miercuri, 29 iunie 2016

Actualizare foto: gogoși din FIMO

Vă promisesem niște imagini cu ajutorul lui Pixie, la lumina zilei, să vedeți culorile. Mă laud de parcă aș fi făcut nu știu ce, știu! Primele două fotografii sînt doar cu mărgelele făcute de mine, la restul au contribuit Dana, Monika și Violeta.
Cam așa mă gîndesc că vor arăta brățările! Deși mă gîndisem să fac doar două, pînă la urmă, avînd și mărgelele confecționate de către fete, mă gîndesc că vor ieși trei, văd cînd le voi înșira pe elastic.

marți, 28 iunie 2016

Brățări dulci din FIMO

Nu m-am mai lăudat de multă vreme cu ceva activități extra-școlare (a se citi extra copil mic, casă, grădină și copii mai mari). Azi sînt tare bucuroasă că am putut participa la atelierul de confecționat brățări dulci din FIMO, al Danei de la AlmArt. Și mi-a plăcut tare mult!
Am făcut mărgele-gogoși decorate cu buline și felii de portocale și lime. Culorile sînt ușor deformate, Pixie nu a fost cu mine, dar vi le voi arăta fotografiate la final, la lumina zilei. Să nu înțelegeți că aș fi făcut eu tuburile gen citrice, de asta s-au ocupat Dana și Monika. După ce a fost făcută poza, pentru că aș fi modelat în continuare, am mai făcut și niște mărgele tip felii cu spirală bicoloră, astea nu apar în poze. Deabia aștept să le recuperez mîine, coapte în cuptor și numai bune de a fi înșirate!
Să vă mai spun că deja meditez cum să fac să coc FIMO acasă? În cuptorul antic existent? Și că l-am zăpăcit de cap pe Bogdan iar el încearcă să profite de ocazie pentru a mă convinge că ne trebuie cuptor și plită electrice? Ok. Nu vă spun! A se încerca pregătiți sufletește, crează dependență!

miercuri, 22 iunie 2016

România pumnului în gură

Sînt tristă, nervoasă și aș strînge bucuros de gît niște copii ai națiunii înlocuitoare! De fapt, i-aș strînge de gît pe părinții lor și pe părinții părinților lor și tot așa! Da, știu, ar trebui mai multă toleranță, și ei sînt oameni și lucruri de genul. De obicei sînt și tolerantă și găsesc explicații pentru gesturile și vorbele reprobabile ale celor din jur. Dar acum, nu vreau! Nu cînd e vorba despre copilul meu!
Arin a fost bătut ieri de doi tineri viitori infractori, că mi-e greu să le spun copii. S-au urcat în autobuz la o stație după el, cînd mergea la școală și au început să se ia de el și de alți cunoscuți că ar sta pe locurile lor, în spate. Că doar le-o fi cumpărat părinții abonamente cu loc, nu?! Arin cred că le-a dat replica, a coborît din autobuz după două stații, luînd un altul să meargă la școală. Cînd s-a întors, erau din nou, au coborît la stația lui și l-au bătut. Putea fi mai rău, au intervenit o doamnă de pe stradă și un tînăr, e rău oricum, i-au dat mai mulți pumni în față și în cap, are un cucui în spatele urechii stîngi, niște semne pe gît și și-a rănit falca în interior, i s-a tăiat în dinți cînd l-au lovit. 
Inițial am vrut să sun la Poliție, Bogdan a spus că nu are nici un sens, nu știm cine sînt, unde stau, iar de eficiența Poliției după ce ne-au intrat hoții în curte, ne-am cam lămurit, sînt patru luni de atunci, cel care a venit inițial să constate, a predat cazul unui alt polițist, cînd l-a căutat Bogdan la secție nu era, prin telefon a zis că nu dau relații... toată lumea fericită, nu?!
Și acum îmi vine să plîng de ciudă și de nervi și de faptul că am ajuns să îi spun copilului meu să tacă, să nu-și apere drepturile, să plece capul și să coboare din autobuz sau să își schimbe locul, să tacă și să înghită așa cum tăcem și înghițim cu toții zi de zi, în România asta frumoasă unde celor din jur li se pare normal să voteze infractori, unde e tot mai greu de respirat de atîta jeg și prostie din jur!

vineri, 17 iunie 2016

Am o libelulă!

Una dintre consecințele atîtor săptămîni ploioase este faptul că solul grădinii s-a transformat încet dar sigur în zonă umedă. Lucru benefic într-un fel pentru o parte din plante, mai puțin benefic pentru mine care aștept zadarnic ceva progrese ale răsadurilor de tomate sau privesc cu jale căpșunii putreziți sau mîncați de limacși și melcii de grădină (ăștia sînt foarte fericiți cu atîta apă).
Ce am găsit eu pozitiv azi în toată povestea asta? Faptul că, întîiaș dată pentru prima oară am văzut în grădină o libelulă, mică, albastră și nespus de frumoasă! Fiind la mine în grădină, a devenit "libelula mea". A durat ceva pînă să o pot surprinde pe o frunză. La prima poză am declanșat intenționat, să vă arăt cum e să încerci să fotografiezi un lucru mic, mobil, într-o mare de frunze... un fulgeraș albastru. Pînă la urmă, grațioasa a decis să coopereze, nu de alta dar eram plictisitoare probabil, tot ținîndu-mă după ea... de pe crinii Hemerocallis pe Forsythia, peste gard, pe trandafir, pe un fir de pir, înapoi pe crini și tot așa. Găsesc că este una dintre cele mai frumoase libelule văzute de către mine, prima în top rămîne una, tot albastră, văzută pe Valea Arieșului, va rămîne mereu în top pentru că i-am întins mîna și s-a așezat pe degetul meu (m-am lăudat cu asta aici)... așa ceva nu sper să mi se mai întîmple curînd! 

marți, 14 iunie 2016

Să-mi dați și mie lumină!

Vinerea Mare 2016, orele 17, aproximativ. Eu, în cartierul Ștrand, să vizitez o prietenă. Afară, luminat ca ziua. A, chiar era ziuă! Becurile din rețeaua de iluminat stradal toate aprinse că, de ce nu?! Or fi înțeles greșit treaba aia cu "Veniți de luați lumină!", că nici ziua nu era cea potrivită.
Scot telefonul, fac poze, nu apuc să vă spun și vouă. De ce acum? Păi uite așa, că de două nopți stau în beznă, fără becuri aprinse pe stradă, ascultînd diluviul și tresărind la orice zgomot care pare altceva, că de, am rămas cu un neuron agitat după vizita hoților! Și mă întreb... dacă poți ilumina un cartier întreg, ziua, strada mea de ce nu merită un tratament similar, noaptea?!

marți, 7 iunie 2016

Cum devine omul corvifob

Degeaba căutați în DEX, nu veți găsi termenul. Habar n-am dacă există un echivalent al cetățeanuluicareurășteciori. Adică eu! Există în schimb o poveste a devenirii mele.
Personajele: una bucată pui de cioară grivă (așa se pare că se numește varietatea locală) tăntălău și cu probleme de aerodinamică, mai multe bucăți adulți de cioară (părinți, mătuși și alte rubedenii) foarte dedicați puiului tăntălău, una bucată cîine, legat pe motive de ros ușa cea nouă, amplasat exact sub poligonul de încercări și scos din minți de puiul tăntălăudesubnasulsău, una bucată om adult terminat psihic de combinația fatală de lătrat și croncănit.
Ziua 1 (joi): n-am văzut puiul, am auzit doar lătratul disperat și croncănitul isteric, despre care știam deja că e tipic pentru situațiile ce implică un pui căzut, mă temeam să nu-l fi prins Tasha, ciorile zburau pe rînd razant deasupra ei. Au ținut-o așa toată ziua. Mai spre seară, a găsit Bogdan puiul, reușise să se cațere pe niște plăci de ciment, pînă la urmă, cu mîna, mătura și ce s-a mai nimerit, l-a scos pe stradă, cu ciorile după el.
Ziua 2 (vineri): din nou concert! Am ieșit o dată, de două ori, de trei ori, nu reușeam să găsesc puiul, în stejar am numărat cinci ciori, toate foarte atente la ce se întîmplă sub ele. Mai pe la amiază, ăsta micu' a slăbit puțin din vigilență și l-am văzut în frunze, la 30 cm de Tasha care îl lătra gîtuită. După mai multe ture în jurul lui, intrînd între el și cîine ca să nu ajungă jucărie de ros, am reușit să îl fac să iasă din frunze. Am încercat să îl prind cu mîna, el Craaa... fîl-fîl pe gratiile unui geam! 
Aici a intrat în funcțiune mătura, am pus-o sub el, s-a cățărat pe ea, l-am dus așa și l-am așezat pe poartă. Cu ciorile deasupra mea, firește! După încercări nereușite să îl împing dincolo de poartă, a aterizat sub poarta de mașină, în micul șanț de scurgere. Acum intră Radu în scenă, am ieșit cu el pe stradă și a reușit să arunce un șervet pe pui, puiul Craaa! (habar n-aveți ce nasol face chestia aia cu cașul la gură) dar s-a descurcat să îl ia în mînă și să îl ducă în colțul străzii. Totul, într-o atmosferă mini-hitchcockiană, nu exagerez deloc, avea cel puțin douăzeci de ciori după el. Ciori care au rămas pe sîrme, deasupra șanțului unde a lăsat puiul. Radu a revenit în siguranță acasă, ciorile la colțul străzii, la noi au rămas două-trei de pază, probabil părinții și rudele apropiate, încă derutate unde a dispărut puiul tăntălău.
Ziua 6 (azi): aproape sufeream de remușcări că l-am dat pe ăsta micu' pe labele mîțelor, vulpilor, aricilor, cînd, la 5.30 a.m., ciorile Cra-cra, puiul tăntălău Craaaa, cîinele isterizat, concert în toată regula, cred că se străduiau să îl dirijeze din nou la noi în curte! Concertul a ținut vreo oră, pînă a plecat Bogdan la serviciu, aparent sîntem într-o perioadă liniștită, nu l-am întrebat încă dacă a plecat de aici cu tot cu pui...
În caz că vă apucă mila și grija pentru zburătoarea rătăcită, puteți să o luați, vă rog, de aici? Recunosc, nu stau suficient de bine cu nervii cît să mai tolerez lecțiile de zbor!

joi, 2 iunie 2016

Paracări electorale...


Ieri am primit în cutia poștală un pliant electoral. Nu știu de ce, în drum spre sacul în care arunc hîrtia de reciclat, l-am deschis să văd ce scrie în interiorul lui. Mare greșeală! Dacă prima dată m-a uluit (a se citi oripilat) faptul că secțiunea "Proiecte pentru Sibiu" avea alocat un sfert din spațiu, restul fiind dedicat unui calendar 2016 (pe principiul că dă bine oricînd, umple spațiul, chiar dacă sîntem în iunie) și... Programului EURO 2016, pe principiul că? Nu știu pe ce principiu! Poate dacă e cetățeanul preocupat de scoruri și de ecran nu mai are ochi să vadă gropile, mizeria, străzile de pămînt și alte alea, toate lucruri de laudă pentru orașul nostru!
După lucrurile evident suspecte în conținutul pliantului am zis să citesc și scurtul text cu marile Proiecte. Aici am fost din nou uluită (a se citi scîrbită) de cîte greșeli de ortografie conține ca să nu mai vorbim de cele semantice și de stil! Am încercuit doar cîteva greșeli de ortografie, diacriticele și semnele de punctuație sînt și nu sînt, la fel și spațiile, după cum dă Domnul! Oare catindatul știe că UPU este prescurtarea de la Unitatea Primiri Urgențe și că "secție primiri urgențe UPU Sibiu" e un pleonasm? Sau că, stilistic vorbind, prima frază zgîrie urechile? Cu teatrul ăla, "la nivelul agendei culturale care să satisfacă nevoile culturale ale Sibiului"... (poate ale sibienilor, culturali și ei, firește!)
Fără cîrtelile mele lingvistice, deduc așa: Sibiul meu are nevoie de teatru, Aquaparc, modernizarea UPU (modernizări s-au tot făcut, proiectul interesant ar fi construirea uneia noi), discuții sterile cu cine se nimerește și voluntari disponibili pentru ce anume nu e clar dar... să se dezvolte!
Dixit!

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service