Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2014

În loc de politică - lasagna cu carne tocată

Imagine
Iniţial voiam să vă scriu astăzi cum îmi vine să urlu la lună (şi nici măcar nu mai este plină!), cît îmi e de silă de campania, de minciunile şi de mizeria lui Ponta şi altele de genul! M-am răzgîndit, iau o gură de aer şi vă servesc ceva mai uşor, din ciclul "mai şi gătesc"! Pentru că tanti doctor de familie a recomandat o mai mare diversificare a dietei lui Arin, "copilul metafizic" şi foarte mofturos şi chiar s-a pronunţat că ar trebui să încerc lasagna, am profitat că a fost de curînd săptămînă italiană la Lidl şi am cumpărat nişte foi.  Reţeta este tot de la Lidl, v-o scriu mai jos, au avut nişte cutii de metal cu reţete uşoare pentru cei genul meu. Oricum, am cumpărat pacheţelul mai mult pentru cutie dar asta este altă poveste. "Pentru 2 porţii: 1/2 ceapă 1/2 morcov 1 lingură de ulei de măsline 200 g amestec de carne tocată 1/2 linguriţă de cimbru uscat 400 g cubuleţe de roşii (la conservă) - n-am avut, am pus pastă de roşii cu busuioc (tot de la L) pi…

Devorați, oșteni! (Publicitate)

N-ai zice văzînd cum schimb canalele în pauzele publicitare dar chiar îmi plac reclamele. Cele inteligente, originale, amuzante sau nu! Încă din primii ani, mi s-a părut o idee genială Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Pentru că aduna reclamele ”altfel”, le organiza pe teme, îmi oferea doze concentrate din exact genul de publicitate care îmi place. Cred că ”ultima Noapte” din Sibiu la care am mers a fost prin 2010. De atunci am rămas cu o serie de reclame foarte bine ancorate, cele Audi versus Schnauzer. 
În 2012 mergeam la ceva similar, la scară redusă, Creative Combo, nu știu ce s-a ales din proiectul respectiv.
Mă bucur că se organizează din nou NDC, că a ajuns la a 19-a ediție, în 7 noiembrie, orele 20:00, la Sala Polivalentă din București. Am aflat despre ea din provocarea celor de la Blogal Initiative. Ca să răspund întru totul ”caietului de sarcini”, reclama mea preferată la ora asta este...
Deși tema de anul acesta este ”Curățenie Generală”, cred că se încadrează: ne cur…