luni, 29 februarie 2016

Am luat aminte

Greu, dar totuși reușesc să mai și citesc. Inițial la toaletă, acum, că mi-a dat ideea nașa mea, și în timp ce alăptez. Că ce să și fac, atunci cînd eu și gîndurile mele sîntem obositoare, poziția imobilizat în pat duce ori la uitat la televizor, ori la citit. 
După ce Honey a fost inspirată să îmi facă cadou un mic volum de nuvele, ca să văd dacă îmi place Murakami (concluzia: îmi place!), am încercat un mini-roman, cumpărat de Bogdan, cred. 
Puteți citi critică de specialitate despre De vei lua aminte la greșeli a lui Andrea Bajani. Pe scurt, acțiunea se desfășoară fie în București, unde protagonistul aterizează pentru a participa la înmormîntarea mamei sale, fie într-un orășel italian, în trecut. Autorul pendulează între amintirile copilului lăsat singur de către mamă (unul dintre întreprinzătorii italieni aterizați în România post-decembristă) și scurte experiențe pe teritoriul românesc. 
Nu lipsesc clișeele cu românii coborîți din copac dar buni la suflet, învățați de italieni să muncească, atotprezenta Casă a Poporului și un Ceaușescu conturat sumar și contradictoriu. Plus realitatea că nu exista italian prea urît, prea bătrîn sau prea însurat care să nu fie atrăgător pentru tinerele românce.
În mare mi-a plăcut, volumul se citește ușor, are niște figuri de stil ce m-au impresionat, mi-au plăcut mai ales scenele dintre erou și mama acestuia.
Ce încerc eu să înțeleg este rațiunea autorului de a include la finalul volumului două pagini de mulțumiri către varii persoane. Da, am mai întîlnit cărți dedicate cuiva, mulțumiri către una, două, hai trei persoane, dar nenea ăsta mulțumește unui număr de nu mai puțin de 67 de oameni (10 dintre ei, români, am dedus după nume). Și, să ne înțelegem, vorbim de 150 de pagini în format mic, mă gîndesc că un Balzac, de exemplu, ar fi fost nevoit să mulțumească într-un volum separat. Nu degeaba au limitat și la Oscaruri, timpul alocat discursurilor de mulțumire ale cîștigătorilor, se pare că e tentant să mulțumești în stînga și în dreapta, cîinelui, pisicii, papagalului vecinei...

duminică, 7 februarie 2016

Griji de februarie

Sîntem în prima săptămînă de februarie iar liliacul meu are deja mugurii ăștia. L-am fotografiat ieri pe cel alb, mic și fragil, are doar un metru înăltime, anul trecut a fost primul cînd a înflorit. Mi-e frică să nu înghețe din nou, așa am pățit ani la rînd, l-a păcălit căldura timpurie și apoi a venit gerul.
Oare limacșii nu pot fi păcăliți? Nu mi-ar părea rău să-și scoată nasul afară și apoi să îi găsesc cubulețe...

joi, 4 februarie 2016

Despre prieteni și rețele de socializare

Cu siguranță cei mai mulți dintre voi sînteți utilizatori fațăcarte. Cu siguranță v-a apărut astăzi un filmuleț cu voi și prietenii voștri, invitați fiind să îl postați pentru a celebra Ziua Prietenilor. Mai sînteți atenționați și că astăzi fațăcarte împlinește 12 ani de existență și de aici filmul aniversar. Eu nu înțeleg de ce să asociez ideea de prietenie unui site, oricît ar fi el de util în relaționare. Prietenii mei adevărați sînt acolo pentru mine, chiar dacă la mii de kilometri distanță unii dintre ei și am fi rămas la fel de prieteni cu sau fără rețele de socializare. Sinceră să fiu, chiar mi-e dor de scrisorile pe hîrtie schimbate de-a lungul anilor. Sînt convinsă că mă iubesc și că ei știu că îi iubesc în fiecare zi din an și nu doar cu ocazia unui eveniment artificial creat.
Și dacă vreți insistent o zi universală a prieteniei, puteți sărbători pe data de 30 iulie, zi agreată de către ONU ca Zi Internațională a Prieteniei, fără legătură cu promovarea niciunei rețele online.

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service