astăzi ar fi întrebarea mea referitor la ce era ieri pe cer... adică stolul imens de zburătoare, ce nu-mi păreau a fi ciori că prea erau sus de tot. În poza din stînga n-am folosit zoom-ul, poate aveți vreo lupă la îndemînă, să vă confirme că pe cer erau niște puncte deplasîndu-se.
În dreapta am încercat și eu și Pixie să surprindem ceva din păsăretul respectiv dar na, greu de tot! Lumină puțină, distanță mare, măcar am oprit mașina pentru asta!

Păreau a se îndrepta spre Nord și nu-mi dau seama dacă asta e o migrație normală sau datorată încălzirii globale, le-o fi fost deja prea cald în Sud? Și ele, păsările călătoare, la fel ca și vietățile marine, afectate de curenții în continuă încălzire, își dau duhul de cald? Nu văd că e ianuarie în calendar și că mie mi-e frig?

Pentru că tot eram cu ochii pe sus după aripi, am rămas cu ei acolo, după ușoarele irizări ale norilor în apus avansat, cu tușe de mov și de roz și de galben și cenușiu și ce mai vreți voi, că era acolo. Mai puțin verdele meu... dar pentru asta e suficient să ajung acasă!

Rach 2

2012-01-13T14:35:00.003+02:00

Recunosc, a fost o vreme în care mă gîndeam că eu și muzica clasică ne vom tolera dar nu ne vom iubi niciodată. Nu mai știu cînd și cum ne-am întîlnit astfel încît să o aud și eu cu adevărat, cînd s-a produs decliclul ce ne-a unit, sigur a fost în perioada pickup-ului și a discurilor Electrecord, sfîrșitul liceului, începutul facultății (habar n-aveam că mai există compania). Atunci am ascultat prima oară Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră al lui Rachmaninov. A fost dragoste la prima ascultare, atunci preferam partea a 2-a, de Adagio Sostenuto, mi se părea culmea lirismului, în timp, am învățat să apreciez întregul concert, cu trecerile lui spectaculoase de la calm la zbucium.
O dată cu evoluția mijloacelor de redare, am căutat o variantă pe CD. Primul l-am primit cadou de la Santino, impresionat că îmi place Rach Due, cum îl numea el, o versiune ușor modificată a concertului, coloană sonoră a unui film de animație, dar a fost foarte bine primit, altă variantă nu aveam pe vremea aceea.
Ulterior, am găsit un CD cu mai multe opere de-ale lui (inclusiv minunatele Rapsodie pe o temă de Paganini sau Simfonia nr. 2), interpretate în principal de Russian State Symphony Orchestra, solist Daniel Petrov. Pentru că la un moment dat pierdusem acest CD (plimbat de multe ori între mine și tatăl copiilor), Honey mi-a cumpărat un altul, anul trecut, din Germania, cu concertele 2 și 3, 2-ul cu Orchestra din Philadelphia, dirijată de Leopold Stokowski și cu nimeni altul decît Rachmaninov la pian.
Oricum, este o altă experiență să îl asculți live, în sala de concerte. Eu am făcut lucrul ăsta de trei ori, toate la filarmonica sibiană, ultima oară ieri seară. Nu știu dacă este pentru că e cea mai recentă variantă dar aseară m-a impresionat cel mai mult, solistul, CSIKY BOLDIZSÁR, trăia altfel muzica, pentru bis a ales tot Rachmaninov, unul dintre Preludii. Mă bucur că Honey mă înțelege că nu mă pot sătura de el (de Rach 2).

Ieri, la pupitrul orchestrei se afla maestrul Petre Sbârcea, era o zi mai specială, aniversarea a 80 de ani, prilej cu care i s-a oferit o diplomă de excelență din partea filarmonicii. Mi-a plăcut nemaipomenit modul în care a acceptat-o, spunînd că în ultima vreme i se oferă tot felul de astfel de recunoașteri ale meritelor sale iar unul dintre amici i-a spus: "Cred că ai ajuns celebru! Cînd vei muri, știi ce va scrie pe frontispiciul casei tale?... DE VÎNZARE!" Anecdotă sau nu, rezumă foarte bine recunoașterea postumă.
Două cuvinte despre partea a doua din programul filarmonicii de aseară, Simfonia nr. 3 a lui Brahms: în afara ultimei părți, unde întrezăreai ceva eroism, nu înțeleg de ce a fost supranumită "Eroica" lui Brahms, prima parte cochetează cu ludicul, apoi ai parte de romantism, nici o legătură cu eroismul lui Beethoven. Am găsit și unul dintre filmele ce au folosit partea a treia în coloana sonoră: Goodbye Again, deși cu siguranță nu de aici îmi era atît de cunoscută. Mai sap!

O moarte definitivă, vă rog!

2012-01-13T12:06:00.004+02:00

De dimineață (așa pe la 10.15, o dimineață mai tîrzie), eu cu Arin și mama respectivă pe marginea patului:
Mama: Ți-am cumpărat o carte. (o pune lîngă pat)
Eu: Ce carte?
Mama: De ce mint copiii...
Eu: Aha, bună treabă!
Arin: De ce nu o carte cu de ce mint adulții? sau de ce mint... (aici nu mai țin minte ce categorie era) sau de ce mint... morții?!
Eu: ???
Arin: Oare dacă ești mort și ajungi în iad... mai mori o dată?
Eu: Cum adică să mai mori o dată?
Arin: Păi așa, că ăia au coasa și cazanele cu flăcări...
Rămîne să meditez la asta, e în ton cu ultimul film de animație văzut, de pe DVD-urile de la Monika, The Corpse Bride (sursa foto), singură, m-am gîndit că nu ar fi chiar potrivit pentru copii. Cu ei am văzut alaltăieri Pisicile aristocrate, ne-a plăcut la nebunie, mie mi-era tare dor să îl revăd, ei l-au văzut în premieră.

Later Edit: se pare că... o dată pe an, iarna, mă apucă asta cu moartea definitivă, e drept că în contexte diferite! Probabil legată și de fobia mea de a fi îngropată de vie, motiv pentru care las scris și tare că vreau să fiu incinerată!!!

Din ciclul: DON'T try this at home!

2012-01-11T20:39:00.005+02:00

Mai mult ca sigur sînt coșmarul oricărei gospodine care se respectă: sînt în urmă cu spălatul vaselor, al aragazului, cu strînsul hainelor... și lista poate continua! A se înțelege faptul că nu regret deloc asta, pur și simplu am alte priorități!

Din seria lucrurilor care mi se întîmplă numai mie, putem adăuga operațiunea Frigiderul. Azi dimineață, trezită eu fiind foarte devreme și totuși "proaspătă" am zis să fac niște lucruri constructive înainte de a relua somnul de frumusețe. Adică să întind rufele și da... să scot frigiderul din priză pentru a se dezgheța (frigiderul a cărui ușă de la congelator stă ori din inerție, ori e lipită cu scotch, adică e pe un fel de mod îngheț continuu). În caz că vă întrebați ce se întîmplă cu calota glaciară ce devine tot mai mică și mai mică, să știți că nu se pierde, se transferă doar în congelatorul meu! Gîndesc eu la acea oră matinală cum că... după ce am dus alimentele în pivniță iar unele le-am scos la temperatura de îngheț de afară, lucrurile sînt sub control, îl pot lăsa cu ușa deschisă iar eu pot merge la nani. Ușor panicată de ideea lacului ce se va forma în bucătărie dar plină de curaj pentru a ignora asta!
La cea de-a treia trezire pe ziua de astăzi (că s-a mai trezit cineva să mă sune să vadă dacă trăiesc) mă deplasez spre bucătărie cu gîndul cafelei deja pregătite și reci la ora aia. Și privesc cu mîndrie cum nu este deloc baltă în bucătărie, pic de apă în fața frigiderului și mă gîndesc, în naivitatea mea... hmmm, ce chestie, cum s-a evaporat ea toată apa aia așa singură! ce minunat, trebuie să mai încerc!
Revelația mea mirabolantă a ținut vreo cinci minute... pînă am observat culoarea ușor schimbată și intensificată a preșurilor din bucătărie! Ridic de unul dintre ele și începe să șiroiască apa... își găsise loc pe sub frigider, în dreapta direct în mop-urile supradimensionate disponibile la fața sau pardoseala locului... aka preșurile mele!
Ce să zic... tot n-a fost tare rău... le-am pus într-un lighean de plastic, le-am băgat direct în mașina de spălat, acum se usucă pe calorifere, măcar nu m-am mai jucat ceasuri întregi cu mopul!
Toată chestia asta mă face să îmi doresc și mai mult și mai mult frigiderul minunăția cîmpului pe pămînt, visez la el de vreo patru luni, îl vedeți în dreapta, îl adooor! Și tot o să mi-l cumpăr, imediat cum stabilesc modalitatea optimă de a împăca bugetul meu cu prețul lui.

I love my Kitties

2012-01-11T11:53:00.005+02:00

V-am mai povestit eu despre minunățiile făcute de Monika din sîrmă, zale, pietre semiprețioase, hîrtie (origami) și mai nou, fimo. Și cum mi-a făcut ea brățara cea frumoasă șah cu verde.

Ei, Monika a înțeles cît sînt eu de dusă după Mica Pisicuță Japoneză și cît sufăr că nu am accesorii la hăinuțele pe care le-am tot achiziționat de prin cele țări. Și pentru că am rugat-o frumos, a meșterit pentru mine setul de lîngă, cu cercei și brățară sau colier, plus surpriza: o pereche de cercei asimetrici, din sîrmă argintie, îi vedeți pe pagina ei, stîngul spune Hello, iar dreptul spune Kitty... și sînt minunați!!! La fel cum e tot setul și nu știu cum să îi mulțumesc mai frumos!
P.S. Ca să nu mai vorbim că Monika mi-a împrumutat DVD-urile ei cu Pisicile aristocrate și cu Doamna și Vagabondul și Parisul Vesel. Mi-era un dor să le revăd... Somebody out there loves me... că îmi trimite astfel de oameni în cale!

De ce nu e bine să guști ingredientele

2012-01-08T22:53:00.004+02:00

Probabil că și la alte feluri de mîncare există riscuri deși n-am poftit la gustat carne sau cartofi cruzi, bine, morcovii pentru supă sînt tentanți, acolo mai curăț unul-doi pentru mine și Radu. Daaar... cînd vine vorba despre tartă (mai sus înainte și după gelatină) ar fi oareșce probleme. Ignorînd amestecul de citrice și cafea cu lapte, că na, mai rămîn după ornat... dacă te pun păcatele să gîndești că ar da bine și vișinele din vișinată deja dă cu virgulă... Pentru că, atunci cînd sînt golite din sticlă nu poți să calculezi exact cîte îți trebuie și... o dată ce sînt în cană, sînt și cu vișinata auxiliară și ce să faci cu ea, că e păcat să o pui înapoi în sticlă... o bei, nu?! Și uite așa apar riscurile majore... că vișinata creație proprie, în ciuda părerii lui GG și a mamei mele că ar fi un siropel, nu e! Mai ales cînd o bei dintr-o dată să eliberezi cana și să strîngi de pe masă. A se nota faptul că este complet contraindicat să mergi ușor amețită să prepari gelatina pentru tartă... se poate lăsa cu camera de gazare... respectiv cu ce am făcut eu azi... că am dat focul la minim să amestec în gelatină și am făcut inhalații de metan... că flacăra s-a stins și a trecut ceva pînă să realizez că ceva e putred în Danemarca și gelatina aia durează prea mult să se îngroașe... am supraviețuit să mă laud cu trăznăile mele!
Morala fabulei: bucătăria este un loc periculos!

Femeia e un lucru complicat!!!

2012-01-05T19:31:00.004+02:00

Asta clar de tot! Nu e de mirare că am relaționat întotdeauna bine cu bărbații (a se nota că prietenele mele bune sînt excepția care confirmă regula). Cum o dai, nu e bine! De exemplu, Honey era îngrijorată astăzi de cum o să mă împart eu în 5 de acum înainte (cu precizarea hotărîtă că "în cei 5 intră și ea". Ca să o împac, mă scapă gura și îi spun că nu m-am putut abține astăzi și i-am luat ceva, același lucru pe care mi l-am luat și mie:

hihi... ce? ce? nu fi rea si zi
EU

neee... vezi tu

reao! sosete? chiloti?

nu pot să cred că ai ghicit din prima

serios????????????????

daaa... antiderapante, să vezi ce sweet sînt

hai ,ma...nu trebuia sa-mi spuuuuuui! reao!!!!!!

phiii... femeie, nicicum nu-i bine

Uite așa... am ieșit eu lupul cel negru și rău din toată povestea asta! Și mă plîng public, na! Și vă arăt și șosetele! :))

Me and My

2012-01-04T12:54:00.002+02:00

Ce e interesant la a avea copii care cresc este că nu încetează să te surprindă cu lucruri care habar n-aveai că există acolo. Luni am ieșit cu prieteni buni, copiii mei și copiii lor, eram ca o mică trupă de asalt, șase adulți și șase copii, închipuiți-vă că majoritatea copiilor fugeau prin Piața Mică după BeyBlade-urile lui Arin... Pentru că micii huni dezlănțuiți trebuiau să mai și alimenteze, ne-am îndreptat spre Max, știam că acolo au loc de joacă pentru copii, astfel încît puteam să povestim și noi în liniște. Au și pian, la ora aceea nu cînta nimeni profesionist așa că, atunci cînd am auzit ceva ce părea a fi armonizat (mai încercaseră și alți copii clapele), m-am dus să văd ce se întîmplă, să mă asigur că nu suferă pianul. Inițial, cînd l-am văzut pe Arin acolo, am vrut să îi spun să nu mai cînte, că nu este voie, dar cînd l-am văzut cît este de concentrat și mi-am dat seama că ce improvizează el acolo sună într-un fel... l-am luat pe Pixie și am stat să îl ascult. A se nota că puștiul n-a luat niciodată lecții de pian și că mama lui este extrem de mîndră. Acum meditez la soluții organizate de a-i încuraja talentul.

De ce nu e bine să faci curățenie

2011-12-31T15:44:00.004+02:00

A se citi cele de mai sus: de ce nu e bine ca eu (subsemnata) să facă curățenie pe/pe lîngă birou! Pentru că, se alege praful din toate bunele intenții. Pentru că... sortînd hîrtiile de păstrat de cele care merg la reciclat am dat peste un mic post-it pe care îmi scrisese Liana, o fostă colegă, un număr de site-uri unde poți vedea filme online. Mi l-a dat acum luni de zile dar a dispărut imediat și miraculos în teancul de hîrtii. Acum a reapărut, inoportun în elanul meu muncitoresc pentru căăă... am zis ia să văd ce filme găsesc... și am tot găsit în ultimele zile... minunata selecție de mai sus, cinci comedii ușoare, tîmpițele și o dramă, exact cînd răsuflasem ușurată că am ajuns la zi cu serialele de pe vplay iar episoadele noi care apar sînt rare așa că nici un pericol de pierdut vremea prea mult în fața computerului. Greșit din nou! Acum nu mai văd episoade de 20 - 40 de minute, acum văd filme de o oră jumate - două! Să facă bine cineva să dezactiveze site-urile de gen, mai ales ăsta! că aici mă uit!

Vreau să știu

2011-12-30T20:45:00.002+02:00

Ieri eram într-o cafenea din Piața Mică la o poveste. La un moment dat intră un individ mai negricios însoțit de ceea ce ar fi trebuit să fie o capră, știți voi, capra cu care se bîntuie pe la noi în perioada Sărbătorilor de iarnă. Avea capul tradițional din lemn și o cuvertură. Oare dacă imprimeul acesteia era cu blană de leopard, capete de tigru și de panteră, se cheamă tot că mergeau cu CAPRA? Sau CAPROTIGRUL, LEOCAPRA SAU CAPROPARDUL? Sau se chema răzbunarea caprei care a înghițit ditamai felinele? Și iar nu era Pixie la datorie să vă arăt minunea...

Sînt mai înaltă

2011-12-29T22:26:00.004+02:00

Știu... am dat bir cu fugiții, nu tu o poveste de Crăciun, nu nimic de aproape o săptămînă! Și acum mă îngrozește să mă apuc să scriu din urmă pentru că sînt prea multe de zis din zilele astea cînd, probabil v-ați dat seama, am fost foooarte prinsă cu alte lucruri. Așa că voi sparge gheața cu ceva de astăzi. V-am mai povestit în repetate rînduri cum merg eu la masaj la Reflexo-Vital, cred că sînt deja patru ani jumate de cînd sînt clientul lor fidel, o dată pe săptămînă.
Am început cu masajul terapeutic, la Iulian. Ei bine, în caz că nu v-am spus deja, masajul ăsta mi-a adus înapoi cei 2 cm înălțime pierduți din cauza tasărilor vertebrale. Adică, a fost foarte bun! Cu toate astea, l-am "trădat" la un moment dat pentru Alin, pentru că îmi plăcea mai mult cum făcea el combinația de masaj terapeutic cu anticelulitic (în poza din stînga îi vedeți pe amîndoi). Zilele astea Alin este în concediu așa că mi-am mutat programările la Iulian. La el l-am trimis ieri și pe soțul unei prietene bune, avea probleme cu spatele... a ieșit de acolo tot un zîmbet: NU MĂ MAI DOOOAAAREEE (respectiv varianta în engleză pentru că el este norvegian), UITE, POT SĂ MĂ MIȘC!
Știam că mă așteaptă o terapie în toată regula, m-am dus pregătită sufletește azi dar Iulian s-a întrecut pe sine: adică mi-a trosnit, aranjat, întins majoritatea părților componente, în ciuda fricii mele exagerate și a văicărelilor de rigoare. Bine, eu mă vait de formă, știu că rezultatul final este unul pozitiv și că spatele meu are nevoie de asta. Daaar, cel mai drăguț a fost cînd mi-a întins picioarele... și trage el de unul, au pocnit articulațiile, trage și de celălalt... după care rămîne studiindu-le: hmmm... dreptul l-am lungit mai mult decît stîngul... trebuie să mai trag o dată! Eu zic: Haaaa??? cum adică??? am un picior mai lung și unul mai scurt??? Stai, că se rezolvă! Mai trage o dată de stîngul... le studiază din nou și e mulțumit: gata, sînt la fel! Eu răsuflu ușurată, îi spun că mă mulțumeam și cu cei 2 cm recîștigați, nu era nevoie să mă "lungească"! Să vă zic că am ajuns acasă și m-am măsurat pe tocul ușii și am 1,63 m? Adică 1 cm în plus față de cei 1,62 uzuali? Phiii... mîine mă măsor din nou, să văd dacă se păstrează efectul elastic!

Cadouri pentru Moș Crăciun

2011-12-23T18:34:00.003+02:00

Sper să nu mă considerați egoistă și insensibilă dar eu nu vreau să dau minunățiile din ceramică făcute de Arin. După peștele făcut cadou Moșului Nicolae, Arin a pregătit cadouri pentru Moș Crăciun, vrea să i le lase și pe mine mă doare inima pentru că îmi plac prea mult, cred că e talentat și le-aș păstra pe toate. Să vedem cum negociem pînă mîine ce să îi dăruiască Moșului.
Deja i-a lăsat acum o săptămînă pe pervaz o scrisoare și alte figurine din ceramică. Dimineața a concluzionat: Moșul a citit scrisoarea (pentru că a găsit-o căzută în cutia de Lego)... dar a "refuzat" cadourile pentru că erau încă în dreptul geamului. Cred că de asta s-a străduit să îi facă altele. Acum îmi decorează camera cu figurine de lemn și cîntă: "Crăciun de coborîș, Crăciun de coborîș, Crăciun de coborîș... cu schi-u-ri-le..." Noroc cu copiii că îmi mai transmit și mie niște spirit... :)

Tura în Natură - the movie

2011-12-21T22:13:00.003+02:00

V-am povestit aici despre ultima tură cu bicicletele de anul ăsta. Azi am văzut pe fațăcarte filmulețul ăsta cu noi, filmat și editat de unii dintre participanți. Eu sînt super încîntată de el, de ilustrația sonoră, de cerul ăla spectaculos și peisajele ce apar în el. Sînt mîndră că am participat și deabia aștept o nouă provocare de genul! Redundant să vă spun: AVEM O ȚARĂ MINUNATĂ!!!

Tot verde, normal

2011-12-21T21:41:00.004+02:00

Ieri, dacă tot eram în pană de căldură, am zis că poate ar fi momentul să fac și eu ceva în casă cu specific pentru că de bradul din cărți nu mă apuc pînă în seara de Ajun, așa mi-am făcut obiceiul și nu vreau să renunț la el.
Ce a ieșit vedeți în stînga, am folosit unul dintre cercurile împletite din ramurile glicinei, crenguțe adunate de pe plajă, globuri de plastic din comerț, globuri din carton reciclat făcute de mine, mărgele de plastic și bețigașe chinezești... adică o amestecătură ce și-a găsit locul în bucătăria mea.
Tot în bucătăria mea și-a găsit locul o sticlă cu sos de soia, proaspăt cumpărată ieri și dărîmată astăzi spectaculos de către subsemnata, adică am gresie ornată cu cioburi, sos și aromă specifice. C-așa-i în tenis!

Ce fac eu de Sărbători

2011-12-20T22:25:00.003+02:00

În cel mai fericit caz, stau la căldurică, îmi fac bradul deja tradițional din cărți, merg la colindat, etc.
Întru-un caz posibil/probabil... caut azil temporar. Unora (cunosc eu un caz) li se strică regulat centrala în perioadele de audit, mie mi s-a stricat cadou de Sărbători. Mama a fost perspicace la faza asta și s-a alarmat de mirosul persistent de gaz de vreo săptămînă încoace iar ieri era de-a dreptul și de-a stîngul îngrozită de flăcările și scînteile ce săreau din ea. Dramatic!
Azi am chemat una bucată coșar care a curățat tot ce a putut. După el a venit nenea care are centrala mea pe răboj, a desfăcut-o, a bibilit-o, a repornit-o și flăcările din ea dansau vesele prin toate părțile, apoi a declarat nușce cazan fisurat și în caz de deces aproape iremediabil, l-a demontat și l-a luat acasă să vadă dacă se mai poate să trec de perioada cu veștile minunate fără șantier în casă. Alternativa imediată este o centrală nouă care va costa la firma pe care o reprezintă nenea servisatorul, nici mai mult nici mai puțin de 2400 lei, exact ce îmi lipsea acum!
Îmi refac rapid programul, copiii batalion disciplinar la mama, că nu i-oi ține în frig, eu la bazin, că și-așa trebuia să îmi spăl părul, am reprogramat turele săptămînale pentru azi. Noroc că am mai intrat o dată la centrala decedată pentru a constata cu groază că am ditamai balta iar din ea curgea apă șiroaie. Sun servisatorul, el zice că probabil nu închid robineții, că probabil îmi curge apa din calorifere, eu zic în gînd OMGF, WTF și alte cuvinte cu F, că dacă îmi curge în spațiul ăla toată apa din instalație, fără sifon de pardoseală și la demisol , Veneția scrie pe mine! După mai multe sfaturi prietenești gen puneți un furtun - n-am cu diametrul ăla, am ori mai mic ori mai mare - puneți o găleată! - nu pot că e la 15 cm de pardoseală, poate o tavă - aaa, puneți o tavă atunci și goliți așa! închid telefonul și rămîne pe mîine. Slavă Domnului, se oprește miraculos apa aia care curgea, am strîns-o pe cea de pe jos și fuga de acasă.
Acum ce credeți că fac? M-am refugiat în demisol, am închis ușa de trecere spre etaj și gătesc de zor: mi-am făcut paste cu sos, am pus să fiarbă ciorba de legume la care visez de mult și mă gîndesc să fac poate și o prăjitură rapidă. Că dacă tot merge focul la aragaz ca să mă încălzesc, păcat să meargă degeaba. Dacă aveți ceva de gătit zilele astea și nu mi se repară centrala pînă atunci, vă invit la mine, facem de mîncare la foc continuu...

Back to Old Friends

2011-12-19T15:29:00.003+02:00

Anunțul din stînga era afișat ieri (de o parte dintre noi, nu de către proprietari) pe ușa Old Friends. Eu m-am încadrat în descriere așa că am avut acces. Cred că trebuia un anumit profil pentru a putea participa la discuțiile despre matematică și inginerie domestică!
Daaar... țin să vă informez că de astăzi, așa cum scrie și acolo, dragul nostru pub, Old Friends (Piața Mică nr. 13) este redeschis pentru toată lumea!

Despre păsărele și alți demoni

2011-12-18T14:51:00.007+02:00

M-am gîndit să vă povestesc și vouă ce m-a impresionat/uimit/bucurat în ultimele zile. Nu vă spun chiar totul, am prostul obicei să mă las mișcată de prea multe lucruri, majoritatea probabil inofensive pentru alții.
Spre exemplu, azi-noapte, după ce am vizitat din nou Cutia, și am aterizat în plină aniversare Vintage, am plecat frumușel cu taxi-ul. N-am sesizat lipsa fundalului sonor decît atunci cînd șoferul m-a întrebat ce muzică prefer. I-am spus că orice, mai puțin manele sau populară. Omul a insistat să afle, i-am detaliat că poate fi clasică, rock, disco, house. Cred că a stat puțin pe gînduri, moment în care eu am remarcat jucăria de pe bord, un mini-laptop, a butonat ceva și tadaaa... muzică instrumentală super mișto. Și cu video-clipul aferent! După piesa asta am mai avut ceva de genul baladă rock... a picat foarte bine pentru liniștirea urechilor mele afectate de volumul boxelor din pub. Impresionant! Cred că era de la firma Pronto.

Astăzi era ultima zi de Art Boutique și am convins-o pe Honey să dăm o tură rapidă pe acolo. Speram să găsesc din nou săpunurile Luthelo. Inițial nu le-am văzut, eram ușor dezamăgită și am verbalizat asta unor cunoștințe. Tanti de la standul unde erau ele a prins din zbor plîngerea mea și m-a condus la locul unde erau de fapt săpunurile, acoperite cu o pînză pentru că încă nu venise tanti producător la stand. Slavă Domnului, o altă tanti expozant știa cum să dea de ea, am aflat prețul produselor și am plecat acasă cu două dintre ele, unul e secret pentru că îl voi face cadou, cel de-al doilea se numește... Păsărica Fericită, la ediția precedentă primisem o mostră gratuită, mi-a plăcut, este un săpun pentru igiena intimă, voi încerca să nu roșesc prea tare gîndindu-mă la comentariile voastre! :)

Nu puteam scrie astăzi fără să pomenesc și fără să vă arăt minunea de nori și de cer, i-am admirat atît de pe bicicletă cît și la pas, bîntuind cu Honey după bruschete și cafea. Timp în care Cora mă aștepta cumințică și singură legată de rastel. Un pic friguț pentru o expediție pe bicicletă, în principal datorită vîntului rece, altfel, ziua a fost superbă!
Și un offtopic: LMA Mr. Lawyer!

Cum slăbesc ghiboluții

2011-12-16T10:10:00.002+02:00

Locul de desfășurare a acțiunii - bazin (Nepun și Olimpia)
Metoda nr. 1: Țopăitul de pe un picior pe altul. În timp ce se efectuează aceasă manevră mai există exercițiul ajutător al lovitului abdomenului cu pumnii (varianta asta am văzut-o la un nene la Neptun, m-a pufnit rîsul sub apă).
Metoda nr. 2: Așezatul grațios al posteriorului pe elementul despărțitor al culoarelor și urmărit prietenul din dotare cum țopăie de pe un picior pe altul. Enervat la culme participantul la trafic de pe culoarul vecin pe motiv de lăsat element despărțitor de unde rezultă loviri repetate ale degetelor de la picioare și blagoslovit de toți sfinții! A se înțelege că participantul la trafic eram eu și pentru că trebuia să țin regulamentar dreapta să avem loc în timp ce înotam, mi-am lovit degetele de cîteva ori de îmi venea să mă pun în fund să plîng!
Metoda nr. 3: Atunci cînd epuizarea de la atîta stat își spune cuvîntul... se merge încolonat la saună unde se povestește cu oarecare vinovăție despre pizza de după!
Metoda nr. 4: Cînd presiunea celor 8 ghiboluți pe același culoar devine prea mare, se înoată agale o lungime de bazin!
Circumstanțe atenuante: poate ghiboluții nu aveau în program să slăbească/poate nu știau să înoate/poate se relaxau pur și simplu în mai multă apă decît cada proprietate personală.
Morala personală: a se evita din toate puterile frecventatul bazinului Olimpia în timpul săptămînii! Cu riscul de a fi nevoită să mergi sîmbăta mai devreme de ora cu care erai obișnuită, că de, sîmbăta asta au program redus!

Nedumeriri de dimineață

2011-12-15T10:46:00.004+02:00

Nu v-am spus cum dimineața, atunci cînd îl duc pe Arin la școală, una dintre îndeletnicirile mele favorite, atît cît îmi permite traficul, este cea de a studia oamenii de pe stradă. Lucrul ăsta era și mai ușor cînd alegeam să îl duc cu autobuzul, de cînd a venit frigul, prefer totuși mașina. Îmi place să analizez cum sînt îmbrăcați, să mă întreb ce o fi în mintea lor. Atunci cînd nu se putea face decît ilegal stînga din Șagunei spre Mitropoliei (lucru pe care, recunosc, îl mai făceam în unele dimineți grăbite), mergeam pe Tribunei, era o tanti pe care o vedeam constant pe trotuar, grăbindu-se la serviciu, îi vedeam schimbările de coafură, de îmbrăcăminte, încercam să văd în ce stare de spirit era după culorile abordate sau după mimica feței (sursa foto).

Cînd îl duceam cu autobuzul pe Arin, toamna asta, în drumul meu să iau autobuzul spre casă, am întîlnit de cîteva ori două prezențe feminine, două eleve de liceu, dressed to kill, dacă pot spune așa. Nu erau stilul vampă dar erau niște chestii diafane și fashion victim, chiar îmi făcea plăcere să le văd. E tare interesant stilul vestimentar abordat de liceence, de studente, cred că este vîrsta experimentelor și a îndrăznelii în domeniu. Ceea ce mă face oarecum nostalgică și îmi aduce aminte de mine în liceu, perioada în care, tatăl meu fiind miop, cu dioptrii mari, nu mă vedea pe stradă dacă nu avea ochelarii, îmi spunea că, atunci cînd trebuia să ne întîlnim în oraș și nu avea ochelarii la el se uita după ce era mai ciudat în peisaj și chestia aia era invevitabil fică-sa!
Și, ca să aduc o justificare suplimentară titlului, mă întreb cum și de ce era doar în tricou cu mînecă scurtă un tip astăzi de dimineață pe stradă. 17 - 18 ani, pantofi sport, blugi, tricou mov, freză oarecum punk și un fel de servietă în mînă. L-am urmărit din mașină de pe Mitropoliei pînă pe Alba Iulia. O fi pierdut un pariu, o fi fost călit în Alaska, habar n-am!

Dar din Dar...

2011-12-14T09:53:00.005+02:00

Am primit eu zilele astea! Luni am aflat, ieri am fost prinsă cu tot soiul de activități omorîtoare de brațe așa că nu am mai avut energia să mă laud cu asta.

De ceva vreme, citesc o parte dintre peripețiile Prințesei Urbane, i-am descoperit blog-ul datorită lui Mari, am rămas să citesc posturile actuale sau cele de acum cîțiva ani. Săptămîna trecută nu m-am putut abține să nu comentez la un post-concurs. Pentru că era vorba despre ceva ce chiar îmi doream și găseam că ar completa frumos plimbările mele cu bicicleta pe coclauri: un mp3 player! Nu am cîștigat unul dintre cele trei oferite acolo dar una dintre cititoarele blog-ului, Alexandra, a rezonat la motivul pentru care îmi doream micul gadget așa că a decis să îmi ofere ea unul, îl voi primi săptămîna viitoare și sînt super încîntată de acest cadou, pentru care îi mulțumesc încă o dată! Îmi permit să o citez: "S-a potrivit, în spiritul Crăciunului, cadoul revine unei Cristine. Nici că se putea mai frumos." Să vă mai spun oare cît sînt de încîntată că descopăr astfel de oameni? Care întind o mînă de undeva, dintr-un spațiu virtual, cu atîta firesc?

Fata cu tatuaj

2011-12-12T15:24:00.007+02:00

Țin să precizez de la început că îmi plac în general tatuajele (evident, unele dintre ele, nu) și că mi-aș face unul dacă aș fi ferm convinsă că eu și cu mine ne vom înțelege pe tema asta și peste mai mulți nedefiniți ani, respectiv că pielea pe care ar putea fi executat nu va arăta ca o armonică pictată.
Trecînd peste acest aspect personal, să vă spun de ce m-au apucat considerațiile de valoare pe tema asta. Pentru că astăzi, venind cu Arin de la școală, m-am frecat de două ori la ochi în mașină, să văd dacă văd bine spatele dezgolit două palme al unei tanti pe bicicletă, ce avea un tatuaj în genul celui din fotografia din dreapta, luată de aici. Avea pantaloni lungi, speciali pentru ciclism și o geacă scurtă ce părea călduroasă dar de ce era atît de dezgolită pe "canicula" de afară nu pot să pricep și pace. Probabil stă mai bine decît mine la capitolul izolare termică sau structură osoasă în dotare.

Nici pe Răzvan nu l-am priceput duminica trecută, în tura de biță, că și lui i se ridica geaca în zona aia și chiar îi cîntam Fata cu tatuaj de la Proconsul, una dintre melodiile mele preferate de pe albumele lor. Iar pe nenea care și-a tatuat ce e în dreapta, mi-e chiar imposibil să îl înțeleg (am găsit fotografia asta cînd căutam o ilustrație foto pentru post, pentru că nu îl aveam pe Pixie cu mine ca să o pot imortaliza pe tanti). Săraca poveste... ce s-a ales de piticii din ea...

Proconsul - Fata cu tatuaj

Asculta mai multe audio diverse

Cafeaua de duminică cu Romtelecom-ul

2011-12-12T10:16:00.003+02:00

Din cauza unei jucării de genul celei din stînga subsemnata a stat fără net vreo 48 de ore! Muuult după standardele mele!
Totul a început săptămîna trecută, atunci cînd am fost să achit factura Romtelecom, furnizorul meu pentru telefonie și internet. Și m-am trezit că e cu aproximativ 30 de lei mai mult ca de obicei, în condițiile în care eu nu făcusem cascadorii în plus. Întreb de ce și tanti îmi zice foarte senină: aaa, păi v-a expirat contractul cu noi și v-am facturat la tariful de listă... care o fi ăla! Mă gîndesc, la naiba, nu puteați anunța?, gîndesc din nou... și dacă ați fi vrut să mă sunați să îmi spuneți asta, cel mai probabil nu răspundea nimeni pentru că fixul este ori scos din priză ori nu răspund eu că în ultima vreme mă sună tot soiul de lume să îmi vîndă cîte ceva. Totuși nu înțeleg de ce nu îl puteau lăsa în continuare în condițiile precedente, așa cum se întîmplă la telefonia mobilă, unde contractul se prelungește de facto...

Aceasta fiind situația îmi sun mama respectivă să o rog să meargă să facă un nou contract, abonamentul fiind pe numele ei, iau și un pliant și îi încercui oferta pe care o doream, ea se duce și pentru mine lucrurile păreau a fi aranjate.
Asta pînă vineri cînd... nema internet pe țeavă! Sun la relații cu clienții, zăluda de acolo îmi spune că au o avarie în zona mea, că se lucrează și să stau liniștită că se rezolvă (asta era vineri la prînz). Sîmbătă pe la 5 după amiaza, în continuare fără net, sun din nou, acum vorbesc cu un nene care îmi servește și el textul cu avaria, eu îi zic că a naibii avarie cît mai durează?! În fine, păstrez un ton relativ amabil. După un sfert de oră mă sună alt nene să mă întrebe dacă am raportat un defect, da, nenea, de vreo două ori, stabilim că vine a doua zi, adică duminica, să rezolve. Între 12 și 14. Oookkk!
Duminică, mă trezește pe la 10 fără, că poate să treacă într-o jumătate de oră. Na, fir-ar, sînt în pijama dar ce nu face omul pentru net! Vine omul, amabil, începe să butoneze, se uită la modem-ul meu vechi, ca ăla din imagine, mă tot întreabă dacă nu am și altul, eu susțin sus și tare că nu, că ăla e unicul și singurul de ani de zile, îmi schimbă omul jucăria cu una mai mare, albă și cu beculețe albastre, noaptea e atmosferă disco la mine! Începe să îmi facă actele de predare-primire cînd îmi scapă porumbelul că mama a încheiat contractul... la care îi pică și lui fisa: n-o puteți întreba dacă nu a primit un modem nou la încheierea contractului? Că din cauza asta nu vă mergea, că modemul vechi nu e compatibil cu viteza nouă... bla, bla. O sun pe mama, mama senină: da, e la mine! Ooofff, și l-am mai pus și pe nenea pe drumuri, ca să nu mai vorbim că eu stau fără net de două zile!
Oricum, după ce ne-am băut cafeaua de dimineață împreună, nenea a fost tare amabil și mi-a lăsat provizoriu jucăria nouă instalată, să nu mă lase fără net din nou și va trece azi sau mîine să facem schimbul! Așa că, încet încet, lucrurile vor reveni la normal, respectiv cu mine activă virtual! (copyright titlu: C.C.)

Arachnidus Captivus

2011-12-07T00:21:00.000+02:00

Ieri seară, de lene, decid să folosesc toaleta copiilor (care din motive ce țin de legile lui Murphy este la același nivel cu dormitorul meu, a mea este la etaj). Cînd colo, ce să vezi: una bucată pahar pe jos întors cu fundul în sus. Zic WTH?! și iau paharul! Sub el... un păianjen! Și hop... paharul la loc! A trebuit să îl văd ca să îmi aduc aminte că, în urmă cu cîteva ceasuri Arin striga după mine de la baie să îi duc o foaie. L-am întrebat la ce îi trebuie și el mi-a zis că pentru a prinde un păianjen să îl scoată afară (piciu' evită eutanasierea necuvîntătoarelor). Eu i-am zis să lase păianjenul și să se spele pe dinți. În mintea mea, subiectul era închis. Se pare că el a găsit o soluție intermediară! Acum stau și meditez ce să fac cu el. Paharul e tot acolo, normal!

Litera stacojie

2011-12-06T21:01:00.007+02:00

Mai țineți minte filmul ăsta cu Demi Moore, cînd eroina a fost stigmatizată și alungată pentru nușce păcat capital (The Scarlet Letter)? Sau jucătorii "antrenați" de prin cazinouri, care la un moment dat au interdicție? Eh, începînd de astăzi, cred că eu și Honey, plus copiii mei aferenți, plus copiii copiilor lor avem interdicție la bowling pe o rază de 100 de km (cel puțin!)

Și totul începuse idilic: eu și ideea mea de a-i duce pe copii să dea după popice, așa, ca de Moș Nicolae, în locul mașinuțelor din centru, că știu că le place și mi se pare și mai economic, acolo e 7 lei fisa de 3 minute, pentru amîndoi 14, aici am plătit 40 de lei ora și am jucat toți patru. Pentru că nu am citit bine afișul ce anunța redeschiderea sălii de la fostul Bulevard, am aterizat toți patru pe Faurului, loc în care mai fusesem să ne rupem în figuri (eu, Honey, Doru și Andreea) cu o ocazie precedentă.
Ne încălțăm, ne pregătim și: Let's bowl! Cu șanse inegale, e drept! Nenea responsabil cu pista m-a întrebat dacă vreau să le ridice gărdulețul copiilor, am bănuit că e ceva care ține bila pe pistă așa că am zis că da. În condițiile astea, bilele copiilor mergeau în zig-zag, diagonala, sfoară... și tot dărîmau popice. Bilele mele și ale lui Honey, e drept că mai mult ale mele, aterizau "perfect" și delicat... în șanț!
Prima gafă: Honey nușce învîrte că dă drumul la bilă moment în care sesizăm dezastrul: nu se ridicase încă plăcuța pe care scrie mare STOP, așa că... dă cu bila în plăcuță, o ia razna sistemul, dă de două ori apoi nu mai ridică sistemul ăla popicele, nenea merge în spate, ne dă o pistă nouă, că prima era dezafectată.
Arin se arunca cu tot cu bilă pe pistă, Radu îi dădea drumul din mînă ca unui ciocan pneumatic, plus că zici că era la aruncat greutăți pe acolo.
Gafa majoră 2: subsemnata nușce învîrte că dă drumul la bilă, cu putere (a se nota că eu aruncam bila aia cu o viteză de 20 - 24 km/h, adică cel mai tare dintre cei patru mușchetari la datorie)... în plăcuța pe care scria în continuare mare STOP. Bila se șochează și rămîne cuminte în capătul pistei, lîngă popice. Stejar extremă urgență, mă gîndeam OMGF, am stricat și pista asta! Merge nenea frumos pe interval, împinge ușurel bila acolo și continuăm să jucăm, asta nu se mai blocase.
După nici cinci minute, Arin scapă bila în gărduleț (asta pentru că luase una prea grea, din teribilism), bila rămîne aproape de locul de aruncare, eu ce mă gîndesc (adică nu gîndesc nimic, acționez direct), cu Pixie în mînă, țuști pe pistă după bilă! Moment în care... uuuaaaiii, ce naiba alunecă asta așa, încep să îmi fugă picioarele în toate direcțiile, Bambie reloaded, reușesc să mă echilibrez și să mă extrag de acolo cu tot cu bilă. Vine un alt nene paznic și începe să îmi spună că nu am voie pe pistă, că aia e dată cu ulei, că dacă pățeam ceva ei erau responsabili și altele de genul, eu în poziția ghiocel.
Honey deja șoptea în barbă: I think we've been black-listed... Eu îi zic că sînt convinsă de asta dar continuăm să jucăm, Arin mai pălește o bilă în gărduleț, pe asta am lăsat-o acolo, să vină nenea să o recupereze, îmi învățasem lecția!
Și uite așa, cu chiu cu vai, cu o victorie răsunătoare a copiilor (datorată gărdulețului, firește), s-a dus ora noastră de bowling! Cred că data viitoare mergem la altă sală, mai avem două opțiuni de epuizat, asta dacă nu ne refuză ăia direct de la intrare!
Later Edit: Impresii în oglindă, adică cum a văzut Honey seara, aici.

Să fie ultima tură pe anul ăsta?

2011-12-06T09:16:00.009+02:00

Am avut o toamnă ca o iarnă și acum avem o iarnă ce începe ca o toamnă. Văzînd cum e afară nu pot decît să mă bucur și mai mult de vremea pe care am prins-o duminică, în tura cu bicicletele. A fost soare și cald, cu toate că am cam strîmbat din nas din cauza faptului că a fost 90% off-road (asta pentru că nenea doctorul mi-a zis astă-vară să renunț la off-road și la zumba dacă țin la coloana mea), dar m-am bucurat din plin de mersul prin pădure, sau pe cîmp. Am mai făcut și push-bike, acolo unde se urca sau se cobora prea abrupt (eu nefiind un mare fan coborîri, mai ales pe nisip și pietriș, prefer să urc).
Expediția au organizat-o cei de la Tura în natură, pe mine m-a chemat Cristi, nu știa să îmi spună exact traseul, mi-a trimis o hartă google cu el, părea în regulă. Ne-am întîlnit la stadion și, pentru mine au început surprizele: nici vorbă să o luăm pe pista de bicicliști, am mers inclusiv prin Subarin pe poteci, am ieșit în Valea Aurie pe aleea care duce la zoo și de acolo, la deal, prin pădure, spre Poplaca. Nu știu exact ce fermă/bază/așezare e în pădure, cert este că mi-a țîțîit tare fundul cînd ne-au atacat cîinii de acolo! Mulți! Mari! Dar și noi eram mulți, mari (vreo 20, pînă la urmă am numărat 23, asta după ce ne-au mai ajuns încă cîțiva), așa că s-au mulțumit să ne latre.
Din seria, să ne cunoaștem județul, am descoperit cu ocazia asta cătunul Trăinei, aparține de Poplaca, mare mister din ce trăiesc oamenii ăia dar cătunul avea farmecul lui, le-am dat dreptate băieților, care ziceau că sîntem ca la Muzeul Satului, fără a mai plăti biletul de intrare. La fel, trebuie să îi citez și cu: "Avem o țară minunată, păcat că e populată!"
Din Trăinei am coborît în Poplaca, eu mai încet, băieții în mare viteză! Aici am ratat consultațiile oftalmologice gratuite oferite în biserică dar m-am energizat cu un baton cu cioco, numai bun pentru a sprinta pe asfaltul proaspăt turnat al drumului Poplaca - Gura Rîului. A fost super-relaxant să prind viteză, după atîta zdranga-zdranga pe coclauri. Acolo pozam fericită, cu cerul ăla minunat în spate! N-a ținut mult bucuria pentru că am abandonat asfaltul pentru un drum lateral de pămînt ce ne-a dus în Cristian, 500 de metri de asfalt și iarăși drum de țară, peste cîmp, și printr-o pădurice, spre Turnișor.
Eu eram tare curioasă să descopăr drumul Cristian - Turnișor peste cîmp, făcusem o bucată din el împreună cu copiii, pe biciclete, am abandonat cînd am dat de cîini, în apropierea unei ferme, noi am întors de cum i-am auzit, adică de la o distanță de siguranță, nu i-am văzut. Acum mă felicit din toată inima că am făcut așa pentru că am trecut cu toată trupa exact pe lîngă ferma aia și m-am îngrozit din nou, erau niște namile de cîini și foarte mulți, normal că și ăștia au sărit la noi, și că eu m-am refugiat în mijlocul grupului, i-am plasat spray-ul meu cu piper unui tip, că mi-era frică și să folosesc ăla. Nu știu ce fac oamenii ăia acolo dar zici că nimerisem între animalele lui Orwell: am văzut cai, măgari, ponei, oi, gîște, cîini, evident (poza e făcută de Cristi, că eu nu îndrăzneam să mă dau jos de pe bicicletă să îl caut pe Pixie în rucsac)... într-un final a catadicsit și unul dintre stăpînii locului să le zică două vorbe cîinilor care ne flancau!
Una peste alta, o duminică minunată! Și o zi de luni la masaj cu au-au-au, umerii și genunchii mei și cu Alin care speră să țină vremea urîtă, să nu mai fac din astea!

Donez

2011-12-05T22:48:00.004+02:00

Una bucată pește din lut, specie neidentificată, realizat de Arin la cercul de ceramică, folosibil pentru creioane sau lumînări subțiri. Arin i l-a lăsat lui Moș Nicolae cadou pe scări, lîngă ghetuțele lustruite și a trebuit să îl fac "dispărut". Săgeata indica locul în care se afla peștele, eu i-am schimbat locația pentru fotografie. Cu părere de rău, pentru că îmi place și l-aș fi păstrat, dar acum... dacă îl ia Moșul... ce pot să fac?! Oare o fi dezlegare la pește? Lăsați un mesaj dacă sînteți interesați!

OBI Christmas

2011-12-05T09:57:00.003+02:00

M-am obișnuit să ilustrez postările cu cîte una-două-zece fotografii. De asta, parcă eram legată la mîini atunci cînd nu am mai putut descărca cadrele luate cu Pixie. Știu, v-am spus deja că sîmbătă mi-am cumpărat cititor de carduri dar tot sînt în urmă cu povestitul isprăvilor recente.

Vineri, am fost în mare pericol să ader la cultul Adelei. Asta pentru că, mergînd la Obi să îmi iau un ferăstrău nou (pe care l-am probat pe butucii de decor, că de, face bine să-ți fie vechi prieten directorul magazinului), în formație de cîte cinci, doi adulți și trei copii, ne-am cam pierdut în Wonderland, adică sectorul din magazin dedicat decorațiunilor de Crăciun! După bătaia cu pămătufurile prin raionul cu produse de curățenie, copiii au intrat frenetici în mulțimea de globulețe (unele dintre ele transparente, cu Moș Crăciun sau reni sau îngerași înăuntru), căsuțe, pitici, cizmulițe și căciulițe. Și noi pe lîngă ei! Nu știu dacă există ceva cu care să vreți să vă decorați casa de Sărbători și să nu fie acolo! Prețurile sînt în regulă, dacă nu mi-aș fi impus un buget în perioada asta, aș fi plecat cu coșul plin. N-am putut rezista să nu-mi iau un mic îngeraș din ceramică și o folie cu fulgi argintii de lipit pe geam. Întrucît presimt noi vizite la OBI, pînă de Crăciun, parcă văd că ăsta este doar începutul...

Short news

2011-12-03T23:57:00.002+02:00

Mi-am cumpărat astăzi cititor de carduri, pot răsufla ușurată, am cu ce să descarc pozele făcute cu Pixie. Detalii, cel mai probabil mîine. Noapte bună! Un ceai, anyone? :)

Prea tîrziu

2011-12-02T16:52:00.004+02:00

Se pare că, mie plăcîndu-mi muzica, de diferite genuri, lucrul ăsta nu i-a ocolit pe copiii mei. În prezent, am un playlist pe windows media player, cu cîteva piese pe care le ascult mai frecvent. Nu intru în detalii, eram în bucătărie iar din camera mea se auzea Justin Timberlake cu Apologize. Arin intră în bucătărie fredonînd melodia. Ce mă gîndesc eu, hai să profit ca să îl învăț două-trei cuvinte în engleză:
Eu: Arin, știi ce înseamnă too late?
Arin: Nu
Eu: Prea tîrziu! Iar apologize înseamnă a-ți cere scuze... adică nenea spune acolo că e prea tîrziu pentru a-ți cere scuze!
Arin: Nu prea înțeleg.
Eu: Păi se întîmplă cîteodată, cînd doi oameni se despart, să fie prea tîrziu pentru scuze.
Arin: (meditează)... aaa, cred că știu! Cum îl cheamă pe scriitorul ăla care a scris multe cărți? Aaa... Eminescu! Știi, Mihai o iubea pe o femeie și ea îl iubea pe el. Atît că ea era căsătorită cu un om bogat și Mihai s-a gîndit că e mai bine ca ea să aibă de toate. Și apoi Eminescu a murit și ea s-a gîndit că degeaba avea bani! Am înțeles, tot asta e! Era prea tîrziu pentru scuze!
Eu: după ce am rămas interzisă de ce povestește... unde ai învățat asta, Arin, la școală?
Arin: Da, mama, la școală!
Eu: Bine, Arin, pe femeie o chema Veronica Micle, știi?
Arin: Da, mama, așa e!
Și eu care mă plîngeam că li se predă Scrisoarea III în clasa a III-a...

Lucruri care mă doare...

2011-12-02T08:49:00.004+02:00

1. Eu și centrala mea nu ne înțelegem deloc. Underwater NOT love!!! Altfel nu înțeleg de ce îmi sabotează majoritatea puținelor dăți în care aș vrea și eu o baie fierbinte în locul obișnuitelor dușuri. Miercuri, pregătiri de karaoke în Oldies,... ar fi mers o baie relaxantă! Merg, dau drumul la apă... călduță, o las să mai curgă... nimic! Ok, încercăm mai tîrziu! Mai tîrziu, aceleași gesturi... aha, parcă e fierbinte, gata asta e! îi pun dopul, revin după ce s-a strîns apa, n-o mai încerc și intru direct... Aaaaa... cred că puteam da la copcă în apa aia! Renunț la baie, fac un duș... și ăla chinuit, cu apă călduță, m-am încăpățînat să stau cam mult sub el în speranța că va veni și apă fierbinte, țeapă! Singurul rezultat a fost mini-iazul din baie că de... nu am perdea la duș pe motive de design iar sifonul de pardoseală a fost compromis de către cei care au pus gresia. Noroc cu lălăiala de după, mi-a mai trecut frustrarea, acum îmi dau seama că la asta a contribuit și ceva din binecuvîntările și zen-ul Alexandrei!
2. Am călcat ieri pe mufa cablului de descărcat pozele al lui Pixie!!! Și nu mai funcționează! Și doooaaareee!!! Cel puțin pînă găsesc unul nou de cumpărat! Recunosc, mi-am meritat-o! Îl luasem pe Pixie să fac poze sosului cu cîrnați și pastelor gătite ieri seară (că de, plecasem la cumpărături fără portmoneu după mine, așa că două zile a trebuit să mă descurc să mănînc ce aveam prin frigider), în încercarea de a-i face poftă și boicota puțin postul lui Honey! Și cînd m-am întors în cameră, am călcat pe cablu... ooofff! Chestie cu atît mai frustrantă cu cît ieri am avut o super ședință foto în Pardon Cafe, cu Doru și Honey, am testat opțiunile de culoare sepia și cian, ne-am prostit exemplar și eu nu pot descărca pozele și stresa cu ele publicul de pe fațăcarte! Va trebui să mai mergem acolo, intuiția mea a fost bună legată de cafeneaua respectivă, e super atmosfera și decorul! Cînd am cablu, vă mai arăt ce și cum!

Aseară mi-am luat...

2011-11-30T11:21:00.003+02:00

... BRĂȚARĂ, hey, ha, șaidilidida... Nu mai știu dacă respectivul cîntec popular menționa și brățara dar eu sînt tare mîndră de noua mea achiziție, făcută special pentru mine cu verde de către Monika. Văzusem la ea pe blog varianta cu sîrmă vișinie, mi-a plăcut foarte mult iar atunci cînd mi-a spus că o poate face și pe verde am fost super încîntată!

Se asortează foarte bine cu inelul meu cu fluturaș, cumpărat anul ăsta din Ouranoupoli. Nu mi-a venit ideea aseară, cînd m-a vizitat Monika (la mine la țară unde din nou e iarnă), să o întreb dacă nu îmi face și niște cercei fluturași... daaar, lucrez la asta. :)

Un veac de la divorț

2011-11-29T10:54:00.003+02:00

Date de ansamblu: copiii mei au conturi la o anumită bancă, ea numită Raiffeisen (să-i fac puțină reclamă că nu degeaba a cîștigat Radu 500 lei atunci cînd i-am înființat contul). Ieri mă sună Andrei (de la Raiffeisen, firește), avea nevoie de o copie scanată sau pe fax după sentința de divorț (schimbasem de curînd produsul de economisire). Îi spun că n-am scanner, n-am fax dar am Pixie așa că i-o voi fotografia să i-o trimit pe mail. Pentru că Pixie face poze de 5 - 6 mb pe setările actuale, a trebuit să le prelucrez ulterior în picasa, să le fac mai mici.
Ocazie cu care am ajuns să mă uit și peste ce scria acolo (recunosc nu am făcut lectură obligatorie cu ea). Șiiii... ce văd: șoc și groază în primul paragraf de pe cea de-a doua pagină, ceva de genul "Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... " Adică ori vreau ori nu vreau să rămîn la numele respectiv! De parcă asta n-ar fi fost de ajuns... cum adicăăă să revin la numele de BUMBU? Că neam de neamul meu n-a avut asemenea nume de familie!
Pentru că ieri nu am avut timp să mă vait în public mă apucasem de asta astăzi, moment în care mă gîndesc să mă uit peste tot textul sentinței respective (a se nota că o mai schimbasem o dată pe motiv de varză totală în date) și ajung la numele copiilor și rîd și rîd și o sun pe Honey și rîdem împreună (de la ea e sugestia titlului): dacă n-ați știut/auzit încă... numele copiilor mei sînt: Radu șiiii... ARIN-ION CLOȚAN ALEXANDRU ANTONIO... reedităm veacul de singurătate al lui Marquez... în plină glorie!
Trăiesc un sentiment acut de depersonalizare... să facă cineva ceva!

Am zis!

LMA, Pinguinului!!!!!

2011-11-27T11:44:00.002+02:00

Dap, astăzi face nouă ani! Undeva pe la 22.30, exact în ziua pe care o calulasem eu cum că ar fi cazul! Chiar a fost drăguț că îl vizitasem cu o zi înainte la serviciu pe tatăl respectiv și șeful lui m-a întrebat ce naiba caut pe drum și la volan? Și cînd nasc? I-am răspuns senin: mîine! Și așa a și fost! Cred că dacă mă încăpățînam conduceam singură mașina pînă la spital... așa, am chemat un taxi, m-a zgîlțîit nenea ăla de îmi doream să fi ascultat de instinctele mele și să iau mașina. În fine, poate o să povestesc altădată mai multe pe tema asta.
Deocamdată doar La Mulți Ani! puiului meu!

Mă încăpățînez să supraviețuiesc!

2011-11-25T09:13:00.001+02:00

Nu e un secret cît pot fi de împiedicată, cum mi se întîmplă numai mie o grămadă de lucruri mai mult sau mai puțin dureroase, cărora le-am cam pierdut șirul. Și totuși, pentru că am "pile" acolo sus, încă sînt bipedă și circulînd.

E drept că isprăvile mele se lasă în cel mai bun caz cu vînătăi, acum am una pe gamba stîngă, de vreo 5/3 cm, habar n-am cînd mi-am făcut-o. Pentru arhivă: dacă voi avea o vînătaie și pe șoldul drept e de la o masă din terasă, am și martori, ieri m-am lovit. Și dacă îmi cade unghia de la degetul mic de la mîna dreaptă e tot de ieri, ceva legat de niște cuie și un clește! Asta după ce mi-a trecut vînătaia de sub genunchi, am scăpat ieftin de la întîlnirea cu lama unui topor... :))
Dar... sînt mîndră că am supraviețuit aseară posibilității de a-mi face freza la 220. Datele problemei: una bucată veioză cu picior de marmură, lipită din nebănuite motive de acum doi ani de sticla comodei, un pahar la fel de lipit, o pilă de unghii, un cuțit, un tocător. Adică subsemnata se apucase să șteargă sticla aia, s-a gîndit ia să încercăm să vedem dacă se desprinde paharul de sticlă... uimitor, a mers! Raționamentul numărul doi a fost că acum ar trebui să se desprindă și veioza... așa că am încercat inițial fără ajutoare... eforturile mele au fost zadarnice, dacă nu luăm în considerare jocul de lumini obținut, se pare că totuși mergea, zdrăngănelile mele refăceau contactul firelor neizolate de la întrerupător. Gîndindu-mă că n-ar fi tocmai ok să continui cu întrerupătorul în poziția pornit am luat o cîrpă și cu ea pe mînă, l-am schimbat. Aș fi scos-o și din priză dar, pentru că am făcut un lucru temeinic, priza era în spatele comodei mari, grele, plină de tot felul de cărți și obiecte casabile așa că, pînă fac bradul din cărți sau pînă găsesc un binevoitor (nu sclav, că mi-a explicat Călin că ăia nu au putere de decizie personală și nici fraier, că nu e frumos să îi spun așa) să o mute, pauză scos veioza din priză.
Următoarea sclipire de inspirație a fost să încerc să o desprind cu o pilă de unghii, n-a mers! În concluzie, am apelat la artileria grea: am luat un cuțit și, pentru că mi-era frig să iau ciocanul de afară din atelier, am folosit pe post de, ce am avut la îndemînă... adică un tocător! Na... în timp ce dădeam cu tocătorul în cuțitul înfipt sub piciorul veiozei (și o dată în sticla comodei), mă rugam să nu nimeresc cu el vreunul din firele electrice de dedesubt! N-am făcut-o șiiii... am reușit și să desprind veioza de acolo... sînt tare mîndră de mine!
Nu sînt la fel de mîndră de faptul că am luat apoi soluția de geamuri să spăl sticla cu ea... bineînțeles că nu mai pulveriza așa că i-am scos accesoriul ăla de pulverizat și am pus direct pe cîrpă, sticla am lăsat-o fără capac pe podea... Ce s-a întîmplat în secunda trei? Am dat cu piciorul peste sticlă așa că am un sfert din podeaua sufrageriei spălată cu soluție de geamuri... I'm that good, I know! Daaar... încă în viață... :))

Copiii și sexul

2011-11-24T07:45:00.001+02:00

Cred că am citit cartea asta mult prea devreme în existența mea de mamă, pentru că, deși la momentul ăla am zis Evrika, știu ce să fac, între timp am uitat cu desăvîrșire. Așa că, va fi din nou pe noptiera mea, lectură obligatorie!
Nu sînt una dintre mamele alea cu barza și albinuțele și cocoșel și păsărică. În vremea în care le citeam copiilor înainte de culcare din enciclopedia lor (asta era acum vreo trei ani), atunci cînd mi-au cerut să le citesc capitolul Fecundația (ei alegeau ce îi interesează), nu am sărit peste nici unul dintre termenii științifici de acolo. După asta am trecut la submarine, că de, probabil n-a fost atît de amuzant pe cît se așteptau ei. La baie, i-am învățat să se spele la Penis și nu la alte apelative din regnul animal. Am încercat să le răspund cît mai pe înțelesul lor și fără a denatura realitatea atunci cînd, mai ales Arin, a venit cu tot soiul de întrebări. Mă gîndesc că și le pune și Radu dar el evită să mă întrebe direct.
Toată introducerea asta vine cumva în completarea experienței de ieri, cînd i-am dus la prima lor piesă de teatru pentru adulți. Le-a plăcut foarte mult, au rîs, e drept că sînt destule aluzii sexuale (poate mai puține decît îmi era mie frică) și îl pregătisem oarecum pe Arin pentru asta dîndu-i cîteva detalii despre acțiunea piesei. La cîteva scene și-a pus mînuțele în fața ochilor sau s-a întors către mine, era rușinat, dar la sfîrșit mi-a spus că a fost grozav și că vrea să mergem din nou la teatru. Asta mă face să cred că am procedat bine că i-am dus: 1. pentru că primul lor contact cu scena a fost unul pozitiv și amuzant așa că vor reveni cu plăcere; 2. pentru că, au asistat la scenele și dialogurile respective cu mine și mama alături, așa că zic eu că s-au simțit apărați de eventuala agresiune vizual/verbală și pot eventual să fie încrezători să ceară lămuriri.
Referitor la ce/cît/cum le arătăm copiilor nu cred că există rețete perfecte. Știu că nu i-aș fi dus să vadă Singur acasă - o tragedie românească, documentarul difuzat în cadrul Festivalului Astra, în care urmăream poveștile a trei copii ce au ales să se spînzure pentru că unul sau amîndoi părinții au plecat să lucreze în străinătate. Trei cazuri din cele poate cîteva zeci existente la noi în țară. Și totuși în sală, la filmul ăsta, erau doi copii de vîrsta lui Arin. Care sigur au rămas cu multe întrebări despre copiii ăia din film, de vîrsta lor, care au ales din motive neînțelese pentru ei să își pună ștreangul de gît. Nu știu dacă e cea mai potrivită experiență pentru un copil, mai ales că tatăl unuia dintre băieții din film povestea că acesta fusese de față la coborîrea din ștreang a unui alt tînăr din sat, sinucigaș, că privise fascinat și că întrebase "oare l-a durut?" Chiar n-aș vrea să îi expun la astfel de experiențe.
Discuția este largă și cu posibile multe divagații, m-ar interesa părerile voastre, indiferent dacă aveți sau nu copiii la purtător.

În reluare...

2011-11-23T14:56:00.003+02:00

Din seria: să ne chinuim copiii cu bune intenții, astăzi îi duc pe ai mei la teatru de oameni mari. Pentru că mama respectivă a fost convinsă de nașă-mea că ar trebui să mai meargă și ele la teatru, i-am recomandat piesa din seara aceasta, Îmi place cum miroși, eu am mai văzut-o, v-am povestit despre ea aici. Și pentru că am avut cîțiva neuroni odihniți, m-am gîndit eu cum că nu mi-ar strica să o mai văd o dată și să îi introduc și pe cei mici în lumea teatrului. Nu mai țin minte exact cît este de "liber" limbajul și gestica, sper să fie cît de cît în regulă. Țineți-mi pumnii să nu se plictisească Arin după primul sfert de oră!

Ce probleme mai am...

2011-11-22T22:05:00.005+02:00

N-am apucat să vă povestesc despre "antrenamentul" ușor schimbat de la bazin. Asta pentru că Doru a început să urmărească nușce documentare și a venit cu idei noi de chinuit lumea aka pe mine, că pentru el cred că e mai fun! Cînd începusem și eu să nu mai pufăi ca trenul la crawl (și ăla ajutat de labele de înot), Doru vine cu ideea de a înota liber din cap și picioare... adică mîini ioc sau doar cu o mînă, de parcă eu aș fi wonderwomanindisguise! Suuuper obositor! O altă găselniță ar fi număratul datului din mîini... cică 22 de brațe la crawl per 25 metri ar fi maxim. Să vă zic de cîte ori am dat eu? Fără lăbuțe ajutătoare?... De 35 la dus... 31 la întors, că m-am strofocat! Diferență dramatică! La fel ca la înotat pe sub apă bazinul în stilul bras... Doru dă de 6 ori din brațe, că de... el e mare și poate! eu de 11 săptămîna trecută, respectiv de 10 ori în ultimul weekend! Pe deasupra, dau de 12 ori! Vă dați seama că acum va trebui să mă ambiționez să cobor sub limita asta data viitoare...

Dacă tot vorbim despre bazin, trebuie să vă spun că spiritul meu ecologist este greu încercat... pe de o parte mă bucur că au pus robinete cu temporizator acolo, oricum eu porneam dușul doar la clătit, dar... mi-e dor să las jetul de apă să îmi curgă pe spate, era un bun masaj după înot! Plus că le-au pus la o înălțime mare... cînd am întrebat cum se descurcă copiii de la cursurile de înot, răspunsul a fost că se cațără pe țevi, lucru care nu mi se pare normal, că mă gîndesc că oricînd se poate întîmpla ceva nașpa!
Și, ultima chestie! M-am abținut din greu să nu îi spun cîteva de față cu copilul unei mămici din vestiar. Nu i-am mai văzut pe acolo, erau trei, mama, tatăl și copilul, băiat, cam la vreo 8 ani. Unde credeți că a venit puștiul să se schimbe? În vestiarul femeilor! Măcar el avea ceva mai mult bun simț decît mama, pentru că a insistat de cîteva ori să meargă să se schimbe alături de tatăl său. Maică-sa nu și nu! Adică l-a ținut acolo, cu alte trei femei care trebuiau să se schimbe... și zău dacă găsesc asta sănătos, chit că am încercat să țin prosopul pe mine în toate felurile ca să nu îi dau idei copilului!

Jack the Sparrow Ripper

2011-11-21T11:07:00.005+02:00

Discuție de mare angajament, eu și Honey la un ceai înainte de piesa de teatru (dacă tot m-a lăsat pe mine să vă povestesc despre):
Eu: Și... ce-ai făcut aseară?
Honey: M-am băgat în pat, m-am uitat la un film, Jack Spintecătorul sau Pirații din Caraibe...
Eu: ??? Ori Jack Spintecătorul ori Pirații din Caraibe... ce au astea în comun?
Honey: Păi era personajul principal... Jack.
Eu: Hai mă, că ăla era Jack Sparrow... vrăbiuța, nici o legătură!
Honey: Era cu Johnny Depp, toată lumea știe că el a jucat în Pirații din Caraibe...
Eu: Aha... și mai era cu Pirații din Caraibe în rolul Pirații din Caraibe, nu?
Săracu' spintecătorul... cred că se răsucește în ȚĂRÎNĂ să afle prin ce mări l-a purtat Honey! :))

Not-shopping

2011-11-20T13:46:00.005+02:00

Ieri noapte, "orășelul comercial" anunța mare noapte de reduceri, cu DJ și concerte atașate. Nu mă pot lăuda cu o mare febră pentru cumpărături, cel puțin nu la noi. Mi se pare deficitar raportul preț-calitate și alegerea limitată. În fine, vorbesc din amintiri pentru că a trecut multă vreme de cînd aleg să îmi combin vacanțele cu completat garderoba mea și a copiilor de prin cele alte țări.

Începutul ăsta este ca să înțelegeți că am mers pentru anunțatul concert cu Horia Brenciu și pentru că vine ziua metafizicului și aveam de căutat ceva complet SF pentru mine... faimoasele BeyBlade-uri, aka un fel de titireze, cică în Japonia e sport cu acte în regulă joaca cu chestiile astea.
Nu vă lăsați înșelați de fotografia cu mine, era doar ca să mă văd în poze, Chanel No.5 am primit o dată dar mi s-a părut că miroase îngrozitor. Să nu dau cu parul dar nu mi se potrivește! N-aș spune nu la Allure de la Chanel dar altfel, sînt fidelă de ani de zile parfumurilor Kenzo: L'eau par Kenzo ziua, Jungle, noaptea!

Să vă zic ceva și despre concert: am stat pînă la 12 să înceapă, mi-a plăcut, e prima dată cînd îl văd live, nenea e un om de show chiar dacă și el și cei din trupă au cam făcut varză textele cover-urilor cîntate. Mi-a plăcut și Anca Florescu, sibianca ce a cîntat cu el, mi-a plăcut și puștiul văzut la Imagine România 2011, cel mai tînăr participant, Alex Petre, tot din Sibiu. În rest... am cîntat, am dansat, cam atît!

La mine la țară e iarnă... :(

2011-11-20T02:41:00.003+02:00

Mi-e prea somn acum dar... tot am făcut poze pe afară și nu m-am putut abține să vă anunț că a venit iarna pe ulița mea și că, oricît ar fi de idilic și de minunate cristalele astea pe frunzele de lavandă, eu tot visez la nisipul fierbinte...

Printre umbre

2011-11-18T09:37:00.005+02:00

Unul dintre blogurile mele preferate în materie de design interior este Design Sponge, îl găsiți în blogroll. Găsesc reconfortant să văd că sînt alți oameni care gîndesc la fel ca mine în domeniul ăsta. Și mă bucur cînd unii dintre ei au și aceleași lucruri mărunte care le fac ziua mai frumoasă, cum ar fi cel cu urmăritul soarelui prin casă, mai precis al luminilor și umbrelor în continuă schimbare în cursul zilei. Vroiam de ieri să vă arăt cum cade lumina ce se strecoară printre obloanele de la sufragerie pe peretele holului. Din păcate, exact atunci m-au lăsat acumulatorii lui Pixie astfel încît poza este de astăzi și, evident, nu mai este la fel! Îmi pare rău atunci cînd "pierd" o imagine, la fel cum îmi pare rău diminețile astea că nu pot fotografia soarele, de cîteva zile are conturat un disc perfect, roșu, din cauza ceții sau atmosferei încărcate îl poți privi fără probleme, Arin mă întreba în mașină de ce soarele arată ca la apus...

Logică de bărbat

2011-11-17T16:47:00.003+02:00

Oricît pare de traumatizant de recunoscut chestia asta, bărbații mai au și dreptate cîteodată. Adică degeaba mă credeam eu cea mai cea că sînt a treia mamă din lume, că a venit fiul numărul patru să îmi demonstreze că nu e chiar așa:
Tatăl natural: Important este nu doar că își pune întrebări, dar are și ceva răspunsuri la el
Eu: da, are ceva în cap puștiul
Tatăl natural: o moștenește pe mamă-sa. NR3
Eu: te-am cam făcut la chestia asta... tu ești doar nr.4
Tatăl natural: o fi...
Tatăl natural: dar eu vin după tocmai Univers și Dumnezeu. Cam greu de bătut!

Sînt a treia!

2011-11-16T17:44:00.004+02:00

V-am mai spus despre textele drăguțe cu care vine copilul numărul 2. Astăzi, a venit la mine cu întrebările deja clasice de genul:
Arin: Cine e mămica mea?
Eu: Eu!
Arin: Și cine este cea mai bună mamă din lume?
Eu: Asta nu știu, știu că sînt mama ta!
Arin: Hmmm... Cine este prima mamă din lume?
Eu: Ăăă... Eva?
Arin: Bine, atunci cine este a treia mamă din lume?
Eu: ...
Arin: Eva... Fecioara Maria... și tu! Și eu sînt al cincelea fiu, ba nu, al șaselea fiu din lume!
Eu: Asta cum ai gîndit-o, Arin?
Arin: Păi... au fost așa: Dumnezeu, Adam, Iisus, Tata, Radu și eu!...
Dacă pentru cinci dintre ei știu cui să atribui paternitatea, Dumnezeu al cui fiu o fi? Al universului?

Dr. House quotes

2011-11-15T14:58:00.002+02:00

Păstrați-vă calmul... și locurile... :)

2011-11-14T23:56:00.006+02:00

Vă mai spusesem eu cum mă tund/vopsesc pe mine fetele de la un curs de coafeze ce se desfășura la centrul unde merg la masaj. Ei, ele au terminat cursul, profesoara lor s-a mutat în alt loc, eu m-am mutat după ea, ce mai, cobai profesionist scrie pe mine! Pînă aici, nimic spectaculos, nici măcar amuzant așa cum a fost astăzi cînd, după ce s-au terminat operațiunile stilistice eu am dorit să folosesc "grupul sanitar". Și nu aveau în incinta salonului ci îl foloseau pe cel al sălii de jocuri cu care împărțeau clădirea. Din nou, nimic deosebit, curățel, daaar... ce afiș plastifiat era pe perete, în spatele scaunului de toaletă? "Doamnelor, vă rugăm păstrați poziția așezată pe toată perioada desfășurării activității" Și dacă nu vreeaaauuu??? Nu știu cîte persoane se așează pe colacul dintr-o toaletă oarecare... (dacă am greșit un cuvînt sau altul îmi asum, dar ăsta era textul aproximativ, nu îl aveam pe Pixie cu mine să vă arăt, așa că am împrumutat foto). Pînă acum, textul ăsta conduce în topul personal de afișe de prin toalete publice!

Noapte bună!

2011-11-13T23:28:00.005+02:00

Un lucru bun la Fațăcarte este că poți să studiezi canapeaua în public și lumea nu se supără, mai ales că nu se știe motivul... Alt motiv de alienare și de rîs de una singură în fața computerului cu prietenii care rîd și ei de unii singuri în fața ecranului... Nu contează prea tare acum... un zîmbet e un zîmbet... indiferent de metodele de a-l obține.

So... good night, moon! Good night, stars!... Good night, couch!
Barry White - Love's interlude-Good Night

Asculta mai multe audio diverse

Minus unu

2011-11-13T17:00:00.004+02:00

Încercam ieri să răspund cuiva unor întrebări de genul: ce fac aricii iarna? dar vrăbiuțele? Bănuiesc că aricii hibernează pe undeva pe la mine prin junglă, sper să își fi găsit un loc bun, vrăbiuțele știu că au cuiburi prin termoizolație și prin găurile de aerisire, le mai văd zgribulite prin curte.
Iar azi am aflat și ce fac turturelele "mele" (sînt ale mele pentru că sînt la mine în curte de ceva vreme, mi le-am însușit) pentru a supraviețui frigului. Simplu: stau și se iubesc ca două turturele, una lîngă cealaltă pe crengile stejarului și așteaptă să vină primăvara...

Lord of the Dance

2011-11-10T20:44:00.004+02:00

Eu cred mult în echilibru sau în acțiune și reacțiune. Așa că mă gîndesc că am făcut eu ceva bine undeva cîndva, lucru care mi s-a întors ieri sub forma unui telefon de la Andreea Z., mă întreba dacă vreau să văd spectacolul Lord of the Dance, că are un bilet de dat, ea fiind voluntar la eveniment. Cumva lucrurile se așează, acum două săptămîni am vrut să dau cuiva împrumut caseta audio cu muzica spectacolului (n-a vrut), o cumpărasem cu ani de zile în urmă, atunci cînd l-am văzut prima oară, înregistrat, la televizor. Mi s-a părut impresionant dansul, muzica, totul, solist era Michael Flatley, cel care a creat acest spectacol . Sursa foto
Ieri dimineață vorbeam cu o bună prietenă, entuziasmată că merge să îi vadă pe scenă, îi văzuse la repetiții iar unul dintre organizatori i-a spus că nu mai trebuie să cumpere bilet pentru copil (pentru adulți aveau deja), că se rezolvă înaintea intrării în sală. Am întrebat-o dacă nu pot fi și eu copilul ei, chiar îmi doream să văd spectacolul.
Pînă la urmă, se pare că lucrurile s-au așezat singure așa că m-am putut bucura în direct de prestația irlandezilor. Au fost minunați! În afară de dans, mi-a plăcut mult cum arăta sala luminată în timpul uneia dintre piesele cîntate de o tanti, ca un acvariu uriaș sau ca razele soarelui reflectate pe nisipul mării... Sînt cîteva lucruri la care nu mă pot uita fără lacrimi în ochi, pentru că le-am văzut prima oară sau mă uitam la ele împreună cu Papi, Lord of the Dance este unul dintre ele.

Vă las să vă bucurați de dansul final, "Planet Ireland":

De-ale lupilor...

2011-11-09T12:04:00.007+02:00

Normal că din cînd în cînd vă mai bat la cap cu isprăvile copiilor mei. Radu a ținut astăzi să îmi citească compunerea scrisă ca temă la limba română. Atunci cînd vine de la școală va trebui să văd exact care era legătura cu lecția de azi, ceva cu pinguinul Apolodor. Dar, ce a scris el mi-a plăcut așa că am copiat repede aici, cu riscul ca el să piardă autobuzul (nu s-a întîmplat asta pentru că are o mamă care tastează rapid). Cred că va trebui să îi dau ceva indicații stilistice și cum să evite unele repetiții dar altfel, zic eu că are ceva fantezie puștiul (chiar dacă n-am înțeles nimic din enumerarea aia de avioane cu reacție):

"Undeva la munte trăia un lup singuratic, bătrîn, de vreo 50 de ani.
Într-o zi, el s-a dus să se înroleze în armata lupească.
Apoi s-a înrolat și a fost dus la garderobă.
I-au fost alese hainele, gradul, insigna și pălăria.
El era pregătit pentru luptă cînd s-a ivit o problemă. Vulpile rebele le furaseră muniția la primul atac.
Ei erau pregătiți și au pornit spre flancul al II-lea cu tancurile, soldații, generalul Lup Bătrîn și avioanele cu reacție: A-2, A-4, C-40, AC-1000 și Montana 2.000.000.
Lupii au ieșit victorioși și s-au întors acasă.
Nu după 30 de ani lupul pierise onorabil în lupta de la Alaska."
Sursa foto.

Dim light

2011-11-07T21:13:00.001+02:00

La țară la House...

2011-11-07T10:08:00.004+02:00

... Dr. House! Pentru că acum urmăresc online acest serial! Cred că în topul personal conduc poveștile cu doctori: a mai fost E.R., Grey's Anatomy (încă mă uit la el, dar am de așteptat după fiecare episod nou). Pînă aici, nimic neobișnuit.

Pînă la unul dintre episoadele sezonului 2, tradus nu se știe de cine, pentru că nu scria la sfîrșit! Nu zicea nici brailaa, nici Sihaya și Hannibal MD, nici Furnicarul... au o fantezie traducătorii ăștia în a-și alege "numele de scenă"...

Pe lîngă faptul că mă zgîria pe retină lipsa diacriticelor, cred că nenea sau tanti care a tradus episodul respectiv gîndea în termeni foarte pastorali toată treabă... cred că îi lipseau complet din vocabular formele: e sau este, sînt. De ce le-am folosi, dacă avem îi și îs? De fapt, ii și is...

Morning Mix

2011-11-04T08:53:00.002+02:00

Nu pot spune că am dormit foarte bine, deși faptul că scriu așa de devreme ar putea sugera altceva. Ieri i-a fost pus aparat dentar lui Arin și l-am ținut să doarmă cu mine. Nu prea s-a descurcat cu chestia asta pentru că îl dor încă dinții și nu e nici foarte interesant să dormi cu gura lipită cu leucoplast, așa cum trebuie să o facă el. Sper să se obișnuiasă cît de curînd.
Vizita de ieri la ortodont a fost în cea mai mare parte haioasă: îl auzeam din sala de așteptare pe Arin cum îi povestea doctorului chestii de genul: "în fiecare zi sîntem mai aproape de Soare. Vine sfîrșitul lumii!..." Deși mă plîng eu cum că ar da cam mult din gură copilul respectiv, mă bucur totuși că încă o mai poate face, chiar și printre sîrmele alea. A făcut el o evaluare și mi-a spus foarte serios că are probleme cu pronunția a 5 litere: d, r, t, ț și z.
Al doilea motiv pentru somnul meu precar a fost faptul că Radu pleca astăzi în prima excursie din clasa a 5, adică cu d-na dirigintă. Motiv pentru care s-a trezit pe la 5.15 și a reușit să mă trezească și pe mine. Traseul nu era unul nou pentru el: Alba Iulia, posibil salina de la Turda și Cluj. Plecarea ar fi trebuit să fie la 7.15 dar autocarul cu care merge a întîrziat o oră, nu înțeleg de ce venea din Alba Iulia! Datorită acestei întîrzieri este posibil să renunțe la o parte din lucrurile programate. Din păcate, nu l-am dus eu pe Radu, a mers cu autobuzul, că parcă văd că mă certam cu diriginta lui pentru ce vroiau să țină în program și ce să scoată. Cică rămîne vizita la mall (nu înțeleg nici ce căuta asta, la ședința cu părinții n-a fost vorba despre așa ceva) dar e posibil să scoată vizita la Grădina Botanică! Adică în puii mei, cum să nu duci copiii să vadă serele sau să se plimbe prin parcul ăla frumos dar să îi duci la mall??? Corectați-mă dacă greșesc dar mie mi se pare că profesoarele au ceva chef de shopping și tîrăsc două autocare de copii după ele. Iar scuza că: "acolo pot mînca, poate sînt copii care vor să își ia ceva cald" nu mi se pare că ține! Unde or fi copiii ăia care se hotărăsc să își ia o ciorbiță caldă din banii de buzunar?
Oi fi eu ciufuțică de dimineață dar chestia asta mă cam nemulțumește!

Life in a Day

2011-11-03T10:37:00.004+02:00

Documentarul sau filmul cu numele ăsta a fost cel care a deschis programul Cinematecii TIFF la librăria Humanitas. Cei de acolo își propun să aducă o dată la două săptămîni, joia, de la orele 20:00, cîte o producție din programul TIFF. Prețul biletului este de 5 lei. O idee foarte bună, spațiul de jos din librăria-cafenea îmi place foarte mult.

Voi ignora problemele tehnice care au făcut ca această primă proiecție să se lungească foooaaarte mult (motiv pentru care coordonatorul librăriei s-a gîndit să ne ofere celor prezenți gratuitatea celei de-a doua vizionări).
Filmul a meritat, prin idee și momentele speciale oferite. Pe scurt: cu ocazia aniversării a 5 ani de youtube, cei de acolo s-au gîndit la ceva mai deosebit, pe un crochiu de idee preexistentă (dacă citiți articolul citat ca și sursă foto, găsiți mai multe). Și anume, să ceară utilizatorilor youtube din lumea întreagă să își filmeze o zi specifică din viață, 24 iulie 2010, și să trimită apoi materialul filmat. Pentru a asigura globalitatea produsului final, 400 de camere au fost trimise în zone fără acces la internet sau accesorii moderne iar cardurile de memorie au fost expediate înapoi prin poștă.
Rezultatul final se pare că i-a uimit pe inițiatori și pe regizorul Kevin Mac Donald și editorul Joe Walker, a trebuit regîndită echipa pentru a putea fi vizionate, selectate și colate cele mai expresive secvențe din cele 80.000 de clipuri, din 192 de țări, însumînd aproximativ 4.500 de ore.

Nu vă pot rezuma Life in a Day, pot să vă recomand să îl găsiți să îl vedeți, veți avea parte de un amalgam de senzații, găsiți cîteva dintre imagini și în clipul melodiei din coloana sonoră:

Vreau să știu: cît înseamnă 50 g?

2011-11-02T12:35:00.003+02:00

De ce am eu dilema asta existențială: pentru că am cumpărat chimicalele din plicul de mai sus (produsul pe care îl folosesc de obicei, știu, nesănătos, dar așa bun iese orezul cu el!) Și scria că primești 300 g la preț de 250 g. Ok, pînă aici toate bune și frumoase. Atîta că am vărsat conținutul plicului în cutia mea pre-existentă (goală) de la același produs, cutie care avea capacitatea declarată de 250 g. În care cele 300 g au încăput perfect, după cum se poate vedea! Acum mă întreb: ori cutia trebuia să fie trei sferturi plină pentru cele 250 g, ori cele 300 erau doar pe ambalaj...

A treia oară!!!

2011-11-01T20:41:00.002+02:00

Ca să zic așa... am avut gura aurită mai devreme, atunci cînd îmi programasem o reacție mai neprietenoasă față de Electrica doar la a treia întrerupere a curentului. A venit și a treia! Motiv pentru care Arin și-a făcut toate temele la lumina lumînărilor, în garaj... că acolo aveam și căldură de la șemineu! A durat aproximativ două ore toată distracția numărul trei, cu totul cred că au fost vreo patru ceasuri azi... sînt direct interesată de stadiul vinetelor din congelator, dar prea obosită să mai merg să verific. Unde mai pui că... poate vine și pana numărul patru! Măcar acum copiii sînt în paturile lor...

Nebuna de la 6

2011-11-01T10:12:00.005+02:00

Nu m-am exprimat eu pe aici dar începusem să mă simt neglijată că nu mă "recenzează" și pe mine cineva. Sîmbătă mă nimerisem la galeria lui Paul cînd a trecut un nene și l-am întrebat dacă nu știe despre colegii lui care răspund de zona mea sau dacă nu poate să îmi ia el datele.

Ieri, voila de vezi, bate cineva la poartă cînd eu mă pregăteam să plec la tuns, eu în baie, iese maică-mea și îmi strigă că e tanti cu recensămîntul. Gîndul inițial: victorie! Gîndul succesiv: shit! trebuie să plec! Tanti mă asigură că nu e nimic, pot semna hîrtiile alea și să îi dea datele mama. Phiii, la naiba, stau totuși să frunzăresc ce scrie pe acolo înainte să îmi pun semnătura în alb! Mă întorc în baie și prin ușă: în ce an ai divorțat? cînd ai terminat facultatea? Mmmă spăl pe dinți! Aha! Ce profesie zice că ai?
Între conversația asta și tema la mate a lui Arin, am pierdut autobuzul și a trebuit să iau mașina. Am plecat cu inima strînsă, habar n-am ce le-a declarat maică-mea, mai ales că erau rubricile alea cu sănătatea declarantului, dacă ai probleme cu văz, auz, miros, concentrare sau mai știu eu ce era pe acolo! Avînd în vedere că tocmai mă certasem (din nou) cu maică-mea pentru că, eufemistic vorbind, avem mari probleme de comunicare, este foarte posibil să mă fi declarat cu capul. Pe care l-am semnat... :) Are și antecedente în domeniu, că vorbise anul trecut cu tanti medicul meu de familie că sigur eu sufăr cu nervii (lucru pe care nu îl recunosc, ăsta probabil e primul simptom, sufăr doar că nu mă înțeleg nicicum cu mama respectivă) și aia, foarte înțelegătoare, la prima mea vizită acolo s-a oferit să îmi prescrie niște Xanax...
Chiar rîdeam cu Paul, în drum spre tuns... că rezultatele recensămîntului la mine pe stradă vor arăta ceva de genul: "50 de romi, 20 alte naționalități, 3 handicapați... o nebună" :))

P.S. Avînd în vedere că, de azi dimineață și pînă acum (postarea are ora 10:12, dar am finalizat-o la 14:36) mi s-a luat curentul de două ori, în cele mai nimerite ocazii, ar fi inspirat să spun că mă cam irită treaba asta doar dacă se ia a treia oară? Sursa foto.

Acasă

2011-10-31T09:40:00.008+02:00

Vreau să vă povestesc despre vreo patru documentare văzute în ultimele zile și nu mă pot aduna nicicum să scriu. Așa că, le ignor ordinea cronologică și voi începe cu cel mai recent și anume ''Home''/Acasă, din programul de ieri al Astra Film Festival. Avînd în vedere tema ecologistă a filmului m-am gîndit că ar fi o experiență bună și pentru copii, așa că i-am încolonat și i-am cărat la Sindicate. Cu tot riscul să își piardă răbdarea, lucru ce s-a și întîmplat, filmul durînd aproape două ore. Iar Arin susținea sus și tare că el l-a mai văzut cu ''doamna'' (aka învățătoarea), lucru pe care nu mai pot să îl neg acum că am văzut că este o producție 2009.

Așa cum promitea sinopsisul citit în prealabil, imaginile sînt spectaculoase, Pămîntul și oamenii lui filmați de sus, am ales spre ilustrare două dintre ele (sursa foto), știu că le-am remarcat și în timpul vizionării. La cea din stînga sus aveai bonus în timpul filmului faptul că erau surprinse și animalele în timp ce părăseau îngrăditura respectivă.
Dacă vă spun că am lăcrimat în timpul filmului veți spune că am luat-o razna și îmi asum lucrul ăsta. Asta se întîmplă pentru că pe mine mă dor și mă dor de multă vreme toate rănile pe care le-am adus lumii în care trăim. Am avut parte de reacții de la: ai umplut casa cu gunoaie! (pentru că sortez hîrtia și o reciclez de foarte mulți ani), la: nu înțeleg de ce vorbești despre criza de apă, n-avem nici o problemă, lacul de la Gura Rîului e plin! (prietenii mei știu despre piticii mei cu nu risipiți apa! e o resursă pe cale de epuizare!) Poate n-ați observat seceta din ultima vreme... printre altele! Iar justificările de genul: ce poate face un om singur? la mine nu țin. Sînt convinsă că, datorită mie, trăiesc pe undeva niște copaci. Mă bucur că mai nou reușesc să reciclez și plasticul datorită colectării selective, sticlele le duc la containerul special iar metalul ajunge și el acolo unde trebuie. Plus că las mașina acasă și circul cu bicicleta și cu autobuzul cît de des pot!
E mult? E puțin? E ceea ce pot face eu și ceea ce ați putea face mulți, fără un efort foarte mare! Pentru că... ACASĂ... este ceva mai mult decît patru ziduri și un acoperiș! Împărțim cu toții același cer!

N-am mai făcut de mult...

2011-10-28T09:05:00.002+03:00

... conopidă franţuzească. Este una dintre primele reţete încercate de mine, cred că prin liceu, dintr-o cărticică subţirică primită cu nu ştiu ce ocazie. S-a nimerit că în super-market-ul unde intrasem la cumpărături aveau frumoasă şi m-am gîndit că e timpul, n-am făcut deloc anul ăsta şi e delicioasă! Şi foarte uşor de făcut. Aveţi nevoie de o conopidă de mărime medie, vreo 4 - 5 cartofi, 3 - 4 ouă, smîntînă, caşcaval, unt, pesmet. Fierbeţi cartofii (eu îi tai rondele, se aşează mai uşor în vas), conopida, ouăle. În timpul ăsta, ungeţi cu unt vasul (jena, în cazul meu) şi tapetaţi-l cu pesmet. Cînd sînt fierte ingredientele, aşezaţi straturi: conopidă, ouă, cartofi, conopidă, ouă, cartofi, smîntînă deasupra şi caşcaval ras şi la cuptor cu ea. E gata cînd crusta de deasupra are o culoare frumoasă, aurie. Prima jumătate am mîncat-o împreună cu Honey, a doua jumătate, singură... cred că mi-a fost tare poftă! :))

De ce e bine să faci copii...

2011-10-27T11:27:00.003+03:00

... Pentru ca, dimineaţa, atunci cînd ai în farfurie pîinea ~~arsă~~ prăjită, cu unt şi dulceaţă de pere (trimisă de bunica numărul doi, căreia îi mulţumim pe această cale), cafeaua e aburindă în ibric iar tu constaţi cu "obidă" (Honey ştie de ce) că nu ai cumpărat lapte şi cum e aia cafeaua de dimineaţă fără lapte... să îţi aduci aminte brusc de cutiuţele de lapte din frigider aduse de Radu, "pentru tine, Mama", din programul Laptele şi Cornul! Şi te mai uiţi şi la cana aia cu dedicaţie specială pe care Arin a ales să o facă la şcoală, normal că tot tu ai plătit pentru ea şi ţi s-a părut uşor kitsch dar acum e drăguţă mutriţa piciului spunîndu-ţi că te iubeşte iar tu eşti convinsă de asta!

Şi caii se împuşcă...

2011-10-25T10:35:00.004+03:00

Eu şi copiii în pat, de dimineaţă, încercau să mă mobilizeze.

Arin: Cine e cea mai bună.... frumoasă... etc. mamă din lume? bla, bla
Şi cine le face pe toate? Că ai dus sticlele la sticle, ai pus hîrtia separat, plasticul separat, tu reciclezi totul... cade pe gînduri... DOAR OAMENII NU SE RECICLEAZĂ, MAMA! apoi rîde amuzat de perspectiva topirii oamenilor pentru a face unii noi...
Sursa foto

Tutungii

2011-10-24T13:28:00.000+03:00

Citez: "Tot ce e mic, zboară şi nu e vrabie... e piţigoi!" Ei bine, ieri, nu am folosit definiţia de mai sus pentru a recunoaşte cei patru piţigoi albaştri care ţopăiau la mine în terasă! Stăteam fascinată şi le admiram joaca din bucătărie, cu frica de a face mişcări prea bruşte, să nu îi sperii. Apoi m-am gîndit la ei că săracii, caută de mîncare, îmi închipuiam eu! Le-am pregătit nişte nuci, rupte bucăţele şi am ieşit să le pun în terasă. Cînd colo, ce să vezi???!!! De ce zburau ei sus jos pe acolo, fericiţi nevoie mare? Pentru că goliseră toate mucurile de ţigară din scrumiera lui Honey, erau împrăştiate peste tot, cu asta se distrau, ciuguleau tutun!!! Ce ţi-e şi cu dependenţele astea! Şi eu îi vedeam atît de mici şi nevinovaţi... şi albaştri!

I'm feeling good

2011-10-23T11:31:00.004+03:00

Pentru că Honey a povestit deja despre ce şi cum a fost la karaoke vinerea asta, eu vreau doar să adaug că îmi place mult sonorizarea din The Harp, noul local unde ţine Adi karaoke şi faptul că am avut o revelaţie! La un moment dat a cîntat o tipă, Diana, stătea cu noi la masă (ne invitase Adi la masa lui), n-o mai văzusem pînă atunci! Şi a cîntat versiunea Michel Buble a melodiei Feeling Good (eu mai ştiu una a Ninei Simone şi una Muse) şi It's, Oh, So Quiet de la Bjork! Pe scurt: minunat! Şi cînd ajungea la partea cu... and I'm feeling... good! îţi venea să spui ca în reclame vreau şi eu ce bea/mănîncă/respiră tipa asta!!! Cel puţin mie! Sper să o mai aud!

Michael Buble - Feeling Good

Asculta mai multe audio diverse

Anger Management

2011-10-20T20:28:00.009+03:00

Cred că pe tema asta se face consiliere psihologică, sînt cursuri, etc. După părerea mea, cea mai bună defulare pentru tensiunile psihice stă în munca fizică. Mă distra că în episoadele recente din Grey's Anatomy, Derek îşi adună colegii/prietenii să îl ajute la construit terasa casei, cum îl vedea pe unul stresat/nervos din dragoste/bani/serviciu, cum îl convoca la bătut cuie! Eu n-am de bătut cuie dar am de tăiat lemne! Motiv pentru care am dat la ascuţit cele două topoare (unul de spart, unul de tăiat, asta e lecţie nouă învăţată). Şi e super mişto! Am încercat astăzi. Treaba cu toporul nu prea îmi iese încă nemaipomenit daaar... am tăiat lemne cu circularul! Foarte tare! Trebuie să îmi iau şi eu! Nu mi-a ieşit din prima, dar şi cînd am prins mişcarea... aş fi tăiat tot ce îmi pica în mînă! Şi nici măcar nu mă simţeam stresată în prealabil! Eu doar mă bucuram ca de o jucărie nouă. Am tăiat crengi, cozi de mătură, plăci de PAL, scînduri, toate alea... Nenea tîmplarul era el mai stresat privitor la degetele mele toate şi la cum ar putea să zboare chestii de acolo în freza proprietate personală dar mi-am asumat răspunderea!

Concluzia emisiunii: dacă vă simţiţi stresaţi, plini de energie negativă, la mine în curte sînt două mormane de crengi şi două topoare. Declar deschise lucrările atelierului de gestionare a furiei!

Sky is the limit!!!

2011-10-18T23:02:00.002+03:00

Ştiu că dacă ai hibe ai putea cel puţin să le recunoşti aşa că eu trebuie să admit că joc Mahjong. L-am avut iniţial în jocurile incluse în Vista, acum că am altă ediţie nu mai am deloc jocuri dar l-am descoperit pe Faţăcarte. Cred că de vreo două luni. Ei bine, astăzi este prima dată cînd am reuşit să am ca scor final INFINITUL. Tantanaaa... cît trebuie să fiu de pricepută... sau ăsta de plin de erori...

Orin şi boul de oraş

2011-10-17T15:27:00.003+03:00

Datele problemei: una bucată femeie la volan (aka subsemnata), una bucată bou de oraş la volan (Honey, ăsta e cu totul diferit de dulăul de cîmp, unde mai pui că are doar două picioare), cele două semafoare de pe Şaguna, unul pe verde, cel de la trecerea de pietoni, şi unul pe roşu, cel din colţ, din dreptul Continental Forum. Buuun, pentru că nu am reuşit să mă încadrez la timp pe banda de lîngă axul drumului, eram pe cea de lîngă trotuar, primul semafor era pe verde, aş fi avut loc să trec de trecerea de pietoni şi să stau acolo, era exact loc de o maşină dar pentru că celălalt era încă pe roşu, am zis că n-are sens să mă grăbesc, recunosc aveam de mutat o cartelă dintr-un telefon într-altul, pe motiv de celular descărcat şi aşteptat un apel de la electrician. În spatele meu, bucata bou la costum grăbit şi nervos, începe să mă claxoneze şi gesticulează agasat. Ok, avansez în spaţiul de o maşină, mi se eliberează banda din stînga şi trec acolo. Între timp se face verde la cel de-al doilea semafor şi încep să înainteze maşinile. Boul agitat, în dreptul maşinii mele, am evitat să mă uit spre el, să nu-mi stric ziua, probabil că era încă super iritat şi avea impresia că toată lumea rulează la fel de pompieristic ca el, pentru că s-a înfipt aţă în maşina din faţa lui, şi nu încet, i-a dat nefericitului un ditamai brînci. Am avut timp să îl văd în retrovizoare, oarecum nedumerit de ce viteaz a putut fi! Eu ce să înţeleg din chestia asta? Că există undeva acolo un echilibru şi o alarmă de bou?

Micuri

2011-10-16T21:04:00.005+03:00

Cred că am noroc în fiecare zi de experienţe noi. Astăzi am văzut pentru prima oară o nevăstuică, liberă, la mine în curte. De fapt primul a văzut-o Adi şi mi-a atras atenţia, nu ştiam ce vrea să îmi arate pentru că nu o reperasem în mulţimea de lucruri, mă întrebam dacă s-o fi întors Pisi. Dar nu, era animăluţul ăsta mic, frumos tare, e incredibil cum se mişca, cumva ca un şarpe rapid care tot dispărea, îşi găsea cîte un loc ferit, înfrunta din nou terenul descoperit, tot aşa prin curte, într-un final s-a aventurat pe stradă, am încercat să nu facem prea mult zgomot pentru a nu o speria prea tare.

Fotografia nu este făcută de mine, exclus să fi avut timp să fug după Pixie iar ca s-o surprind în mişcare îmi trebuia chiar şansă! Nu ştiu ce link să pun ca sursă foto, e de pe un forum culinar dar îmi dădea ceva eroare acolo. În schimb am reuşit să fotografiez puţin din cer la apus, parcă niciodată nu mi se pare copia foto la fel de frumoasă ca realitatea, în cazul culorilor, ceva tot se pierde!

Şi, dacă tot a venit toamna şi mi-a fost decupată glicina, am împletit cîteva liane subţiri sub formă de coroană şi le-am folosit ca suport pentru flori lampion şi măceşe. Mă tenta să pun şi nişte struguri negri în ghirlandă dar mi-a fost frică de cum s-ar putea altera rapid şi să îmi strice şi restul.

Exprimaţi-vă clar... !!!

2011-10-15T21:51:00.004+03:00

Înainte ca omul să pornească drujba!!! Se pare că eu nu am făcut-o suficient atunci cînd i-am explicat manipulatorului de drujbă care dintre lianele=crengi în toată regula ale glicinei vreau să le taie. Respectiv era vorba despre cele care intrau în seră, mai puţin una pe care vroiam să o ţin pentru că înfloreşte înaintea celor de afară!
Glicina fiind o plantă extrem de "vioaie" cînd e vorba despre cucerit noi teritorii, era întinsă pe toată sera şi o ditamai coroana în afară. Eu în seră, nenea afară, pe unde intrau crengile! Zis şi făcut... porneşte omul drujba, începe să decupeze, eu realizez dezastrul şi încerc să strig la el să se oprească... prea tîrziu: din cauza zgomotului n-a auzit nimic şi s-a oprit doar după ce chelise tot ce i-a picat la îndemînă, crezuse că vreau să taie tot, mai puţin creanga din seră... N-aveţi idee cît de repede funcţionează maşinăria aia! Pentru că aveam multe de făcut pe afară înainte să înceapă ploaia, nu l-am mai luat pe Pixie să fotografiez ce a rămas din glicină, sper din tot sufletul să îşi revină anul viitor, mă voi gîndi că i-am făcut o "tăiere radicală de întreţinere"! Am decupat dintr-o fotografie mai veche, cam cum arăta înainte (chestia aia mare şi verde din spate), acum e ceva ca nişte beţe împletite sprijinite de seră... :((

Dar... să gîndim pozitiv: acum e mult mai lumină, şi mult mai aer/apă, că s-au spart şi multe geamuri în timpul operaţiunii de tras lianele jos! Unde era partea bună vă întrebaţi? Eh, la anul, cînd va semăna subsemnata castraveţi în seră... să vedeţi ce de soare vor avea!!!

În lumea mea...

2011-10-14T18:02:00.007+03:00

Cîteodată sînt atît de mărunte lucrurile care fac o zi frumoasă: un film (chiar dacă eu îl mai văzusem), poveştile în două pînă tîrziu în noapte, sfaturile în trei la o cafea dimineaţa, satisfacţia că ai mai bifat ceva de pe listă, un ceai bun, o altă melodie din playlist-ul lui Călin, ce ne-a mers la suflet amîndurora (mie şi lui Honey), e bine să fii viu...

Casă de piatră!!!

2011-10-12T15:40:00.004+03:00

Pentru Je şi Seb, fericiţi aşa cum sînt împreună, fie că sînt în Sibiu sau în locul pe care l-au ales să trăiască, privind valurile din Tenerife. Întîmplarea face ca acum ceva ani buni, Seba a fost cel care a făcut fotografiile la nunta mea. Am avut ocazia să îi întorc acest serviciu, probabil nu la fel de profesionist dar din toată inima!

Scurtcircuit

2011-10-12T10:49:00.004+03:00

Zilele astea sortez/arunc/reciclez ceva mai bine de 20 de ani de lucruri adunate de către foştii proprietari+părinţii mei+subsemnata, ceea ce, pentru cei care cunosc situaţia, înseamnă ceva de genul Sisif combinat cu picătura chinezească.

Printre mărunţişurile cu care am coborît ieri din pod era şi lămpiţa asta, o cumpărasem acum doi ani din Grecia, pentru că lui Arin îi place să aibă o lumină aprinsă noaptea (mă moşteneşte, şi eu eram la fel). Asta a ajuns printre jucăriile rechiziţionate într-un episod precedent de umflat orezul în mine. Între timp, piciul doarme cu o instalaţie ornamentală în priză, atîrnată pe peretele camerei.
Găsesc eu lămpiţa albastră, mă uit că avea şi becul valid în ea şi, ce-mi spun înainte să adorm - asta pe la miezul nopţii - ia să o bag în priză la mine, să văd dacă mai funţionează. Aveam prelungitorul lîngă pat, o introduc acolo şiii... FLASH/BOOM/BANG, nu flacăra violet, albastră! Scurcircuit în toată regula, beznă totală! Ca niciodată, ştiam unde am frontala, aşa că pîş-pîş pe scări să se facă lumină! Am pipăit după ea, mi-am pus-o pe frunte şi bîntuiam prin casă precum infractorii. Normal că am mers la panoul de siguranţe, una picase, le-am lăsat pe toate jos, le-am ridicat... nimic! Am mai făcut o dată operaţiunea asta... din nou nimic! Shit, se pare că am lucrat temeinic de data asta!
Noroc că m-a făcut tata fată deşteaptă şi mi-am adus aminte că am contorul electric afară, pe casă şi exista posibilitatea să mai fie şi acolo ceva siguranţe. Zis şi făcut, aşa era, cocoţată pe un sac cu crengi şi atîrnată de ţeava de gaz am găsit uşiţa, am ridicat siguranţa de acolo, m-am întors, am ridicat din nou siguranţele din casă şi bingo! S-a făcut lumină! Desigur, nu e mare lucru dar, pot să fiu mîndră de mine?

Calculaţi-vă nivelul de stres!

2011-10-11T21:43:00.005+03:00

Arin, astăzi, cînd s-a întors de la şcoală, nu tu dezbrăcat, nu altceva, s-a aşezat pe patul meu şi a urmat interogatoriul:

Arin: Mama, tu cîte procente eşti stresată?
Eu: Ce întrebare e asta, Arin?
Arin: Răspunde-mi, cît la sută eşti stresată?
Eu: Hmmm... 30%
Arin: Mamaaa... eşti mai mult de atît!
Eu: Ok... 50%? De ce?
Arin (încă nemulţumit de aproximarea mea): Pentru că oamenii stresaţi fac cancer, mama! Şiii... li se micşorează creierul!!!
Eu: Arin, de unde naiba ai auzit asta?
Arin: Ne-a spus doamna învăţătoare...
Credeţi că e deplasat să îi spun doamnei învăţătoare că are o percepţie oarecum distorsionată asupra a ce ar trebui să le explice copiilor? Bine, ştiu că stresul este un factor favorizant pentru cancer şi că distruge neuronii (poate la asta se referea cu micşorarea creierului) dar totuşi...

sursa foto
Later edit: Bănuiesc că procentul respectiv va suferi o cădere liberă întrucît Honey s-a întors din Londra cu mai multe lucruri drăguţe pentru mine, inclusiv cu un cadou de la Corina, faimosul "hedonizator", aşa că acum sînt ZEN! Love you, girls!

Not so wild rose

2011-10-08T19:25:00.002+03:00

Ştiţi cum v-am povestit eu cît îmi părea rău de brînduşele alea că cineva le-a rupt din pădure iar eu le admir pe biroul meu? Înainte să înceapă ploile, am tăiat singurul trandafir înflorit din grădină şi l-am adus în casă. De obicei mă îndur cu greu să îmi tai florile dar acum nu am rezistat, vroiam să am lîngă mine toată prospeţimea lui. Cînd l-a văzut Arin, a exlamat uimit: "Mama, de unde este? e atît de frumos?!" I-am spus că de la noi din grădină şi m-a întrebat: "Cum poate fi de la tine din grădină? Că e atît de neîngrijită..." Într-adevăr, cu seceta care a fost, jungla mea s-a transformat într-un peisaj pre-deşertic. Şi totuşi... aveam trandafirul perfect! Aşa cum, cîteodată, lucrurile bune apar din cele mai neaşteptate locuri...
Kylie Minogue - When The Wild Roses Grow

Asculta mai multe audio diverse

And... he's back! :)

2011-10-07T20:49:00.003+03:00

De fapt nu ştiu dacă este un el sau o ea pentru că încă nu am învăţat să deosebesc sexul aricilor doar uitîndu-mă la ei. Ideea este că nu mai văzusem un arici în grădina mea de mult, aproape de doi ani, vă mai explicam eu aici, ce şi cum. În seara asta ieşisem în curte şi am auzit foşnet prin frunzele din faţă, am crezut că sînt din nou grauri, i-am mai zburătăcit de acolo zilele trecute. Cînd colo, ce să vezi: era un arici! M-am abţinut să bat din palme dar ţopăiam de bucurie să îl văd, i-am vorbit, l-am alintat şi a venit curios înspre mine (iniţial îmi arătase funduleţul şi s-a băgat cu nasul în casa vecinilor). Am o singură problemă acum: ariuciul strănuta şi parcă era uşor nesigur pe picioare, am ezitat să îl iau să îl duc la doctor! A mai zăbovit el o vreme pe acolo, i-am spus să stea cuminte că merg să îl iau pe Pixie să îi fac poze, a stat, l-am verificat şi după 10 minute, tot acolo era, acum am ieşit cu frontala să îl caut, plecase! Sper să îl mai văd zilele viitoare şi să îi treacă răceala. Că altfel, mă voi vedea nevoită să îl duc la doctor!

Criză în dialog...

2011-10-06T16:29:00.005+03:00

Fir-ar să fie de telecomunicaţii... respectiv de acumulatori şi încărcarea lor!!! Adică eram într-o discuţie super importantă cu Honey, care îmi spunea că DAAA, mi-a găsit la Zara hăinuţa pe care o însărcinasem să o caute (că a plecat cineva din Oldies cu precedenta, achiziţionată tot din Londra)! Şi văd şi sms-ul ei la fel de important că nu găseşte magazinul Calzedonia de pe Oxford Street. I-am răspuns unde e, normal! Dar, ştiu eu cînd îl primeşte? cu telefonul ei descărcat? Ooofff!!! Femeile şi problemele lor! Şi listele de cumpărături...
Căutînd foto pentru postul ăsta am dat de ce se vede plus un articolaş interesant, că tot ne plac nouă "studiile cercetătorilor britanici". Gagici, verificaţi-vă calendarul înainte de a pleca la shopping frenetic! :)

Aş dansa dar n-am cu cine!

2011-10-05T13:27:00.003+03:00

Ca să nu vă las în ceaţă cu tango-ul argentinian despre care vă ziceam ieri, un scurt rezumat al serii: ajuns la timp, găsit masă rezervată, formaţie redusă faţă de previziuni, constatat că masa nu oferă nici o perspectivă asupra ringului de dans, doar din poziţia în picioare, aşteptat minute în şir să apară vreun ospătar, aşteptat mai puţine minute pentru băutură, mîrîit la ospătar să lase meniul, început să danseze oameni cu întîrziere de vreo trei sferturi de oră, gîndit wtf? ăştia-s argentinienii? (foarte "septici" primii dansatori, nu se simţea nimic din pasiunea pe care o asociez eu cu tango-ul), răsuflat uşurată, nu, nu-s ei! sînt unii din Iaşi, dansat argentinienii, wow, ce tehnică! wow! nici la ăştia nu e mult coracon! wow, s-a şi terminat? (după trei dansuri, aproximativ 10 minute), prezentator invitat publicul la dans, zăcut invidioasă la masă, privit perechi de dansatori de la şcoli din Sibiu, bîrfit cu fetele, încheiat seara la fel de lemn în materie de dansat tango!
Şi: folosit Pixie pentru filmuleţe, mai jos cele două cupluri din Iaşi, au dansat pe rînd şi apoi împreună. Şi mai jos, Vilma Vega şi Fernando Galera.

Prietenul meu, Cucul Alergător!

2011-10-04T20:56:00.003+03:00

Chiar dacă au trecut cîteva zile, trebuie să vă povestesc despre plimbarea cu bicicletele, duminică, la Cisnădioara. Nu pentru că am fi făcut eu sau Andreea ceva nou faţă de ce facem de obicei cînd pedalăm pe traseul ăla daaar... Doru a alergat toată distanţa aia într-un ritm comparabil cu al nostru. Adică la o diferenţă de aproximativ 5 - 10 minute pe sens (sensul are aproximativ 11 km). De aici i-au rămas "atîrnate" două apelative: Zîna (pentru că întîrzie tot timpul) şi Cucul alergător, pentru că e asemănător lui Road Runner, personajul urmărit de coiotul din desenele animate!
După ce l-am aşteptat mai mult de douăzeci de minute la locul de întîlnire, am rămas înţeleşi că noi (eu şi Andreea) o luăm înainte şi ne oprim undeva pe drum. Am ales pentru asta locul ăla deschis spre Cisnădioara, nu am apucat să ne bucurăm noi bine de soare că... trece Zîna! Eram cu Pixie în mînă... click! poză! Ne face semn să ne mişcăm fundurile de acolo dar nu opreşte! Oookkk, ne strîngem lucrurile împrăştiate pe douăzeci de metri pătraţi, urcăm pe biciclete cu gîndul că îl ajungem pe urcarea prin pădure. Nici gînd! Am urcat, am coborît în sat, nici urmă de Doru. Cînd ne-am oprit la al doilea chioşc pentru tradiţionala îngheţată ROM, apare tacticos şi relaxat Doru cu un baton cu ciocolată în mînă: Na?! Aţi ajuns?! Nu v-am văzut, probabil eram înăuntru (în primul chioşc). Noi, umilite de ritmul nostru pe biţă: Daaa! Tu cît naiba ai alergat de repede??? Aaaa... aveam chef, a fost foarte bine!
La întoarcere, i-am dat avans vreo cinci minute, l-am ajuns undeva pe coborîrea din pădure, l-am depăşit, ne-am oprit în dreptul Hanului din Bătrîni să îl aşteptăm. Nici aici n-am reuşit să stau mult timp la soare, cînd găsisem un loc, mă strigă Andreea: Auzi, nu te mai aşeza, chestia aia din depărtare cred că e Doru!
Ce să mai zic... e foarte tare! După plimbarea cea minunată, ne-am oprit în Muzeu, pentru nişte cîrnaţi cu mămăliguţă, Andreea pentru nişte tocană de berbec parcă, foarte bune, era un tîrg cu produse tradiţionale. Ne-am distrat de tricoul cu locuri "tradiţionale" româneşti (Londra, Paris, Roma), cred că nenea care pregătea mîncarea era deja bine integrat în Europa. A, şi am o mică nelămurire: erau acolo nişte cîrnaţi uscaţi, aproape negri şi mai subţiri ei aşa. Oare ce ştiau să facă de era 35 de lei kilogramul?

Tango, Monsieur?!

2011-10-04T08:41:00.002+03:00

Da, mi-ar fi plăcut mult să ştiu să dansez tango... mi se pare un dans plin de pasiune, poate nu este prea tîrziu să învăţ. În seara asta voi urmări doi profesionişti: Vilma Vega şi Fernando Galera, evoluînd începînd cu orele 22.30 în barul Centrum al hotelului Ramada din Sibiu. Informaţii aici.

Dacă voi pleca mai abilă într-ale tango-ului argentinian după această seară rămîne de văzut. Acum vă las în compania uneia dintre scenele mele preferate din Parfum de femeie, cea de tango, bineînţeles:

Road Trip - Păltiniş

2011-10-03T21:53:00.011+03:00

În ultima vreme şomez cu scrisul, cred că sînt prea ocupată să trăiesc, parcă îmi vine greu să mă mobilizez să pun şi în cuvinte noile experienţe. Poate şi din cauza faptului că, timpul meu la computer l-am ocupat zilele trecute cu vizionatul de seriale. O ocupaţie destul de tîmpiţică, recunosc! Slavă Domnului că am epuizat episoadele disponibile din Spartacus... pentru care NU trebuie să îi mulţumesc lui Călin şi postului lui care m-a făcut curioasă să văd ce e aia şi cu ce se mănîncă! Deşi mi s-a părut naşpa, am stat cîteva seri la rînd cu ochii montaţi în computer pentru a-l vedea!

Sfîrşitul săptămînii trecute avea iniţial programată o ieşire la Cozia, la cabană, cu copiii şi tatăl lor, rezervasem şi camera dar pînă la urmă opiniile unora şi ale altora de pe forumul cabanei ne-au făcut să renunţăm în favoarea unei excursii de o zi la Păltiniş. Sinceră să fiu nu eram chiar mulţumită de alegere dar ziua s-a dovedit a fi minunată, culorile şi peisajele la fel, am reuşit şi să dăm din picioare pe drumul de Şanta, i-am convins să adoptăm puţin poziţia şopîrlă pe marginea drumului aşa încît m-am bucurat şi de soarele amiezii.

Era frumoasă lumina printre copaci, chiar dacă mi-e dor de mersul prin pădure am evitat acum o plimbare la întîmplare, nu de alta dar eram şi cu copiii şi nu aveam habar de traseele din zonă. N-am mai urcat de o vreme în Păltiniş, poate erau şi cînd am fost ultima oară dar nu le-am remarcat, m-au distrat denumirile unor pensiuni. Cred că la prima dintre ele... "Vis împlinit" ar merita să mă cazez o vreme... să vedem ce ştie ea să facă, dacă funcţionează, vă spun după!

Dacă "Prăvălia Veche" o mai pot înţelege în vîrf de munte, ce-o căuta o pensiune "Rafael", cu îngeraşi, printre brazi, rămîne încă un mister pentru mine. La fel cum rămîne un mister ce-au făcut cu "peştii şi căprioarele" pe care nu trebuia să le hrănim la locul în care am luat masa. Or fi fugit că au auzit că face Rafael portrete gratis?

Habar n-am, acolo am văzut doar o broască ţestoasă... şi ea în poziţia şopîrlă, dar pe o piatră din micul iaz, iar în timp ce mîncam a mai apărut cărată spectaculos de picioarele din spate şi plasată strategic în împrejmuire... o oaie! S-or fi sesizat proprietarii că le lipseşte recuzita şi s-au gîndit că pentru turişti, din care o parte păreau români din diaspora aflaţi în vacanţă, oaia aia este cea mai "căprioară" dintre toate!

Pentru că tot îmi stă în fire să mai cîrtesc, în special la detalii, pot să îmi dau cu părerea despre toaleta femeilor: lemnăria finisată frumos (nu ştiu dacă era lemn masiv dar arăta bine), oglinda şi blatul acceptabile dar pe blat... un distribuitor de săpun din ăla ordinar, de plastic, cu o etichetă scorojită pe care mai puteai citi "Săpun lichid... de lux"! De lux unde? La Poplaca? În cealaltă parte, pe fundul unui bol de sticlă, un fel de potpuriu vegetal, din cele care probabil aveau la un moment dat miros, acum arătau ca un fel de gunoi maroniu.

În fine... oi fi eu prea critică, dar chiar am impresia că baia unei case/local/instituţie ar trebui să fie în ton cu ce impresie vrei să dai în rest. Cred că este unul dintre primele lucruri pe care îl analizez. N-am lăsat strîmbătura de nas să îmi afecteze plăcerea de a admira cerul ăla frumos cu soarele estompat de un nor uriaş. Nici plăcerea de a savura ciulamaua de pui cu ciuperci şi mămăliguţă! Foarte bună. Mai puţin bună a fost tîrziu în noapte la aniversarea a trei ani de Oldies Pub,! Morala fabulei: grijă mare cu meniul! :)

Pe drum spre casă am dat de o mică turmă de măgăruşi (oare aşa se spune? că cireadă nu merge, herghelie nici, fiţi înţelegători), vi-i arăt doar pe doi dintre ei... ăştia cred că au vizitat Casa Vis Împlinit, că păreau să se iubească tare! Am avut noroc şi de oi risipite pe dealuri... parcă am regăsit toate imaginile tipice de peisaj montan tradiţional românesc. La fel cum am regăsit şi gusturile îndoielnice în privinţa arhitecturii caselor/pensiunilor montane dar asta e altă poveste! Şi deja v-am plictisit cu jurnalul ăsta luuung!

Masa Critică - Septembrie

2011-10-01T10:48:00.006+03:00

Se pare că, Băgă nu avea motive să fie supărat şi să se aştepte la minuni de vitejie ciclistă. A fost ieri Masa Critică... tot mai critică! Poate pentru că am trecut la orarul de iarnă şi lumea era încă bulversată, poate pentru că erau doi nori pe cer şi era posibil să plouă (ploaia aia cu care mă tot ameninţă maică-mea de o lună de zile), posesorii de biciclete care ne-am strîns pentru a pleca pe traseu, cu tot cu o aşteptare de vreo trei sferturi de oră pentru eventualii întîrziaţi, am fost 7 (plus juniorii lui Dinu, cuminţi în scăunelele lor). Pe drum s-au mai făcut permutări (ba o pană, ba s-a mai lipit cineva, a plecat cineva) dar ne-am întors tot 7 în piaţă. Cuminţi rău de tot pe traseu: Piaţa Mică - Avram Iancu - Constituţiei - Bîlea - Ştefan cel Mare - Semaforului - Rahovei - M. Viteazu - Calea Dumbrăvii - Zoo - pista de biciclişti - Justiţiei - Victoriei - Şaguna - Mitropoliei - Piaţa Mică.
Scurte observaţii: am întîlnit "doar" vreo opt maşini parcate cu avariile puse pe marcajul de pistă de biciclete; în capătul străzii Ştefan cel Mare, la intersecţia cu V. Aaron, pista este trasată vreo 100 de metri pe trotuar şi continuă pe stradă... asta dacă vrei senzaţii tari şi sari direct de pe bordură urmînd pista, pentru că nu este făcută rampă de coborîre, sau eşti perspicace şi cobori în stradă înainte de chestia asta (noi am fost perspicace); nu l-am avut pe Pixie cu mine... din nou, şi erau nişte culori superbe pe cer la întoarcere (de asta nu există nici foto la post-ul ăsta pentru că nu vreau să folosesc arhiva).

Măceşo-strugurii

2011-09-28T20:06:00.002+03:00

După ce acum doi ani nu l-am convins nicicum pe Teo să se urce pe scară să adune strugurii din corcoduş, anul acesta m-am convins singură că vreau să adun strugurii din măceş. Asta după ce sîmbătă am desfăşurat o acţiune fulger de adunat strugurii albi din viţa oarecum aşezată pe sîrme. Bineînţeles că nici aia n-a putut fi chiar normală pentru că s-a petrecut în mare parte la lumina frontalei şi a unui far de bicicletă. Erau drăguţi băieţii cu "lămpaşele" printre frunze. Ieri, m-am trezit super inspirată să îi adun şi pe cei negri, din spatele curţii, dintr-o viţă sălbăticită pe/prin/pe lîngă seră. Parcă arătau prea bine să îi las acolo. Problema majoră a fost că ei (strugurii) socializaseră atît de bine cu măceşul de acolo încît aveau mari probleme în a se lăsa despărţiţi. Motiv pentru care subsemnata s-a trezit cu spini în cele mai nebănuite locuri, unii mai minunaţi decît ceilalţi. Nu ştiu dacă a meritat aventura pentru că am abandonat recolta în lădiţă pe masa din terasă şi aştept inspiraţia ce să fac cu ei...
Măcar din cei albi, cu ajutorul instrumentelor specifice de prin vecini, au ieşit vreo 10 litri de must! Oare cît trebuie să bei ca să fie prea mult? Că deocamdată nu mă prea pot abţine!

Cîteodată încurajez răul...

2011-09-27T20:34:00.003+03:00

Pînă să vă gîndiţi că e cazul de o exorcizare rapidă... să vă explic de ce spun asta! Pentru că astăzi, la piaţă, cumpărînd eu de aici cîte puţin, de dincolo mai mult (de genul roşii, vinete, ţelină, morcovi... bla, bla) vine o tanti înlocuitoare la mine şi începe cu tonul ăla mieros de să-i dai palme: "ia, doamna nişte flori de la mine, două la 1 leu, hai să merg şi eu acasă, că să-ţi trăiască familia..." (eram cu copiii după mine) şi altele din acelaşi repertoriu! Şi avea în mînă legăturile astea de brînduşe, necăjite săracele de atîta plimbat prin soare, dar încă frumoase! N-am rezistat şi i-am dat 2 lei şi le-am luat pe toate şi mi s-a strîns totuşi inima că... deşi ele arată minunat în cutia de conserve la mine pe birou, ar fi arătat şi mai bine la ele acasă în pădure, aşa cum le-am văzut de atîtea ori de pe bicicletă în pădurea Dumbrava, sau duminică în Muzeul Satului, şi nu m-am îndurat niciodată să le adun să le duc acasă la mine! Şi acum, tanti aia poate merge şi mai rupe altele şi altele şi mai vine una ca mine şi i le cumpără... uuufff!

Din învăţăturile lui Arin către maică-sa...

2011-09-26T20:44:00.005+03:00

Cei care aveţi copii şi mă gîndesc că şi ceilalţi puteţi înţelege nevoia mea de a povesti despre isprăvile, poveştile, visele picilor mei. Se pare că, cel puţin la partea de discurs, Arin este diferit oarecum de Radu, în sensul că se exprimă mult mai des şi mai cuprinzător. Eu aleg să le mai scriu aici, sper să rămînă cumva stocate, va trebui să îmi fac un back-up, pentru că peste ani, sigur ne va face plăcere, mie şi lor, să ni le amintim.
Mama respectivă nu e tocmai de acord cu asta, mai ales cînd vine vorba despre teme, şi învăţătoarea mai strîmbă din nas, dar nu-mi fac probleme pentru că e destul de încuiată uneori. Azi vine maică-mea să îl "pîrască" pe Arin cum că iar a scris ceva prea liber pentru şcoală. Avea două teme: Singur acasă şi însuşirile învăţătoarei (cu care nu vă plictisesc) şi cele ale mamei (aka ale mele).
Ce visează Arin să facă în lipsa mea (îi las şi greşelile de ortografie, i-am spus să şi le corecteze mîine, cu astea n-am putut fi de acord):
"Mama a plecat de acasă şi mă urc în copaci, pe bări, mă dau în hamac, mă urc în pod, sar pe canapea, fur fierătani, mă joc jocuri video pe calculatorul lui mama, dorn în pat, stau la masă şi mănînc tot din frigider şi sar pe magazie."
Oi fi eu mai dusă, dar mie nu mi se pare nimic nelalocul lui, oricum face o parte din lucrurile astea, chiar mi se par normale pentru un copil şi nu văd de ce nu le-ar scrie şi pentru şcoală, că doar n-o să zică că face teme non-stop, se închină la icoane (deşi şi asta face) toată ziua sau mai ştiu eu ce.
În continuare, cum mă vede fiu-meu, al naibii ce inteligenţă emoţională are, n-a scris nimic să nu se potrivească:
"Însuşirile mamei sînt: încăpăţînată, tristă, veselă, directă, răsfăţată, iubitoare, neastîmpărată, prietenoasă, curajoasă, hotărîtă."

I need to be softer on things...

2011-09-26T07:10:00.002+03:00

Nu înţeleg ce am în ultima vreme... alaltăieri am apăsat atît de tare mopul în suport pentru a îl stoarce, încît am făcut ţăndări tot sistemul de prindere, ieri am făcut armonică coada de la mătură...
Rezoluţie, fără nici o legătură cu vreun An Nou: femeie, NU mai fi bărbată!