Postări

Se afișează postări din octombrie, 2013

OlteniaLand - Tarta cu praz

Imagine
După cum zicea iubilubi, olteanca din mine nu se dezminte așa că atunci cînd am văzut pe net rețeta asta de tartă cu praz, n-am rezistat tentației de a o încerca. Nu stau să o mai scriu aici, puteți accesa linkul. Corespunde și preferinței mele pentru mîncăruri rapide. Zicea ceva acolo de aluat nisipos, habar n-am cum e ăla, am aproximat cantitățile de acolo, pe motiv de lipsă cîntar de bucătărie, am zis că două pahare de făină corespund celor 200 de grame, n-am mai pus lapte, nu mi s-a părut necesar. Nici făcăleț nu am, noroc că nu-mi lipsesc sticlele goale de bere! :) După cum se vede, m-a cam apucat excesul de zel și am întins aluatul mai mult decît tava dar am rezolvat la sfîrșit, l-am adunat pe margini.  Prazul părea insuficient așa că am mai călit o tură în timp ce Radu a făcut amestecul de ouă, smîntînă și cașcaval. Poze de jucat cu Pixie:  Rezultatul final, pe farfuria la kil : Foarte bună, pe cuvînt de cercetaș!

Despre cum o haină nu te face om

Ieri, la Lidl, direct de la serviciu, grăbită să ajung la o programare, cumpărături minore. Ajung la casă, șoc și groază, 4 cozi mari și late, gen ”sesfîrșeștelumeaeumaivreausăcumpărceva”. Trag aer în piept, aleg una, stau cuminte cu produsele în brațe, regret că nu am luat o cutie goală, mi-ar fi fost mult mai comod.  În timp ce stăteam și așteptam să mi se lungească mîinile mă uitam în stînga-în dreapta, la coparticipanții la ”trafic”. De la vreo trei clienți în spatele meu se desprinde o ”doamnă”, blondă, îmbrăcată în negru, casual-sport, genul cu bani și pretenții. O văd că se duce spre coada din dreapta, acolo era un spațiu lăsat, normal, să mai poți trece cu căruciorul dacă aveai treabă la un alt raft. Era vizibil că după spațiul ăla mai erau oameni la coadă, prima din linie o tanti din națiunea înlocuitoare, cu spatele, povestea cu copilul din cărucior. Avusese bunul simț să lase loc de trecere. Ei bine, tanti ”sîntodoamnă” nu l-a avut! Și-a pus pur și simplu căruciorul în s

Să fie război! Ne batem în doze?

Imagine
Îmi propusesem de ani de zile să particip la Războiul Dozelor . Am avut o lungă perioadă banner-ul lor pe blog. L-am scos pentru că nu am ajuns să strîng atîtea doze cît să mi se pară că fac diferența. În ultima vreme am reușit, noroc cu ajutorul prietenilor! Pe lîngă faptul că am avut materie primă pentru  tabloul Ursus Love , astăzi am fost cu al doilea sac de doze la reciclat, nu știu cîte erau în precedentul iar iubilubi n-a luat banii pe ele ca să facem comparația cu ce am încasat eu azi. Mai exact 2 lei!!! 1 leu pe kg. Dacă informația din dreapta este adevărată, cele 138 de doze reciclate de mine înseamnă că pot fie să mă uit 414 ore la televizor fără remușcări, raportat la media mea zilnică de uitat la televizor asta ar putea însemna un an de zile, fie să folosesc un bec de 100 W (n-am niciunul din ăsta prin casă) timp de 138 de zile. Nu e rău! Paranteză rotundă: am dus și 37 kg de hîrtie la reciclat astăzi, la aceeași firmă, că n-am încredere în colectarea selectivă ce

Ultimele știri pe scurt

Imagine
1. Lume, lume, cine mai dorește, cine mai poftește?! - Ajunsei și ghid turistic aici!  Cum am aflat că sînt nerăbdătoare să ofer ghidaj persoanelor interesate de Sibiu? Într-unul din accesele periodice de narcisism am dat google search cu numele meu și, ca să vezi, am găsit minune-minunată, cu tot cu poză (nu mai știu unde am folosit-o, s-ar putea să fi fost la un moment dat atașată contului de gmail sau de yahoo).  Habar n-am cine sînt oamenii ăștia, mai jos sînt datele de contact din Turda, nu m-am mobilizat încă să le dau un telefon, să ne cunoaștem... să văd ce naiba caut eu pe pagina lor! Și, ca să ne înțelegem, în televiziune n-am mai lucrat de vreo 14 ani, ca să mai corespund descrierii:  Cristina is a journalist working for a prestigious Romanian television network. Sibiu is not only the place of her residence but as well her favourite Romanian city. She’s always up to date with everything new and interesting in Sibiu Head office  - Turda, Transylvania Tel/F

Decît un test

Imagine
Pentru că Lore a dat mai departe fotografia de mai jos cu explicațiile aferente și pentru că mi-a făcut imediat cu ochiul, pe motiv de copăcei colorați, ca să nu mai vorbim că ce-am ales și descrierea de acolo mi se pare că mi se potrivește tare (5), vă invit si pe voi să vedeți ce și cum (și să-mi spuneți și mie, că sînt mai curioasă din fire!): PERSONALITY TEST: Look at the tree and choose the one that is immediately most appealing to you. Don’t think about it too long... just choose one and find out  what your choice says about your personality below. Post the number you chose in the comments. - SCROLL DOWN FOR RESULTS... 1. You are a generous and moral (not to confuse with moralizing) person. You always work on self-improvement. You are very ambitious and have very high standards. People might think that communicating with you is difficult, but for you, it isn't easy to be who you are. You work very hard but you are not in the least selfish. You work because you want