miercuri, 21 mai 2014

Căpșuni la doză

Povesteam în primăvară, pe Orin Arts & Crafts, cum am procedat pentru o grădină suspendată de căpșuni. Ei bine, metoda mea a funcționat! Am căpșuni la doză, încă nu i-am gustat să văd dacă se simte și ceva hamei, aștept să se mai coacă. Pînă atunci, mă mulțumesc cu frăguțe, ele s-au copt mai devreme. Asta, după ce mă războiesc crunt cu concurența, cred că îmi veți înțelege lupta cu melcii, cu sau fără cochilie. Cei cu cochilie sînt mai norocoși, ajung la container, mai au o șansă. Limacșii ajung sub talpa pantofilor, sînt o insensibilă cînd vine vorba despre protejarea plantelor și fructelor mele. Oare am reușit să vă fac poftă?

joi, 15 mai 2014

Caut pisică de luptă

Din păcate videoclipul nu mai este disponibil fără ca proprietarul lui să permită accesul aşa că va trebui să vedeţi aici la ce mă refer. Pe scurt: un puşti de patru ani călare pe o tricicletă, pedala liniştit pe trotuarul din faţa casei, în Bakersfield, California. Una bucată cîine (informaţia nouă este că ar fi vorba despre cîinele vecinilor) ocoleşte o maşină şi se înfige direct cu colţii în gamba puştiului, tîrîndu-l aproape doi metri. Moment în care... tarararatata... pisica familiei, Tara, sare pe cîine şi îl goneşte de acolo. Dacă citiţi şi actualizarea, cîinele a fost ridicat şi urmează să fie eutanasiat. Nu am auzit încă de vreo organizaţie de binefacere canină ai cărei membri să se lege de gratiile cuştii cerînd graţierea şi vociferînd că sigur cîinele a fost provocat şi de ce era copilul pe tricicletă şi de ce nu avea de mînă un adult (care adult a apărut în cadru în secunda 5 după pisică), etc.
Vreau şi eu pisică dintr-asta... să o port cu mine să mă apere de cîini! Scurtă pauză să îmi iau ceva de protecţie împotriva ouălor şi altor chestii aruncate în direcţia mea de către prietenii animalelor. Pe lîngă povestea mea mai veche, acum o săptămînă eram pieton în oraş, pe Lemnelor. Puteţi să mă contraziceţi că nu e oraş, că sînt şi parcele de teren viran acolo, tot oraş este! Şi mă îndreptam spre Lidl Turnişor, unde trebuia să mă întîlnesc în staţie cu Radu şi cu mama. Cuminte, pe stradă. În faţa mea, la cincizeci de metri, pe trotuar, un nene mergea, la fel de cuminte. Din dreapta lui, din curtea unui depozit sau de pe terenurile virane, că n-am ajuns pînă acolo să văd exact, sar doi cîini, mari, lătrînd, unul dintre ei se duce pînă lîngă picioarele lui nenea. Şi el era un pui de erou că a înaintat şi a ieşit din raza de acţiune a cîinilor. Eu nu m-am simţit atît de Brave Heart aşa că am făcut stînga împrejur, am sunat-o pe mama şi i-am spus că ne întîlnim la şcoala copiilor, că mi-e frică să trec de nişte cîini. Şcoala copiilor fiind Colegiul Goga, adică la ceva kilometri distanţă de unde eram eu.
Puteţi să rîdeţi de teama mea iraţională. Eu n-am să rîd de murofobi sau arahnofobi, deşi, şoarece care să te atace încă n-am văzut, în schimb am văzut destule persoane aproape căţărate pe gard de frica unuia.
Argumentele cu: "nu trebuie să îţi fie frică, cîinele simte asta şi te atacă!", nu mă conving. Nu văd de ce ar trebui să am expertiză în psihologia canină şi nervi tari ca să merg pe jos prin oraş. Aşa că, repet: vreau PISICĂ DE LUPTĂ! Sau o reţetă minune să fac oamenii din jur să înţeleagă faptul că nu e în regulă să laşi să zburde libere nişte patrupede cu comportament imprevizibil.

Sunetele ierbii

Poza este de acum patru ani dar sunetele sînt de duminica asta. Pe youtube mi-am prins urechile ieri încercînd să încarc un fișier audio, dar pînă la urmă mi-am adus aminte că am cont și pe trilulilu, unde nu mi-au trebuit decît cîteva încercări pînă să văd că nu mă lăsa să încarc din cauză că nu îmi dădusem sexul și data nașterii. 
Așa că, ascultați cu mine!

Din iarbă

Asculta mai multe audio

miercuri, 14 mai 2014

39

Nu mi se par nici mulţi, nici puţini, nu mă apucă nici o depresie cînd mă gîndesc la anii mei. Se întîmplă doar că anul ăsta nu am avut chef de musafiri, sărbătorit prin localuri sau chestii de genul. Poate şi datorită faptului că în ultima vreme n-am mai ieşit atît de des în natură (jungla proprie nu se pune), îmi lipsea.
N-am vrut nici să mergem cu maşina undeva aşa că am mers noi doi şi bicicletele cu trenul, pînă la Avrig, iar de acolo, în sus pe vale, pe două roţi. Copiii au lipsit pe motiv de activităţi extra-şcolare. 
Zona este extrem de frumoasă, puţina ploaie care a dat la sfîrşitul săptămînii trecute n-a făcut decît să cureţe atmosfera de praf iar norii m-au bucurat pe mine şi piticii mei cu privitul în sus. Am avut parte de un apus cu o mie de culori, a fost interesant că frunzele tinere, de primăvară, ale copacilor, păreau aproape ruginii în lumina amurgului. 
Regretul meu este că s-a construit intensiv, de multe ori haotic şi de un gust îndoielnic şi că sunetul apei sau cel al insectelor şi păsărilor era de multe ori acoperit de diverse producţii muzicale, nu tocmai pe gustul meu. M-a surprins plăcut că la cheful în desfăşurare (presupun botez) de la pensiunea/restaurant Ghiocelul, unde ne-am luat cina, nu am auzit manele, chiar mi-a plăcut muzica.
Mi-a plăcut şi mersul cu trenul, regionalul de acum diferă mult de trenurile copilăriei mele. Ce nu s-a schimbat este viteza cu care se tîrăşte pe şine, ca să nu cîrtesc prea mult există şi părţi bune în treaba asta: poţi să vezi cîmpurile cu berze, irişii sălbatici, munţii, poţi socializa cu oamenii din jur. 
Şeri este un nene tare simpatic, a intrat rapid în vorbă cu noi şi s-a oferit să aibă grijă de bicicletele sprijinite lîngă el. Regreta timpurile lui Ceauşescu, cînd toţi aveau ce munci, regreta şi faptul că îl lăsase soţia, acum patru ani, chiar dacă "bea, fuma două pachete jumate de ţigări pe zi şi îi mai vindea lucrurile de prin casă". Mi-a cerut să îl fotografiez şi m-a pus să îi promit că voi pune pozele în gară, "să îl vadă vurpărenii lui". Am listat fotografiile, încă n-am ajuns să îmi ţin promisiunea dar sigur o voi face. 
Pe nenea de mai sus nu ştiu cum îl cheamă, nu era atît de volubil, vorbea rar şi cumpănit, părea să fi trecut prin multe la viaţa lui, nu neapărat bune. L-am fotografiat şi pe furiş şi direct, uşor stînjenită că îndrăznesc dar avea un chip mult prea expresiv ca să nu încerc.
Promit să editez postarea asta sau să public una separat atunci cînd mă dumiresc cum să încarc conţinut audio pe blog. L-am rugat pe Evul meu să lase telefonul pornit pe reportofon, duminică dimineaţa, să pot să mai ascult şi să vă las să ascultaţi şi voi sunetele din iarbă şi din copaci, se auzeau minunat. La mine în grădină nu se aud greierii... temă de studiat!

duminică, 4 mai 2014

Poate uitaţi că afară plouă

N-am urmărit prognoza meteo pentru zilele următoare, habar n-am dacă ploaia de astăzi se va opri curînd sau nu. Deşi n-am stat toată ziua în casă şi ne-am încumetat să mişcăm una-alta chiar şi pe ploaie (gen: cules melci, plantat răsaduri de roşii şi refăcut poteca din dale de metal din seră) nu pot spune că nu am o stare de spirit "bacoviană". Pentru cei care sînt la fel de meteo-sensibili ca şi mine am ales să postez mai multe fotografii de zilele trecute, cînd soarele era sus pe cer, cu toane dar totuşi acolo.
Vă spuneam că primăvara asta la mine în grădină era mult galben. Acesta începe să facă loc diferitelor tonuri de mov, roz, lila. Puţin datorită ultimelor soiuri de lalele ce mai sînt înflorite, mai mult datorită sutelor de căldăruşe răspîndite prin grădină, a liliacului şi a glicinei ce mă răsfaţă acum cu florile de pe crengile de sub cerul liber, cele din seră sînt ofilite deja. Să nu uit, au început să se deschidă şi primii boboci ai clematitei
Mi se pare extrem de mare contrastul, de o parte şi de alta a geamurilor de sticlă, diferenţa este notabilă, între timp cele din seră sînt aproape toate scuturate. Mă consider oricum răsfăţată de perioada prelungită în care mă pot bucura de parfumul ciorchinilor mov, sînt deja patru săptămîni iar florile de afară mai au ceva pînă să se treacă.
Vă spuneam că mai am şi galben: încă sînt înflorite tufele de Kerria Japonica plus că mai am parte şi de pacostea din imaginile de mai jos, aşa frumuşică şi inofensivă cum pare ea. Pe numele ei piciorul cocoşului tîrîtor se înmulţeşte extrem de rapid, stolonii ei "tîrîtori" şi "rapidînrădăcinători" dînd iama printre toate florile/căpşunii/alte alea ale mele.
Nu m-am gîndit pînă acum să o folosesc ca floare tăiată dar funcţionează şi luminează frumos în cameră. Florile ţin deja în vază de vineri, chiar dacă o parte se scutură, bobocii continuă să se deschidă aşa că voi repeta experienţa. Poate că sînt chiar tentată să nu insist în eradicarea ei totală din grădină. 
Acestea fiind spuse/arătate, sper ca ziua de mîine să văd soarele şi mai am pretenţia ca lucrul ăsta să nu se întîmple doar în orele de serviciu.

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service